Pentru cine mai scriem? Pentru din ce în ce mai puţini, din o mie şi una de cauze.
Primo, pentru că “nimeni nu mai citeşte”. Discutăm de “a citi” nu în sensul de a lua la cunoştinţă micile note informative lipite pe geamuri, de a percepe dintr-o privire tăbliţele pe care scrie “WC Bărbaţi” sau “WC Femei”, de a parcurge în diagonală mica publicitate, rubrica “Decese” şi altele asemănătoare. “A citi” în sensul de a lua o carte în mâna, de a parcurge de la început până la sfârşit un articol, de a face chiar efortul de a învăţa ceva de dragul învăţatului şi nu pentru că trebuie.
Tehnologia la care mai toţi avem deja acces ne scuteşte şi de a mai avea o bibliotecă. Dicţionarele şi enciclopediile au devenit complet inutile publicului larg, falimentate de motoarele de căutare on-line.
Secundo, pentru că majoritatea dintre noi ne-am obişnuit să nu mai “extragem” informaţie din mediul care ne înconjoară. Informaţia este “împinsă” către noi fie de către mari întreprinderi care au ca obiect de activitate sortarea informaţiei şi livrarea ei publicului, fie chiar de către agenţi programaţi care “cunosc” interesele noastre personale (de la noi, direct sau indirect) şi ne servesc exact ceea ce ne interesează. De cele mai multe ori gratuit, plus publicitate – sau contra cost, fără publicitate. Primim această informaţie lăsând televizorul să meargă fără să ne sinchisim, acceptând alertele care ne sunt servite pe telefonul celular, ascultând ce vorbeşte lumea (manipulată în masă de ceea ce întreprinderile sus-numite consideră “Breaking News”), comentând la masa de seară cu familia ce se mai întâmplă (familia nu este decât o mică părticică din lumea manipulată, la urmă urmelor).
Iar când atâta informaţie este împinsă în calea noastră, în ochii şi urechile noastre, cine mai are chef să mai afle şi altceva decât ceea ce pare mai mult decât suficient?
Tertio, la ACUM suntem doar o mâna de redactori şi de colaboratori. Nu avem o agenda politică, agenda noastră nu este nici comercială sau de vreo natură personală. Am rămas fideli intenţiilor iniţiale de a avea un dialog cât mai civilizat despre orice ni se pare că poate fi interesant. Cu alte cuvinte înclinăm mai mult înspre aprofundarea unor perspective care nu sunt neapărat “breaking news” ori “subiecte de scandal”. Cum am putea face concurenţă nu giganţilor mediatici ci măcar unei organizaţii media de mică anvergură? O astfel de organizaţie tot are în jur de 50 de reporteri, editori, personal administrativ, care doar asta fac, zi de zi, neîncetat: scrutează tot ce se întâmplă că să producă un articol, o imagine, ceva capabil să trezească suficient interes din partea publicului. Pentru ce? Pentru a putea fi servite cu o doză de publicitate digerabilă şi, în consecinţă, organizaţia respectivă să trăiască, să supravieţuiască unei incredibile competiţii în lumea celor care se bat că să ne informeze.
Şi dacă m-aş strădui, aş mai găsi şi alte nouă sute nouăzeci şi opt de motive.
Dar mai bine să vă propun un dialog deschis pe această temă.
Aveţi idei despre ce s-ar putea face că să se producă o schimbare capabilă să facă acest spaţiu (ACUM) mai interesant? Sau “partida este pierdută” oricum?
Am impresia că un factor important în scăderea interesului este că avem mai puţini autori proprii. Avantajul acestora este că vor răspunde la întrebările şi criticile cititorilor.
Sunt de acord, dar uneori mi se pare mai mult decât atât, cuvântul-cheie fiind „criticile”.
Foarte puţini autori acceptă diversitatea de opinii, iar cei mai mulţi dintre cititori nu fac efortul să delimiteze ideile de persoane. Aceasta incuajează o psihologie a pasivităţii de ambele părţi în cazul în care, ca şi în ACUM, invectivele şi atacurile la persoană sunt eliminate prin moderare.
Nici publicul nu e prea interesat de mese rotunde şi se orientează spre „arene” unde „curge sânge”.
In multe comentarii, unii cititori incearca cu cit posibilul, sa-si exprime parerile , chiar daca parerile lor nu sint convingatoare.
Toti trebuie sa ne dam seama, ca opiniile noatre nu vor fi „cumparate” de toti cititorii. Asta nu inseamna ca unul gindeste gresit si trebuie reeducat, si celalalt este todeauna corect.
Multi cititori al acestei reviste care fac comentarii si/sau raspund la ele, au impresia ca stiu cel mai bine si sint experti in aproape toate domenile.Nu sint sigura cine a spus (Newton sau Einstein) ceva foarte interesant si apropos la persoanele care pretind ca stiu de toate…” cel mai destept om, este cel care stie ,ca nu stie de toate”
Citeodata, observ pe acest site, un „duel” de opinii intre doi comentatori, care dupa circa 2 sau 3 comentarii, raspunsurile devin complicate si greu de inteles, prea multe explicatii (unele fiind chiar gresite ) si comentariile devin plictisitoare.
Este o anume tehnică să scrii atractiv, să scoți o revistă online… Nu cred că a mare lucru, dar să ai articole mereu noi, atractive, care stârnesc discuții mi se pare minim necesar.
Stefan a intrebat, cu o vădită şi explicabilă îngrijorare: „Aveţi idei despre ce s-ar putea face că să se producă o schimbare capabilă să facă acest spaţiu (ACUM) mai interesant?”.
Doi comentatori au adresat până acum această întrebare, după cum urmează. Sper că alţii vor urma, tema fiind importantă.
Alexandru a raspuns ca sunt necesari mai mulţi „autori proprii”, care să răspundă la întrebări şi critici. Din observaţiile mele însă nici autorii „autohtoni” nu se bucură neapărat de mult mai mult feedback.
Se poate pune întrebarea dacă feedback-ul este un criteriu de apreciere a eforturilor autorilor, în măsura în care ei nu scriu pentru a incinge spiritele, ci pentru a exprima nişte păreri proprii, bazate pe convingerile lor profunde.
Dl. Paliga ne spune că „Este o anume tehnică să scrii atractiv, să scoți o revistă online… „, dar nu ne dezvăluie nici care este acea tehnică, şi nici ce îi lipseşte lui ACUM în calitatea ei de revistă online. Dacă se referă cumva la realizarea ei tehnică, menţionez că eu nu m-am lovit până acum de probleme demne de a fi evocate.
După părerea mea aici nu este vorba atât de mult de vreo „tehnică” de a scrie atractiv, ci de calităţi ale autorilor şi comentatorilor precum cultura (inclusiv, dar nu numai, cea a scrisului în limba română), inteligenţa, imaginaţia, curiozitatea, rigurozitatea, şi altele.
Spre deosebite de dl. Paliga, care susţine că „Nu cred că a mare lucru” să scrii atractiv, eu, atât din proprie experienţă, cât şi din spusele altora (unii dintre ei fiind mari scriitori ai trecutului, cu care nici prin cap nu-mi trece să mă compar), sunt convins de contrariul acestei afirmaţii.
Afirmaţia d-lui Paliga „… să ai articole mereu noi, atractive” este evidenţa însăşi. În nume propriu îi îndemn pe toţi cititorii, inclusiv pe dl. Paliga însuşi, să contribuie cât mai des cu asemenea articole la ACUM.
Rămâne de văzut ce se poate îmbunătăţi în cazul acelui „Tertio” exprimat de Stefan, dat fiind că „la ACUM suntem doar o mâna de redactori şi de colaboratori”, dintre care nici unul nu se pretinde a fi profesionist al jurnalismului, şi nici nu este, ci doar un entuziast al ideii de comunicare civilizată.
Îmi exprin rezervele cu privire la afirmaţia d-lui Paliga asupra necesităţii unor articole „care stârnesc discuții”, acesta nefiind un scop în sine, drept care nu poate fi considerat „un minimum necesar”.
@Prof Paliga
Redactia revistei ACUM, va va fi indatorata daca am primi aricole scrise de dv. Nu numai indatorata, dar si privilegiata ca sa publicam articolele dv.
@Alex Leibovici.
Sint de accord cu tine, ca nu avem articole scrise pt revista noastra, si preluam articole din alte publicatii.
@ Stefan Maier, „Nici publicul nu e prea interesat de mese rotunde şi se orientează spre „arene” unde „curge sânge”
Ai perfecta dreptate !!!
Ca urmare a articolului lui Ştefan, am adresat un îndemn personal cititorilor, inclusiv d-lui Paliga, de a publica mai des articole pe ACUM.
M-am referit în mod special la dl. Paliga, deoarece dânsul a afirmat, în acest fir de discuţie, că articolele sunt uşor de scris şi că ar exista o tehnică de a le concepe, care permite ca ele să rezulte atractive şi provocatoare de discuţii.
Odată publicat măcar un nou articol, am sperat că vom putea cu toţii profita de aceste calităţi de publicist ale d-lui Paliga, datorate unui articol care ar fi conţinut tehnici care, de exemplu mie, mi-au scăpat până în prezent.
A urmat la cam 2 ore (când au apucat oare să se pună de acord?) o invitaţie din partea redacţiei lui ACUM, adresată personal d-lui Paliga, în care redacţia s-a declarat îndatorată, ba chiar _privilegiată_, dacă acesta îi va trimite articole spre publicare.
Mă întreb cărui fapt i se datorează acest tratament de excepţie, ţinând seama de faptul că:
a) nu am vazut recent ca redacţia să exprime o asemenea admiraţie pentru vreun autor în viaţă, ceea ce, în treacăt fie spus, mi s-a părut perfect echitabil
b) un membru al redacţiei i-a atras atenţia, foarte recent, aceluiaşi domn Paliga că a publicat pe ACUM cuvinte agresive şi nesubstanţiate. Şi nu a fost atunci prima dată când dl. Paliga a fost atenţionat de moderator…
De unde atunci brusc atâta îndatorare şi tâmâieri de privilegiere, venite din partea întregii redacţii?
„De unde atunci brusc atâta îndatorare şi tămâieri de privilegiere,[…]” – eu le-am interpretat ca pe o fină ironie.
Răspunsul d-lui Paliga este ca si cum am răspunde „fă-o mai gustoasă” la întrebarea „Cum să facem o mancare mai bună?”.
Adică nu aduce nici o valoare.
@Ştefan
>„De unde atunci brusc atâta îndatorare şi tămâieri de privilegiere,[…]” – eu le-am interpretat ca pe o fină ironie.
Luat împreună cu conţinutul lui „[…]”, am dorit să rezulte nu ceva ironic, ci mai degrabă, pentru ca să rămânem în domeniul culinar, să împărtăşesc senzaţia mea de gust acrişor-sălciu.
Aşa cum mi-am imaginat însă de la bun început, nu a fost vorba de bucătăria unei întregi echipe, ci de un preparat supraapreciat al unui chef cuisinier, fel din care nu vor rezulta pe viitor pentru ACUM nici bucate mai bune, şi nici mai gustoase.
Daca in comentariul precedent , se subintelege ca eu sint una din chef cuisiner, merci pentru apreciere.
Intradevar, eu vreau ca personae cum este Prof. Paliga sa scrie pentru ACUM.El este o somitate si articolele lui si comentariile lui sint la subiect. Ca fiecarui om ii sare tandara cite o data, si eu sint vinovata de asta. Imi cer scuze.
Am primit un e mail de la un alt professor universitar care are catedra la Nantes, ca si el vrea sa revina la ACUM.
Cind eu scriu un „articol” este nu numai banal si scris ca de o analfabeta. Cu astfel de articole, revista ACUM se duce de ripa.
Avem nevoie de articole scrise cu subiecte interesante si curente.
@Wanda
Iată faptele:
ACUM încurajează pe toţi cititorii să ne propună articole. ACUM refuză extrem de rar articole care i se propun.
ACUM n-a refuzat niciodată articole propuse de d-l Paliga. Ultimul său articol propus (şi publicat) pe ACUM este din august 2014, deci de acum doi ani. Domnia sa a fost activ pe ACUM (ca autor) din ianuarie 2013 până în august 2014, deci timp de un an şi jumătate, cu aproape 30 de articole.
> Am primit un e mail de la un alt professor universitar care are catedra la Nantes, ca si el vrea sa revina la ACUM.
Da, mă bucur, chiar dacă aflu vestea din ziare 😉 🙁
Intenţionează dl. prof. Burghelea să revină ca autor, deci cu articole? Oricum, cred că dânsul are posibilitatea să le publice singur. În caz contrar, eu am toate instrumentele pregătite 😉 pentru a-i publica articolele la maximum o oră după ce îmi parvin.
P.S.: Mi se pare că zvonurile cum că ACUM ar avea puţini cititori sunt mult exagerate 😉 Într-adevăr, văd că unele comentarii din ultimele zile sunt notate (deci citite?) de până la 13 persoane, lucru pe care nu l-am mai văzut demult… Sau există o altă explicaţie?
Sper că discuţia pe marginea acestei invitaţii la reflecţie să nu se încheie aici. Întrebările pe care mi le pun sunt de fapt rezultatul unor gânduri mai negre decât ar putea fi, dacă ar fi doar în legătură cu ACUM.
Ele sunt legate de o anxietate mai profundă, rezultată din modul în care văd că se comunică în general în ziua de azi: copleşitoarea majoritate a oamenilor nu mai doresc să comunice (mi se pare mie). Vor doar să-şi expună ideile, să se prezinte pe ei înşişi, cel mult să dea indicaţii despre cum şi ce trebuie făcut, cum poate fi interpretat ceva. Această tendinţă de a comunica (trimiterea unidirecţională de mesaje) este contrară spiritului publicaţiei noastre şi deci inevitabil scriem pentru un public din ce în ce mai redus.
