De ce e stînga antisemită? În primul rînd, pentru că are voie. În multe state occidentale politicieni de stînga se manifestă antisemit fără să rişte dezaprobarea sau sancţiunea, pentru că atitudinea antievreiască e nu numai tolerată, dar şi considerată o probă de caracter şi angajament lăudabil.
Cel mai recent exemplu vine din Anglia, unde secţiuni largi ale partidului laburist, de la parlamentari la consilieri locali şi lideri sindicali, nu îşi ascund ura faţă de evrei. Lucrurile au mers atît de departe încît autorii acestor declaraţii au fost, pînă la urmă, retraşi sau au trebuit să îşi declare public regretul. Însă asta nu schimbă decît în aparenţă situaţia.
Pentru oricine are un pic de luciditate, e limpede că în interior, în mod deschis sau pe ascuns, foarte mulţi oameni de stînga sînt în mod sincer antisemiţi. Pretextul sub care aceste poziţii apar în public e politic. De regulă, această atitudine e afişată public sub scuza militantismului pro-arab. Asta înseamnă că antisemiţii stîngii sînt sau se cred apărători ai arabilor şi mai ales ai palestinienilor. În teoria antisemiţilor stîngii, Israelul e un asupritor înverşunat al palestinienilor. Astfel, armata israeliană ucide la întîmplare civili, femei şi copii în teritoriile palestiniene pe care le invadează şi terorizează ori de cîte ori îşi doresc aşa ceva. Povestea spune mai departe că ororile israeliene se ţin lanţ tocmai pentru că Israelul şi evreii se bucură de protecţia ascunsă a cercurilor politice şi financiare de la cel mai înalt nivel, din toată lumea. În acest fel a fi anti-israelian e totuna cu a fi umanist şi progresist. Apărînd palestinieni asupriţi eşti mai bun, te baţi cu injustiţia globală hrănită de ordinea capitalistă mondială. Acesta e, de fapt, punctul în care antisemitismul devine onorabil şi se sudează cu politica de stînga, mai precis cu interpretarea marxistă a istoriei.
Acest alibi teoretic şi moral acoperă o zonă politică enormă şi aduce la un loc politicieni ai stîngii onorabile şi anarhişti, oameni raţionali şi apucaţi, şefi de stat şi primari, ziarişti, scriitori şi o parte destul de însemnată a opiniei publice neutre. Dată fiind prevalenţa mediatică şi academică a povestirii în care Israelul e concretizarea opresiunii finalmente capitalistă, un public uriaş absoarbe acest scenariu, zilnic, la şcoală, la universitate, la televizor, şi în atîtea împrejurări publice. Iar unul din efectele acestei situaţii e normalizarea antisemitismului. Trebuie spus, de altfel, că promotorii acestui tip de atitudine cultivă, uneori premeditat, alteori cu deplină naivitate, confuzia între dreptul de a fi critic la adresa unui stat – Israelul – şi ostilitatea faţă de o cultură sau un grup etnic – în cazul de faţă, evreii. Cu alte cuvinte, neplăcerea, adversitatea sau chiar ura faţă de evrei sînt ambalate în atacuri la adresa politicii de stat israeliene. În acest punct, ne apropiem de adevăratele surse ale noului antisemitism activ în politica stîngii occidentale.
De fapt, e greu de spus cum se susţine şi în ce logică funcţionează simpatia pentru lumea arabă ca victimă a Israelului. Un pic mai clar: stînga care atacă Israelul şi reuşeşte să devină antisemită are o problemă dacă trebuie să explice în ce constă simpatia lor pentru arabi şi, mai ales, palestinieni. Căci, a fi pro-arab sau pro-palestinaian înseamnă sau ar trebui să însemne să fi coerent şi integral. Adică a fi alături de arabi şi palestinieni indiferent de agresor. Aici e problema.
