Tătarii din Crimeea sunt un grup etnic de origine turcă, care s-a format în Peninsula Crimeea în secolele 13 – 17, în primul rând din triburile turcice care au migrat din stepele asiatice începând din secolul al 10-lea, cu contribuții ale populațiilor pre-cumane deja existente în Crimeea.
Tătarii din Crimeea au constituit majoritatea populației Crimeii din timpurile etnogenezei sale şi până la mijlocul secolului al 19-lea, şi cea mai mare populație etnică relativă până la sfârșitul secolului al 19-lea.
Peninsula Crimeea, de asemenea cunoscută ca Crimeea, este o întindere largă de teren de pe coasta de nord a Mării Negre, care este aproape complet înconjurată de Marea Neagră și de mai mica Mare Azov la nord-est. În anul 1783 Crimeea a fost anexată de Imperiul Rus.
Deasupra este reprodusă una dintre cele mai frumoase mărci ale perioadei, care a fost emisă de către URSS în 1954. Timbrul comemorează „300 de ani de la reunificarea Ucrainei cu Rusia”, ca urmare a Tratatului de la Pereiaslav din 1654. Această interpretare este puternic contestată de mulți istorici moderni.
Ucraina s-a declarat în mod oficial un stat independent pe 24 august 1991, când comunistul Soviet Suprem (parlament) al Ucrainei a stipulat că Ucraina nu va mai aplica legile URSS, ci numai legile RSS Ucrainene, declarând astfel independența de facto a Ucrainei faţă de Uniunea Sovietica. Marca de mai sus, emisă în 1992, afișează drapelul și stema statului ucrainean independent.
Să revenim la tătarii din Crimeea. În urma puciului bolșevic din 1917, Crimeea a devenit un teritoriu în cadrul Republicii Sovietice Socialiste Federative Ruse, partea centrală a URSS. Această ţară a emis în 1930 o marcă poştală care arată nişte tătarii din Crimeea la muncile câmpului.
În anul 1954 Regiunea Crimeea a fost transferată către Republica Sovietică Socialistă Ucraineană, la imboldul unui etnic ucrainean, Nikita Hrușciov, pe atunci secretar general al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice și unul dintre conducătorii cei mai aventuroşi / periculoşi / penali ai acestei țari. Transferul a fost descris de către unii membri din Sovietul Suprem ca un cadou făcut Ucrainei în cadrul comemorării celor 300 de ani scurşi de la Tratatului de la Pereiaslav.
Pentru această ispravă a lui Hruşciov noul stat ucrainean a avut nefericita idee de a-l comemora pe acesta în 2009, prin emiterea unei mărci poştale.
Președintele ucrainean de atunci, fiind în dezacord cu cerinţele participanţilor la o revoltă sprijinită pe larg de populaţie, a fugit în februarie 2014 din Ucraina în Rusia. În martie 2014 în zone de Est ale ţării puterea a fost acaparată ulterior de către separatiști pro-ruşi și forțe speciale rusești. A urmat un referendum neautorizat de autorităţile centrale de la Kiev asupra problemei „reunificării cu Rusia”, care a avut ca rezultat oficial că o mare majoritate a votat în sprijinul propunerii. Federația Rusă a anexat apoi în mod declarat Crimeea, pe care o administrează în prezent. Ucraina, susținută de cea mai mare parte a comunității internaționale, refuză să accepte anexarea și continuă să-și afirme dreptul asupra peninsulei ocupate. Sursa: v. aici.
Federația Rusă și președintele său actual Putin folosesc mijloace propagandistice pentru a acoperi politica lor expansionistă. A se vedea mai jos ca exemple o marcă emisă în 2014,
precum și medalia emisă de ministerul rus al apărării, care a fost acordată, aşa cum scrie pe ea, „Pentru întoarcerea Crimeii”.