Există o valoare pragmatică, adică efecte benefice în viaţă noastră, a celor puţini care mai schimbăm idei pe-aici, rezultată din simplul schimb de idei? Strict din punctul meu de vedere răspunsul este fără doar şi poate DA. ACUM îmi oferă privilegiul unor legături personale cu oameni de care mă despart meridiane orare sau sute de kilometri – oameni care mă bucur că fac parte din viaţa mea. Cu alte cuvinte, nu-mi este atât de dureros că scriem pentru din ce în ce mai puţini, cât simplu, că asistăm la o descompunere a însăşi noţiunii de comunicare, având că rezultantă începerea unei epoci în care marile agenţii mediatice vor deveni principalele manipulatoare ale conştiinţei omenirii şi, posibil, distrugătoare ale civilizaţiei. Totul, pe fondul celor mai bune intenţii.
@Alex
Vreau sa fac o observatie… Tu esti cel care te ocupi de aceasta revista si pot sa-ti spun din partea mea, ca iti multumesc foarte,foarte mult!
Intradevar, Prof Burghelea vrea sa revina la ACUM, si asta ma bucura nespus de mult.
Dupa cum sti, acuma sint in vacanta, dar cind ma intorc voi vorbi cu Teo.
„Dl. Paliga ne spune că „Este o anume tehnică să scrii atractiv, să scoți o revistă online… „, dar nu ne dezvăluie nici care este acea tehnică, şi nici ce îi lipseşte lui ACUM în calitatea ei de revistă online.”
Cred că s-a răspuns deja la această notă, dar pot reveni. În primul rând, să se scrie. Articole noi apar tot mai rar în acum.tv și asta nu are cum ridica nivelul revistei. Titlul articolului de la care a pornit discuția este tocmai „pentru cine mai scriem?”. Problema este, după părerea mea, că nu se prea mai scrie.
În al doilea rând, discuțiile/analizele trebuie să aibă un anume nivel, chiar să analizeze niște probleme. De ex., din complexa problemă Brexit, acum.tv a publicat un text penibil, despre o așa-zisă isterie în România pe această temă. Am reacționat atunci, deoarece cuvântul „isterie” era total incorect folosit, autorul nu cunoaște ce s-a scris/discutat atunci în România. Și, chiar dacă ar fi așa, ce mare lucru dacă ar fi fost isterie în România? Ce relevanță are asta pt Brexit? Ratarea unei asemenea teme mi se pare un exemplu tipic.
Sau problema migrației, campania lui Trump, Siria, G 20, Brazilia și Dilma Roussef; guvernul Cioloș și dictatura „soft” din România; gardul de sârmă de la frontiera maghiaro-sârbă etc. etc. etc. Orice revistă trebuie să aibă un număr minim de autori de bază + colaboratori ocazionali. Puteți analiza un pic republica.ro, care este o revistă finanțată, lumea nu scrie acolo pe gratis, doar comentariile sunt de peste tot.
Mulțumesc pentru invitația de a scrie dar, așa cum am anunțat de mult, cu motivație, nu mai scriu în acum.tv. Sigur, aș putea reveni asupra deciziei, dar – deocamdată – nu am motiv.
Desi am citit si inteles (atat cat am putut, desigur – totul e relativ la urma urmei) ecourile de mai sus imi permit sa ma refer doar la articol si sa discut doar ecourile strict legate de acesta. Stiu, regulamentul imi permite sa vorbesc despre altceva, dar eu doresc sa comentez doar articolul.
Prima linie a articolulului, „Pentru cine mai scriem? Pentru din ce în ce mai puţini, din o mie şi una de cauze”, plaseza problema in terenul cititorului. In ecoul sau, Dl Maier isi exprima ingrijorararea relativ la ceva fundamental si … foarte general drept concept: cominicarea. Iata citatul:
„Ele sunt legate de o anxietate mai profundă, rezultată din modul în care văd că se comunică în general în ziua de azi: copleşitoarea majoritate a oamenilor nu mai doresc să comunice (mi se pare mie). Vor doar să-şi expună ideile, să se prezinte pe ei înşişi, cel mult să dea indicaţii despre cum şi ce trebuie făcut, cum poate fi interpretat ceva”.
Indraznesc sa afirm (este doar o parere, nu datorez nici un citat din vreun ecou anterior or din Wikipedia) totusi ca inainte de a adresa intrebarea „Pentru cine mai scriem” trebuie sa admitem un semn de intrebare relativ la „Ce mai scriem” si… „Cu cine mai scriem”. Va rog, nu ma intelegeti gresit. Desi ceea ce scriu suna mai mult decat dezagreabil, prefer sa fiu sincer dreptului de a (conferit de actualul regumament) de a folosi un pseudonim sau de a vorbi pe langa subiect (adica de a deschide un alt subiect sau, ma rog, cum s-o spune).
Deci, revenid la subiect dupa explicatiile de mai sus, permiteti-mi sa revin la subiect. De cativa ani (vreo 10? – da, se pare ca imbatranesc chiar daca inca nu m-am pensionat) sunt implicat in procesul editorial al unui numar de reviste stiintifice. De specialitate, cum se spune. Avem o echipa editoriala. Multinationala dar care vorbeste aceeasi limba. Fizica. Echipa este compusa din experti in domeniu. Cum se cuantifica valoarea unui expert este o alta poveste, eu ma incapatanez sa raman la subiect. Expertii selecteaza acele articole ce aduc „valoare adaugata”. In limbajul fizicii (nu numai) spun o poveste nespusa inca, clarifica sensuri noi, deschid noi drumurice de multe ori ajung atat de departe pana la a salva viata unui bolnav sau usura suferinta unui muribund – aceasta este sensul valorii in acest context.
Dar… cum merge sistemul (cel pe care il cunosc eu, deci nu generalizez si rog sa nu-mi fie puse pe limba vorbe ce nu am spus)? De unde vine „echipa editoriala” ce reuseste sa promoveze astfel de rezultate? Un proces continuu de schimbare. O competitie ce vizeaza in permanenta un anume standard – partial cuantifiabil doar, recunosc, dar totdeauna cuantifiabil. Deci, „publicul” este in final rezultatul unei munci editoriale colective, un rezultat al articolelor scrise.
Se pot scrie articole ce atrag „Bizoni”, se pot formula regulamente editoriale ce permit „Bizonilor” sa zburde. Dar… daca „Bizonii” sunt usor de atras (la fel si trolli de tot felul), cum ramane cu adevaratul public, cel ce poate interactiona constructiv, cititorul care dupa ce a citit un articol, va participa el insusi la o schimbare? Acest public se „construieste”. Cu o viziune proprie si cu un mesaj ce exista nu numai in „Regulament” dar in articole proprii. Adica nu articole preluate si nu un „chit chat” in cheia ba da, ba nu.
Este doar o parere personala, nicicum o „arena sangeroasa”. Va rog sa nu fiti de acord cu mine, deci scrieti articole. Daca as fi ceva mai aproape de varsta pensionarii sau daca as avea macar un frate geaman care ar putea tasta ce gandesc eu, as fi bucuros sa petrec mai multa vreme „polemizand”. Dar nu este cazul deci voi raspunde comentariilor doar atat cat imi va permite timpul si daca voi considera oportun. Mi-as dori in schimb sa vad articole. Care spun o poveste. Din care as putea invata ceva. Care va contibui la o schimbare pozitiva a mentalitatii.
Daca tot am fost invitati sa sugeram idei, nu suntem experti dar sa incercam.
Parerea mea este ca multi vorbitori de limba romana care ar avea profilul adecvat nu stiu de existenta acestei publicatii.
Probabil ar trebui sa scrieti si cateva articole cu teme polemice care atrag publicul.
Lipsesc fotografiile la unele articole.
Nu ar fi rau daca ati avea si cateva inregistrai audio cum avea Petru Clej la BBC teme de actualitate, dar pot fi si lucrari scurte de 10 min despre filozofi, istorie, pt. ca in romana nu gasesti asa ceva pe youtube.
Lipsesc articole de stiinta, iar cele de la „stiati ca” sunt foarte putine.
In limba romana sunt multe teme care nu sunt prea bine reprezentate in internet sau deloc si sugerez cateva:
crestinii siriaci,
samaritenii de azi,
republica evreiasca din urss,
poporul cerchez (mai ales ca multi romani au numele acesta fara sa stie de unde vine si fara sa aibe o asociatie),
religia yazidi
judaismul hasidic
tara bascilor sau bascii francezi
califatul de cordoba
templul din Delfos
cartea mortilor si religia la egipteni (egiptul faraonic)
bogumilii
catarii
razboiul civil spaniol si voluntarii romani
piratii musulmani in mediterana
tigrii tamili (grup militar secesionist)
fortele armate revolutionare din columbia (gherila marxista-leninista)
El sendero luminoso (drumul luminat) gherila maoista din Peru
Alhambra (spania)
Regatul vizigot din spania
razboiul Sino-Indio (Sino-Indian War)
razboiul anglo zulu
cultura poporului georgian (arhitectura biserici, mancare traditionala etc)
[Din partea moderatorului: abia acum observ că v-aţi schimbat identitatea de la Marco la Jaime. ACUM permite aşa ceva numai în cazuri speciale. Aveţi un motiv special?]
@Ştefan
>Ele sunt legate de o anxietate mai profundă, rezultată din modul în care văd că se comunică în general în ziua de azi: copleşitoarea majoritate a oamenilor nu mai doresc să comunice (mi se pare mie).
Cred că greşeşti şi că nu merită să te frământe „gânduri mai negre”. Eu observ că oamenii, datorită internetului, comunică mult mai mult decât înainte, iar interlocutorii lor sunt cu mult mai variaţi.
>Această tendinţă de a comunica (trimiterea unidirecţională de mesaje) este contrară spiritului publicaţiei noastre şi deci inevitabil scriem pentru un public din ce în ce mai redus.
Nu sunt chiar convins de o scădere bruscă a audienţei. Ce spune oare statistica lui Google Analytics, care este implementat, aşa cum am observat, în codul lui ACUM?
Desigur că nu de propagandişti are nevoie revista, ci de oameni care îşi expun şi apără consecvent, cu politeţe, părerile lor raţionale. Cei care sunt interesaţi de o asemenea abordare capătă prin ACUM posibilitea să participe la un asemenea gen de interacţii umane. Dacă ACUM reuşeşte să le acopere, chiar şi parţial, aria de interese, atunci el se poate declara satisfăcut. În ceea ce mă priveşte, eu sunt mulţumit de ceea ce face ACUM, iar vocea experienţei îmi şopteşte din când în când că mai binele este duşmanul binelui 🙂
> … asistăm la o descompunere a însăşi noţiunii de comunicare, având că rezultantă începerea unei epoci în care marile agenţii mediatice vor deveni principalele manipulatoare ale conştiinţei omenirii şi, posibil, distrugătoare ale civilizaţiei.
Unei asemenea tendinţe ipotetice i se opune libertatea mărită a comunicaţiei între oameni, şi, prin aceasta, dificultatea crescută de a-i înregimenta ideologic. Să ne amintim că prima ţară comunistă care s-a dezintegrat a fost DDR (Republică Democrată Germană), în ciuda miliardelor pompate spre ea de Moscova, o cauză importantă fiind comunicaţia, uşurată de limba comună folosită în cele două Germanii, recepţia programelor de TV vestice în DDR, etc.
În rezumat, comunicaţia cu ţările libere (şi între ele) este în mod pozitiv corelată cu gradul de libertate al participanţilor la proces. Creşterea libertăţii activităţilor umane duce la rândul ei la creşterea libertăţii şi a volumului comunicaţiilor, iar amândouă fac improbabilă distrugerea civilizaţiei de către creiere manipulate prin pervertirea conţinutului comunicaţiilor. Şi mai pe scurt: cu cât puteam afla mai multe, cu atât suntem mai puţin manipulabili.
@Victor
Mulţumesc pentru contraziceri, care sunt în acelaşi timp şi încurajări. E o privire către aceeaşi sticlă de vin bun, care vede jumătatea plină 🙂
Într-adevăr datorită Internetului, oameni care nu-şi permit luxul să se întâlnească în persoană pot comunica mai liber şi mai divers.
Google Analytics spune că avem în medie aproape 5000 de vizite unice pe lună.
Şi da, asta încercăm aici: o sursă alternativă de cunoaştere şi înţelegere a adevărurilor în legătură cu problemele pe care ni le punem fiecare dintre noi.
Mi-a plăcut lista de subiecte propusă de Jaime (a.k.a Marco), dar nu vom putea plăti pe nimeni (precum republica.ro, cum arată D-l Paliga) pentru a le aborda.Până atunci, cum s-ar spune, „ăştia suntem, ăştia defilăm”!
@Teodor Burghelea
Este păcat că aţi început cu ironii / sarcasme – la adresa actualului ACUM şi la adresa mea în special. Aş putea să vă arăt de ce acestea nu sunt justificate, dar prefer să vă propun cu totul altceva. Şi anume vă propun să anterrăm 😉 la hache de guerre şi s-o luăm de la zero, adică uitând trecutul. Sunteţi de acord?
@ Alexandru Leibovici
Dle Leibovici, regret ca ati gasit „ironii si sarcasme” in ecoul meu. Sincer, nu aceasta a fost intentia mea. Inteleg ca referirea la regulament facuta in ecoul meu a fost perceputa drept sarcasm. Am dorit doar sa asigur atat cititorii cat si moderatorii ca doresc sa ma refer la articol, nu sa divaghez. Accept cu seninatate ca nu toata lumea este de acord cu mine, dar nu accept sa imi fie atribuite intentii pe care de aceasta data chiar nu le-am avut.
