caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Umor



 

Aluzii directe

de (15-6-2016)

 
În perioada dintre întâi şi cincisprezece ale lunii trecute, în blocul nostru nu s-a întâmplat nimic deosebit, în afară de ce a păţit vecinul Marcu când a alunecat pe trepte şi a rămas lat. Nu era nimeni aproape, cu excepţia lui Leopold Gurnişt, care s-a cam zăpăcit, neştiind ce să facă şi cum să procedeze. Noroc că Marcu şi-a revenit repede,în mai puţin de trei minute, s-a ridicat şi a declarat că poate să mişte capul în toate direcţiile, dar îl cam doare.

Domnul Leopold l-a sfătuit să se ducă imediat la un doctor, dar Marcu nu a vrut să-l asculte, a spus că e un fleac şi că o să ia singur o tabletă, două. Cu aceasta se poate spune că s-au încheiat evenimentele şi nimeni nu a bănuit ce se va întâmpla în zilele următoare.

Două sau trei zile după aceea, Marcu ajunsese de nerecunoscut. De unde noi ne obişnuiserăm să-l vedem cam otova, adică puţin cam neglijent şi neatent la amănuntele exterioare, deodată ne-am nimerit cu el că poartă cămăşi fistichii şi pantaloni ultramoderni, pantofi excentrici şi chiar o brăţară groasă, că se piaptănă nu ştiu cum şi îşi lăsase mustaţă şi favoriţi.

– Cum te simţi? l-au întrebat prin rotaţie ba unul, ba altul dintre vecini, făcând aluzii directe.

Şi el, referindu-se desigur la micul accident de pe scări, îi asigura pe toţi că aproape a uitat de lovitură şi că mai are un cucui fără importanţă, care o să-i treacă, fără îndoială, în câteva zile, maximum o săptămână.

Bun… Numai că cineva l-a văzut pe Marcu în săptămâna care a urmat intrând la un restaurant exclusiv, altcineva putea să jure că, în exact acelaşi timp, l-a zărit ieşind de la un film indian, în care tatăl se însoară cu sora sa şi descoperă în final că de fapt ea îl iubeşte pe fiul lui din prima căsătorie, când era maharadjah sau alt mare mahăr la partid… Mă rog, gusturile nu se discută, dar noi ştiam că Marcu detestă asemenea siropuri şi cinematograful în general.

Leopold a fost delegat de către comitetul de bloc să-i facă o vizită inopinată, sub un pretext oarecare, la o oră onorabilă, dar când ar fi trebuit totuşi să se afle la servici. Şi ce credeţi? I-a deschis o coniţă necunoscută, o blondă între două vârste, în mod evident vopsită, îmbrăcată destul de puţin sobru, cum s-a exprimat Leopold „prea intim pentru un interior în care nu locuieşti”.

Domnul Gurnişt a presupus iniţial, pe bună dreptate, că duduia e vreo rudă care se simte ca acasă, în timp ce Marcu e plecat la lucru, dar nu era aşa, Marcu nu era plecat nicăieri, dimpotrivă era foarte prezent şi întreba din baie cine a venit şi ce vrea. Apoi a apărut cu un obraz ras şi cu unul nu, era foarte bine dispus şi i-a spus omului:

– Intră, intră, faceţi cunoştinţă. Leopold! Şi Raimonda!

Leopold i-a întins femeii mâna, a zâmbit descumpănit şi s-a retras strategic după câteva momente, în timp ce Marcu, n-o să mă credeţi, fredona o melodie cu foarte bună dispoziţie, iar Raimonda l-a condus la uşă şi i-a spus „mai treceţi pe aici…”

Ei nu, că asta chiar că era prea mult. Doamnele din bloc au analizat situaţia, dentistul Kleinergrois s-a exprimat ca specialist că ceva s-a întâmplat cu vecinul nostru şi că trebuie neapărat de văzut care ar putea fi cauza. Abia marţi, acum câteva zile, lucrurile s-au elucidat oarecum. Marcu l-a întâlnit la lift pe Menaşe şi i-a spus:

– Ştii că mă însor? După aproximativ un veac de singurătate, am hotărât să mă însor.

Şi Leopold care fusese martor la ce i se întâmplase, a declarat:

– Nu v-am spus eu că Marcu a căzut în cap!?

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Zbor austral

Nu ştiu dacă aţi avut ocazia să călătoriţi cu avionul şi să aveţi locul alături de un grec din Australia....

Închide
3.144.43.7