Trecutul tragic și amintirea sa
Aproape imediat după eliberarea Crimeii de invadatorul german, in mai 1944, Comitetul de Stat de Apărare al URSS a ordonat expulzarea întregii populaţii tătare din Crimeea, inclusiv a familiilor tătarilor înrolați în armata sovietică. Ele au fost transportate în trenuri și vagoane de marfă spre Asia centrală, în primul rând Uzbekistan. Începând cu anul 1967 unora dintre supravieţuitori li s-a permis să se întoarcă în Crimeea. În 1989 (deci cu puţin înainte de destrămarea ţării) Parlamentul URSS a condamnat expulzarea tătarilor din Crimeea din patria lor ca fiind inumană și ilegală. Astăzi, tătarii din Crimeea constituie aproximativ 12% din populația peninsulei. Sursa: v. aici.
Acest articol a fost inspirată de cântăreața ucraineană Jamala, care a câștigat concursul Eurovision 2016 cu cântecul ei intitulat „1944”. Cântecul a fost inspirat de amintirile străbunicii ei, care a fost expulzată din Crimeea, împreună cu cei cinci copii ai ei, în 1944, odată cu alți 240.000 de tătari. Puteţi viziona interpretarea lui Jamala aici.
Acest articol a apărut recent, în limba engleză, pe site-ul „Communism on Postal Stamps” al autorului versiunii prezente în limba română. Adresa site-ului este: http://reds-on.postalstamps.biz/
Îl invidiez (pozitiv!) pe Domnul Manta pentru colecţia sa minunată de timbre – o colecţie tematică de timbre este mai convingatoare decât un manual de istorie pe aceeaşi tematică !
Dar perechea titlu + articol nu este omogenă şi unitară, articolul prin frumoasele sale imagini înclină mai mult spre tema independenţei Ucrainei !
Pot fi exprimate unele îndoieli privitor la originea etnică a tătarilor. Aprecierile contemporane iau în consideraţie perioade de timp prea apropiate de prezent, chiar dacă este vorba de 3-4 milenii, probabil pentrucă se bazează pe datele istorice mai certe.
Dar etnogeneza – ar trebuzi să se bazeze pe perioade mai lungi, comparabile cu cele indicate de biologi – privind spre salturile evolutive ale omului, perioade considerate de aceştia,cam de câte 35-40.000 de ani. Prin această prizma, tătarii, mongolii şi toate neamurile siberiene (de dincolo de Ural) au origine chineză. Craniul lui Homo pechinenzis chiar are trăsăturile specific mongoloide, şi are o vechime atestată de 800.000 de ani. Ulterior au apărut prin mixaj cu europenoizii, neamurile mongoloide, printre care se pot numără şi turcii de azi,dar şi popoarele din zona chaldeiano-persica şi Asia centrala, şi mult mai târziu, ruşii, karelo-finii, estonienii şi ungurii.
Tătarii din Crimeea sunt urmaşii Hoardei de Aur, iar timbrele prezentate de Stimabilul Domn Manta Victor confirmă faptele istorice, şi în special consecinţele luptei imperiului rusesc cu tătarii din sudul imperiului prin instituirea unităţilor militare grănicereşti, adică cazacii şi ucrainenii de azi. (Aspect deductiv-cuvântul Ucraina=U_craia=la margine !)
Este splendid modul de prezentare al unui articol,aşa cum a făcut Domnul Victor Manta, cu ilustrările prin timbre! Vorba ceia verificată: „O singură imagine face mai mult decât o mie de cuvinte” !
Zicala „O imagine spune mai mult decât o mie de cuvinte” este muuult supraevaluată.
Acei dintre cititori care cunosc postul de TV „Euronews” şi emisiunea acestuia „No Comment” (imagini din actualitate, fără niciun comentariu), au putut constata că acele imagini sunt absolut ininteligibile celor care nu ştiu dinainte despre ce este vorba, adică nu cunosc locurile, personajele, evenimentele, adică contextul.