Spuneti deasemenea ca ati putea sa imi aratati (eu traduc prin „demonstra”) ca nu sunt justificate. Va multumesc ca nu ati facut-o. Am fi deviat (inutil sa precizez – inca o data, este opinia mea) de la subiect. Stiu ca puteti arata acest lucru. Dupa cum mai stiu ca si eu as putea dupa aceea „demonstra” ca „demonstratia” Dvs. nu este universala ci puternic contextuala etc. Deci, am pierde vremea si eu si Dvs. – contributia la articolul propus de Dl Maier fiind dupa mine nula.
Relativ la Dvs. nu am facut nici o remarca. Va rog sa recititi ecoul meu anterior si veti vedea ca numele Dvs. nu apare in mod explicit niciunde.
La adresa Acum, recunosc ca am facut o remarca, in mod implicit cel putin. Acesta a fost modul meu de a intelege invitatia la dialog adresata in articol.
Voi relua aceasta remarca la adresa Acum asigurand-va inca o data ca nu intentionez sa fiu nici ironic nici saracstic. Ceea ce am scris este ca raspunsul corect la intrebarea din titlul artciloului „Pentru cine mai scriem?” nu poate fi gasit doar analizand publicul. O publicatie este in viziunea mea o masinarie cu doua mecanisme diferite care totusi se intrepatrund. Atunci cand fie unul din mecanisme da rateuri, fie cuplajul dintre cele doua mecanisme sufera de o problema, intreaga masinarie da rateuri – adica nu prea merge. Astfel, pentru a putea intelege dinamica „publicului” in fata informatiei (ma refer in mod direct la intrebarea formulata de Dl. Maier – „Iar când atâta informaţie este împinsă în calea noastră, în ochii şi urechile noastre, cine mai are chef să mai afle şi altceva decât ceea ce pare mai mult decât suficient?”) trebuie sa punem in chestiune si oferta. Pentru moment, trebuie sa admitem ca se scriu foarte putine articole originale, majoritatea articolelor se preiau. Deci, ideea in sine de revista virtuala si dialog au de suferit. Personal (inca o data rog sa nu fiu acuzat de ceva ce nu a fost in intentia mea) nu ma simt deloc atras sa comentez un articol preluat de altunde stiind bine ca autorul nu este prezent la discutie. Acest lucru poate fi facut pe Facebook. Dam un share unei pagini de internet ce contine un anume tip de informatie (imagine, text, sunet) etc. dupa care incepem sa discutam fie despre informatia in sine, fie despre reactia celorlalti la aceasta informatie.
Deci, in incercarea de a concluziona raspunsul meu la intrebarea adresata de DL. Maier, in lipsa de autori ce contribuie subiecte predilecte, este inutil (cred eu, inca o data este o parere personala careia nu ii atasez nici o demonstratie) sa chestionam publicul consumator de informatie. Odata ce un numar de autori incep sa contribuie si o voce distincta incepe sa se faca auzita (in ciuda „vacarmului” uneori insuportabil al internetului) o audienta proprie ca incepe sa se cristalizeze si atunci vom invata mai multe despre public. Simplistic vorbind, pentru a sti cine vine (sau nu vine) la cinema trebuie sa rulam intai un film. Si, daca se poate, nu acelasi film.
Relativ la propunerea Dvs., desigur. Cu o precizare. In ceea ce ma priveste, nu m-am simtit niciodata „en guerre”. Pentru un motiv foarte simplu. Dvs. sunteti o persoana iar un astfel de „razboi” personal este in egala masura inutil si neconstructiv. Dar, admit ca am fost de multe ori in dezacord cu Dvs. si de multe ori m-am indoit cu toata seriozitatea de bunele Dvs. intentii. Astfel, intr-o viata anterioara cand petreceam nopti albe incercand sa fac cat pot si ce pot pentru ca editia de Luni sa poata apare, eram intr-un razboi permanent. Dar nu cu Dvs. personal. Speram atunci ca pot lupta pentru schimbarea unei mentalitati. Ca pot lupta cu propriile mele esecuri trecute. Astfel, admit ca am crezut atat de mult candva ca dupa multi ani se poate comunica si in limba romana, ca o mentalitate poate fi schimbata, am facut deseori apel la ironie si sarcasm. In special cand am simtit ca nu exista alta cale si stabilirea unui dialog este impozibila – nu voi face din nou referire la „bizoni” dar stiti cu siguranta la ce ma refer.
Pe aceasta cale, daca v-ati simtit personal jignit, imi cer in mod public scuze. Daca in mod voluntar sau involuntar am trecut „à la hache” ironizand lucruri pe care nu le puteam respecta, cu aceeasi sinceritate, nu imi cer scuze.
@Teodor Burghelea
> Mi-as dori in schimb sa vad articole.
Nu văd ce vă împiedică. Articole există. Eu le văd.
>Care spun o poveste.
Nu văd de ce orice articol trebuie să spună o poveste.
>Din care as putea invata ceva.
Lucru care depinde şi de cititor.
>Care va contibui la o schimbare pozitiva a mentalitatii.
Există şi articole din acestea pe ACUM, unele fiind chiar profunde. Mai căutaţi.
Schimbarea mentalităţii adulţilor este, de altfel, o treabă nu numai foarte complicată, dar şi riscantă, datorită interpretărilor diferite ale ideii de „schimbare pozitiva”.
Pomenesc doar în treacăt că în anul 1971 o formaţie britanică celebră, complet debusolată, propunea următoarele:
Tax the rich, feed the poor
‘Til there are no rich no more
I’d love to change the world
But I don’t know what to do
So I’ll leave it up to you
Dl. Paliga ne spunea că „Este o anume tehnică să scrii atractiv”, fără să intre în amănunte. Când i le-am cerut, am aflat că „În primul rând, să se scrie”, deci nu m-a lămurit.
Să vedem însă dacă se publică, sau nu, pe ACUM. Am luat ultima lună plină, cea de august 2016, şi am constat că ACUM a publicat în timpul ei 11 articole, dintre care 9 originale.
Nu mi se pare rău deloc pentru o lună de vacanţă şi o echipă neremunerată.
Şi a mai scris dl. Paliga: „Ratarea unei asemenea teme mi se pare un exemplu tipic”. Se referă la un articol critic, legat de reacţia iraţională a presei româneşti la rezultatul lui Brexit. http://acum.tv/articol/76678/
Să ne amintim că dl. Paliga a criticat puternic acest articol, deşi ne-a mărturisit tot atunci că nu a urmărit media românească în acea perioadă. După care tot dânsul a ignorat cu desăvârşire completările/actualizările care au fost aduse în timp articolului de autor şi de diferiţi comentatori.
În final dl. Paliga adaugă: „Mulțumesc pentru invitația de a scrie dar, așa cum am anunțat de mult, cu motivație, nu mai scriu în acum.tv”.
Eu sunt unul care i-a lansat o invitaţie personală să mai publice, în scopul de, eventual, a mai învăţa câte ceva. Între timp m-am lămurit că nu am ce, drept care articolele sale viitoare nu îmi vor lipsi.
Din contextul şi scuzele prezentate în unele comentarii din fir am înţeles că nu redacţia in corpore i-a adresat o invitaţie insistentă aceluiaşi domn, ci că a fost o iniţiativă personală a unuia dintre redactori. Aceasta mă linişteşte, deoarece nu cred că vor urma regrete generalizate din cauza anunţului ne-revenirii d-lui Paliga.
Pentru orice eventualitate să trec însă într-un registru mai puţin îndoliat. Din cauza unui comentator m-am uitat la ce scrie în rubrica „Stiaţi că” al lui ACUM şi mi-a sărit în ochi imediat un articol al… d-lui Paliga. Fiind scurt, atractiv (!), instructiv şi legat de jurnalism, îl citez în întregime, fără comentarii:
„Ştiaţi că…
Marele ziarist american Joseph Pulitzer, creatorul „noului jurnalism”, este născut în Ungaria, la Makó, un orăşel aflat la circa 15 km de frontiera cu România, unde se află localitatea Nădlac/Nagylak? Pe casa unde s-a născut, se află inscripţia alăturată.
„În această casă s-a născut şi a locuit pînă în anul 1855 Pulitzer József, 1847–1911, ziarist american de renume mondial„. ”
http://acum.tv/articol/65491/
@Ştefan
>Google Analytics spune că avem în medie aproape 5000 de vizite unice pe lună.
Nu pare rău, chiar dacă se ştie că majoritatea vizitatorilor stau de regulă doar câteva secunde.
Se pot afla însă şi alte lucruri legate de discuţia noastră, de exemplu câte vizite s-au înregistrat în aceeaşi perioadă a anului trecut şi câţi vizitatori au petrecut pe site în jur de 3 minute. TIA.
>Mi-a plăcut lista de subiecte propusă de Jaime (a.k.a Marco) …
Nu am aflat de ce, motiv pentru care mă limitez la afirmaţiile că mie ba, şi că, oricum ar fi, ACUM nu pare să aibă vocaţii „enciclopedice”. Pentru amatorii de „de toate pentru toţi” există servicii online gratuite de traducere automată, bune şi pentru paginile enciclopediilor existente.
@Teodor Burghelea
La propunerea mea să îngropăm securea războiului, răspundeţi că nu au existat din partea dv. „ostilităţi” sub formă de ironii / sarcasme intenţionate în comentariul dv. de ieri. Foarte bine, nu insist, sunt gata să pornesc de la ideea că sunt spuse în serios.
Mai rămâne aspectul celălalt pe care l-am semnalat: că acele afirmaţii (ne-ironice, ne-sarcastice) nu sunt justificate, adică nu se sprijină pe fapte. Să vedem:
1. Scrieţi:
> discut doar ecourile strict legate de acesta. Stiu, regulamentul imi permite sa vorbesc despre altceva…
Spune Regulamentul că un comentator poate să se abată de la subiectul articolului? Regulamentul este aici. Treizeci de secunde ajung pentru a constata că acesta nu permite, nici nu interzice comentatorilor abordarea subiectelor care nu sunt direct legate de articol. Dv. faceţi, de bună seamă, o confuzie, dar nu este nici sarcina mea, nici momentul pentru a o risipi.
Importantă este concluzia că afirmaţia dv. nu este confirmată de fapte.
2. Scrieţi:
> Indraznesc sa afirm (este doar o parere, nu datorez nici un citat din vreun ecou anterior or din Wikipedia) totusi […]
Aici implicaţia este că politica publicaţiei ar cere, în asemenea cazuri, referinţe. Ori aceasta nu este adevărat. Dacă dv. credeţi că este adevărat, arătaţi de unde rezultă asta. Dar eu cred că şi aici faceţi o confuzie cu o cu totul altă situaţie: când un cititor îmi atribuie mie afirmaţii pe care le consider neadevărate, eu îi cer să mă citeze cu acele afirmaţii. Deci o cu totul altă situaţie.
3. Scrieţi:
> se pot formula regulamente editoriale ce permit „Bizonilor” sa zburde.
Spuneţi asta la modul abstract? Sau credeţi că descrie o realitate concretă pe ACUM? Dacă da, atunci de unde aţi tras o asemenea concluzie?
Deci, iată, trei exemple.
Dv., prevăzător, aţi respins apriori argumentele de genul celor de mai sus, scriind:
> Spuneti deasemenea ca ati putea sa imi aratati … ca nu sunt justificate. Va multumesc ca nu ati facut-o… Stiu ca puteti arata acest lucru. Dupa cum mai stiu ca si eu as putea dupa aceea „demonstra” ca „demonstratia” Dvs. nu este universala ci puternic contextuala etc. Deci, am pierde vremea si eu si Dvs.
Este inutil să demonstraţi că demonstraţia mea nu este universală (whatever this means în cazul de faţă…), deoarece ea nici nu se vrea universală. Ea se vrea foarte contextuală, concretă, limitată, bazată pe fapte brute. Aceste fapte pot fi confirmate sau infirmate foarte simplu – examinând Regulamentul, sau comentariile (mele) de pe ACUM. Deci nu este în principiu o pierdere de vreme.
(Dar dacă pentru dv. „totul e relativ la urmă”, atunci nimic nu este adevărat sau fals, în capul omului este numai un haos de idei arbitrare, şi atunci orice discuţie este inutilă).
Anyway, revenind la întrebarea mea: eu sper că în viitor veţi evita observaţi fără bază în fapte măcar la adresa actualului ACUM şi la adresa mea în particular. În acest caz securea războiului va rămâne îngropată, iar trecutul – uitat.
Se înţelege că toate aste vi le spun în calitate privată de comentator, nu „oficială” de moderator sau altceva.
@ Alexandru Leibovici
Va multumesc pentru ecou. Intr-adevar, mai avem putin si „ingropam” securea razboilui ????. Sa ne fereasca D…u de ce suntem pe cale sa dezgropam in schimb ????. Nu, nu este un sarcasm este doar o impresie generala asupra continutului si tonului ecoului Dvs.
In primul rand, doresc sa va asigur ca eu chiar cred in ce scriu/spun. Tocmai imi veni sa spun ca astept ca cineva sa imi dovedeasca contrariul dar tocmai am realizat ca nu mi-ar folosi la mare lucru.
Va rog totusi sa imi dati dreptul sa raspund.
Relativ la punctul 1. Logica Dvs. imi este imposibil de inteles. Am afirmat ca „Regulamentul imi permite sa vaorbesc despre…”. Unde am gresit? Da, regulementul nu a interzis niciodata devierea de la subiect (intr-un limbaj mai putin academic, vorbitul de dragul vorbitului) – motiv pentru care purtam aceasta conversatie. Exemple putem gasi si nu putine. Daca limbajul suburban a fost in mod meritoriu taxat, vorbiltul pe langa subiect niciodata. Dvs. sunteti cel care imi contestati afirmatia, deci contraexemplele (pe care le sper plasate corect in contextul lor) Dvs. trebuie sa le citati. Dar, vedeti, daca eu as cita astfel de exemple, poate inseamna pentru Dvs. ca dezgropam obiectul. Exact ceea ce am spus ca nu am nici o intentie sa fac.