Aceiaşi oameni care apără lumea arabă de „ticăloşiile” Israelului nu au nimic de spus cînd arabii sînt persecutaţi sau ucişi de alţi arabi, de ruşi sau de oricine altcineva. Prin urmare opresiunea contează numai dacă e sau dacă poate fi atribuită Israelului.
Problema celor ce susţin că nu fac altceva decît să apere cauza arabă e, de fapt, Israelul. Iar dacă problema e Israelul şi nu suferinţa arabă provocată de cutare sau cutare alt stat, înseamnă că of-ul militanţilor e legat de ceva anume propriu Israelului şi numai Israelului: evreitatea. Altfel spus, punctul de plecare ascuns al militantismului stîngist occidental e ostilitatea faţă de evrei.
Moştenită cumva din tradiţia europeană a urii faţă de evrei, această idee şi-a găsit un camuflaj onorabil în cauza eliberării de tiranie şi opresiune. În fond, problema are de-a face tot cu universul mental al frustrării, cu nemulţumirea de sine, cu gelozia faţă de succesul altcuiva şi cu explicaţia ocultă care limpezeşte deodată lumea şi pune în seama unei instanţe secrete mersul istoriei, complexitatea şi exigenţele realităţii. Acest filon nu a încetat să existe şi să producă o politică, o mentalitate şi o literatură cînd brutală, cînd subtilă.
Stînga a fost mereu aproape de această zonă pentru că găsit aici totul: şi ilustrarea exemplară a teoriei marxiste a exploatării, şi platforma morală antirasistă, şi capacitatea de a acuza perpetuu dreapta. Acum, odată cu resurecţia violenţei islamice şi prăbuşirea societăţilor arabe, modelul antisemitismului stîngist occidental a devenit cu atît mai tentant. E trist şi deplorabil. Dar şi periculos. Apropierea de convingerile care sugerează incriminarea unei etnii duc, invariabil, la acelaşi lucru: tirania ideologică urmată de aventuri catastrofale.
Traian Ungureanu, 12-13 mai 2016
Preluat cu permisiune de pe situl Europei Libere.
Analitic până în măduva oaselor ideologiilor politice, aşa cum ne-a obişnuit gândirea ascuţită ca un bisturiu a Domnului Traian Ungureanu, de data aceasta ne impune prin logică o concluzie uluitoare: „pentru extremă stânga, cât şi pentru cea din dreapta, este mai periculos evreul în general, şi statul Israel-în special, decât terorismul islamic !!”.
Mai mult chiar ,asemenea concepte sunt îmbrăţişate de toată paleta de partide plasate între extreme, dacă nu din motive ideologice, măcar din considerente practice – câştigul de aderenţi, de voturi, cu orice preţ -chiar sacrificand ultimele aspecte ideologice prin specularea antisemitismului,se pare -ajuns de neeradicat cât timp există evrei.
Dar vorba romanului: „Fiecare pasăre pre limba ei piere!”- Va veni şi vremea când vor existα două state vecine şi prietene – statul Israel şi statul Palestinean ,şi atunci grămezile acestea de partide debusolate prin lipsa unei ideologii pertinente care se hrănesc acum din „vinovăţia jidovului veşnic” – ce vor face?
@Sfartz Pincu
> Va veni şi vremea când vor existα două state vecine şi prietene – statul Israel şi statul Palestinean
Şi prietene??? Nu e pentru următoarele câteva decenii!
> grămezile acestea de partide debusolate … ce vor face?
Eu nu-mi fac griji pentru ele. De exemplu o să spună că prezenţa Israelului în Orientul Apropiat nu este legitimă pentru că este colonialistă, imperialistă, poluantă, risipă de energie… şi care or mai fi mOdele în viitor.
In Suedia apare periodic aceasta situatie, de exemplu prin actiunile unora in favoarea palestinienilor cu mentionarea statului Israel ca prezumtiv cauzator al unei probleme (de exemplu colonizarea prin creerea de localitati).