Tot aşa, pentru cine nu ştie contextul, niciunul din timbrele reproduse în articol nu „vorbeşte de la sine” şi de aceea textul şi contextul (şi subtextul!!) sunt esenţiale. Iată un exemplu:
Deşi are şi câteva inscripţii explicative, este imposibil de înţeles despre ce este vorba. Inscripţiile de pe verso-ul medaliei (dreapta) spun: „Ministerul Apărării al Federaţiei Ruse”, „Pentru revenirea Crimeii 20.02.14 – 18.03.14”. Cei ce ştiu despre ce este vorba şi sunt atenţi, înţeleg că „revenire” înseamnă revenire în sânul Patriei-Mumă, iar că meritul acestei reveniri le revine în primul rând militarilor Rusiei… în ciuda demagogiei oficiale despre „voinţa liber exprimată într-un referendum democratic”.
Data de început a operaţiunii de „readucere” a Crimeii – 20 februarie 2014 – corespunde situaţiei în care, dacă ne uităm la cronologia evenimentelor:
– Preşedintele Ianukovici era încă în funcţiune, şi nu teoretic, ci chiar efectiv şi recunoscut de toate statele;
– căci a doua zi, pe 21 februarie, Ianukovici a semnat încă, în prezenţa miniştrilor de externe ai Germaniei şi Poloniei, a trimisului special al Preşedintelui Putin, o Înţelegere cu liderii Opoziţiei Reunite privitoare la reglementarea crizei politice din ţară.
Deci operaţiunea de „readucere” nu a fost rezultatul unei „lovituri de stat” care a constat în „alungarea” lui Ianukovici şi instaurarea la Kiev a unei „hunte fasciste”, ci a precedat-o !!! Iar fuga lui Ianukovici, care a avut loc în a treia zi de la începutul operaţiunii de „readucere”, este poate o consecinţă a acestei operaţiuni, iar nu o cauză.
În orice caz, de îndată ce un ziarist a semnalat că această inscripţie-recunoaştere „20 februarie 2014” este în totală contradicţie cu linia oficială a propagandei putiniste, toate informaţiile despre medalie au dispărut instantaneu de pe situl Ministerului „Apărării”, iar purtătorii de cuvânt oficiali au declarat că imaginile medaliei sunt … „falsuri grosolane”!
Deci operaţiunea Rusiei de „readucere” a Crimeii a pornit încă pe vremea lui Ianukovici, a Maidanului. Pregătirile concrete au început deja în lunile precedente, iar decizia de a captura Crimeia la prima ocazie mai favorabilă (când Kievul se va afla în stare de slăbiciune) a fost luată cu mulţi ani înainte.
PS. Ar mai fi ceva de spus despre legenda după care Crimeia a trecut în 1954 de la Republica Unională Rusă la Republica Unională Ucraina drept un cadou personal al lui Hruşciov, dar poate altă dată…
Dacă unui erudit şi bine informat ca Dvs v-au trebuit în jur de 400 de cuvinte din comentariul de mai sus pentru a explica şi a developa ticăloşia procesată de Putin personal, împotriva Ucrainei în particular, dar şi împotriva comunităţii internaţionale în general, zicala-„O imagine face mai mult decât o mie de cuvinte””, se confirmă!
Dacă serviciile secrete ruseşti ar expune în public toată documentaţia din dosarul Crimeea-2014, ca un plan de agresiune fâcutâ cu „intenţie” si deci ca bazâ de motivare a emiterii acestei medalii, ar fi vorba de zeci de mii de cuvinte !
Dar pentru un om obişnuit, omul de pe stradă, această medalie ar induce imediat un singur gând şi un singur FAPT–RUSIA RECUNOAŞTE AGRESIUNEA, şi este suficient de mult şi de bine că doar imaginea medaliei spune mai mult decât miile de minciuni care au precedat, au însoţit şi au urmat acestei ticăloase agresiuni. Şi deci „imaginea” a „vorbit” şi a „confirmat” !!
