Vă prezint mai jos pagina mea filatelică dedicată statuii artistului Constantin Brâncuşi „Cuminţenia pământului”, pagină care a apărut în prima ei versiune în anul 2006, după care a fost actualizată treptat cu ştirile şi declaraţiile care au apărut în presă. Pagina, în limba engleză, poate fi accesată pe site-ul meu „Arta pe mărcile poştale”.
După cum este cunoscut, în prezent se află în plină desfășurare campania de strângere de fonduri, intitulată în mod curios „Brâncuşi este al meu”, pentru o statuie confiscată de statul comunist în 1957 şi recâştigată recent parţial de proprietari, în urma unor lungi procese cu statul român. Din cele de mai jos veţi afla cum arată de fapt statuia, ce probleme prezintă ea şi de ce moştenitorii ei nu au putut să negocieze în mod liber preţul de înstrăinare al acesteia.
Constantin Brâncuși a fost un sculptor român care s-a pregătit inițial în meseriile de tâmplar și pietrar. El s-a stabilit la Paris, în 1904, unde printre influentele sale timpurii au fost incluse arta africană, precum și cea orientală. Cu toate ca Rodin a fost o altă influenţă timpurie, Brancusi a decis că doreşte să facă o muncă mai puţin sofisticată și a început o căutare evolutivă pentru o formă pură. În timp ce el nu respinge în întregime lumea naturală, Brâncuși reușește fără îndoială transmiterea unui sentiment de gravitate, prin reducerea operei sale la câteva elemente de bază. În mod paradoxal, acest proces, de asemenea, tinde să evidențieze complexitatea gândirii care a fost investită în creaţiile sale. Sursa: http://www.artchive.com/artchive/B/brancusi.html
Una dintre lucrările sale timpurii, Cuminţenia pământului, din 1907, este o reflectare a filozofiei lui Brâncuși, care își are rădăcinile într-o înțelepciune care este anterioară creștinismului. Sculptura arată o femeie care este foarte concentrată asupra ei însăși, figura ei emanând un mister care o transfigurează într-un portret universal. Statuia exprima sentimentul autorului, de atașament față de pământ, dar sursa de inspirație a operei sale este de fapt necunoscută.
Aceasta statuie a fost confiscată de regimul comunist de la proprietarul ei, arhitectul Gheorghe Romaşcu, care a cumpărat-o direct de la Brâncuși în 1910. Moștenitorii lui Romașcu s-au luptat timp de peste 25 de ani, prin sistemul juridic, cu guvernul român. Între timp statuia s-a aflat în majoritatea timpului în custodia Muzeului Național de Artă.
Fiica lui Gheorghe Romaşcu, d-na Paula Ionescu, i-a explicat justiţiei şi presei că statuia s-a aflat în posesia tatălui ei timp de 47 de ani. În anul 1957 miliţia a luat statuia „pentru o expoziție” şi nu a returnat-o. Mai târziu funcționari de stat au inventat povestea că statuia ar fi fost cumpărata de la arh. Romaşcu de către stat, dar niciodată nu au putut prezenta nici cea mai mică dovadă în faţa justiţiei.
Chiar dacă d-na Ionescu avea documente care dovedeau că ea este unul dintre cei doi proprietari legali ai statuii, ea a primit în decursul anilor decizii după decizii nefavorabile din partea sistemul juridic românesc. În cele din urmă, în anul 2016, în urma unei hotărâri judecătoreşti definitive, statul român a restituit statuia proprietarilor ei de drept.
Acest lucru nu înseamnă că statuia le aparține acestora pe deplin. Fiind declarată „patrimoniu național”, ea nu pot fi exportată definitiv și vândută în străinătate, unde are o valoare de piață mai mare decât în România. În urma unor negocieri cu avocaţii moştenitorilor, statul român i-a oferit familiei 11 milioane de Euro, din care 5 milioane vor fi acoperite de stat, iar alte 6 milioane urmează să fie colectate în urma unei subscripţii publice. Doar aproximativ o zecime din suma de 6 milioane a fost colectată în două luni, și doar o lună a rămas pentru a fi strânsă întreaga sumă. Nu se știe ce se va întâmpla în cazul în care această sumă nu va fi adunată.
La un moment dat, când statuia era confiscată, ea a fost montată pe un soclu, sub supravegherea unor reprezentanţi ai statului. Atunci când acest lucru a fost făcut, picioarele statuii s-au spart şi desprins, a spus Paula Ionescu. Înainte de acest accident statuia a fost evaluată la 30 milioane de dolari, dar accidentul a redus valoarea statuii la jumătate.