Cei care iau initiative sint ori palestinieni stabiliti in Suedia ori reprezentanti ai unor organizatii/partide suedeze (nu palestiniene) ori formatori de opinie (personalitati) direct sau prin articole publicate in mass media.
Paleta este larga, cam tot asa cum se prezinta in acest articol.
Incepind cu partea mai usor de evaluat, luarile de pozitie ale unora dintre palestinienii domiciliati in Suedia au ca tinta evrei suedezi (nu israelieni). Acestia din urma au fost supusi la tracaserii, violente. Cazul e „simplu” pentru ca e vorba de actiuni huliganice violente, anti-semite si oarbe (nu se face distinctie intre potentiala vina a unor autoritati/stat si cetateni sau necetateni ai acestuia).
Celelalte actiuni si luari de pozitie sunt mai dificil de nuantat de catre un public neavizat. Printre altele pentru ca cei care le initiaza evita sa lase impresia de anti-semitism. Apoi, situatia politico-istorica a teritoriilor disputate de la granitele statului Israel e greu de inteles si mai ales de transpus in principii simple de echitate. Tentatia naturala a omului de rind e sa ia de buna ce apare in massmedia sau ce spun personalitatile societatii respective. Nu spun ca lipseste o ambitie a majoritatii publicului de a discerne. Dar nu e suficient sa filtrezi tabloidele si sursele neserioase mass media din sursele de informare. Poti sa excluzi de exemplu a priori tot ce e emis de cei cu simpatii de stinga. Asta nu e greu, mai ales daca ai simpatii si convingeri moderate sau liberale.
Dar discutii critice la adresa unor actiuni sau situatii create de statul Israel sint periodic dezbatute si sursele serioase mass media ca jurnalul Svenska Dagbladet sau Televiziunea nationala. Daca in spatele opiniilor promovate de acestea se ascunde anti-semitism e mai greu de descoperit. Trebuie sa-ti permiti sa te asezi la masa de lucru, sa cauti surse, sa discuti doar ca sa vezi daca un articol aparut intr-o presa serioasa e de luat in serios. Cititul ziarului in metrou nu e sufficient. Apoi, ca public, te simti indreptatit sa contezi pe o anumita diviziune sociala a muncii in care de exemplu, tu insuti colectezi gunoaiele de pe strada X-Y in timp ce jurnalistii, umanistii, intelectualii de specialitate netezesc calea intelegerii in domenii si situatii care nu iti sunt la indemina.
Personal, cred ca in primul rind trebuie exclusi israelienii (cu atit mai mult evrei din alte tari care nu au nicio legatura cu statul Israel) si palestinienii ca comunitate etnica din aceste discutii si analize. Simpatia apriori ca si antipatia nu au ce cauta in stabilirea adevarului. Exceptie ar putea face faptul ca un grup care e perceput ca net defavorizat, expus la suferinte, isi in mod automat compasiunea. Altfel, nu exista motive sa simpatizezi sau antipatizezi persoane, grupuri sociale, numai pentru ca au o apartenenta etnica.
@Alex. Leibovici
Sunteţi pesimist dacă nu credeţi că între două state nu pot apare legături de prietenie sau de duşmănie… peste noapte !
Există o mulţime de exemple istorice, cum ar fi Tratatul Ribenntrop-Molotov (sic!), Tratatul de la Varşovia, etc. În diplomaţie, orice este posibil ! „Uite Popa, nu e Popa!!”.
@George Petrineanu
George, nu ai dreptate cu fraza… „cu atît mai mult evreii din alte ţări care nu au nicio legătură cu statul Israel”… !
Un evreu ca atare nu poate exista decât ca parte a statului Israel (!?); poate nu ştii că Rugămintea cea mai fierbinte a unui evreu către „Tatăl nostru-carele eşti în ceruri” (apropo, în meseria ta, legată de cer, nu l-ai întâlnit?), este, de peste 2000 de ani: „La Anul-La Ierusalim” !