Relativ la punctul 2. Ati postulat in debutul replicii Dvs. ca „Aici implicaţia este că politica publicaţiei ar cere, în asemenea cazuri, referinţe.” Ce pot sa va raspund? Ati emis un verdict. Ceea ce am incercat sa spun este ca am avut frecvent senzatia (inca o data „a pedestrian view, nothing to be prosecuted for”) ca discutiile incep cu un subiect si apoi se pierd in detalii sterile ce au prea putin de a face cu subiectul. Dificultatea mea consta in a intelege ce numiti Dvs. „anumite cazuri”.
Relativ la punctul 3.
Da, relativ la bizoni, regulamentul pe care l-am citit nu protejeaza cititorii de comentarii de acest gen:
„”Asa ca ecplicatiile ptr publicu larg le dau sa zicem „iluminatii”. Ma rog, dupa cate stiu de don astia nu duce lipsa nici jemanika, nici sfrentica iar in ce priveste istoaria mai recenta de prin Tarile de Gios, rolul diversilor Napoleoni este preluat de faculati – a se vedea Girl Power”: study shows how changes to marriage patterns changed women’s lives in the Late Middle Ages de Tine de Moor si Jan Luiten Van Zanden…
Da sa lassm tracomanii.. Nu de alta da pe aici se explica cum zelortii s-au inrolat in legiunile romane si au cucerit, un numele Romei, Dacia. Zelotii!!!!!!” (reprodus de aici: „http://acum.tv/articol/73833/”)”””
Acum ajung la partea dificila. Incheierea. Prevad ca Dvs. imi veti demonstra intr-un comentariu ulterior ca ma insel in tot ce am scris. Sau, mai rau, ca demonul securii razboiului m-ar bantui. Dupa care, evident, ar trebui sa incerc sa va dovedesc ca nu este cazul. Adica, da, ma pot insela, dar nu in mod cu totul involuntar. Am deci putine optiuni. Pur si simplu pentru ca argumentele si contr argumentel pot fi reciclate la infinit. Un fel de tragedie greaca. Toti avem dreptate si toti ne inselam. Dar… nu toti avem acelasi scop.
Dar, in final, vedeti ca, concluzia dialogului nostru nu are prea mult de a face cu titlul (si continutul articolului). Va intreb cu toata sinceritatea, vedeti vreo continuare a acestui dialog? Sincer sa fiu, eu nu. Eu cred in ce scriu si pot accepta ca ma insel dar argumentele Dvs. nu ma conving… Dvs. credeti in ce scris dar argumentel mele nu va conving. Un lucru pe care il putem accepta amandoi fara a face uz de obiecte „contondente” ????.
Si mai departe, de-o fi una, de-o alta, care dintre noi acum ofera un raspuns intrebarii din titlul articolului? Pentru moment nimeni dupa parerea mea. Dar probabil ca ma insel inca o data and „here we go again”. Pentru moment, dl. Maier a formulat o intrebare in titlu ce pare sa nu-si fi gasit raspunsul.
Inteleg ca vreti sa va faceti cu zel responsabilitatea primita, dar pana la urma deveniti o parte din problema,(speriati noii cititori) probabil este mostenirea de stil a domnului Clej de comisar. Cred ca ultima data cand am scris am primit amenintari ca „in 24 de ore comentariul va fi sters „.
V-am raspuns pe atunci ” sunt un cititor vechi, si cuminte ar fi sa nu scoateti in fata stilul domnului Clej, are isi primea cu biciul comentatorii si pe deasupra le investiga: gramatica, numele, emailul, Ip-ul si ii ameninta cu datul in judecata. ”
Dar, acum chiar va rog sa-mi stergeti comentariul. O zi buna !
@Jaime (a.k.a. Marco)
[În calitate de moderator]
> Inteleg ca vreti sa va faceti cu zel responsabilitatea primita, dar pana la urma deveniti o parte din problema,(speriati noii cititori) probabil […]
V-am întrebat numai dacă aveţi un motiv special să comentaţi pe ACUM sub diferite nume şi v-am explicat şi de ce vă întreb.
Eu responsabilitatea asumată o fac cu maxim de conştiinciozitate.
> Cred ca ultima data cand am scris am primit amenintari ca „in 24 de ore comentariul va fi sters„.
Desigur că nu vă mai amintiţi despre ce era vorba şi scrieţi din vagi impresii. Eu cu acea ocazie (20 iunie 2016) v-am răspuns amănunţit la protestele dv. (v. aici), la care dv. aţi comentat:
> Apreciez raspunsul constructiv al moderatorului. Imi pare rau ca ii creez unele neplaceri, dar, din dezbadere dura iese adevarul si idei noi. Personal am indoieli ca societatea suedeza […]
@Ștefan N. Maier
„copleşitoarea majoritate a oamenilor nu mai doresc să comunice”
Nu știu dacă este așa, știu doar că internetul, chat-ul, e-mailul… au schimbat radical modul cum comunicăm. În același timp, televiziunea și internetul au devenit arme puternice de manipulare (o spunea Havel încă de prin 1985!). Problemele mari, așadar, ar fi 1. ce comunicăm; 2. cum comunicăm. În mod evident, ACUM.tv. dorește să comunicăm prin (1) textele publicate și (2) prin comentariile la aceste texte. În măsura în care există cumva o corelație între aceste puncte, va exista comunicare. Că ea va fi mai bună ori mai proastă este greu de spus, dv. aveți – presupun – un anume feedback și vă puteți da seama cine și ce citește.
@Teo
Scriu acest ecou ca să nu crezi că am „măturat sub preş” remarca ta legată de faptul că am plasat problema cam unilateral, „în terenul cititorilor”. În primul rând că nu e „gunoi” (de la zicerea „a mătura gunoiul sub preş”). E o remarcă de substanţă şi o iau personal: ar trebui pur şi simplu să scriu şi eu mai des şi să particip mai activ.
Când am lansat ACUM am crezut că va aduce, într-adevăr, schimbări de mentalitate, că va avea puterea să creeze curente de opinie, să mişte lucruri. Mă opresc aici, deocamdată, mai ales chestia cu mentalitatea e o cutie a Pandorei care stă mereu să explodeze.
@Teodor Burghelea
Domnule Burghelea, este inutil să negaţi că aveţi o problemă cu Regulamentul noului ACUM, cel de după plecarea dv. în iunie 2012) şi a lui P. Clej un pic mai târziu.
Astfel, la un an de la plecarea dv., în octombrie 2013 faceţi o trecere meteorică pe la ACUM, ocazie cu care aruncaţi săgeţi ne-ironice, ne-sarcastice la adresa noului Regulament (începând de aici aici), de exemplu:
>> acum, conform regulamentului „actual”, revin la subiect…
>> Imi permit sa revin, conform regulamentului…
>> acestea sunt referinte apocrife…. dar conforme cu regulamentul…
Tot aşa, ironizaţi folosirea Wikipediei ca referinţă în general, dar nu mai ilustrez. Aceleaşi obsesii le reluaţi şi acum. Spun „obsesii” deoarece şi atunci, ca şi acum, după trei ani, contextul discuţiei nu era Regulamentul.
V-am răspuns aici şi aici. Reproduc două observaţii:
După acestea aţi dispărut pentru trei ani, dar când aţi revenit, obsesiile n-au dispărut.
Dacă aveţi ceva de obiectat, de ce să nu criticaţi Regulamentul deschis, frontal, concret?
PS. Dacă doriţi să comentez comentariile dv. la pct. 1-2-3, vă rog să-mi spuneţi şi o fac cu plăcere. Poate chiar reciprocaţi, comentând observaţiile mele din ultimele paragrafe din comentariul la care răspundeţi.
Dar… am putea să şi încheiem această discuţie şi să trecem la altceva.
@ Alexandru Leibovici
Sunt perfect de acord sa abandonam discutia despre „regulament” cu atat mai mult cu cat nu are legatura directa cu titlul articolului pe care il comentam si, deasemenea, nefiind eu cel care a dezvoltat-o „in the first place”. Deci, imi permit sa propun sa revenim la invitatia din titlul articolului.
Revenind la intrebarea din titlu, ma intreb de ceva vreme care este „combinatia perfecta” (un abuz de limbaj, evident, nimic nu este perfect) intre continutul informational al unui articol si profilul cititorului (aici intelegand nivel intelectual, preocupari … poate si alte elemente pot fi sugerate – as fi bucuros sa consider alte idei? ). Prin „combinatie perfecta” inteleg daca ma pot exprima astfel un sistem compus din doua entitati cuplate (aici discutia este delicata, eu ma consider departe de a intelege intimitatea acestui cuplaj nefiind nici pe departe jurnalist) care, in ciuda faptului ca pe durate scurte isi poate parasi starea de echilibru termodinamic, pe durate suficient de lungi si in sens statistic (voi folosi un term pe care nu il pot traduce precum il inteleg – „ensemble average”) este in echilibru termodinamic. As fi foarte interesat de doua aspecte:
(1) putem spera ca o astfel de analogie sa ne poata servi la ceva in contextul problemei ridicate de Dl Maier?
(2) daca da, partea grea va fi sa definimi fluxurile termodinamice implicate, sa le intelegem entropiile (in sens Shanon, de continut informational) si apoi sa intelegem (definim in acest context?) echilibrul termodinamic.
Desigur, accept apriori ca ceea ce scriu mai sus ar puteafi doar vorbe fara rost. Ma insel des si, culmea, supravietuiesc de fiecare data! 🙂
@Teodor Burghelea
> imi permit sa propun sa revenim la invitatia din titlul articolului. Revenind la intrebarea din titlu, ma intreb […]
Subiectul exclusiv al discuţiei mele cu dv. erau ne-ironiile şi ne-sarcasmele dv. cu regulamentul din primul dv. comentariu – cele care vă obsedează de peste trei ani şi pe care nici nu doriţi să le abordaţi frontal.
Cât priveşte subiectul viitorului publicaţiei ACUM, poate voi comenta cele scris de alţii pe acest fir, dar nu văd de ce ar fi sub forma unui comentariu adresat dv. în mod specific.
În general în ce priveşte eventualele viitoare discuţii cu dv. mă întreb ce rost ar avea ele, dat fiind că pentru dv.
– „totul e relativ la urmă” şi deci nimic nu este adevărat sau fals, şi
– „as putea dupa aceea ‘demonstra’ ca ‘demonstratia’ Dvs. nu este universala”, deci demonstraţia unei afirmaţii şi a contrariului ei sunt simultan valide.
Deci pentru dv. o discuţie pare să fie mai degrabă un concurs pentru cine-i mai dat naibii şi ştie să mânuiască mai dibaci sofismele.
@ Alexandru Leibovici
<<<"Subiectul exclusiv al discuţiei mele cu dv. erau ne-ironiile şi ne-sarcasmele dv. cu regulamentul din primul dv. comentariu – cele care vă obsedează de peste trei ani şi pe care nici nu doriţi să le abordaţi frontal."
Aici, marturisesc ca ma simt peirdut. Ati propus da abandonam subiectul (lucru pe care l-am acceptat in comentariul precedent). Acum scrieti ca vorbim de fapt tot de regulament, etc. … Eu zic pas. Ce sa mai inteleg. Am propus in schimb sa ma refer la continutul articolului. Raspunsul Dvs. :
"Cât priveşte subiectul viitorului publicaţiei ACUM, poate voi comenta cele scris de alţii pe acest fir, dar nu văd de ce ar fi sub forma unui comentariu adresat dv. în mod specific."
Prima problema. Eu nu m-am referit la "viitorul publicatiei Acum" in ecoul meu precedent. Dvs. interpretati astfel si… imi oferiti o replica. In limbaj simplu, imi sugerati ca as fi spus ca Pamantul este plat dupa care imi demonstrati ca nu este. Valoare adaugata? Comunicare? Da, iar revin la articulul initial.
In final scrieti:
""În general în ce priveşte eventualele viitoare discuţii cu dv. mă întreb ce rost ar avea ele, dat fiind că pentru dv.
– „totul e relativ la urmă” şi deci nimic nu este adevărat sau fals, şi
– „as putea dupa aceea ‘demonstra’ ca ‘demonstratia’ Dvs. nu este universala”, deci demonstraţia unei afirmaţii şi a contrariului ei sunt simultan valide.
Deci pentru dv. o discuţie pare să fie mai degrabă un concurs pentru cine-i mai dat naibii şi ştie să mânuiască mai dibaci sofismele.""
Intentia mea a fost de a discuta articolul de mai sus. Nu de a discuta cu Dvs. Vedeti bine ca nici unul dintre noi nu este foarte entuziasmat de o astfel de discutie si, inca o data, pentru mine un astfel de spatiu nu este Facebook. Relativ la cele doua etichete, da, totul este relativ depinzand de contextul in care este formulat. Astfel, lumina poate fi unda sau corpuscul. Sau, o substanta perceputa drept letala, veninul de vipera, poate deveni medicament. Exemplele pot continua.
Da, totul este relativ in acest sens. Eu insumi sunt o entitate relativa. Pot sa par o canalie ce se angajeaza intr-un "un concurs pentru cine-i mai dat naibii şi ştie să mânuiască mai dibaci sofismele" sau pot dori chiar sa dialoghez sau, mai mult, atunci cand cred cu adevarat in ceva pot plati pentru acel ceva cu multe nopti albe. Fara a renunta la propira identitate. Dumneavoastra excludeti a doua posibilitate. Ceea ce inseamna ca trebuie sa oprim (sau poate?) acest simulacru de dialog (utimul meu comentariu se referea la articol, nu era un efort de dialog).