Pe aceasta pagina sunt arătate diferite vederi ale statuii, în original și apoi în forma ei modificată. Arăt de asemenea marca românească „Cumințenia Pământului”, emisă în 1967 (Scott nr. 1917), precum şi coliţa care îl arată pe Brâncuși în atelierul lui, emisă în 1982 (Scott nr. 3070). Este vizibil că designerul E. Palade a „înfrumuseţat” fața statuii și a eliminat urechea. Mai conta oare, de vreme ce statul, proprietar al poştei, nu avea oricum dreptul de a reproduce această operă de artă, care nu îi aparţinea? …
Două întrebări pentru cititorii lui ACUM, din partea unui autor care este gata să răspundă la comentarii:
– Credeţi că statuia „Cuminţenia pământului” aparţine de drept cetăţenilor români, în conformitate cu sloganul autorităţilor „Brâncuşi este al meu”?
– Sunteţi de părere că statul român le-ar datora despăgubiri moştenitorilor pentru eventualele deteriorări ale statuii după confiscare, ceea ce ar fi dus la scăderea preţului acesteia?
Vă mulţumesc anticipat pentru amabilitatea de a comenta şi de a explica răspunsurile dv.
@Victor
1. Eu înţeleg sloganul „Brâncuşi este al meu” în felul următor: DACĂ vom putea strânge acele milioane, ATUNCI statuia va fi, într-un fel, a fiecăruia. Deci: „faceţi în aşa fel încât să o facem a noastră”.
2. Da, eu cred că statul român datorează despăgubiri moştenitorilor pentru deteriorarea statuii. Motivul mi se pare evident: cine face o pagubă materială cuiva, trebuie să plătească. Iar pentru persoana concretă care a spart statuia garantează, în caz de nevoie, statul, deoarece el a creat situaţia.
Sau altfel:
1. în momentul confiscării statuia era întreagă
2. confiscarea a fost ilegală (şi a fost recunoscută de stat ca atare)
3. prin urmare statuia trebuie restituită proprietarilor în starea ei iniţială sau, la limită, statul trbuie să despăgubească proprietarul şi pentru degradarea statuii
Dar cel mai grav mi se pare aici interdicţia făcută proprietarilor de a exporta statuia.
* * *
Mai fundamental, mi se pare un abuz intolerabil toată şmecheria de a declara un obiect care se află în mâini private drept „patrimoniu”, care înseamnă de fapt o confiscare/naţionalizare, chiar dacă parţială, a obiectului.
Această şmecherie se practică în multe ţări, dar nu în toate. Ea are consecinţe foarte grave. Am văzut un documentar românesc în care se vede, printre altele, un proprietar al unui imobil din Bucureşti, şubrezit de cutremur şi care, neavând suficienţi bani să aducă la norme imobilul, nu are voie nici să-l vândă – cuiva care ar avea bani de consolidări.
Ar fi interesant de enumerat ţările în care există noţiunea de „patrimoniu” cu restricţiile de înstrăinare asemănătoare celor din RO, şi în care nu există – măcare în Europa şi America de nord.
Pretextul (sau prostia) cu declarearea oricarui obiect care aduce a arta ca fiind de patrimoniu e o forma abuz generalizat.
Am avut o pictura banala din anii 30 pentru care a trebuit sa fac formalitati sa o pot scoate din tara. Acelasi reprezentant judetean la „cultura” care stiam ca a dat drumul la nemumarate alte picture (la fel de banale, din perioada 55-70), cu facultate de arte plastice, mi-a spus ca nu se poate pronunta in privinta tabloului. La Bucuresti la „Patrimoniu” reprezentantul a ris copios si a aprobat scoaterea din tara.
S-a mai perpetuat si impresia gresita care este indusa populatiei ca operele artistice ,,mobile” (nu cladiri, monumente, ci arta plastica) ar apartine cumva poporului din cauza ca sint din ,,patrimoniu”. In realitate, vorbim de productiile, nu putine la numar, pe care un artist plastic, meserias ca oricare altii, le produce vinzindu-le pe piata libera pentru a-si cistiga existenta si exercita pasiunea. De ce ar fi ele ridicate la alt rang ca sa poata fi declarate „ale noastre” cu tot cu artist.