Cu atât mai mult în România, care nu a acordat NICIODATĂ în mod benevol cetăţenie sa evreilor, această paradigmă, de dublu cetăţean si de dublu ataşament, român – în fapt şi israelian – prin origine şi credinţă, a lăsat şi încă mai lasă urme reale. Este o realitate indiscutabilă, că România a avut două probleme uriaşe pe care nu le-a rezolvat niciodată-decât prin moarte biologică, problema evreiască – prin qvasidisparitia evreilor din acest teritoriu, şi problema ţărănească-prin dispariţia acestei clase-în prezent.
Pincu, mulțumesc pentru explicație!
Prin felul în care am scris am creat o confuzie.
Am vrut să spun că dacă un cetățean al statului Israel potențial poate fi făcut răspunzător de ceea ce întreprinde statul (lui), un cetățean suedez, român etc. (evrei) nu are absolut nicio implicare în asta. În pofida urărilor pe care și le fac, ei votează și activează acolo unde trăiesc.
George, ai călcat puţintel pe urmele stilului meu, deobicei sumar şi în dezacord cu o logică matematică!
Ce înseamnă, din acest punct de vedere fraza ta : „un cetăţean poate fi POTENŢIAL vinovat pentru ce întreprinde statul”???
Unde există, pe lumea asta, un stat care face 100% din ce vor cetăţenii săi ? Logic, cel mai bun randament al unui stat, în raport cu voinţă cetăţenilor, nu poate depăşi 50%, pentru că apriori există două „voinţe” antagonice: cea a votanţilor şi cea a votaţilor, adică în exprimare directă, cea a proştilor care votează fără să ştie ce votează, şi cea a politicienilor, aproape întotdeauna cu „voinţe” proprii, bine mascate!
Cât de responsabili sunt cetăţenii români (marea majoritate a românilor) care-şi dau votul contra un chil de zahăr şi unul de ulei, pentru fărădelegile şi voluntarismul strict egoist al aleşilor poporului, sau a politicienilor de doaua parale care manevrează puterea statului fără să fie cât de cat specialişti în locurile unde manevrează ? Aproape zero la sută!
Desigur există state cu pături sociale conştiente de votul lor (voturi care, însumate, reprezintă de fapt un randament al democraţiei !), dar numai acolo unde bunăstarea materială, asigurarea socială, educaţia şi instruirea, şi alte multe criterii, ating un prag comparativ înalt, aşa cum este Norvegia, Suedia, Elveţia, etc.
Dar nu uita că România este doar pe locul 50 în clasmentul „niveau-ului” de trai, Rusia pe locul 58, deci ţări în care responsabilitatea naţiilor este nulă, şi ea revine integral, 100%, păturii politice de vârf, în cel mai bun caz, sau chiar unui singur om – în sistemul autocratic rusesc. Iar pentru Israel, cu amalgamul de etnii (după originea etno-geografică a ţărilor de unde provin), nu se poate atribui responsabilitate cetăţenilor săi pentru ce face statul, decât intro cifra medie şi mediată, rezultată din mixul de mentalităţi si grad de instruire cu care au venit de acasă, de cel mult 50% !
De ce şi până când vor fi acuzaţi cetăţenii unui stat, a unei ţări, membrii unei etnii sau practicanţii unei credinţe religioase, sau La fel de absurd diverse paturi şi grupuri sociale, etc. – pentru faptele conducătorilor lor ??
La fel de absurdâ este acuzarea „în corpore” a evreilor, pentru că o parte dintre ei au talente financiare – care nu plac, sau o altă mică parte a îmbrăţişat o anume doctrina politică, în timp ce marea majoritate practică meserii productive, şi la fel de absurd este să-i acuzi de crimă şi criminalitate pe toţi musulmanii pentru că o anume parte dintre ei taie capete de oameni, sau la fel de absurd este să acuzi toţi ţiganii că sunt hoţi ,pentru că există o parte mică care fură.