Dar, pentru a reveni la articol, nu avansam. Discutia propusa de Dl Maier pare abandonata in timp ce Dvs. ingopati "securea razboiului". Eu am incercat i utlimul ecou sa continui discutia. Ce a rezultat este scris in ecoul Dvs.
@Teodor Burghelea
„Deci pentru dv. o discuţie pare să fie mai degrabă un concurs pentru cine-i mai dat naibii şi ştie să mânuiască mai dibaci sofismele.”
Da, ați analizat corect, așa este.
Dl. Sorin Paliga a scris @Teodor Burghelea: „Da, ați analizat corect, așa este”.
Să vedem la ce se referă. La un citat, pe care se înţelege că îl atribuie d-lui Burghelea, şi anume: „Deci pentru dv. o discuţie pare să fie mai degrabă un concurs pentru cine-i mai dat naibii şi ştie să mânuiască mai dibaci sofismele”.
Am arătat deja înainte că dl. Paliga scrie despre lucruri pe care nu le ştie, de exemplu despre reacţia presei româneşti la Brexit. Acum vedem că şi citează neatent, deoarece citatul este extras din ce i-a scris Alexandru d-lui Burghelea.
Concluzia ar fi că, fără să îşi dea seama şi fără să aibă această intenţie, dl. Paliga îi dă dreptate lui Alexandru.
Să ne amintim că în acest fir dl. Paliga a scris: „Mulțumesc pentru invitația de a scrie dar, așa cum am anunțat de mult, cu motivație, nu mai scriu în acum.tv. Sigur, aș putea reveni asupra deciziei, dar – deocamdată – nu am motiv”.
Constatăm că motivaţiile sale se schimbă qual piùma al vento …
@Teodor Burghelea
1. Scrieţi:
> marturisesc ca ma simt peirdut…
Sunt gata întotdeauna să vă aduc pe drumul cel drept 😉 Când am spus că „am putea să … trecem la altceva”, nu m-am gândit la nimic precis, de exemplu la o discuţie pe tema articolului. V-am spus că doresc să abordez această temă în afara discuţiei mele cu dv.:
>> poate voi comenta cele scrise de alţii pe acest fir [şi în articol pe această temă/al]
„Scrise de alţii” înseamnă inclusiv de dv., dacă văd ceva interesant de comentat. Deci sper că în această privinţă nu mai sunteţi pierdut…
2. Scrieţi:
> Eu nu m-am referit la „viitorul publicatiei Acum” in ecoul meu precedent.
Nu, v-aţi referit la tema articolului lui Ştefan, iar tema este, în fond, despre viitorul lui ACUM.
3. Aţi scris la un moment dat: „totul e relativ la urma urmei”
Acolo unde apare această afirmaţie, ea apare la modul cel mai general, deci ca un principiu, iar asta m-a făcut să-mi ciulesc urechile. Şi am explicat motivul: dacă pentru dv. totul e relativ, atunci nimic nu este adevărat sau fals. Dar atunci orice discuţie este inutilă, deoarece într-o discuţie se caută adevărul (într-o anumită temă). Ulterior aţi mai precizat un pic:
> totul este relativ depinzand de contextul in care este formulat
Asta poate fi plauzibilă, depinzând 😉 de ce vreţi să spuneţi. Aţi încercat să precizaţi prin nişte exemple, trei la număr, toate problematice:
a. ”lumina poate fi undă sau corpuscul”
Este o formulare inexactă, deşi foarte răspândită. Una mai exactă este că lumina poate manifesta proprietăţi ondulatorii sau corpusculare depinzând de circumstanţele fizice. Lumina nu-şi schimbă identitatea – ba undă, ba particulă. Diferenţa între cele două formulări este una esenţială.
b. „o substanta perceputa drept letala, veninul de vipera, poate deveni medicament”
Mai precis: Aceeaşi substanţă poate fi neutră, benefică sau letală, depinzând de doză, de fiinţa care o ingerează şi de multe alte circumstanţe. Ea nu-şi schimbă identitatea în funcţie de circumstanţe! Iar „percepţia” nu are ce căuta aici.
c. „Eu insumi sunt o entitate relativa. Pot sa par o canalie … sau pot dori chiar sa dialoghez [raţional]”
Nu, în acest exemplu nu sunteţi „relativ” ca entitate. Ce variază este impresia pe care o faceţi diferitelor persoane.
Deci, relativ la exemplele acestea: nu este bine de ilustrat o chestiune dificilă prin exemple şi ele dificile sau controversate; exemplele trebuie să fie simple şi general accepatate, altfel discuţia deviază – fatalmente.
4. Scrieţi:
> nu avansam. Discutia propusa de Dl Maier pare abandonata in timp ce Dvs. ingopati „securea razboiului”.
Dacă doriţi să avansaţi, încercaţi să nu-mi mai adresaţi mie comentariile dv. pe tema articolului (scriind la început @Alexandru Leibovici), ci acelor persoane ale căror afirmaţii – din articol sau comentarii – doriţi să le discutaţi/dezvoltaţi (de exemplu @Ştefan, sau @Jaime, etc.). După cum aţi observat, eu n-am scris (aproape) nimic pe tema articolului.
Mai este ceva important la care n-am răspuns? La Shanon (sau Shannon) şi echilibrul termodinamic (sau la relevanța acestora) mă mai întorc – poate – când voi comenta – poate – pe subiectul articolului.
@ Alexandru Leibovici
1 – Va multumesc pentru clarificare.
2 – Aveti de dreptate. M-am referit la articol, Dl Maier a ales tema articolului pe care Dvs. o numiti „despre Acum” deci, o simpla relatie de tranzitivate implica ca „ma refer la Acum”. Am gresit undeva atat timp cat nu sunt eu cel ce a ales tema articolului.
3 – Accept ca exprimarea mea nu a fost suficient de clara lasand loc la interepretari discutii. Ceea ce am incercat sa spun ca totul este relativ este legat de rolul contextului si de faptul ca procesul de observatie este de cele mai multe ori dependent de observator. Desigur, cand m am referit la dualitatea unda corpuscul m-am referit la doua moduri distincte de manifestare ce depind strict de modul de „observare”. Vom ajunge astfel la o concluzie asupra luminii cand examinam culorile de curcubeu „emise” de o balta (interferenta in lama plan -paralela) dar la cu totul alta concluzie atunci cand incalzim un metal pana la incandescenta si il facem sa apara rosu. Aceasta am vrut sa spun.
4. Perfect. Sunt cu totul deschis unei discutii. Fara a porni apriori de la ideea ca am dreptate si acceptand aceeasi natura relativa a lucrurilor. Adica, mesajul a ceea ce scriu depinde foarte mult si de cel care citeste. Dar, desigur, aceasta este viziunea mea si, neffind de acord cu ea si aducand argumentele Dvs. in acest sens nu face decat sa imbogateasca dialogul. Deci iata ca am revenit la ideea de dialog exprimata de Dl. Maier. Adica fac ce fac si tot la articol ma intorc. 🙂
@Teodor Burghelea
>… procesul de observatie este de cele mai multe ori dependent de observator. Desigur, cand m am referit la dualitatea unda corpuscul m-am referit la doua moduri distincte de manifestare ce depind strict de modul de „observare”.
Această exprimare ar lăsa să se înţeleagă că lumina se manifestă în funcţie de cum este privită. Ori lumina este un tot, care prezintă în permanenţă un „caracter” complex.
Şi mai ştim că nu numai lumina are un caracter dual, ci „orice particulă în mișcare”, care are „asociată o undă”, Louis de Broglie fiind cel care a generalizat conceptul. [Modificat 12-09-2016 09:10]
@Teodor Burghelea
Nu cred că ne-am înţeles la vreunul din acele 4 puncte (poate doar la #1, şi nici acolo nu sunt sigur). Eu abandonez deocamdată aceste subiecte. Dacă doriţi, puteţi să reluaţi unele dintre ele, de ex #3 şi #4, cel mai bine sub forma unui articol; eu voi participa la discuţii cu mult interes.
Îl rog şi pe Victor să amâne discuţia până la o ocazie mai favorabilă. La acest articol ne-am îndepărta mult prea mult de la subiect. În plus, subiectul înterpretărilor mecanicii cuantice este foarte complex şi controversat, şi nu poate fi lămurit în fugă.
La acum.tv eu recitesc doar articolele domnului Clej despre R.Moldova. Dupa evenimentele din ultimii 2 ani, articolele lui Clej au un alt inteles pentru mine. R.Moldova se afla intr-o stare de putrefactie politica si economica. Jurnalistul Clej a vizitat recent aceasta mica republica. Va dau un link la „Europa libera”, unde domnia sa a oferit un interviu:
http://www.europalibera.org/a/27949549.html
@Alexandru Grosu
Bine aţi (re)venit !
> Dupa evenimentele din ultimii 2 ani, articolele lui Clej au un alt inteles pentru mine
Adică îi daţi dreptate? Interesant! În ce privinţe?
Nu voi raspunde. E prea greu sa intelegi cu cugetul evenimentele petrecute. E ca in poezia lui Feodor Tiutcev:
Умом Россию не понять,
Аршином общим не измерить:
У ней особенная стать —
В Россию можно только верить
Din pacate bravada ruseasca ii joaca un rol dracesc RM. Aparane-ne Doamne (Natura, Destin) de prostia omeneasca. Domnul Clej sa nu se supere pe mine. Ii dau dreptate domniei sale in toate, absolut in toate. Nu-l voi mai sacai mai departe.
@Alexandru Grosu
Ar fi interesant sa scrieti si dv.un articol despre ce se intimpla in R Moldova din punctul de vedere al unui cetatean din acea tara. Dv. vedeti lucrurile intr-o lumina diferita de persoana care merge in R Moldova ca turist sau chiar commentator.
Sigur ca discutiile se prelungesc si asa am putea gasi o cale regala, zic eu.
Intr-un comentariu anterior se vorbea despre mancare. Exista doua aspecte. Ca un recidivist al echipei Acum nu m-am autoproclamat ca un opozant si am considerat ca interlocutorul de baza cititorul are multa dreptate in a-si exprima opinia.mncarea poate place sau nu. Aici vine in consens ca unde stau patru la masa exista mereu un client caruia nu-i place mâncarea si o critica.
Al doilea aspect e ca atunci când exista eroride documentare, de deontologie jurnalistica trebuie amendate si combatute. Daca o mancare e prea sarata, ori arsa acceptam reclamatia si pe viitor nu vom repeta eroarea.
Existam de mai bine de un deceniu ca publicatie on line si ne-am integrat intr-o anume conduita fara aroganta unui fante de obor. Ne straduim si nu ne punem in concurenta cu alte publicatii. Nu ne-am aliat niciunui curent politic, revista ramane deschisa.
Ma bucur sa revad numele lui Teodor Burgheleasi sper sa revina cu aceeasi substanta superioara in articolele sale.
Ca sa-l complimentez pe Stefan,amintesc ca a primit mereu colaboratori noi fara conditii inchiztorii.
Reintoarcerea lui Teo Burghelea la ACUM este binevenita si ma bucura foarte mult.
Doresc sa fac un alt apel unei scriitoare si fosta redactor la ACUM. Aceasta persoana a contribuit nespus de mult la ACUM prin articolele si comentariile ei.
Cristina Dobrin este una din preferatele mele personae care am intilnit-o la ACUM. Acum citiva ani am avut placerea sa ma intilnesc cu Teo si cu Cristina la Los Angeles.
Cristina, te rog sa revii la ACUM!!!!!
Mă întreb ce au adus sfaturile şi/sau acţiunile de tipul (o spicuire):
– Trebuie neapărat mai mulţi autori proprii, şi imagini/video-uri, şi lucruri de actualitate, şi, şi …
– (Cum autorii nu se nasc la simpla dorinţă) Trebuie, dar trebuie neapărat să-i aducem înapoi pe cei cu vechi state de serviciu pe ACUM.
– Vă rugăm, dar vă rugăm frumos, dv. cei foşti, ba v-am fi chiar foarte îndatoraţi să reveniţi la ACUM (şi să readuceţi astfel popularitatea vremurilor trecute).
– Trebuie scrise articole mai bune, mai atrăgătoare, mai controversate, mai gustoase. Nu e greu, este suficient doar să scrieţi des.
– Există o mulţime, dar o mulţime de subiecte care ar trebui neapărat abordate (de alţii, desigur).
Se pot oare desprinde nişte concluzii din toate aceste discuţii?
Dar nişte învăţăminte utile pentru viitor?
Vrem să încercăm să schimbăm ideile altora, sau ne mulţumim să le expunem cât de clar putem pe ale noastre?
Dorim/putem să sărim neapărat mai sus decât suntem capabili?
Îmi amintesc de o veche zicală care susţine că nici cea mai frumoasă fată nu poate oferi mai mult decât are.
Concluzia pe care o trag după toate aceste comentarii este cam aceeaşi cu ceea ce ştiam deja, şi anume că de bază scriem pentru noi înşine.
Punem pe hârtie propriile căutări şi încercăm să ne limpezim propriile incertitudini. Găsesc acesta a fi un lucru bun.
Inapetenţa pentru lectură a majorităţii publicului, pentru scris a autorilor, nu sunt în mod necesar semne rele, la urma urmelor.
Cel mai greu este să reuşeşti să fii cinstit cu tine însuţi. Dacă ACUM oferă un spaţiu în care putem fi oneşti şi între noi, îşi îndeplineşte misiunea chiar şi dacă are doar o mână de cititori.
@Stefan N. Maier
>Concluzia pe care o trag după toate aceste comentarii este cam aceeaşi cu ceea ce ştiam deja, şi anume că de bază scriem pentru noi înşine.
Gând la gând! Scriind pentru noi, punându-ne în prealabil şi pe parcurs ideile în ordine, şi supunându-le cenzurii noastre interioare, scriem şi pentru alţii, care ar putea fi interesaţi într-un fel sau altul.