Culmea, de obiectele immobile din tara, care ar trebui declarate patrimoniu (aici intra arhitectura industriala-comericala-urbana de genul demolatei Piete Matache, lucru de care românii nationalisti nu au habar) sint demolate sau lasate in paragina. Aceiasi care cer blocarea circulatiei operelor de arta nu se sinchisesc de patrimoniul imobil de la ei de acasa. Nu sint si acestea „ale lor”?
Nu, Brancusi nu e al nostru, cel putin si pentru motivul ca multi dintre „noi” nu mai sintem nici noi pe acasa prin România. Brancusi a ales liber sa traiasca la Paris, fara ca el sa fi facut din asta o chestiune de nationalism. Se gasesc unii care sa se agite sa il reinhumeze in România. Tot un lucru discutabil, pentru ca daca nu exista o dorinta expresa (prin testament) a unui decedat, orice manevra de genul acesta e indecenta pina la limita de profanare.
In Suedia din cite stiu nu exista o astfel de restrictie si nici obsesia „alor nostril”. Lumea e lasata in pace.
@Alex
> Ar fi interesant de enumerat ţările în care există noţiunea de „patrimoniu” cu restricţiile de înstrăinare asemănătoare celor din RO, şi în care nu există – măcare în Europa şi America de nord.
To prevent an illegal outflow of cultural goods from one Member State to another or from the Union altogether, two pieces of legislation have since been developed covering the export of cultural goods [etc]
http://ec.europa.eu/taxation_customs/business/customs-controls/cultural-goods_en
Nu pot sa spun ca m-am desteptat citind referinta de mai sus. Se face referinta la autoritati din toate tarile UE, la un document de 24 de pagini semnat de Barosso etc.
Dar ce e aia „cultural good”?
Se spune ca atunci cind Brancusi si-a trimis niste sculpturi de metal in USA pentru o expozitie, vamesii le-au clasat la material de constructie (tevi). Acum pare-se ca e invers. Exista expozitii in care artisti plastici au prezentat instalatii artistice constituite din baloturi de excremente presate. Ma intreb cum ar trebui exportate. Poate tot sub deviza „e tot al nostru”.
@George
> Pretextul (sau prostia) cu declarearea oricarui obiect care aduce a arta ca fiind de patrimoniu e o forma abuz generalizat
Poziţia mea este că abuzul constă nu în a califica prea multe obiecte drept bunuri culturale şi a interzice astfel înstrăinarea liberă de către proprietar a acelui obiect oricui din toată lumea. Eu sunt de părere că un propriertar al unuei picturi de Rafael, de exemplu, trebuie să aibă dreptul nestingherit de a o vinde oricui, oriunde. Din acest punct de vedere, problema încadrării sau nu a unui obiect în categoria de „patrimoniu” este pur şi simplu irelevantă.
Apoi: Legislaţia EU la care faci referinţă nu impune membrilor EU decât un singur lucru: că anumite bunuri trebuie să aibă o licenţă de export emisă de ţara de origine, iar hârtia respectivă trebuie să fie pe un formular-tip. O asemenea licenţă va fi recunoscută în toată EU. Condiţiile în care o ţară membră emite o astfel de licenţă rămâne strict la latitudinea fiecărei ţări. Astfel, putem avea în principiu membri ai EU care emit necondiţionat asemenea licenţe, sau ţări care nu emit deloc autorizaţii de export.
Deci totul depinde de fapt de legislaţia ţării-membru, iar amestecul EU este de fapt minim. În această privinţă nu există deci o uniformitte în EU şi trebuie văzut care sunt restricţiile tară cu ţară. Nu am făcut cercetări. În România situaţia este reglementată de „Legea nr. 182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural national mobil”. Mi s-a părut foarte vagă: aproape orice poate fi clasat „patrimoniu naţional” şi restricţionat la înstrăinare.
În SUA nu par să existe restricţii specifice pentru „bunuri culturale”. Pentru Marea Britanie procedura este descrisă aici. Mi se pare mult mai lejeră decât cea din RO.
Atât Alex, cât şi George, au scris multe lucruri cu care sunt de acord. În loc să le subliniez, prefer să dau un exemplu concret care să le exemplifice.
Baronul Hans Heinrich Thyssen-Bornemisza poseda o superbă colecţie de opere de artă, care erau expuse într-un frumos muzeu din Lugano, Elveţia, modelat după die neue Pinakotek din München. El a moştenit colecţia de la tatăl său, Baronul Heinrich Thyssen-Bornemisza, cumpărător al colecţiilor unor milionari americani care aveau probleme cu marea criză şi cu legile de moştenire de atunci. Apoi Hans a îmbogăţit-o prin noi achiziţii de valoare.