„pentru un om obişnuit, omul de pe stradă, această medalie ar induce imediat un singur gând şi un singur FAPT–RUSIA RECUNOAŞTE AGRESIUNEA, şi este suficient de mult şi de bine că doar imaginea medaliei spune mai mult decât miile de minciuni care au precedat”
Eu am fost mai puţin isteţ decât „omul obişnuit, omul de pe stradă”, şi nu nu mi-am dat seama, „doar din imaginea medaliei” că data de 20.02.14 spune ceva. Alţii au făcut-o, eu am beneficiat de simţul lor de observaţie şi n-am ascuns acest fapt.
Dar mă bucur însă că dv. v-aţi dat seama din prima privire. Păcat că nu v-aţi grăbit să împărtăşiţi aici acest fapt – ca să n-aibă nimeni vreo urmă de îndoială că imaginea v-a „vorbit” din prima clipă…
Nu m-am referit la date, este greu, şi nu numai „pentru omul de pe stradă” să tragă o concluzie din datele de pe medalie. Cei care au făcut deducţia trebuie sâ fie analişti si bine informaţi pentru asemenea deducţii, şi eu nu mă număr printre ei!
Dar simplul fapt că Ministerul Apărării din Federaţia Rusă a emis o medalie pentru a-i răsplăti pe omuleţii „verzi” este izbitor din prima privire asupra textului medaliei.
La vremea când au apărut omuleţii „verzi”, bine înarmaţi, dar fără epoleţi, încă mai exista o îndoială că ruşii ar avea curajul să facă o intervenţie incognito, in faţa intregii lumi!
Este remarcabila cronologia explicată de Dvs. !!. Jos pălăria !
Mulţumesc celor care au comentat articolul meu.
Fiind o parte a site-ului meu „Comunismul pe mărcile poştale”, articolul încearcă să aducă o contribuţie suplimentară la această temă largă, care este, de altfel, puţin tratată în publicaţiile filatelice tradiţionale.
Articolul încearcă să creeze un cadru explicativ pentru soarta populaţiei tătare, care a fost izgonită în 1944, de la mic la mare, de pe teritoriile ei de baştină, de către puterea comunistă care conducea destinele URSS.
Deoarece explicaţiile istorice generale, preluate de mine din surse uşor accesibile, acoperă o perioadă foarte lungă de timp, în mod inevitabil informaţia furnizată este extrem de limitată, aproape schematică.
Din fericire comentariile au adus diferite precizări importante care au completat articolul.
Aceeaşi soartă au avut-o si calmâcii din stepele dintre Don si Volga!
Atunci, în 1941, credeam câ sunt oameni foarte răi, încuiau fântânile, nu voiau sa ne lase pe noi, cei evacuati forţat, să bem apă din fântânile lor. Si ţiu minte cum sugeam apa din niste bălţi murdare pline de nămol si broaşte.
Acum inţeleg supărarea lor – pe puterea sovietică, care din oameni foarte bogati, cu sute de cai, au ajuns colhoznici săraci. Dar inumanul-rămâne.
Frunză verde de mălai;
Cine merge sus la rai?
Merge Dan, şoiman de plai,
C-a ucis el mulţi duşmani,
Un vizir şi patru hani.
Frunză verde lemn de brad,
Cine merge jos în iad?
Merg tătarii lui Murad,
C-au ucis în zi de mai
Pe Dan, căpitan de plai!
(Fragm. de cântec poporal)
În poezia lui Alecsandri „Dan, căpitan de plai” sfârşitul eroului este descris în felul următor:
Apoi el se intoarce la hanul, intra-n cort,
Suspina, sovaieste si, palid, cade mort!
Iar hanul, lung privindu-l, rosteste cu durere:
O! Dan viteaz, ferice ca tine care piere,
Avand o viata verde in timpul tineretii
Si alba ca zapada in iarna batranetii!