>Dacă ACUM oferă un spaţiu în care putem fi oneşti şi între noi, îşi îndeplineşte misiunea chiar şi dacă are doar o mână de cititori.
Mă bucur să aud cele de mai sus de la „părintele” publicaţiei.
(Încep să postez comentariile la opiniile postate la aceste articol)
@Ştefan
> nu mai “extragem” informaţie … Informaţia este “împinsă” către noi
În realitate, oricât ar „împinge” cineva informaţia către noi, dacă aceasta nu ne interesează, nu o citim! Iar dacă ne interesează şi o citim, avem astăzi mult mai multe instrumente s-o verificăm, s-o completăm şi s-o integrăm în cunoştinţele noastre.
> înclinăm mai mult înspre aprofundarea unor perspective care nu sunt neapărat “breaking news” ori “subiecte de scandal”
Dar pentru asta cineva trebuie să le dezvolte, să scrie!!
> Foarte puţini autori acceptă diversitatea de opinii …
Adică criticile la adresa articolelor şi comentariilor lor, chiar criticile la obiect? Da, am constatat şi eu asemenea cazuri şi am încercat – ca comentator şi ca moderator – să încurajez discuţiile bazate pe stabilirea faptelor, iar nu pe speculaţii cu privire la posibilele motivaţii personale. Aşa cum şi spui:
> cei mai mulţi dintre cititori nu fac efortul să delimiteze ideile de persoane
> asistăm la o descompunere a însăşi noţiunii de comunicare, având ca rezultat începerea unei epoci în care marile agenţii mediatice vor deveni principalele manipulatoare ale conştiinţei omenirii
@Wanda
> opiniile noastre nu vor fi „cumparate” de toti cititorii. Asta nu inseamna ca unul gindeste gresit si trebuie reeducat, si celalalt este todeauna corect. Multi cititori … au impresia ca stiu cel mai bine si sint experti in aproape toate domenile.
Opiniile trebuiesc susţinute sau combătute cu argumente şi fapte. Să răspunzi la ele spunând că „n-oi fi tu mai deştept ca alţii”, „crezi că le ştii pe toate” şi altele asemenea este un „copout”
> Cristina, te rog sa revii la ACUM!!!!!
Ai contactat-o direct? Ai vreun răspuns?
(va urma :@Sorin Paliga, @Teodor Burghelea)
@Sorin Paliga
> Articole noi apar tot mai rar în acum.tv
De fapt, ce apare tot mai rar sunt în special articole originale, adică ale autorilor proprii.
> din complexa problemă Brexit, acum.tv a publicat un text penibil…
Penibil sau nu, textul a fost completat cu numeroase informaţii suplimentare, sub formă de comentarii (în particular ale mele), care infirmau unele afirmaţii (în particular ale dv.) ce nu corespundeau faptelor. Din păcate, autorii acelor informaţii problematice nu au dat curs…
Din păcate al doilea text despere Brexit (cel al d-lui Udrişte) nu pare să fi profitat de precizările şi informaţiile aduse la primul.
> Orice revistă trebuie să aibă un număr minim de autori de bază + colaboratori ocazionali
ACUM nu are autori desemnaţi să acopere anumite teme. Acesta este un fapt care nu riscă să se modifice. Cei care doresc să publice pe ACUM tratează teme care îi interesează pe ei. Aţi dori dv. să acoperiţi cu prioritate anumite teme? De exemplu România?
> Puteți analiza un pic republica.ro, care este o revistă finanțată, lumea nu scrie acolo pe gratis
Despre calitatea acelei publicaţii nu pot să spun nimic, n-o cunosc. Însă ACUM nu este o revistă finanţată, deci nu sunt chiar comparabile. Republica.ro are un pool de vreo 140 de autori !!! (remuneraţi, spuneţi dv.).
> Este o anume tehnică să scrii atractiv… Nu cred că a mare lucru
Eu am constatat că este mare lucru, iar atractivitatea nu este totul. Cred că singurul autor al lui ACUM care scris articole consistent bune ca conţinut şi formă a fost Petru Clej, dar dânsul este profesionist. Faptele sunt verificate, articolele sunt bine structurate, logice.
Este cum spunea poetul:
adică când nu trebuie să ţii cont de fapte…
> Titlul articolului … este tocmai „pentru cine mai scriem?” Problema este, după părerea mea, că nu se prea mai scrie.
Perfect adevărat! Pe de altă parte avem articole preluate, unele interesante… Faptul că autorul nu răspunde la întrebări şi comentarii poate că nu este atât de grav, deoarece alţii, eu de exemplu, fac deseori acest lucru în locul autorului.
(va urma @Teodor Burghelea, @Jaime)
@Teodor Burghelea
> sunt implicat in procesul editorial al unui numar de reviste stiintifice… Avem o echipa editoriala… Echipa este compusa din experti in domeniu… Expertii selecteaza acele articole ce aduc „valoare adaugata”…
Bun. Dar ce lucruri utile poate învăţa ACUM din astea? Că este mai bine să avem o echipă numeroasă decât (mai) nimic? Că este mai bine să avem din ce alege decât să nu prea avem? Iată nişte sfaturi preţioase 😉
> cum ramane cu adevaratul public, cel ce poate interactiona constructiv, cititorul care dupa ce a citit un articol, va participa el insusi la o schimbare? Acest public se „construieste”. Cu o viziune proprie si cu un mesaj ce exista … in articole proprii.
Public care se construieşte din cititori care se schimbă în urma unor articole proprii, cu mesaj… da, ar fi interesant… Dar în practică lucrurile nu se petrec astfel. Oamenii vin aici deja cu idei solid înrădăcinate. A reuşit oare ACUM să schimbe ideile cuiva într-un domeniu cât de cât important? Ale dv., de exemplu? Eu îmi dau întotdeauna silinţa să aduc argumente, dar ele par să treacă pe lângă persoană: nici „da”, nici „nu”, nici „poate”, nici „o să mă mai gândesc”. Nici un contraargument, tăcere deplină sau chiar dispariţia interlocutorului pentru câteva săptămâni sau luni. Deseori replica, când există, este atac la persoană…
Doriţi să analizăm publicul „construit” al lui ACUM aşa cum l-am găsit eu când am venit aici – acum 4 ani? Doriţi să vedem, de exemplu, cum m-a întâmpinat acest public cu bâte şi pietre în loc de argumente? Chiar dacă nu aveam dreptate, tot cu contraargumente ar fi trebuit să fiu întâmpinat. Şi atenţie, vorbesc doar de public, nu de moderatori (dl. Clej şi dl. Burghelea)!!
Da, ACUM avea, în parte, un public mai select decât media din alte părţi, dar din păcate asta nu este totul. Concepţia dominantă era Political Correctness, iar nu conceptul drepturilor individuale.
> Mi-as dori in schimb sa vad articole. Care spun o poveste. Din care as putea invata ceva. Care va contibui la o schimbare pozitiva a mentalitatii.
Nu aşteptaţi daruri de la natură 😉 Scrieţi chiar dumneavoastră!!! Există un domeniu pe care aţi dori să-l acoperiţi cu prioritate?
> se scriu foarte putine articole originale, majoritatea articolelor se preiau. Deci, ideea in sine de revista virtuala si dialog au de suferit.
De fapt nu este chiar aşa: eu suplinesc deseori autorul pentru a da răspunsuri la comentariile cititorilor. Pe de altă parte, puţine sunt publicaţiile unde autorii dialoghează cu cititorii. De exemplu, pe http://www.republica.ro, autorii NU intervin în discuţii. Am citat-o tocmai pe asta deoarece dl. Sorin Paliga a recomandat-o ca fiind exemplară în comparaţie cu ACUM în ce priveşte calitatea articolelor. Dacă acea publicaţie este într-adevăr exemplară, atunci participarea autorilor nu este un must pentru calitate.
> Odata ce un numar de autori incep sa contribuie si o voce distincta incepe sa se faca auzita … o audienta proprie ca incepe sa se cristalizeze si atunci vom invata mai multe despre public.
Foarte bine. Atunci s-o sprijinim pe Wanda în eforturile ei de a (re)aduce autori şi să vedem ce se întâmplă. Cum spune poetul: On a vu souvent rejaillir le feu d’un ancien volcan qu’on croyait trop vieux 😉
> de multe ori m-am indoit cu toata seriozitatea de bunele Dvs. intentii.
Ce intenţii credeaţi că am? Ce credeţi în momentul de faţă despre intenţiile mele de atunci şi despre ce aţi crezut atunci?
> …am facut deseori apel la ironie si sarcasm. In special cand am simtit ca nu exista alta cale si stabilirea unui dialog este imposibila
În acea vreme, în ceea ce mă priveşte pe mine (şi nu numai), aţi înlocuit argumentele cu ironia şi sarcasmul.
> lucruri pe care nu le puteam respecta
De ce să nu vorbim despre acestea? Eventual chiar pe privat?
(va urma @Jaime)
Alexandru a scris: „Eu îmi dau întotdeauna silinţa să aduc argumente, dar ele par să treacă pe lângă persoană: nici „da”, nici „nu”, nici „poate”, nici „o să mă mai gândesc”. Nici un contraargument, tăcere deplină sau chiar dispariţia interlocutorului pentru câteva săptămâni sau luni. Deseori replica, când există, este atac la persoană…”.
Foarte adevărat, din păcate! Noroc că există şi altfel de interlocutori.
Un obiectiv al lui ACUM ar fi să-i obişnuiască pe cititori să discute civilizat unii cu alţii. Ar trebui să fie ceva mai simplu decât cel de a influenţa decisv ideile/conceptele altora, dar se vede că nici acest deziderat nu este uşor de atins.
Aş menţiona şi o altă reacţie, recent întâlnită, care se referă la saltul precipitat al unor interlocutori la alte subiecte decât cele discutate, de regulă după ce constată că li se înfundă cu argumentele proprii.
Asemenea „deviaţionişti” sau „diversionişti” merg până la a insista cu îndârjire să fie discutate doar subiectele inserate de ei, sub ameninţarea explicită că altfel îşi iau jucăriile şi pleacă. După care dispar din discuţie, ca urmare a faptului că asemenea reacţii nu sunt încurajate, nu înainte însă de a reitera lucrurile deja susţinute înainte. Un hit & run final.
@Jaime
> Parerea mea este ca multi vorbitori de limba romana care ar avea profilul adecvat nu stiu de existenta acestei publicatii.
Da, aveţi cu siguranţă dreptate. Aveţi sugestii pentru a face cunoscută publicaţia şi în alte cercuri decât cele de până acum?
>Probabil ar trebui sa scrieti si cateva articole cu teme polemice care atrag publicul.
Nu lipsesc, dar puteţi contribui şi dv. sau persoane din cercul dv.
Înregistrări audio – mai degrabă nu, deoarece sunt greu de comentat fără a avea un text din care să se poată cita.
Articole de ştiinţă, crestinii siriaci, samaritenii de azi, republica evreiasca din urss, poporul cerchez, religia yazidi, judaismul hasidic, tara bascilor sau bascii francezi, Califatul de Cordoba, razboiul anglo zulu etc. — fapt este că autorii, atâţia cât avem, au cercul lor propriu de interese şi competenţă…
Din întâmplare, pentru iudaismul hasidic puteţi găsi câte ceva pe ACUM căutând „hasid” (în dreapta sus este o fereastră de căutare). Veţi da de articole ale d-lui Lucian Zeev Herşcovici.
Eu sper că cele 4 [vreo 20, mai nou !!!] persoane care pun sistematic „Nu” la comentariile mele măcar le citesc în prealabil. Dacă este aşa, atunci sunt mulţumit, deşi şi mai util ar fi să-şi exprime părerea şi în scris…
Alexandru a scris: „Eu sper că cele 4 persoane care pun sistematic „Nu” la comentariile mele măcar le citesc în prealabil”.
Mă bucur şi eu de acelaşi tratament „privilegiat”. Din observaţiile mele rezultă că sunt „pedepsiţi” comentatori care nu le sunt unora pe plac, şi aceasta fără a mai citi ce scriu aceştia. O confirmare este că cei porniţi contra unor persoane pun „Nu” şi pe comentarii care nu conţin luări de poziţie proprii.
Şi dacă aş scrie doar „Salut, ACUM!”, m-aş bucura de acelaşi tratament. O fi acesta un semn că am devenit o persoană publică, de tipul „Inamicul public Nr. X”? 😉
Având în vedere că „Nu”-urile sistematice indică „punct ochit, punct lovit”, eu sunt de părere că până şi acest mecanism de evaluare îşi are utilitatea proprie. Nu cred că autori sau comentatori care primesc „Nu”-uri sistematice au nevoie de altceva decât de fapte pentru a-şi valida opiniile 😉
Eu interpretez „DA” sau „NU”, ca fiind de parere cu comemntariul sau nu.
Este pur si simplu o OPINIE. Unii cititori vor da argumente de ce au pus „NU”, altii nu vor da.
Daca unele personae primesc mai multe „Nu-uri” si si-o iau la inima, get over it!
That’s the way the cookie crumbles!
@Ştefan
> Nu cred că autori sau comentatori care primesc „Nu”-uri sistematice au nevoie de altceva decât de fapte pentru a-şi valida opiniile ????
Aşa este, comentatorii nu au nevoie de altceva, deoarece numai comentariile publicate pot fi interpretate de o manieră clară, deşi nici ele întotdeauna.
Da-urile şi Nu-urile sunt deseori folosite ca exerciţii de tragere reflexă la ţinţă cu mouse-ul, independente de conţinutul mesajelor, dar puternic influenţate de sentimentele negative acumulate în timp în raport cu spusele unor autori.