În anul 1985 Hans Thyssen-Bornemisza s-a căsătorit cu o fostă „Miss” Spania, care în anul 2002 a moştenit colecţia acestuia, după care a mutat-o la Madrid, lângă Muzeul Prado.
Este de subliniat că guvernul Elveţiei nu a încercat să împiedice prin mijloace „de forţă” transferarea acelei magnifice colecţii, deşi era de presupus că în Eleveţia s-ar fi găsit bani, dacă această ţară s-ar fi condus după sloganul de grădiniţă ”Colecţia Thyssen este a mea, a mea şi numai a mea”.
Mai multe informaţii despre această colecţie de vis le puteţi găsi aici:
https://en.wikipedia.org/wiki/Thyssen-Bornemisza_Museum
În Suedia există restricții în privința descoperirilor arheologice. Obiectele trebuie predate statului care da o compensație gasitorului.
În România s-a creat probabil de pe vremea comunismului o mentalitate că o opera de artă în proprietate privată ar aparține și (!) întregului popor. Asta mi se inoculase și mie la școală și în lipsa unei alte referințe credeam că e un adevăr fundamental.
@George
>În Suedia există restricții în privința descoperirilor arheologice. Obiectele trebuie predate statului care da o compensație gasitorului.
Am găsit pe web că în Suedia există o mulţime de restricţii, rezultate şi din ratificarea de către această ţară a aşa numitei „Convention on the Means of Prohibiting and Preventing the Illicit Import, Export and Transfer of Ownership of Cultural Property 1970” a ONU.
http://portal.unesco.org/en/ev.php-URL_ID=13039&URL_DO=DO_TOPIC&URL_SECTION=201.html
Restricţiile le găseşti în partea numită „Declarations and Reservations”, unde Suedia este „caracterizată” printr-o lungă enumerare de restricţii.
@Alexandru
> În această privinţă nu există deci o uniformitte în EU şi trebuie văzut care sunt restricţiile tară cu ţară.
Se pot afla multe din lista de mai jos. Aşa cum era de aşteptat, nici Elveţia, nici UK şi nici USA nu au ratificat această Convenţie, ci doar au acceptat-o (ceea ce înseamnă, aşa cum am înţeles eu, după o lectră sumară, returnarea proprietăţilor furate şi neacceptarea spolierii ţărilor sărace).
A fost o surpriză plăcută pentru mine că nici România nu a ratificat, ci doar a acceptat Convenţia, în 1993. În fapt însă, ne arată istoria „Cuminţeniei pământului”, politica României nu pare să difere de cea a ţărilor care au acceptat convenţia respectivă (convenţie bazată, în mare măsură, pe „ce-i al tău, e şi al meu”, şi nu pe drepturi de proprietate consecvente şi întărite prin lege).
http://www.unesco.org/eri/la/convention.asp?KO=13039&language=E&order=alpha
@Victor
>Am găsit pe web că în Suedia există o mulţime de restricţii,
Atunci așa e. Nu aveam habar. Încep să mă ingrijorez pentru pânzele pe care le am (Dali, Chirico…) 🙂
@George
>Încep să mă ingrijorez pentru pânzele pe care le am (Dali, Chirico…)
Cam aceasta şi vor guvernele şi politicienii de la noi, şi anume să nu dispunem de mare lucru, să fim cât mai dependenţi şi să-i votăm pe cei care promit că ne „ajută” cel mai mult.
Drepturile de proprietate sunt atât de importante deoarece proprietăţile ne fac mai puţin dependenţi, şi tot din acest motiv drepturile legate de ele sunt în permanenţă atacate.
S-a încheiat campania de donaţii, cu un final nu tocmai fericit pentru iniţiatorii ei. Acest lucru era de aşteptat după evoluţia colectării donaţiilor, în ciuda optimismului exagerat afişat de guvern că suma va fi adunată la timp.
Din cele 6 milione necesare s-au strâns în final doar 1.163.032 euro. Cea mai remarcată a fost suma de 100 de euro, donaţă de ambasada Rusiei, acţiune care a provocat scandal şi discuţii aprinse.
