Nu ştiu dacă aţi avut ocazia să călătoriţi cu avionul şi să aveţi locul alături de un grec din Australia. Mie mi s-a întâmplat şi vă rog să mă credeţi că e o experienţă interesantă, instructivă şi plăcută. Aveam locul într-o formaţie de trei fotolii înguste, în aşa fel că în stânga se afla soţia mea şi culoarul, iar in dreapta domnul Costas Papaghianis din Australia şi fereastra ovală.
Când s-a instalat, am fost chiar amabil şi l-am ajutat să-şi aranjeze bagajul de mână. Era o persoană de vârstă mijlocie, de talie mijlocie şi părea să fie şi de condiţie mijlocie, altfel n-ar fi călătorit la clasa turist. La început nu i-am dat prea multă importanţă şi, probabil, în ochii lui, nici eu nu valoram prea mult. Până când ni s-a servit masa. Atunci ne-am cunoscut mai bine. Vecinul meu a insistat să primesc de la el un ou fiert, pe motiv că ţine regim şi oricum nu-l mănâncă. M-am simţit obligat şi i-am oferit, în schimb, compotul. A fost atât de încântat încât i-am şoptit soţiei că poate ar fi cazul să-i cedeze şi ea compotul. Asta l-a cucerit definitiv…
După masă a venit ceasul confidenţelor. În primul rând, ne-am recomandat. Omul a scos o carte de vizită elegantă, cu o adresă care m-a impresionat pentru că era în engleză… I-am dat-o pe a noastră. Apoi, dânsul ne-a relatat că este proprietarul unui restaurant grecesc la Melbourne, unde se poate mânca cea mai bună musaca de la antipozi. I-am spus că am apreciat foarte mult o asemenea musaca la Megalopolis, în Peloponez, la care dânsul a replicat că nici nu se compară… În mod firesc, ne-a invitat la restaurantul lui, urmând să locuim câteva zile la dânsul. Soţia sa se va bucura foarte mult de oaspeţi, au o casă mare şi deranjul nu contează, chiar dimpotrivă…
I-am oferit şi noi ospitalitate şi, ca să compensez musacaua, i-am promis că-i tratez definitiv mătreaţa. Ne-am strâns mâinile precum doi oameni de stat care semnează o înţelegere şi schimbă documentele parafate, în faţa camerelor de televiziune. Restul călătoriei a decurs banal, am reuşit să mai aţipim din când în când, nimic special.
Mult timp după călătoria respectivă, mai povesteam prietenilor cum la trei zile după pomenitul zbor, m-am trezit acasă cu domnul Costas, cum m-a îmbrăţişat şi şi-a depus valizele în salon, cum a cerut a doua zi să-i fac rost de componente şi cum în a treia zi a preparat personal o musaca cum nu s-a mai pomenit în Israel şi cum a mai rămas încă o săptămână la noi, până ce s-a epuizat respectiva mâncare şi nu a mai avut un fir de mătreaţă în păr. Şi cum apoi l-am condus la aeroport şi cum nu s-a despărţit de noi până ce nu am promis solemn că-i vom întoarce vizita cât mai curând posibil.
Trebuia să mă gândesc, susţin amicii mei, că promisiunea mea are şanse inegale, din moment ce schimbul de invitaţii s-a făcut în cursa Atena – Tel Aviv şi nu, de exemplu Atena – Melbourne. Şi că după ce şi-a terminat sejurul dinainte comandat, la Ierusalim, era uşor ca omul să-mi onoreze invitaţia. Cât priveşte reciproca, mai va, că doar n-o să plec la mama dracului numai să mănânc musaca de oaie şi să văd cum ţopăie cangurii. Oricum, e totuşi reconfortant să ştii că undeva departe, un prieten e gata orişicând să te invite la masă, împreună cu soţia.