ACUM.TV

 
Interviu cu fostul corespondent la Moscova al publicaţiei slovene „Delo”.

Presa, a patra putere în stat. Cum a împiedicat un jurnalist sloven Rusia să preia preşedinţia APCE?

Branko Soban este un jurnalist sloven care lucrează la cel mai citit ziar din Slovenia: „Delo”. Între 1991 şi 1995 a fost corespondent in Cairo, iar din 1996 până în 2001 la Moscova. De 10 ani Branko este pe lista neagră a Kremlinului, care nu a tolerat articolele sale critice la adresa politicii externe a Rusiei, mai ales în Cecenia. În anul 2009, un articol din „Neue Zürcher Zeitung”, în care jurnalistul sloven făcea un portret al candidatului Rusiei la preşedinţia APCE (preşedintele Comisiei de Politică Externă din Duma de Stat, Mihail Marghelov, apropiat al lui Putin şi promotor al războiului din Cecenia), a avut un impact fără precedent în istoria organizaţiei: membrii Adunării Parlamentare au refuzat votarea acestuia, preferând un altul.

Europa Liberă: Branko, eşti o legendă în Slovenia, dar şi aici, la Strasbourg, în comunitatea de jurnalişti europeni. Cu toate acestea (sau poate tocmai de aceea?) numele tău se află pe lista neagră a europenilor interzişi în Federaţia Rusă. Cum aşa?

Branko Soban: „Este o poveste lungă şi complicată. Intre anii 1996 şi 2001 am fost corespondentul publicaţie „Delo” la Moscova. Articolele mele erau foarte critice la adresa Kremlinului, mai ales cu privire la politica rusă din Cecenia. Am vizitat Cecenia de multe ori, aşa cum am vizitat şi alte republici caucaziene. De asemenea, am fost foarte critic în scrierile mele asupra politicii ruse în Balcani. După ce plecarea lui Boris Elţîn de la putere, libertatea presei a început să fie din ce în ce mai restrânsă. Autorităţile urmăreau ce scriam. Mă monitorizau. La un moment dat m-au invitat la Ministerul de Externe. Apoi m-au mai invitat o dată. Acolo au încercat să mă convingă să îmi schimb abordarea. A fost un fel de încercare de a-mi spăla creierul. În 2001 mandatul meu s-a terminat. Am revenit în ţara mea, iar după câţiva ani şefii mei mi-au propus să revin la Moscova. Spre surprinderea noastră, nu am mai primit viză, iar autorităţile ruse mi-au refuzat acreditarea. Se întâmpla în 2006. Iată, s-au scurs 10 ani de când mi s-a interzis să călătoresc în Rusia.”

Europa Liberă: Eşti unul dintre jurnaliştii care a demonstrat ce putere are presa, care este dimensiunea sintagmei „presa, a cincea putere în stat”. Un articol de-al tău a schimbat planurile unora de a prelua şefia APCE, modificând, aşadar, piramida puterii la nivelul unei instituţii internaţionale. Se întâmpla în anul 2009, după ce ai publicat un articol în „Neue Zürcher Zeitung” (NZZ). Deci, cum a fost?

Branko Soban: „În acel an se alegea un nou preşedinte al APCE, iar unul dintre candidaţii cu şanse mari era Mikhail Marghelov, preşedintele Comisiei de Afaceri Externe din Senat, Camera Superioară a Parlamentului rus. Când am auzit de această candidatură, nu mi-a venit să cred că un astfel de om va deveni preşedintele unei organizaţii care luptă pentru democraţie, domnia legii şi drepturile omului. Îl cunoşteam pe Marghelov din 1999, de pe vremea când eram corespondent la Moscova, la începutul războiului din Cecenia. Era porta-vocea Kremlinului, făcea declaraţii stupefiante, spunea că femeile cecene plâng doar în faţa camerelor de luat vederi, şi multe altele. Am discutat aceste lucruri cu o serie de deputaţi elveţieni, membri ai APCE, iar apoi am decis să public tot ce ştiu despre Marghelov in NZZ. Articolul meu a fost tradus în mai multe limbi şi distribuit întregii Adunări Parlamentare, la Strasbourg. Când au văzut cine este Marghelov, membrii APCE au decis să schimbe regulile de alegere a unui preşedinte APCE. Cariera europeană a domnului Marghelov a fost ruinată. În locul acestuia a fost ales dl Maria de Puci, din Spania.”

Europa Liberă: Mi-ai spus înainte de interviu că, să fii jurnalist la Moscova este cea mai mare provocare a unui jurnalist. Ne poţi explica de ce?

Branko Soban: „Sigur. URSS-ul a fost cea mai închisă ţară din lume. O dată cu venirea lui Elţîn, Rusia s-a deschis lumii, jurnaliştilor. Era o oportunitate extraordinară să o descopăr, să călătoresc, sa o cunosc, să o înţeleg. Am călătorit mult, am vizitat aproape toate fostele republici sovietice, toate cele 15 foste republici, acum state independente, Am vizitat tot ce se putea, de la Siberia la Vladivostok. Am vizitat şi toate ţările caucaziene.”

Europa Liberă: Cum era viaţa unui jurnalist străin în timpul lui Elţîn, şi cum s-a schimbat după venirea lui Putin la putere?

