August 2016
Căldură mare, sufocantă. În prima zi a lunii cade fulgerător vestea dispariţiei, într-un spital din Elveţia, a Majestăţii Sale, Regina Ana. Avea 92 de ani, din care 68 petrecuţi alături de Regele Mihai. Aparent, după aflarea veştii, viaţa mi se desfăşoară la fel: casă, redacţie şi altele. Iniţial, am simţit o mare părere de rău – dispăruse o persoană apropiată ţării noastre, şi nu numai, căci unul dintre bunici, apoi tatăl meu, fuseseră loiali unor cariere militare, în slujba Regelui. Din păcate, ambele cariere au fost curmate brusc – la bunic, de moarte, la numai 33 de ani, la tată – de venirea comuniştilor, imediat după absolvirea liceului militar… Vieţi iremediabil distruse. Niciodată nu am ştiut prea multe despre acele perioade, doar am fost ferită şi ocrotită ca în plin comunism în care mi-am desăvârşit şcolile, să nu-mi lipsească ceva, să am o viaţă cât de cât senină. Două obiecte mai amintesc de vieţile acelor bărbaţi loiali regalităţii – o sabie şi o baionetă… Şi simpatia faţă de monarhie, mocnit reţinută de-a lungul timpului, în suflete. Bineînţeles că după 1989 speranţa a renăscut în inimile multora, ca şi al familiei mele, când au visat la o reparaţie istorică, nevenită însă, din păcate, decât foarte târziu, şi doar formal… Au urmat tentative de revenire în ţară a Familiei Regale, circ, umilinţe, dezinformarea populaţiei şi aşa transformată să gândească numai după şabloane şi lecţii impuse cu de-a sila. Au trecut ani, s-au produs schimbări şi în familia regală, s-au mai îndulcit restricţiile (probabil „pericolul” era îndepărtat), s-a mai lărgit laţul prigoanei. Și în familia mea au apărut schimbări. Rând pe rând au plecat bunica, mama şi tatăl meu. Şi familia regală a îmbătrânit. A câştigat, însă, puţin câte puţin, simpatia românilor (alți români decât aceia pe care îi lăsase Regele Mihai la abdicare), prin simplitatea, decenţa şi demnitatea afişate – calităţi inexistente la cei care se perindaseră în fruntea ţării, după 1947… Numai că, din păcate, populaţia nouă va fi incapabilă să mai schimbe ceva, spre revenirea la normalitate.
4 august
Pe-o căldură înăbușitoare ajung la Palatul Regal. A fost pusă la dispoziția publicului, într-o săliță aflată la parter, Cartea de condoleanţe. Întregul aranjament este modest: o mescioară rotundă, de mărimea Cărții de condoleanțe, un scaun și un şevalet cu fotografia din care zâmbește o Regină indulgentă timpurilor şi oamenilor. Suntem mai multe persoane și așteptăm în linişte şi răcoare să ne vină rândul la scris. Cei din faţa mea, doamne și domni în vârstă, notează cu râvnă, e clar că doresc să-i fie măcar acum, prin rândurile lor, alean Regelui Mihai, despărţit după 68 de ani, de soţia lui. Mă gândesc în clipele acestea că speranţa din sufletul familiei mele, aceea de a vedea Familia Regală revenită în ţară, definitiv, se va transforma doar în câteva cuvinte scrise, triste. Ajung în fața foii. Hârtia Cărţii de condoleanţe – gălbuie, brocată – impune o anume scriitură, acum îmi dau seama – nu poţi scrie oricum. Am senzația pentru câteva fracțiuni de secundă că pixul îmi este purtat pe hârtie, delicat, de însăși mâna mamei mele, ca atunci când deslușeam primele litere, iar tata priveşte peste umărul meu la cele ce scriu și brusc sunt liniștită… Mă ridic şi păşesc fără grabă în căldura de afară.
12 august
Zi ploioasă şi răcorită brusc. Reiau traseul spre Palatul Regal, păşind de data aceasta mai sus, în Sala Tronului, unde Regina Ana fusese purtată pentru un ultim drum. Șirul oamenilor e lung. Lumea multă, tristă, curioasă, tăcută, decent îmbrăcată stă răbdătoare – de această dată – la o coadă cum numai înainte de ‘89 vedeai. Cer Tatălui Ceresc să aibă grijă de sufletul Reginei Ana, dar și de noi. Acum, în faţa Simplităţii, a Demnităţii și a Eternității, simt cum părerea de rău din urmă cu câteva zile, se transformă în disperare năucă…
* * *
Autoarea, Ruxandra Constantinescu, Secretar general de redacţie la revista săptămînală bucureşteană „Formula AS”, se prezintă:
M-am născut în oraşul republicii, Ploieşti, într-o familie monarhistă, însă. Înclinaţiile literare mă duc la un moment dat, fatalmente, la absolvirea în Bucureşti, în 1985, a Institutului Politehnic, specializarea…(cum altfel?!) Metalurgie. Voi lucra în întreprinderi ale „Epocii de aur – Ceauşescu”, în domenii fără nicio legătură cu profilul studiat în facultate, dar nici cu pasiunea mea cea mare – literatura, cultura, în general.