Viaţa sultanului Murad (al III-a ?), cel menţionat în cântecul „poporal”, este interesantă:
https://en.wikipedia.org/wiki/Murad_III
Tatarii din Crimeea sunt oameni talentati. In timpul de dominatie militara a Europei de Sud-Est au deportat in sclavie cam 3-4 milioane de oameni. Daca im acelasi timp exista comertul transatlantic cu sclavi negri, tatarii din Crimeea au vandut in sclavie la piata din Kaffe(Feodosia) peste 3-4 milioane de sclavi polonezi, moldoveni, rusi, lituanieni, valahi. Exista o mare cerere pentru copiii blonzi finlandezi. Nu degeaba in Tara Moldovei, Calea Lactee se numea in popor Calea Robilor. Sarmanii oameni, se intorceau acasa dupa ce evadau de la stapanii lor, tatarii din Crimeea, dupa stele. Iata de ce se numeste constelatia „Calea Robilor”. Tatarii au fost cel mai crancen si mai agresiv popor in sec. XIV- XVIII.
@Alexandru Grosu
Rezultă de aici ceva pentru tătarii actuali, inclusiv pentru cei din Crimeea?
Sigur ca rezultâ ! „Ce naşte din pisicâ-şoareci mânâncâ !”. De o agresivitate ereditarâ,nu te scapâ nici un sistem social,nici drepturile omului,nici Ianukovici,Poroşenko, sau chiar Putin.
@Sfartz Pincu
> o agresivitate ereditarâ,
Ce masacre au făcut tătarii actuali?
Nu se pomeneste nicaieri ca in perioada WW2 marea majoritate a tatarilor din Crimeea au sprijinit cu mult entuziasm pe Hitler. Din aceasta cauza au fost dupa razboi expulzati
@Stern Petru
>Nu se pomeneste nicaieri ca in perioada WW2 marea majoritate a tatarilor din Crimeea au sprijinit cu mult entuziasm pe Hitler. Din aceasta cauza au fost dupa razboi expulzati.
Mă întreb de unde ştiţi că era marea majoritate. Puteţi cita vreo statistică oficială credibilă?
Marea majoritate a bărbaţilor valizi nu se afla oare pe front, înrolaţi fiind în Armata Roşie?
Pedepsirea prin expulzare a tătarilor a avut un caracter generalizat, de la bâtrâni şi până la copiii noi născuţi. Oare cum este numită astăzi o asemenea crimă? Nu cumva una împotriva umanităţii?
M-ar mira să capăt vreun răspuns de la dv. la întrebările mele, d-le Stern…
@Stern Petru
Câteva fapte:
– la începutul războiului în Crimeea locuiau circa 250’000 de tătari
– circa 60’000 au fost mobilizaţi în Armata Roşie
– circa 15-20’000 au s-au/fost înrolaţi în diferite formaţiuni colaboraţioniste
– pe 17-18 mai 1944 au fost deportaţi toţi tătarii din Crimeea – circa 190’000 în acel moment
– au fost deportaţi şi tătari de Crimeea care locuiau în afara Crimeii
– simultan au fost concediaţi din Armata Roşie şi deportaţi toţi tătarii din Crimeea – inclusiv ofiţerii şi cei decoraţii pentru eroism
Deci : sub pretextul că 7-10% din tătari au colaborat cu naziştii, au fost deportaţi TOŢI tătarii de Crimeea – de la sugari, copii, femei, bolnavi şi până la bătrâni paralitici. A fost deci deportaţi pe criterii pur etnice, nu pentru o vină concretă, personală.
De altfel: majoritatea covârşitoare a colaboraţioniştilor NU a fost atinsă de deportări, deoarece aproape toţi se retrăseseră împreună cu nemţii.
