Nimic nu mă legăna mai bine
Decât salcia de la Pârâul Iepuraşului
În aprilie, înainte de Paşti.
Pe Dumnezeu acolo îl găseam.
Singur,
Când în jur nu mai era nimeni.
Împleteam ramurile moi, verzi.
Printre ele îmi strecuram şi gândurile.
Nu găseam răspuns la nicio-ntrebare.
Mă trezeau broaştele plescăind în apa puţină.
După amiază coborau fetele.
Vorbeau despre părinţi,
Despre câinele nostru cu trei picioare,
Despre Maria de pe Coltău.
Uneori şi despre mine:
Că l-am încălecat pe Verdeş fără şea, fără frâu
Şi m-a trântit în drum; era gata să mă omoare.
Îşi bălăceau picioarele palide, subţiri,
Ca ale berzelor venite din ţările calde.
Stăteau mirate pe casă într-un picior.
Coboram seara odată cu soarele.
O auzeam pe mama prin curte.
Mă striga la cină.
„Se răceşte ciorba de urzici!”
Eram în Postul Mare.
Dan David, Los Angeles, 20-martie-2008.