Branko Soban: „Este o diferenţă foarte mare şi o poţi simţi şi înţelege la adevărata dimensiune doar dacă trăieşti în Rusia. Eltîn este criticat astăzi foarte tare, dar lumea uită că a fost o perioadă de reală libertate în Rusia. După căderea URSS, aceea a fost perioada de libertate a presei, cu adevărat. Existau ziare independente, existau televiziuni independente, urmăream cu atenţie şi nerăbdare reportajele foarte bune ale postului NTV (Nezavisimaia TV). Când Putin a venit la putere, această libertate a fost reprimată. Eram acolo când oamenii lui Putin au ocupat pur si simplu clădirea NTV, şi au pus acolo oameni aserviţi puterii. Ca jurnalist am simţit acut această schimbare şi faptul că libertatea de expresie nu a mai existat.”

Europa Liberă: Înţeleg că pentru jurnalişti a fost o schimbare dramatică. Dar pentru populaţie cum a fost? Faptul că jurnaliştilor li se închidea gura sau erau hârţuiţi şi oprimaţi era acesta un subiect de interes pentru populaţie? Stârnea vreun fel de reacţie din partea publicului?

Branko Soban: „Situaţia în Rusia este foarte complicată şi complexă. Au vrut schimbare după anii grei din timpul URSS, după gulag etc. Voiau schimbare. Dar schimbarea se face în timp. Nu se poate face peste noapte. Tranziţia este foarte dureroasă, durează mult. Văd asta inclusiv în ţara mea, Slovenia, precum si in altele din estul Europei. Instalarea democraţiei nu se face peste noapte, şi este un proces dureros. Oamenii au sperat să se intâmple repede şi fără dureri, şi au fost dezamăgiţi.”

Europa Liberă: Dar în toate ţările a fost dureros acest proces. Cu toate acestea, cele mai multe dintre fostele ţări comuniste au ales democraţia vestică. Unele au devenit membre ale UE, altele se află pe drum către UE.

Branko Soban: „Este adevărat. Lumea nu înţelege că democraţia este un proces fără sfârşit. În Rusia oamenii au fost dezamăgiţi de haosul din timpul perioadei Eltîn si au vrut un lider puternic. Dar asta nu este soluţia, pentru că din cauza acestei puteri, alte lucruri rele din URSS se revin, în Rusia nu mai este democraţie, cenzura este ceva la ordinea zilei, există prizonieri politici etc.”

Europa Liberă: Pe perioada cât ai fost corespondent de la Moscova ai avut strânse relaţii cu mai toţi dizidenţii politici, inclusiv cu Ana Politkovskaia.

Branko Soban: „Pe Ana o ştiam de mai bine de 10 ani. Ultima dată ne-am întâlnit cu două luni înainte de a fi asasinată. Se întâmpla în 2006, la o conferinţa a Drugaya Russiya ( a doua Rusie), care reunea toate partidele aflate în opoziţiei. Era 7 octombrie, ziua lui Putin, nu voi uita niciodată acea zi. Eram aici, la APCE, la Strasbourg. M-am întâlnit de multe ori cu fosta soţie a lui Andrei Saharov, Elena Bonner, il ştiam bine pe Boris Nemţov, pe care l-am întâlnit ultima dată tot aici, la Strasbourg, o ştiam pe Natalia Estemirova, i-am cunoscut pe Serghei Kovaliov, membru al APCE, pe Garry Kasparov etc.

Europa Liberă: Şi când te întâlneai cu aceşti oameni, simţeai presiunea oamenilor Kremlinului?

Branko Soban: „Nu simţeam când mă întâlneam cu ei, pentru că, deşi pare de necrezut, aceşti oameni nu reprezintă o ameninţare pentru putere. Pentru mine era o onoare. Doar aşa puteam afla situaţia reală din ţară. Pentru putere mult mai deranjante erau articolele mele despre Cecenia, criticile la adresa politicii externe a Rusiei, la adresa politicii ruse în Balcanii de Vest. Federaţia Rusă a fost ţara care l-a susţinut pe Slobodan Molosevici pana la final, susţinând că era singurul lider legitim al Serbiei. Liderii opoziţiei au mers la Moscova unde nu au fost primiţi de guvern înainte de căderea lui Milosevici. Apoi, tot aceştia au fost primiţi la Moscova, in calitatea lor de miniştri, respectiv preşedinte al parlamentului.”

Europa Liberă: Se împlinesc 10 ani de la uciderea Anei Potikovskaia. Cum vezi viitorul jurnaliştilor in Rusia? Si pentru că tot anul acesta expira interdicţia ta de a intra în Federaţia Rusă, ce vei face, vei încerca iar să soliciţi acreditare?

Branko Soban: „Da, cum sa nu, a fost cea mai minunata perioada din cariera mea. Vreau sa solicit iar viză. O sa vedem cu ce rezultate. Astăzi sunt atâtea probleme in Rusia… Eu continuu sa scriu, dar vreau sa scriu din Rusia, nu despre Rusia din Strasbourg. Din păcate nu prea există libertate a presei in Rusia de astăzi. Jurnaliştilor le este frică sa scrie adevărul. Există doar câteva insule de presă liberă. Novaia Gazeta, de exemplu. Eu ii citesc in fiecare zi si Radio Europa Libera (Radio Svoboda) Trăim in vremuri unde cenzura nu mai merge. Merge să controlezi sa interzici televiziuni, dar nu merge sa faci asta cu internetul. Aceasta este speranţa. Atât pentru jurnalişti cat si pentru public. Nu poţi hrăni lumea cu propaganda. Propaganda poate merge un an, 10, dar nu 100 de ani. Oamenii se satura si înţeleg.”

Iolanda Bădiliţă, 22 iunie 2016

Preluat cu permisiune de pe situl Europei Libere.

Acest articol a fost publicat joi, 23 iunie 2016 la rubrica Jurnalism, Comunicare.
Puteti urmari ecourile la acesta folosind fluxul RSS 2.0.