@Pincu
> Ce înseamnă, din acest punct de vedere fraza ta : „un cetăţean poate fi POTENŢIAL vinovat pentru ce întreprinde statul”???
In context, voiam sa spun ca daca cuiva îi trece prin cap sa faca (partial) responsabila o comunitate pentru o anume disfunctie (reala sau pretinsa, de catre acel cineva care emite parerea) a statului de care apartine atunci este bine ca el sa nu includa persoane din cu totul alte locuri ale lumii (nerezidenti in statul cu pricina) si straini de realitatile statului respectiv.
Adica macar sa se limiteze la atribuirea unor vini, responsabilitati, la acei care au tangente cu statul respectiv (ori sint rezidenti, ori traiesc in afara dar sint implicati activ in treburile statului, nu numai asa, cu sufletul).
De exemplu, daca s-ar pune in discutie ca anumiti evrei nu au facut nimic ca sa influenteze o anumita pozitie a statului Israel, discutia nu te poate include, chiar si daca folosesti salutul „La anul la Ierusalim”.
Asta au patit evrei suedezi la ei acasa in Suedia (Malmö de exemplu) cind au fost agresati verbal sau fizic de catre alti rezidenti suedezi initial refugiati.
La fel, nici eu nu ma simt responsabil de ceeace fac autoritatile române, pentru ca, chiar român fiind, nici nu am cetatenia, nici nu votez, nici nu traiesc in România. In exemplul tau nici românii din tara lor nu pot fi invinuiti de orice, dar daca cineva tine musai sa discute o vina, atunci tu, Pincu, impreuna cu citeva milioane, ai prioritate in fata mea 🙂
Generalizarea ca tiganii sunt hoti, evreii sunt manipulatori sunt expresia unei frustrari profunde a unori Romani puri (ce-i aia?) care nu obtin ceea ce li se „cuvine”.
E usor de cazut in capcane pro-legionare sau fasciste care te proclama victima chiar daca esti lenes, neispravit sau mai rau. De fapt atractia de a arunca vina pe „altii” se manifesta in proclamarea de catre ISIL ca ai dreptate si trebuie sa-ti iei dreptatea in mainile tale si ucizi oameni, asa cum se intampla in lumea araba (partial).
Nimeni nu e usa de biserica dar gradul de amplificare cum au facut-o legionarii, nazistii si acum ISIL e culmea venirii la putere a celor cu tendinte anti-sociale.
Chiar in aceste zile circula intens pe internet un text antisemit, scris de fostul deputat musulman turco-tatar din Parlamentul Romaniei – Metim Cerchez, un exemplu de spre specimenele care ajung sa aibe puterea suprema din Romania. Nu reproduc textul de pe internet, dar indic blogul lui Cerchez, desi nu sunt dispus sa-i fac reclama, las la latitudinea editorului prezentarea acestui comentariu. [link suprimat/Mod.]
@George
> situatia politico-istorica a teritoriilor disputate de la granitele statului Israel e greu de inteles si mai ales de transpus in principii simple de echitate.
La întrebarea pe care ţi-o pui – pe ale cui relatări şi analize te poţi baza, pe cine să crezi? – îţi răspunzi astfel:
> filtrezi tabloidele si sursele neserioase mass media din sursele de informare. Poti sa excluzi de exemplu a priori tot ce e emis de cei cu simpatii de stinga.
… plus pe antisemiţii deschişi sau ascunşi (în măsura în care poţi să-i detectezi), dar:
> cred ca in primul rind trebuie exclusi israelienii (cu atit mai mult evrei din alte tari care nu au nicio legatura cu statul Israel) si palestinienii ca comunitate etnica din aceste discutii si analize. Simpatia apriori ca si antipatia nu au ce cauta in stabilirea adevarului. Exceptie ar putea face faptul ca un grup care e perceput ca net defavorizat, expus la suferinte, isi in mod automat compasiunea. Altfel, nu exista motive sa simpatizezi sau antipatizezi persoane, grupuri sociale, numai pentru ca au o apartenenta etnica.
