A venit furtuna.
Copacul bătrân a căzut obosit,
Cu rădăcinile zmulse.
Îi era chiar jenă bietului pom
Întins pe iarbă gol, printre ceilalţi în picioare.
Priviri amestecate; ca la târgul de vechituri.
Compătimire, nepăsare, veselie, tristeţe,
Jubilare, nemilă, satisfacţie, interes.
„Aşa-i trebuie, soro!
Se întinsese prea mult.
Consuma degeaba atâta soare!”
S-a aplecat ca o cumpănă.
Înfricoşate, păsările ascunse printre frunze au zburat.
Şalele şubrede au început să scârţâie.
Rădăcinile s-au rupt; aţe putrezite.
Nu fuseseră foarte adânci.
Făpturile oarbe ale pământului le şubreziseră.
Le-au supt sevele, le-au ronţăit fibrele.
Au rămas adesea flămânde, rănite.
Acum, la vremuri grele, au cedat.
Dintr-odată s-a făcut lumină.
Oamenii l-au dus undeva departe.
Furnicile, timpul, soarele, ploile,
I-au ascuns amintirea.
Au vopsit locul cu iarbă, cu alte tulpini,
Cu o rodie.
Satisfăcut, răzbunat, câştigat,
Bătrânul sfătos zâmbeşte acum
Dintr-o nouă carte de istorie.
Dan David, Los Angeles, Martie-05-2007.