Schimbarea din 1989 mă „prinde” în Bucureşti, din fericire, căci Bucureştiul a fost oraşul pe care l-am adorat mereu, pentru nivelul de cultură pe care-l atinsese. Cum pasiunea pentru scris nu s-a estompat nicio clipă, am tot cochetat cu ideea scrisului, astfel: colaborări pînă-n 1989 – revista „Cinema”, „Almanahul Cinema”, „România liberă”, pagina de cultură la „Săptămâna”. După 1989 – „Universul Bucureştilor” ( am făcut parte din prima redacţie de după revoluţie, deşi n-a rezistat mult pe piaţa invadată dintr-o dată de multă presă scrisă), „Viitorul românesc” (redactor şef – Sânziana Pop), „Seara” (director – Sânziana Pop), „Mesagerul Sfîntului Anton”.
În 1990 o voi întâlni (întîmplător) pe Sânziana Pop, pe care o admiram de-o viaţă, de cînd lucra în televiziune, persoana care avea sa-mi şi schimbe destinul. Mă angajează imediat la „Formula AS”, în 1991, „salvându-mă” dintr-o uzină. Am fost cartea de muncă cu numărul unu! M-am ocupat la revistă, la începuturi, şi cu difuzarea, şi cu promovarea publicaţiei, am scris pentru toate domeniile abordate de revistă (şi mai scriu, dar mult mai puţin, nemaiavând timp) şi cred cu tărie că nicio activitate, în presă, nu e degradantă – dacă este făcută cu drag şi cu pasiune.
Din 1994 aveam să devin secretar general de redacţie şi ţin de atunci hăţurile secretariatului de redacţie şi pentru publicaţiile „ASUL VERDE” (apărut în 2004) şi, mai nou pentru „Almanahul Formulei AS”. Hobby-uri: cititul, scrisul, pictura, paranormalul şi călătoriile. Am urmat cursuri de bioenergie. De curînd, mi-am descoperit pasiunea de-a scrie proză scurtă. Ca semn zodiacal sunt leu – pentru mine prietenia şi loialitatea sunt virtuţi obligatorii. La „Formula AS” – cea mai grea muncă? Cu oamenii!
Bun venit Ruxandrei si totodata imi exprim bucuria de a ne fi intalnit dupa ani si ani in lumea literelor.
Multumesc.
Bun venit şi din partea mea, şi felicitări pentru articolul bine simţit!
>Numai că, din păcate, populaţia nouă va fi incapabilă să mai schimbe ceva, spre revenirea la normalitate.
Deşi încet, găsesc că România revine la normalitatea unei ţări europene.
>Acum, în faţa Simplităţii, a Demnităţii și a Eternității, simt cum părerea de rău din urmă cu câteva zile, se transformă în disperare năucă…
Faptul că Regina Ana a fost înmormântată cu toate onorurile cuvenite rangului la Curtea de Argeş mie mi se pare că reprezintă un pas înainte, făcut cu fermitate în scopul recunoaşterii importanţei pentru noi toţi a unei părţi integrante a trecutului României.
Apreciez modelul de simplitate pe care familia regala (Regina Ana si Regele Mihai) le-au pus românilor prin exemplu personal. Abordarea cu modestie si simplitate a relatiilor dintre oameni si a celor profesionale inseamna mult mai mult decit o forma fara fond. E o lectie care trebuie invatata si practicata in toate situatiile in care nu putem exista singuri.
@Victor
> Faptul că Regina Ana a fost înmormântată cu toate onorurile cuvenite rangului la Curtea de Argeş
Daca te gindesti la reactia penibila imediat dupa 1989 la incercarea Regelui Mihai de a face o vizita in tara, este un pas mare inainte.
Sper doar ca alegerea Curtii de Arges ca loc de inmormintare sa nu fi fost o concesie impotriva unei alte intentii private ale familiei (Regele si Regina). Concesiile si sacrifciile lor nu si-au gasit rasplata, asa ca macar o singura data ar fi de sperat ca s-a ales dupa dorinta personala si nu dupa cum ,,se cuvine”.
Dupa parerea mea, indiferent unde ar fi inmormintata o personalitate, importanta este recunoasterea ei.
