Autorul Dan Predescu a publicat la Editura Niculescu din Bucureşti cartea „Europa trecută, Asia viitoare, sau naşterea regiei teatrale”.
Vă prezentăm mai jos coperta acesteia şi un extras. Cartea va fi expusă la standul editurii NICULESCU la Bookfest, Salon internaţional de carte, Ediţia XI-a, ROMEXPO, 1-5 iunie 2016.
http://ciocu-mic.ro/wordpress/?p=5511
… În momentul acela, pe la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul următorului, cine gândea sau spunea aşa ceva părea să aibă dreptate, condamnând o “alienare” (în sensul marxist al termenului) absolut meprizabilă, provocată de organizarea socială capitalistă. Ceea ce urmăreau să evoce Craig şi Wagner (să creeze chiar, în limitele scenei), independent unul de altul, dar la unison, era Omul Nou. Esteţii sfârşitului de secol XIX au conştientizat şi propagat, totodată, o stare de spirit critică la adresa pseudo-valorilor societăţii burgheze, care a deschis, încet-încet, drumul adoptării “valorilor colective”. În ce aveau să se întrupeze ele s-a văzut abia după primul război mondial: în comunism şi în naţional-socialism.
Acesta a fost capătul drumului. Cariera “criticii individualismului exacerbat al erei burgheze” începe cu Madame Bovary şi L´assomoir (şi, simultan, cu darea în judecată a lui Flaubert şi Zola) şi se sfârşeşte la Auschwitz şi la Katyn. La început, nemulţumirea la adresa unei societăţi pozitiviste şi triviale, incapabilă a-l înţelege şi accepta pe creator; la sfârşit, realizarea reveriilor artistului, a unei ordini a lucrurilor care neagă individualismul burghez, dar şi individualitatea, personalitatea creatoare, cu toate aspiraţiile şi înfăptuirile ei – ceea ce, nu-i aşa, nu fusese prevăzut în program…
Probabil că şi fără nevoia visătorilor de o societate în care să se găsească loc pentru simţire, autenticitate etc., s-ar fi ajuns tot la totalitarism. Dar poate că drumul ar fi fost mai lung… Clamarea acestei nevoi are doar vina de a fi deschis larg calea acceptării de către intelighenţia vremii a doctrinelor gregare, totalitare. Atunci când vezi doar neant şi zădărnicie în valorile “filistine” ale societăţii burgheze (care, la rândul ei, nu dă doi bani pe tine, artistul de geniu sau intelectualul superior), sau când evoluţia tehnicii te intimidează, eşti foarte dispus să te “dezalienezi” aderând la o doctrină “generoasă”, colectivistă, unanimistă şi unindu-te cu “sufletul poporului”.
E foarte interesant felul cum se ating extremele: estetismul cel mai rafinat dă buzna direct în “Volksgeist”, în mârlănia pogromistă.
La fel de interesantă este şi împrejurarea că unii dintre cei mai sângeroşi dictatori şi terorişti ai sfârşitului de secol XX au o bună pregătire profesională: semidoctul Hitler şi semi-analfabetul Ceauşescu au fost mai degrabă excepţii; Castro e medic, Karagici e psihiatru, un număr surprinzător de mare de terorişti arabi şi de gherilarzi latino-americani posedă, de regulă, diplome universitare etc.
După cum se vede, competenţa intelectuală nu este suficientă pentru a opera cu constructe mentale. Atunci când este superficială, ea se traduce prin simple îndemânări mecanice şi prin deturnarea scopurilor pentru care a fost dobândită. Competenţa nu conferă bun simţ şi nu garantează nimănui ieşirea din primitivism şi sălbăticie. Furnizarea de competenţă tehnică (y compris de armament performant) oamenilor aparţinând unor culturi arhaice şi imuabile s-a dovedit a fi un pericol mortal pentru civilizaţie. Lansatorul individual de rachete antiaeriene Stinger cu autoghidare în infraroşu a fost inventat pentru a apăra civilizaţia, nu pentru a fi utilizat împotriva ei de către sălbaticii care cred că menirea încredinţată lor de către Dumnezeu însuşi este aceea de a stăpâni Pământul.
Mentalitate se numeşte acel lucru care, fără să gândească, ia decizii în locul tău, cel care nu eşti obişnuit să gândeşti. Este moştenirea lăsată ţie de mulţimile care, timp de milenii, n-au gândit nici măcar o clipă, fiindcă “nu se cade”. Sau fiindcă totul e gata scris în Cartea Sfântă. Sau fiindcă se supără naşu’.
Nici armamentul actual şi nici doctrinele filosofice n-au fost făcute spre a fi puse la dispoziţia exponenţilor unei mentalităţi, oricare ar fi fost aceea – şi asta, din simplul motiv că, pentru ei, armamentul modern şi filosofiile reprezintă una şi aceeaşi măciucă, folosită împotriva inamicului. Iar inamicul lor este restul lumii.
Astăzi, la începutul secolului al XXI-lea, “mentalitate” este sinonim cu “fanatism” – şi nu prea mai e loc pentru fanatism pe o planetă a cărei capacitate de cazare a fost de mult depăşită.
În momentul de faţă, nu este vorba de războiul între civilizaţii invocat de Samuel Huntington, ci de un război între Civilizaţie şi culturi. „Civilizaţie” înseamnă “respectă viaţa”. „Cultură” şi „culturi” înseamnă “dispreţuieşte viaţa” – fiindcă singurul lucru care contează este supravieţuirea muşuroiului, a furnicarului, a “culturii noastre unice şi irepetabile” (şi “superioare” şi “sfinte”, desigur), chit că ea, cultura aceasta dragă, nu e decât moştenirea lăsată ţie de vremurile preistorice, adică un putregai periculos şi toxic.