Cum nu emoţiile reprezintă instrumente de cunoaştere (ci raţiunea), asemenea alegeri nu aduc valori adăugate în dezbaterile de idei. Aceste „trageri la ţintă” dau la limită şi o indicaţie pozitivă, şi anume că măcar numele autorilor comentariilor/articolelor au fost reţinute în timp.
@Wanda Lucaciu
> Eu interpretez „DA” sau „NU”, ca fiind de [aceeaşi] parere cu comemntariul sau nu…
> … get over it!
Interpretarea ta – că este vorba de părerea despre opinia exprimată în comentariu – nu se confirmă întotdeauna. Într-adevăr, dacă te uiţi cu atenţie, asemenea ciorchini de „Nu” (sau „Da”) apar şi la comentarii în care nu se exprimă nicio opinie!!
Ia de exemplu acest comentariu http://acum.tv/articol/77054/comment-page-1/#comment-153785 care nu conţine opinii ci numai informaţii: câţi angajaţi are Comisia Europeană şi care este budgetul ei.
După cum vezi, sunt 9 „Nu”. Ce însemnă ele? Că informaţia este falsă? Nu este falsă, şi nici nu cred că cei 9 au verificat. Ce mai rămâne ca explicaţie? Eu văd numai una: este părerea despre autorul comentariului. Fapt pe care l-am relevat (şi eu şi Victor) mai sus.
Şi apoi… 10 note (sunt comentarii şi cu 12 şi 14 note!!) sunt cam multe pentru audienţa pe care o avem în ultima vreme. Este un indiciu că este mai degrabă o chestie forţată: fie o mobilizare a cunoştinţelor, fie trucuri pentru ca o aceeaşi persoană să poată „vota” de mai multe ori.
Deci sper că acuma îţi este clar că nu de opiniile negative era vorba – peste care mă invitai să „get over”, ci de reaua credinţă pe care am vrut s-o semnalez.
Alexandru a scris: „… asemenea ciorchini de „Nu” (sau „Da”) apar şi la comentarii în care nu se exprimă nicio opinie!!”.
Ca şi el, eu cred că acest gen de „ciorchini” sunt expresia unor rele credinţe şi că sunt rezultatele unor manipulări.
Deoarece ele afectează în mod negativ imaginea lui ACUM, cred că ar fi foarte bine dacă efectele unor asemenea impulsuri distructive ar putea fi limitate.
@Victor
> ar fi foarte bine dacă efectele unor asemenea impulsuri distructive ar putea fi limitate.
Nu cred că este simplu, poate nici nu se poate. Oricum, pe mine nu mă deranjează. Asemenea chestii – mobilizarea prietenilor – am mai avut şi altă dată. Să rămână pe conştiinţa făptaşilor, dacă au aşa ceva
@Alexandu
> Oricum, pe mine nu mă deranjează [ciorchini de „Nu” (sau „Da”) – vm].
Personal pe mine ele mă lasă rece, dar presupun că imaginea de ansambu a revistei are de suferit de pe urma acestor manipulări observabile.
>Să rămână pe conştiinţa făptaşilor, dacă au aşa ceva
Precis nu au. Să vedem cum „votează” aceste comentarii 😉
@Alexandru Leibovici, revista are in general articole foarte bune, cea ce ii strica putin imaginea este politica de moderatie extrem de stricta si cicalitoare. De ex. pe hotnews am scris 1791 comentarii iar in ziarul El Pais (sp) 3483, niciodata nu m-au tras de urechi moderatorii. Perceptia este diferita daca un cititor are un dezacord cu un alt comentator sau chiar are un conflict cu revista.
Senzatia ca esti urmarit permanent reprima comentatorul sa scrie creativ.
In general romanii sunt individualisti si colaboreaza dificil intr-un club, in nici un caz nu trebuie amplificat spiritul conflictiv si asa destul de ridicat.
Am semnalat ca publicatia acum nu are suficiente fotografii si daca tot s-a dat ex. republica.ro, acolo da, au una la fiecare articol, iar ziarele in general au fotografii, fara ele publicatia poate fi perceputa ca fiind putin trista.
Poate ca pentru colaboratori unele teme sunt deja cunoscute si nu prezinta interes, dar nu si pentru publicul larg, nimeni nu a sugerat ca revista sa-si schimbe tematica, dar un articol stiintific discret nu strica ziua cititorului.
Un articol de analiza original il poate scrie doar persone mature cu o cultura extinsa si asfel de persoane sunt putine la numar, in schimb un subiect istoric dat ca tema de catre redactor poate fi scris de un elev de la un liceu bun in special daca intelege o limba de circulatie internationala unde sa se documenteze, asa, revista isi poate mari baza de colaboratori si capacitatea de munca. Un edificiu enorm este executat de catre muncitori, arhitectul si inginerul doar canalizeaza energia lor. Iar temele trebuie sa fie relativ noi in limba romana.
Revista a pus accentul prea mult pe principiul politicii corecte, iar in ro. publicul vrea ceva de mijloc, mari publicatii din ro. ating teme sensibile care in plus vand bine.
Revista ar trebui sa publice si articole de actualitate, ce putin sunt articole carlig care ar aduce cititori noi.
@Jaime
> … cea ce ii strica putin imaginea este politica de moderatie extrem de stricta si cicalitoare.
Eu colaborez la ACUM tocmai deoarece are o politică strictă, care respectă propriul ei Regulament. Nu o găsesc cicălitoare. Dreptul la o replică politicoasă este strict respectat de moderator. Ar trebui să veniţi cu exemple contrare, cel mai bine personale, pentru a vă susţine punctul de vedere.
>Senzatia ca esti urmarit permanent reprima comentatorul sa scrie creativ.
Un număr de cititori urmăreşte în permanenţă ceea ce este publicat. Aceasta ar trebui să stimuleze creativitatea tuturor.
>Am semnalat ca publicatia acum nu are suficiente fotografii …
Din experienţa mea, atunci când am inserat imagini în articolele mele, asupra cărora am drept de autor, acestea au fost publicate. Un exemplu este aici: http://acum.tv/articol/77014/. Poate propuneţi şi dv. nişte imagini interesante, care pot fi preluate?
> … un articol stiintific discret nu strica ziua cititorului.
Cu siguranţă. Apropo, aţi citit acest articol recent: http://acum.tv/articol/76486/ şi discuţiile care au urmat? Vi s-a părut interesant pe ansamblu? Are şi imagini.
> … un subiect istoric dat ca tema de catre redactor poate fi scris de un elev de la un liceu bun …
Cunoaşteţi vreunul, care poate să scrie un articol, şi nu o compunere? Dacă cunoaşteţi, cred că puteţi să-i daţi dv. un subiect care vă interesează şi îi recomandaţi să trimită rezultatul la ACUM. Sunt sigur, bazat pe experienţa mea cu ACUM de autor, că redacţia îl va lua în consideraţie.
> … Un edificiu enorm este executat de catre muncitori, arhitectul si inginerul doar canalizeaza energia lor.
După câte ştiu, munca muncitorilor este supervizată de şefii de şantier. Arhitecţii şi inginerii constructori se ocupă de altceva decât de canalizarea energiilor. Pe vremuri aceasta era sarcina politrucilor.
> … Revista a pus accentul prea mult pe principiul politicii corecte, iar in ro. publicul vrea ceva de mijloc, …
Iată un reproş pe care nu l-am auzit până acum. Rezultă din spusele dv. că în România publicul vrea ceva între corect şi incorect (care este în esenţă incorect).
>Revista ar trebui sa publice si articole de actualitate …
Bănuiesc că revista face ce poate. Apropo, aţi citit acest recent articol pe o temă de actualitate: http://acum.tv/articol/76786/ ? Vă întreb deoarece mi-ar fi plăcut să răspund şi la comentariul dv.
@Jaime
Deoarece aţi început cu „@Alexandru Leibovici”, înţeleg că comentariul mi-l adresaţi mie.
În acest caz sunt decepţionat că nu răspundeţi în niciun fel la întrebările şi comentariile pe care vi le-am adresat eu dumneavoastră. Văd că nici la comentariile lui V. Manta n-aţi răspuns (încă?).
> cea ce ii strica putin imaginea [publicaţiei ACUM] este politica de moderatie extrem de stricta si cicalitoare
Aş aprecia să daţi 2-3 exemple concrete, cu citate, de asemenea moderaţie – ca să înţeleg la ce vă gândiţi. Este ceva care se adresa dv. personal?
>Senzatia ca esti urmarit permanent reprima comentatorul sa scrie creativ.
Da, moderatorii urmăresc permanent ca comentariile să se menţină între anumite limite – pe care eu personal le consider foarte largi. A scrie „creativ” poate să însemne multe, inclusiv a lua-o razna. Dar probabil nu la asta vă gândiţi.
> In general romanii sunt individualisti si colaboreaza dificil intr-un club, in nici un caz nu trebuie amplificat spiritul conflictiv si asa destul de ridicat.
Moderarea canalizează comentatorii spre un stil raţional şi civilizat. Dar dacă sunteţi de altă părere, vă rog să daţi 3-4 exemple.
> Am semnalat ca publicatia acum nu are suficiente fotografii
Numai anul acesta pe ACUM au apărut peste 100 de imagini, iar în ultimii 4 ani au fost peste 1000. Dar vă rog să daţi 2-3 exemple de articole la care ar fi fost necesare fotografii.
> un articol stiintific discret nu strica ziua cititorului.
Nu ştiu ce ar însemna un „articol discret”, dar poate că aţi înţeles totuşi din comentariile mele de până acum că pentru articole nu avem o echipă specializată pe diferitele teme ce ar putea eventual prezenta interes pentru unii cititori. Suntem tributari cititorilor – ca potenţiali autori – în ce priveşte articolele pe care le publicăm. Este inutil să spuneţi că aţi dori să citiţi pe ACUM despre subiectul X, Y sau Z! Nu putem oferi aşa ceva. De altfel, articolul care a demarat această discuţie NU întreabă ce anume teme ar dori cititorii să fie reflectate pe ACUM. Poate aţi înţeles greşit.
> Un edificiu enorm este executat de catre muncitori, arhitectul si inginerul doar canalizeaza energia lor
Vă înşelaţi. Adevăraţii constructori ai unui edificiu sunt arhitecţii şi inginerii. Muncitorii sunt doar executanţi ai operaţiunilor şi paşilor simpli la care arhitecţii şi inginerii au redus construirea unui edificiu complex, astfel încât aceşti paşi să nu necesite o prea mare calificare. Muncitorii singuri nu sunt capabili să construiască structuri cât de cât complexe. Pentru acestea este nevoie de antreprenori, investori şi bănci, de arhitecţi, proiectanţi, ingineri şi tehnicieni, brigadieri şi maiştri, etc.
> Revista a pus accentul prea mult pe principiul politicii corecte…
Nu înţeleg… Care este acest „principiu al politicii corecte”?
> Revista ar trebui sa publice si articole de actualitate
Atunci scrieţi, domnule Marco! ACUM nu este un restaurant în care cititorii îşi aleg dintr-un meniu stufos! Fiecare articol necesită muncă, cunoaşterea subiectului, cercetarea şi verificarea surselor…
@Jaime
Sint si eu curioasa la ce va referiti cind scrieti ca „Revista a pus accentul prea mult pe principiul politicii corecte…”
Adica, daca puneam accentul mai putin, vi-ar place mai mult?
Asadar, sa punem accentual mai putin cind scriem despre coruptia care se petrece in Romania? Sau cind in comentarii si articole, ne referim nu cu descrieri peiorative despre diferite grupuri de oameni?
La ce va referiti? Va rog sa dati exemple!
Lipsa totală de reacţie a lui Jaime/Marco la toate întrebările care i-au fost puse mă face să cred că scopul său nu este să îmbunătăţească în vreun fel revista, ci să critice, să ceară cât mai multe şi să cârâie.
Consecinţa se impune de la sine şi anume să nu i se mai acorde atenţie pe viitor.
AMEN!
@Victor Manta, faptul ca spuneti si faceti ceva corect si aparent logic nu inseamna ca in lumea reala si complexa da bune rezultate o stiu prea bine marile companii cand desi s-au pregatit bine nu au vanzarile asteptate, oamenii vin de la munca intra pe net sa se relaxeze si sa converseze putin, nu sa fie pusi la punct la cea mai mica abatere.
Moderatorul m-a luat la rost la prima postare, de ce am avut cu luni in urma alt nick, adevarul era unul trivial, factorul uman, intru pe multe publicatii si mai uit ce nick am folosit ultima data, fapta nu se ascundea nici un fel de sabotaj reactionar.
Spuneti ca: „Eu colaborez la ACUM tocmai deoarece are o politică strictă,” implicit recunoasteti ca in alte publicatii mai populare au o politica relaxata, de fapt nu cred ca exita nici o publicatie cu o politica stricta care sa fie si populara in acelasi timp.
„După câte ştiu, munca muncitorilor este supervizată de şefii de şantier”
-eu cred ca este supervizata de arhitectul tehnic.
„Rezultă din spusele dv. că în România publicul vrea ceva între corect şi incorect (care este în esenţă incorect).”
-faptul ca pe vremuri cineva era etichetat ca „dusman al poporului” nu inseamna ca si era, aceeiasi doctrina comunista azi reciclata si premenita comercial ca sa vanda bine, ne spune ce este „corect politic”. Fenomenul Trump ne spune mult de cat de satula este lumea de aceasta corectitudine politica.
„scopul său (a lui Jaime) nu este să îmbunătăţească în vreun fel revista, ci să critice, să ceară cât mai multe şi să cârâie.”
Prima postare la acest articol spun ca nu sunt un specialist dar incerc si eu cu placere sa sugerez cate ceva, orice om normal nu ar trebui sa se simta deranjat de o asfel de intrare in discutie. Imi aduc aminte ca zilele urmatoare am primit ceva minusuri, o mica critica de la dv. iar postarile din apropiere nu prea sugerau nimic nou, dar in schimb era o ciorovaiala contiunua si indepartata de la subiect.
