Rascrucea civilizatiilor europene, face ca România sa întâlneasca limbile si culturile slave, bizantine si latine. În limba latina s-au scris primele texte înainte ca slavona, limba cultului ortodox, sa nu fie adoptata ca limba oficiala. Pâna în secolul XVII s-a dezvoltat o literatura bogata religioasa care era însotita de cronici si romane populare care cuprindeau folklorul românesc. REFORMA intervenita, a autorizat folosirea limbii române, permitând expansiunea si în anul 1688 când a aparut prima traducere a BIBLIEI, preludiul unei literaturi în limba româna, care a favorizat în secolul XVIII pe printul umanist Dimitrie CANTEMIR (1673-1723).
SECOLELE XVIII si XIX. La sfârsitul secolului XVIII a aparut o veritabila literatura moderna în România, cunoscuta sub denumirea de \”Époque des Lumičres\”, cu poetii Scolii transilvanene, printre care Samuel Micu Klein (1745-1806) si Petru Maior (1761-1821), redescoperind latinitatea poporului român, oferind literaturii române o mai mare deschidere spre Occident. Drept reactie a unei admiratii europene, poetii s-au regrupat în jurul revistei DACIA LITERARA (1840), schitând un program romantic care preconiza abandonul literaturii straine în profitul exaltarii trecutului national. Primii romantici influenti care au participat la evenimentele din 1848, au fost Vasile Alecsandri (1818-1890), Ion Heliade Radulescu (1802-1872) si Grigore Alexandrescu (1910-1885). În a doua jumatate a secolului, romantismul a atins apogeul sau, cu poetul Mihai Eminescu (1850-1889) si cu dramarturgul Ion Luca Caragiale (1852-1912). Influenta franceza cu Lamartine, Hugo, Michelet si multi altii, a cunoscut o larga difuziune, în acelasi timp cu folklorul românesc aparut odata cu scrierile lui Ion Creanga (1837-1889) si George Cosbuc (1866-1918), scrieri de o surprinzatoare vitalitate, care se creasera în 1863 de catre grupul JUNIMEA (\”La jeunesse\”), redându-se viata culturii populare.
Alexandru Macedonski (1854-1920) este primul scriitor care a propagat simbolismul, ilustrat de asemenea si în scrierile lui George Bacovia (1881-1957), precum si Ion Minulescu (1881-1944).
SECOLUL XX. În anul 1918, unitatea nationala în sfârsit realizata, a permis experientelor celor mai îndraznete, încât cele doua tendinte – traditie si modernism – s-au apropiat în operele poetice ale lui Lucian Blaga (1895-1961) si Ion Pilat (1891-1945), confundându-se la modernistii Tudor Arghezi (1880-1967) si Ion Barbu (1895-1961). Ion Vinea (1895-1964), prietenul lui Tristan Tzara (1896-1963), a deschis calea avangardistilor al caror reprezentanti majori au fost Geo Bogza, Gherasim Luca (1913-1996) si Gelu Naum, epigonii suprarealismului. Perioada dintre cele doua razboaie a fost cea mai fructuoasa pentru poezie, ca si pentru roman, mentionând pe Liviu Rebreanu (1885-1944), cu \”realismul dur\” al lui ION (1920), constituind piatra de temelie a romanului modern în România. Mihail Sadoveanu (1880-1961) a facut sa retraiasca legendele populare atunci când Anton Holban (1902-1937) si Hortensia Papadat-Bengescu (1876-1955) au preferat analiza psihologica realizata de André Gide si Marcel Proust.
Începând cu anul 1948, dupa proclamarea Republicii în România, abolirea Monarhiei si instalarea partidului comunist, elanul anilor precedenti pareau distruse. A fost perioada în care România a asistat la o schimbare de atitudine a scriitorilor, care si-au orientat operele lor catre viata în colectivitate, si nu în cele din Reforma totala a învatamântului. Cu toata supunerea noilor principii culturale, nu a fost împiedicata aparitia romancierilor talentati, printre care Camil Petrescu (1894-1957), Marin Preda (1922-1980) si Eugen Barbu (1924). Poezia a cunoscut aceleasi tulburari, dar noi orientari au dat nastere la reactiile poetilor refuzând teoria oficiala, cum au fost Anatol E.Baconski (1925-1977) si Aurel Rau (1930). Opozitia cea mai vie la tot conformismul fiind aceea a lui Nicolae Labis (1935-1956). Au urmat Marin Sorescu (1936-1996), Ana Blandiana (1942), Ion Alexandru (1942) si Mircea Cartarescu (1956) ilustrând cel mai bine faptul ca \”românul este nascut poet\”. Anii 1960 si 1970 au vazut aparitia romanelor care s-a detasat de ideologia socialista pentru a critica perioada stalinista. Astfel, Ion Lancrajan (1928), Nicolae Breban (1934) si Augustin Buzura (1928) în romanele lor \”analizând la rece\” problemele sociale ale tarii. Romanul face atunci un pas spre poezie, experimentarea nefiind absenta, precum în lucrarile lui Dumitru Radu Popescu (1935) si Sorin Titel (1936).
(Va urma)