@George
>Daca te gindesti la reactia penibila imediat dupa 1989 la incercarea Regelui Mihai de a face o vizita in tara, este un pas mare inainte.
La aceasta m-am gândit şi eu când am scris că s-a avansat simţitor.
>Sper doar ca alegerea Curtii de Arges ca loc de inmormintare sa nu fi fost o concesie impotriva unei alte intentii private ale familiei (Regele si Regina).
Nu cred că ar fi existat alte intenţii. Confirmarea s-ar găsi aici:
„Mănăstirea Curtea de Argeș este o mănăstire ortodoxă din România, situată în orașul Curtea de Argeș. … În timpul lui Carol I mânăstirea a fost transformată în necropolă pentru familia regală a României”.
https://ro.wikipedia.org/wiki/M%C4%83n%C4%83stirea_Curtea_de_Arge%C8%99
@Victor
> Nu cred că ar fi existat alte intenţii. Confirmarea s-ar găsi aici…
Nimic de obiectat in privinta onorabilitatii acestei manastiri.
Eu ma gindeam doar la ce s-a intimplat cu Regina Maria, care si-a exprimat expres in testament modul cum a dorit sa fie inmorminata. Dar tot ce au facut supravietuitorii ei pentru asta dupa 1945 pina in 2016 a fost contrar vointei ei. Au facut ce li s-a parut lor „de cuviinta” dind insa impresia ca au urmat vointa reginei Maria.
Evident, in cazul Reginei Ana lucurile nu trebuie sa stea la fel. Am pomenit cazul Reginei Maria doar ca exemplu pentru ce voiam sa spun.
@George
>Eu ma gindeam doar la ce s-a intimplat cu Regina Maria, care si-a exprimat expres in testament modul cum a dorit sa fie inmorminata. Dar tot ce au facut supravietuitorii ei pentru asta dupa 1945 pina in 2016 a fost contrar vointei ei.
Se pare că nu chiar tot a fost contrar voinţei fostei Regine Maria, şi ar exista şi explicaţii pentru nerespectarea unei părţi a dorinţelor acesteia.
„A cerut prin testament ca trupul să-i fie înhumat în biserica episcopală de la Curtea de Argeș, iar inima să fie păstrată într-o raclă la capela Stella Maris a reședinței din Balcic. După cedarea Cadrilaterului în 1940, inima reginei a fost mutată la Bran”.
https://ro.wikipedia.org/wiki/Regina_Maria_a_Rom%C3%A2niei
LOcalitatea Balcic este în prezent în Bulgaria.
https://en.wikipedia.org/wiki/Balchik
Inima Reginei [Maria] a stat într-o cutie de plastic la Muzeul de Istorie pina cind prin demersuri (ar fi fost oare necesar asa ceva in locul unei simple cereri din partea familiei?) de abia in 2016 a fost adusa la Bran, ceeace a fost numit oficial dar si de public ca „revenire”.
In realitate nu e o revenire ci continuarea nerespectării testamentului.
Prin diplomatie ar fi posibila plasarea la Balcic, in Bulgaria, tara UE.
Ar fi in interesul tuturor dar mai ales un gest de pioșenie pt. cea care a fost.
Stimata Dna. Constantinescu,
BUN VENIT LA ACUM!!!
@Gheorghe
>Prin diplomatie ar fi posibila plasarea la Balcic, in Bulgaria, tara UE. Ar fi in interesul tuturor dar mai ales un gest de pioșenie pt. cea care a fost.
Cred că urmaşii cei mai apropiaţi ai Reginei Maria ar trebui să decidă ce să fie făcut în continuare. Trebuie să fie consultat în prealabil, pe cale diplomatică, guvernul Bulgariei.
Dacă pe acei urmaşi nu-i interesează soarta casetei respective, sau nu pot ajunge la o decizie comună, ar trebui să informeze despre aceasta guvernul României. Acesta ar putea în acest caz decide o consultare a populatiei prin referendum.
@Victor
Populația în marea ei majoritate a fost incantata in elanul patriotic ca inima a fost depusă de la muzeu „acolo unde îi era locul” (la Bran). Dar asta trece cu vederea testamentul.
E drept că, după părerea mea, e o chestiune privata a familiei. Insa familia are la rindul ei un mandat strict limitat din partea celei disparute deci nu poate lua decizii arbitrare.
Despre lucrul acesta nu s-a vorbit si nu a fost înțeles și luat in serios de catre public.
Am fost de doua ori la Balcic si am constatat că memoria ei e un „brand” extrem de popular. Scopul scuza mijloacele. E foarte greu de crezut ca ar putea aparea o opoziție. Restul ar fi diplomație.
@George
>Am fost de doua ori la Balcic si am constatat că memoria ei e un „brand” extrem de popular.
