StelaPromisiunea vacanţei devenea din ce în ce mai incitantă pe măsură ce examenele finalului de an studenţesc se contopeau cu căldura lui iunie, printre cireşele coapte şi siropul de soc fermentând în rafturile din cămară. Notiţele de curs se topeau treptat de pe birou . Nerăbdarea devenea molipsitoare. Coker-ul privea melancolic pe fereastră…
În acel an am mers pe valea Bâscăi, la poalele Muntelui Penteleu. Niciodată nu avansasem atât de mult în inima de granit a Buzăului. Primii paşi în pădure mi-au strecurat în suflet fiori de admirare şi surprindere. Printre ramurile brazilor întârziaseră frânturi de abur, lumina soarelui se estompase brusc, iar adierea ușoară a vântului aducea cu ea un murmur nedesluşit…
Lângă pădure, la doi paşi de pârâul Bâsca, se afla cantonul silvic unde urma să ne petrecem următoarele săptămâni. Fără electricitate, telefon şi…de ce ne-ar fi lipsit frigiderul? Trebuia să-ţi pui o haină pe tine când intrai în casă.
Stela…Mi-am scăldat privirea în ochii ei căprui, mari şi blânzi, ştiind că nu o voi uita niciodată. A nechezat uşor scuturându-şi coama neţesălată. În penumbra grajdului am intuit că Stela are nobleţea unei Cenuşărese…
Pentru început i-am adus zilnic un strop de zâmbet, o bucată de pâine şi i-am uns rănile de pe spinare cu alifia-bună-pentru-toate din trusa de prim ajutor a câinelui meu.
Tata îi obţinuse o “învoire” de la pădurar, care lăsând deoparte şeaua de lemn a dispărut câteva zile prin vecinii aflaţi la câţiva kilometrii distanţă.
Stela a devenit în scurt timp centrul micului meu univers. Mă surprindea uneori împingându-mă uşor cu botul pentru a-mi aminti că mă aşteaptă…
Mergeam pe malul Bâscăi şi-i culegeam braţe întregi de Coada Calului pe care le devora cu iuţeală, până într-o zi în care mi-am spus Gata ! Este momentul ca Stela să iasă din curte şi să-şi aleagă singură prânzul!
Nu am avut curaj s-o las liberă şi am făcut rost de vreo 3 m de fitil lat pentru lampa cu gaz, legând-o uşor de grumaz.
Planul a dat roadele sperate, Stela rupând cu lăcomie din iarba grasă şi suculentă , până când deodată, brusc s-a smucit din mâinile mele şi a îngenuncheat într-un nechezat prelung… O, Doamne, mi-am zis împanicată, moare calul! Dar Stela doar s-a rostogolit cu spinarea în valurile verzi şi umede…fericită.
Târziu, a venit un om din împrejurimi şi a luat-o. Am zărit-o printre lacrimi străbătând ca o săgeată drumul forestier şi topindu-se în pădure.
Dis de dimineaţă m-am trezit strigată de tata care o zărea venind de departe, agale, singură pe drum…Am fugit în calea ei şi nu a mai fost nevoie de nimic altceva care s-o ţină alături de mine. Pur si simplu i-am mângâiat steaua din frunte, întorcându-ne la canton ca doi îndrăgostiţi îmbrăţişaţi…
Îmbrăţişare pe care deseori o rememorez pas cu pas, aşa cum îmi amintesc de delicateţea ei şi de minunea prezenţei cu care şi astăzi îmi umezeşte privirea.
Da, ea a fost Stela.
Dragă Paula,
Stropul de zâmbet, mângâierile tandre, atenția cu care ai copleșit un suflet singuratec, te-au răsplatit atunci și continuă să te înduioșeze, umezindu-ți privirea.
Dragostea pe care o împărtășim celor din jur, fie ca sunt oameni, animale, plante, se va revărsa în cascade asupra noastră.
Inchid ochii și gust spiritul descatușat al Stelei cufundându-se în “valurile verzi și umede”.
Libertate – dar suprem!
CE AR FI OAMENII FARA ANIMALE ? Bunul Dumnezeu ne-a lasat pe pamant animalele ca sa fim in stare sa le cunoastem, sa ne apropiem de ele si sa le simtim sufletele curate, devotamentul desavarsit si iubirea adevarata, sa invatam de la ele tot ce este curat in viata si trebuie sa se regaseasca in comportamentul nostru, sa le iubim, sa le ingrijim atata cat putem si sa le respectam. Caci, cine nu a avut parte de dragostea, puritatea sufleteasca si devotamentul total al unui animal nu stie ce este iubirea ! Ce poate fi mai curat decat dragostea unui animal ? Cine nu a sosit acasa si nu a fost intampinat de manifestarea navalnica, fara limite, a bucuriei revederii din partea cainelul care il astepta cu nerabdare, nu stie ce este aceea iubire totala. Cine nu a fost abatut vreodata ori bolnav si nu a avut langa el un caine sau un cal care sa sufere alaturi de el cercetandu-l permanent ingrijorat cu privirea umbrita de lacrimi, nu stie ce este aceea dragoste. Cine nu a crescut vreodata un caine ori un cal, nu stie ce este aceea recunostiinta totala. Daca oamenii ar avea sufletul si caracterul animalelor mult mai bogata sufleteste si mai frumoasa le-ar fi viata, lipsita de rautate, egoism si de ce nu, de prostie !! Ce stupid este epitetul „animal” pe care unii il folosesc pentru a caracteriza comportamentul celor care savarsesc fapte reprobabile !!!