Surse: aici, aici, aici, aici
Deci nimic din ce aţi afirmat nu este exact:
> marea majoritate a tatarilor din Crimeea au sprijinit cu mult entuziasm pe Hitler
7-10% nu sunt „majoritatea”, şi cu atât mai puţin „marea majoritate”
> Din aceasta cauza au fost dupa razboi expulzati
Nu, imensa majoritate au fost deportaţi (şi nu „expulzaţi”) numai şi numai datorită identităţii lor etnice. Mai aflaţi că circa jumătate au murit în cursul deportării sau la scurt timp după ce au ajuns la destinaţie – cum se întâmplă cu toate deportările – iar autorităţile ştiu asta, deoarece deportarea tătarilor de Crimeea nu era nici de departe prima deportare din URSS.
Mai aflaţi că în 1967, pe vremea lui Brejnev, Parlamentul URSS a condamnat expulzarea tătarilor din Crimeea din patria lor ca fiind inumană și ilegală. Dar poate doriţi să fiţi mai catolic decât Papa…
În afară de asta, vă las să vă gândiţi de ce ar fi trebuit tătarii din Crimeea să-l prefere pe Stalin lui Hitler, adică să prefere regimul comunist celui naţional-socialist? Pentru asta vă las să vă informaţi de soarta lor în perioada 1918-1941.
@ Victor & Alex.
Aţi sărit imediat cu Wiki- asupra Domnului Stern Petru ! Are şi dânsul dreptate,din punctul de vedere al ostilităţii tătarilor din „всея Руси”-întreagă Rusie.
Depun mărturie asupra acestei ostilităţi,extinsă până la a încuia fântânile,ca evacuatii-netâtari(victime si ele ale puterii sovietice,dar ura tâtarilor, nu mai avea discernâmant)), să nu bea din apa lor.
Acest fenomen, l-am trăit pe „pielea mea”-cum se spune,-când în vara lui 1942 treceam pe jos sute de kilometri prin stepele tătaro-başkire, dintre Don şi Volga, o vara extrem de fierbinte,şi eram obligaţi să bem apă din bălţile rămase după ploi,şi întâmpinam privirile duşmănoase ale locuitorilor tătari-când le ceream apă din fântâni !
@Sfartz Pincu
> Aţi sărit imediat cu Wiki- asupra Domnului Stern Petru !
Dincolo de vorbe goale despre Wiki: care din informaţiile pe care le-am furnizat sunt false?
Despre fântânile încuiate de către tătarii din stepele tătaro-başkire: în 1942 (mai degrabă 1941) când se întâmpla asta, tătarii de Crimeea încă nu fuseseră deportaţi !
În afară de asta: pe 27 mai aveaţi înţelegere pentru tătarii din stepele tătaro-başkire: „Acum inţeleg supărarea lor – pe puterea sovietică…”
@Sfartz Pincu
>Aţi sărit imediat cu Wiki- asupra Domnului Stern Petru ! Are şi dânsul dreptate,din punctul de vedere al ostilităţii tătarilor din „всея Руси”-întreagă Rusie.
După ce citiţi extrasul de mai jos, vă rog să-mi explicaţi de ce ar fi fost tătarii din Crimeea prietenoşi faţă de URSS şi tot ce reprezenta ea în ochii lor:
„Tatar historian Alan Fisher has said that between 1917 and 1933, 150,000 Tatars—about 50% of the population at the time—either were killed or forced out of Crimea.”
https://newrepublic.com/article/116814/crimean-tatars-primer-why-population-opposes-putin
Vă rog să observaţi că autorul se referă la o perioadă anterioară celui de Al Doilea Război Mondial.
Apropo, acum după BREXIT, cam câţi refugiaţi din ţările arabe ar fi dispus să ia oraşul în care locuiţi, ce trăieşte într-o perioadă de pace? Este vorba, tot ca în 1941 în URSS, de ajutorarea unor populaţii complet străine şi deosebite ca aspect, moravuri şi religie. În URSS refugiaţii au căutat adăpost, cu sutele de mii, în zonele sudice ale URSS, în condiţiile grele în care toată ţara se afla în război.
Sper că nu veţi urma exemplul d-lui Stern, şi anume hit & run.