“Mai avem o luna la dispozitie pana cand trebuie sa achizitionam lucrarea lui Constantin Brancusi, iar, in acest interval, analizam toate variantele posibile. Vom reveni in cel mai scurt timp cu planul de actiune”, a declarat Corina Suteu, Ministrul Culturii.
D-na Ministru Şuteu (cunoscută pentru activitatea ei trecută de manager în domeniul artei; vezi scandalul legat de „Poneiul roz” cu zvastică pe fesă, expus în 2008 la New York) ar fi putut să aibă deja pregătit un plan, deoarece rezultatul campaniei de colectare de fonduri era uşor de prevăzut de ceva vreme…
Ar fi de menţionat că moştenitorii statuii se simţeau vexaţi deja dinainte, deoarece în cursul negocierilor lor cu statul, legate de preţul statuii, nu li s-a spus că nu există la dispoziţie toată suma stabilită la negociere.
Sursa: http://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/campania-de-donatii-pentru-cumintenia-pamantului-s-a-incheiat-ce-solutii-are-guvernul-dupa-ce-suma-necesara-nu-s-a-strans.html
Va urma…
Obiectivul măreț al rascumpărării sculpturii de catre cei care au pierdut-o după ce si-au insusit-o prin forță este la concurență cu și mai măreața Catedrala. Întortocheate cai. Dacă cei care iau mita ar face un gest să o cedeze pe timp de câteva luni atunci poate ar fi bani pentru ambele podoabe.
@George
>Dacă cei care iau mita ar face un gest să o cedeze pe timp de câteva luni atunci poate ar fi bani pentru ambele podoabe.
Înţeleg ironia rândurilor de mai sus. Ştim cu toţii că cei care iau mită o fac din interese personale şi o împart doar cu cei care îi sprijină în ceea ce fac.
De altfel tot din interese personale (nu neapărat pecuniare) o fac şi politicienii/administratorii care susţin asemenea acţiuni, dar ei le finanţează din impozite, adică din banii obţinuţi legal de la populaţie.
Un exemplu sunt „sumele alocate pana acum de Primaria Capitalei constructiei catedralei: 2011 – 9.700.000 lei, 2012 – 9.498.875 lei, 2013 – 0 lei, 2014 – 5.000.000 lei, 2015 – 430.000 lei. Aceste sume au fost alocate in mandatele lui Sorin Oprescu”. …
„Consiliul General al Municipiului Bucuresti a aprobat prin vot alocarea a 15 milioane de lei – aproximativ 3,3 milioane de euro – pentru continuarea lucrarilor la Catedrala Mantuirii Neamului”. …
„Motivul pentru care Firea (noul Primar General al Capitalei) a propus modificarea bugetului este „cu siguranta” unul electoral, avand in vedere ca urmeaza alegeri in aceasta toamna, e de parere Ciucu (un consilier – vm), care apreciaza ca primarul general a facut „pe genunchi” propunerea de modificare bugetara”.
Sursa: http://www.ziare.com/social/catedrala-mantuirii-neamului/firea-acuzata-ca-da-bani-pentru-catedrala-neamului-ca-sa-si-asigure-sprijinul-bisericii-pentru-alegerile-din-toamna-1432318
ZIUA.COM:
„Statul va da toti banii pentru Cumintenia Pamantului, mai putin ce s-a strans deja din donatii.
Guvernul a decis miercuri sa completeze diferenta de suma necesara achizitionarii operei de arta a lui Constantin Brancusi, dupa ce din subscriptia publica s-au strans doar 1,2 milioane de euro, fata de 6 cat era prevazut…”
„… „initial statul isi asumase sa plateasca doar 5 milioane de euro, acum suma alocata de la buget va fi de 9,8 milioane de euro. Intreaga suma trebuie achitata pana pe 31 octombrie.”
„… dupa ce va fi achizitionata, sculptura va putea fi vizitata in cadrul expozitiilor publice, intr-unul dintre muzeele bucurestene…”
Se zice că este vorba de Muzeul Satului, fapt pentru care s-au făcut auzite proteste vehemente…
>Guvernul a decis miercuri sa completeze diferenta de suma necesara achizitionarii operei de arta a lui Constantin Brancusi, dupa ce din subscriptia publica s-au strans doar 1,2 milioane de euro, fata de 6 cat era prevazut…
Mai aflăm din aceeaşi sursă şi că:
„Purtatorul de cuvant al Guvernului a mai anuntat ca Executivul a decis si constituirea Fondului Brancusi, din care sa fie achizitionate opere de arta contemporane, pe baza selectiei unei comisii care va fi instituita prin ordin al ministrului Culturii”.