Autorul articolului a cerut sa vorbim despre revista si sa dezbatem, nu a fost initiativa mea sa critic. Este evident ca nu poti gasi la o publicatie veche multe greseli, au fost eliminate in timpul, nu exista o solutie magica, dar se poate adapta putin si experimenta idei noi.
>…faptul ca spuneti si faceti ceva corect si aparent logic nu inseamna ca in lumea reala si complexa da bune rezultate …
Deci este mai bine să faci lucruri incorecte şi nelogice?
> Spuneti ca: „Eu colaborez la ACUM tocmai deoarece are o politică strictă,” implicit recunoasteti ca in alte publicatii mai populare au o politica relaxata, …
Nu îmi atribuiţi ce nu am spus. Nu mă interesează ce fac alte publicaţii, de vreme ce ştiu că la ACUM nu vor fi acceptate atacuri personale, jigniri, etc.
> eu cred ca este supervizata de arhitectul tehnic
Nu am auzit de o asemenea funcţie şi nu am găsit-o pe web.
> faptul ca pe vremuri cineva era etichetat ca „dusman al poporului” nu inseamna ca si era, …
Nu văd relevanţa pentru discuţia noastră. Nu v-a numit nimeni „dusman al poporului”.
> Imi aduc aminte ca zilele urmatoare am primit ceva minusuri, …
Nu ştiu despre ce vorbiţi. Poate explicaţi.
> Este evident ca nu poti gasi la o publicatie veche multe greseli, au fost eliminate in timpul etc
Cu atît mai bine.
Vă sugerez să daţi răspunsuri directe la întrebările care v-au fost adresate în acest fir de discuţie, ca de exemplu la:
– Care este acest „principiu al politicii corecte” despre care vorbiţi?
– Aţi citit articolele legate de ştiinţă sau de actualitate, despre care v-am întrebat? Părerea dv. despre ele?
– Dar vă rog să daţi 2-3 exemple de articole la care ar fi fost necesare fotografii.
@ Jaime
„Am semnalat ca publicatia acum nu are suficiente fotografii…”
Aceasta afirmatie imi adduce aminte de copilul meu.
Cineva i-a dat cadou o carte si cind vorbea despre carte cu prietenele ei, le-a spus ca i-a placut cartea foarte mult. Ele au intrebat-o despre subiectul cartii si singurul lucru care a putut sa raspunda a fost: „nu stiu subiectul, dar are poze foarte frumoase” 🙂 Fetita mea avea pe atunci 7 ani.
@Jaime
Cu circa o săptămână în urmă am comentat cele scrise de dv. şi v-am pus câteva întrebări concrete (aici şi aici)
în legătură cu acele comentarii ale dv.
Mai recent aţi postat un comentariu, dar la întrebările mele n-aţi răspuns – decât la cel cu nick-ul, la care o să revin.
Pot să vă rog să acordaţi atenţie acelor întrebări pe care vi le-am pus?
Unele din ele sunt legate de nişte afirmaţii pe care le-aţi făcut şi care, cred eu, nu reflectă realitatea.
Cu toată stima pt. dl Maier, constat că maniera rigidă, fără loc de îndoieli, s-a păstrat de la Clej încoace. Poate că unii s-au retras și din acest motiv. Eu am revenit, dar aici nu există accepția poziției omului de stânga. Dacă ai fost membru PCR, alături de 3 milioane juma, ești considerat sub-intelectual.
Ce făceați cu Henri Wald care nici la marxism nu renunțase, dar la Belu Zilber? Mă opresc, vă doresc succes.
@Boris M. Marian
> constat că maniera rigidă, fără loc de îndoieli, s-a păstrat de la Clej încoace
Clej era moderator, şi era un moderator brutal. Acum moderator sunt eu. Ce aveţi să-mi reproşaţi privitor la activitatea mea de moderator? Numai cu citate exacte, vă rog.
> aici nu există accepția poziției omului de stânga
Ca moderator (şi redactor) n-am blocat niciun comentariu sau articol de-ale dv., deşi poziţiile dv. de stânga sunt pefect vizibile. Regulamentul înterzice pe ACUM anumite poziţii ideologice, dar atitudinile de stânga nu sunt pe listă.
Dar dacă doriţi ca comentatorii (inclusiv eu în calitate de comentator) să nu critice poziţiile dv., atunci regret, la aşa ceva nu aveţi vreun drept apriori, Clej or no Clej.
> Dacă ai fost membru PCR, alături de 3 milioane juma, ești considerat sub-intelectual
Nu, domnule Marian, nu asta am spus. Vă repet, şi este pentru a 4-a oară: comuniştii (membri ai PC-urilor) care, după ce au avut cunoştinţă de atâtea crime (pe care dv. însuşi le denunţaţi mult mai vehement decât mine!) nu s-au deturnat de la comunism, s-au dovedit departe de a fi printre cei mai дальновидные. Şi am mai precizat că cei clarvăzători au fost şi ei extrem de puţini. Acum înţelegeţi? Am spus doar că nu au fost Einsteini!
> Ce făceați cu Henri Wald care nici la marxism nu renunțase, dar la Belu Zilber?
Ooo, aş fi considerat că l-am prins pe Dumnezeu de picior, deoarece aş fi avut parte de interlocutori care, presupun, sunt capabili de discuţii raţionale!!!
Şi încă ceva, poate lucrul cel mai important:
Dacă dv. consideraţi din start că un interlocutor vă este ostil şi/sau de rea credinţă, de ex. antisemit, nu trebuie să vă miraţi că veţi culege ostilitate în retur. Pe ACUM buna-credinţă se prezumă… iar apoi, în funcţie de feedback…
@Boris M. Marian
> Cu toată stima pt. dl Maier, constat că maniera rigidă, fără loc de îndoieli, s-a păstrat de la Clej încoace.
Dv. se pare că doriţi să auziţi lucruri pline de îndoială, poticniri şi sughiţuri de la unii oameni care au convingeri la care au ajuns, pe bază de lecturi, studii, discuţii şi experienţă de viaţă, pe parcursul unor decenii.
Puteţi pleca de la ideea că ei, chiar dacă au uneori îndoieli, se informează până când aceste îndoieli dispar şi abia după aceea se angajează în discuţii. După care recitesc de câteva ori ceea ce au scris, înainte de a trimite spre publicare. Deseori recitesc şi după publicare, şi cer corecţii de la moderator, care le face dacă mai este posibil.
Sau tac. Sau întreabă. Cei care improvizează rămân rapid fără argumente, după care se simt ofensaţi şi, de regulă, dispar de pe ecran. Sau revin după ce le uită pe cele întâmplate. Sau speră să le uite alţii. Sau se anunţă sub un alt nume şi o iau de la capăt.
> Poate că unii s-au retras și din acest motiv.
Sau poate pentru că nu au reuşit să-şi susţină convingător ideile, deseori adunate întâmplător din stânga şi din dreapta.
> Eu am revenit, dar aici nu există accepția poziției omului de stânga.
Adică nu aţi putut comenta? Mă îndoiesc. Sau nu aţi găsit aprobarea dorită? Se întâmplă des. Părerea pe ACUM depinde de fiecare comentator în parte şi fiecare este complet independent.
> Dacă ai fost membru PCR, alături de 3 milioane juma, ești considerat sub-intelectual.
V-a întrebat cineva de apartenenţa dv. politică, trecută, prezentă sau viitoare? Nu am observat. Gradul de interes al celor publicate depinde de ce şi de cum scrie fiecare comentator/autor în parte. Ale lui sunt meritele şi tot ale lui şi nereuşitele.
sper să nu am dreptate
In privinta comentariilor cititorilor, repet o parere mai veche ca cei care le scriu ar trebui sa fie lasati sa poate faca modificari, cel putin o perioada dupa trimiterea comentariului. Pe linga ca e util, ca sa poti corecta niste scapari, ar fi si un gest de buna vointa.
S-a obiectat ca cineva poate abuza de asta si „sterge dovezile”. Ar fi un caz rasisim si poate chiar si acesta cu cistig. Cine a scris la inceput ceva nepotrivit si dupa aceea, calmindu-te vrei sa repari sau sa stergi comentariul de tot, cinste lui. Putinele abuzuri de aceasta facilitate ar fi usor de descoperit.
Nu e o propunere din capul meu, ci se practica la foarte multe saituri. De ce nu si aici, cind participarea cititorilor da viata publicatiei?
@George
>In privinta comentariilor cititorilor, repet o parere mai veche ca cei care le scriu ar trebui sa fie lasati sa poate faca modificari, cel putin o perioada dupa trimiterea comentariului.
Există problema că după ce se publică un comentariu, el s-ar putea să fie la rândul său comentat. Modificarea comentariului iniţial poate duce la pierderi de relevanţă din comentariul derivat.
Ce soluţie vezi la această problemă reală?
O soluţie pe care o văd eu este să pui comentariul propriu la dospeală pe calculatorul propriu, să-l mai reciteşti, şi să-l trimiţi după un timp. Dezavantajul este că rişti ca acel comentariu să-şi piardă din actualitate/relevanţă.
@Victor
> O soluţie pe care o văd eu este să pui comentariul propriu la dospeală pe calculatorul propriu, să-l mai reciteşti, şi să-l trimiţi după un timp. Dezavantajul este că rişti ca acel comentariu să-şi piardă din actualitate/relevanţă.
Te citez:
„După care recitesc de câteva ori ceea ce au scris, înainte de a trimite spre publicare. Deseori recitesc şi după publicare, şi cer corecţii de la moderator, care le face dacă mai este posibil.”
Dupa cum vezi, nevoia bate principiul.
Eu ma refer in primul rind la comentarii in care se pot strecura greseli banale de ortografie sau poate fi o mica omisiune sau un termen introdus eronat care pot face continutul neclar. O persoana de buna credinta la asta s-ar gindi in cele mai multe cazuri.
Daca as face o afirmatie pe care dupa aceea sa vreau sa o trunchiez ca sa ascund ceva, si tocmai ea as fie comentata de altcineva… Da e posibil, dar trebuie dupa parerea mea acordata o prezumtie de nevinovatie. Comentariile care intr-adevar sint nepotrivite au de cele mai multe ori alt caracter si ma indoiesc ca persoanele care le-au scris vor sa le mai schimbe.
Deci nu am o solutie. Doar pledez pentru mai multa flexibilitate, chiar cu o asumare de risc. Oricum, aceste comentarii nu sint declaratii/probe sub interogatoriu incit falsificarea lor ulterioara sa reprezinte un pericol.
Un alt aspect este raportul dintre spontaneitate si cintarire adinca atunci cind se scrie un comentariu. Un comentariu adinc judecat face o impresie foarte buna. Dar in aceeasi masura trebuie ca si ideile spontane sa aibe rolul lor pentru a da o dinamica discutiei.
In ce ma priveste, mi s-a intimplat prea des sa imi scape mici lucuri care faceau mesajul mai neclar. Le-am lasat asa. Sunt neglijent, dar, ca poate si altii, fac comentarii in putinul timp pe care il am, incit din pacate nu mai e loc de citire si recitire. Daca vorbim de citire si recitire, un principiu consacrat de editare este ca intotdeauna altcineva sa faca corecturile.
Revenind, constient ca nu am timpul sa imi scriu comentariile fara omisiuni, incit macar eu sa fiu multumit de mine, aleg mai adesea decit as vrea sa renunt sa le mai fac din capul locului. Asta nu e o pierdere in cazul persoanei mele, dar daca si altii fac asa atunci devin mai putine comentarii, chiar daca mult mai ingrijite.
Nu tin totusi foarte mult la problema asta. Faptul ca nu tenteaza si pe altii inseamna ca totusi nu e de interes.
Am trimis o inquiry în acest sens lui Ştefan şi Alex (Webmaster)
@Alex
>Am trimis o inquiry în acest sens lui Ştefan şi Alex
Perfect adevărat. M-a luat cicăleala pe dinainte.
@George
> Dupa cum vezi, nevoia bate principiul.
Dacă principiul este înţeles în toate ramificaţiile sale, atunci este vorba despre o acomodare la limitări, care măreşte eforturile comentatorilor şi pe cea a moderatorului.
>Daca vorbim de citire si recitire, un principiu consacrat de editare este ca intotdeauna altcineva sa faca corecturile.
Aceasta este o soluţie foarte bună pentru cei care au la îndemână pe câte un „altcineva” potrivit. Cine nu-l are, îl substituie cu propria-i persoană, ceea ce este mai bine decât nobody 🙂
>Faptul ca nu tenteaza si pe altii inseamna ca totusi nu e de interes.
Mie mi se pare de un mare interes, deoarece oricine comentează se loveşte de această problemă a imposibilităţii editării după trimitere.
Vom afla, poate, ceva pozitiv, deoarece Alexandru a trimis o inquiry. Fără să fiu pesimist, răspunsul obişnuit în asemenea cazuri de cereri de adăugiri de funcţionalitate este fie că actualul concept (al software-ului de bază) nu permite asemenea schimbări, fie că este mult prea complicat de realizat şi lipsesc resursele necesare.
Importantă este valoarea textelor și a comentariilor, orice soft poate fi mai bun ori mai prost, atât timp cât textele sunt lizibile, iar comentariile (fie și needitabile) există, premisele sunt bune.
@Nicu Adrian Udriște
>Importantă este valoarea textelor și a comentariilor, orice soft poate fi mai bun ori mai prost, atât timp cât textele sunt lizibile, iar comentariile (fie și needitabile) există, premisele sunt bune.
Prezentarea îşi are importanţa ei. Nu degeaba sunt plătiţi redactorii/corectorii de texte! A scrie cu greşeli şi a prezenta texte prost formatate reduce calitatea înţelegerii acestora.