Este ceea ce mă nelinişteşte, şi anume, odată caseta mutată acolo, transformarea unui loc de reculegere respectuoasă într-un „brand” de atracţie a turiştilor.
Iată un exemplu actual de marketing:
„Balcic este o statiune mica, fara cine stie ce distractii, unde mergi in primul rand ca sa te relaxezi, sa faci plaja si baie in mare. Desigur, mergi degeaba daca nu vizitezi castelul Reginei Maria sau daca nu mananci la unul dintre restaurantele cu specific bulgaresc”.
http://www.perfecte.ro/travel/balcic-destinatia-perfecta-pentru-un-weekend-de-vara-vezi-de-ce-foto.html
Mă întreb dacă nu este preferabil un loc liniştit din ţară, unde românii vin în primul rând pentru a omagia memoria reginei lor dispărute şi nu pentru ca să facă „plaja si baie in mare”.
@Victor
>Mă întreb dacă nu este preferabil un loc liniştit din ţară, unde românii vin în primul rând pentru a omagia memoria reginei lor dispărute şi nu pentru ca să facă „plaja si baie in mare”
Ai perfecta dreptate! Dar… cu observatia ca din pacate nu putem folosi sistemul de referinta pe care il asuma premisa ta.
Nu „noi” (adica românii care cu bune intentii vor sa omagieze memoria) suntem in centru, ci o dispozitie testamentara care, ca orice alta dispozitie testamentara, este pusa sub semnul exigente sa se aplice „pereat mundi”.
Regina Maria a cerut prin testament ca „ca trupul să-i fie înhumat în biserica episcopală de la Curtea de Argeș, iar inima să fie păstrată într-o raclă la capela Stella Maris a reședinței din Balcic”.
Punct! Nu a scris nimic despre eventualitatea ca daca Balcicul va deveni prea indecent comercial inima sa fie mutata intr-un loc linistit. Si nu a scris nici ca se sinchiseste de simtamintele lezate ale românilor care o prefera „intr-un loc linistit”.
Ba inca pot spune ca a facut o algere deosebit de inteleapta al carei mesaj simplu ar suna asa: „trupul meu liber la dispozitia populatiei inspre vizitare la Bran, inima mea – pentru propria mea placere – la Balcic”. Punct.
Mai mult de atit, pina si personajul Dorel (descendentul lui Bula) care este cel mai batjocorit roman in bancuri, cind si-ar scrie testamentul ar avea dreptul sa i se respecte fara modificari (cu exceptia unor situatii de forta majora serioase si insurmontabile – ceea ce nu e cazul in discutia noastra).
Imi dau seama ca se poate aborda chestiunea asta in diferite moduri. Personal eu prefer varianta pe care am prezentat-o care cred ca e in spiritul liberal si individualist al epocii in care traim: vointa individului in sfera lui privata primeaza atita vreme cit nu incalca nicio lege.
@George
>Punct! Nu a scris nimic despre eventualitatea ca daca Balcicul va deveni prea indecent comercial inima sa fie mutata intr-un loc linistit. Si nu a scris nici ca se sinchiseste de simtamintele lezate ale românilor care o prefera „intr-un loc linistit”.
Aşa este, şi nici nu s-a gândit Regina (cum ar fi putut?) că această localitate va ajunge să se afle vreodată în afara graniţelor ţării în care trăieşte poporul peste care ea domneşte.
În acele circumstanţe urmaşii legitimi ai Reginei Maria au decis şi chiar ordonat următoarele:
„In anul 1940, cand Romania pierde Cadrilaterul, localitatea Balcic se pierde si ea. … Deoarece maretul Castel Bran apartinea tot familiei regale, fiica reginei, principesa Ileana, a ridicat pe un teren al castelului, intre anii 1941-1942, o micuta capela, urmand intru totul scara si modelul celei din Balcic. … Principesa Ileana i-a ordonat administratorului resedintei sale de la Bran, generalul Zwiedineck sa aduca inima mamei sale, de la Balcic, in Romania, pentru a fi inmormantata la Bran, unde a fost a doua resedinta a mamei sale”.
Alte amănunte sunt descrise aici:
http://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/capela-bran-inima-reginei-maria-121063.html
George, ai scris înainte: „E drept că, după părerea mea, e o chestiune privata a familiei. Insa familia are la rindul ei un mandat strict limitat din partea celei disparute deci nu poate lua decizii arbitrare”.
Mie mi se pare că familia Reginei Maria a luat o decizie responsabilă şi că această decizie trebuie respectată.
Toate cele întâmplate, în integralitatea lor, au devenit de atunci o parte a istoriei neamului şi, de aceea, ar fi bine să fie lăsate în linişte, iar inima Reginei Maria să se odihnească în pace acolo unde a decis familia ei.