Adică după ce au dat chix cu adunarea banilor pentru opera lui Brâncuşi, ceea ce a arătat cam cât îi pasă publicului larg de operele de artă contemporană, guvernul vrea să persevereze într-o activitate pe care el o consideră ca fiind cea mai culturală.
Cum ar fi să se gandească mai degrabă la achiziţionarea unor picturi apreciate de toţi, ca cele ale lui Grigorescu sau Luchian, care mai apar din când în când pe piaţa? Ele sunt şi cu mult mai ieftine decât Cuminţenia…
http://www.romania-insider.com/batch-of-romanian-grigorescu-and-luchian-paintings-sold-at-recent-auction/
http://www.romania-insider.com/another-nicolae-grigorescu-painting-sold-for-record-price-on-romanian-art-market/
Actualizare după ce la subscripţia publică nu s-au strâns bani destui, iar între timp a căzut şi guvernul „tehnocrat” care a fost cu ideea.
„Cumintenia Pamantului urmeaza sa fie reevaluata, iar apoi statul roman va decide daca
isi exercita sau nu dreptul de preemptiune, a anuntat, joi, ministrul Culturii si Identitatii Nationale (MCIN), Lucian Romascanu.
Romascanu a mentionat ca lucrarea, aflata in depozitele MNAR, urmeaza sa fie expusa in noua Sala Brancusi, inainte de luna februarie, cand expira contractul de custodie cu muzeul.
„Am reluat negocierile pentru Cumintenia Pamantului. Nu sunt decat niste faze premergatoare. In discutia cu mostenitorii am picat de acord – urmand sa continuam pe acest drum – sa existe o noua evaluare de experti ANEVAR (Asociatia Nationala a Evaluatorilor Autorizati din Romania), un expert numit de dumnealor, un expert numit de Ministerul Culturii, astfel incat sa ajungem pe o evaluare finala. La sfarsitul evaluarii, statul va decide daca isi exercita sau nu dreptul de preemptiune”, a spus Romascanu, …”. Sursa.
„Ministerul Culturii a publicat pe site un proiect de ordonanţă de urgenţă prin care se amână cu un an, până la 31 decembrie 2018, termenul de returnare a donaţiilor făcute de români pentru cumpărarea statuii Cuminţenia Pământului a lui Constantin Brâncuşi. Suma care trebuie returnată este de 1,23 milioane de euro.
Din nota de fundamentare şi introducerea ordonanţei, reiese că guvernul se află în imposibilitate tehnică de a returna banii şi că trebuie date nişte reglementări pentru identificarea instituţiei care va returna banii, stabilirea unor comisioane etc.”. Sursa.
Cuminţenia Pământului va fi reevaluată. Ministerul Culturii şi moştenitorii sculpturii lui Constantin Brâncuşi au ajuns la o nouă înţelegere.
Autorităţile speră ca noul preţ să nu sară de 5 milioane de euro ca să poată cumpăra lucrarea.
De cealaltă parte, proprietarii se aşteaptă ca în urma evaluării preţul să crească la peste 16 milioane de euro. Până se clarifică destinul Cuminţeniei, iubitorii de artă o pot vedea, în sfârşit expusă la Muzeul Naţional de Artă, alături de alte 13 lucrări semnate de Brâncuşi.
“Cuminţenia Pământului” a fost ţinută până acum într-un depozit întunecat, pentru că sala dedicată expoziţiei lui Brâncuşi nu a fost gata în luna mai (2017 – vm), termenul dat iniţial.
Și totuşi, nimeni nu ştie ce se va întâmpla cu opera de artă.
Ministrul Culturii: ”Îmi doresc o cale de a negocia cu proprietarii, în aşa fel încât să recuparam din imaginea pierdută şi a Ministerului şi a actului de subscripţie publică şi să avem în patrimoniul nostru scultptura. Înţelegerea noastră cu proprietarii a fost să numim fiecare câte un evaluator, să se facă evaluări independente. Dacă suma este în jurul sumei pe care statul şi-o permite, să ne exercităm dreptul de preempţiune. Nu e vorba de lăsat din preţ, va trebui ca un arbitru independent să îşi spună părerea despre preţ.”
Termenul de returnare a banilor donaţi de români pentru “Cuminţenia Pământului” în campania “Brâncuşi e al meu”, peste un milion de euro, a fost prelungit cu încă un an. Sursa, 26.01.2018