Să rezum ce spui:
– conflictul israelo-palestinian este prea complex ca să-ţi poţi face singur o părere;
– prin urmare trebuie să ne bazăm pe opiniile altora,
– dar trebuie să eliminăm din start opiniile anumitor persoane şi grupuri, bazându-ne în special pe apartenenţa lor etnică – cu excepţia cazului când sunt „defavorizaţi” (?!)
Sunt în total dezacord cu toate acestea. În primul rând: nu trebuie să ne bazăm pe opiniile altora, asta ar însemna să renunţăm la ideea însăşi că suntem capabili să judecăm. Apoi: să excludem apriori opinii pe bază de etnie şi alte chestii secundare este o tendinţă care s-a mai discutat aici; ea porneşte de la premiza că ceea ce gândim (facem, spunem) este dictat de etnie (v. http://acum.tv/articol/74574/).
Ceea ce contează sunt argumentele, iar nu cine este persoana – apartenenţa de partid, etnică, etc.
Mai departe: Un conflict pare infinit de complex cuiva care nu este capabil să identifice faptele esenţiale din miriadele de detalii. Iar pentru a identifica care fapte sunt esenţiale, omul trebuie să-şi fi elaborat (şi validat) în prealabil un principiu în baza căruia judecă toate conflictele de acel tip. În cazul nostru este vorba, în cele din urmă, de criteriile de legitimitate ale unui stat sau ale unui viitor stat. Aceste criterii trebuie să fie aplicabile oricăror state sau regiuni care vor să devină state, inclusiv prin separare de un stat existent. Ele vor fi aplicate uniform – dorinţei palestinienilor de a avea un stat propriu, francofonilor din Canada de a se separa, Scoţiei de a se separa de Marea Britanie, Cataloniei de a se separa de Spania, „problemei” Ardealului, etc. Eu am enunţat (şi argumentat) de multe ori pe ACUM principiul după care mă ghidez eu; nu mai ţin minte dacă l-ai discutat / disputat, cred că nu.
Dar după un criteriu de-al tău, tot ce am spus mai sus n-are valoare, deoarece sunt evreu. Sau poate pot beneficia de clauza ta de excepţie ca „net defavorizat, expus la suferinte” ? 😉
Alex,
Partea a 2-a a obiectiilor tale se bazeaza pe o confunzie probabil creata din graba cu care am scris.
> Personal, cred ca in primul rind trebuie exclusi israelienii (cu atit mai mult evrei din alte tari care nu au nicio legatura cu statul Israel) si palestinienii ca comunitate etnica din aceste discutii si analize.
Am vrut sa spun ca acei care au motive sa critice actiuni ale statului Israel, eventual chiar sa considere ca populatia statului are o parte de raspundere, aceia ar trebui sa nu puna si in spatele evreilor din afara Israelului (everi suedezi de exemplu) aceste raspunderi, reprosuri. Pentru ca multi din acesti evrei suedezi nu au dat in viata lor prin Israel.
Ma refeream strict la actiunile huliganice ale unor imigranti stabiliti in Suedia impotriva evreilor suedezi pe motivul actiunilor intreprinse de Israel.
In privinta documentarii mele. Prefer intr-adevar articole de sinteza scrise de publicatii si jurnalisti seriosi decit sa scotocesc eu singur bucata cu bucata. Dupa ce ma documentez din cit pot din aceste surse eventualele nelamuriri le pot clarifica si de unul singur. Asta pentru mine e o metoda generala, nu neaparat legata de subiectul de fata.
Am uitat să spun că raționamentul în privința modului de documentare nu se referea la mine ci la posibilitățile și modul de a se documenta a majorității publicului suedez. O supoziție.
Din ce în ce mai multă ceaţă!
Conform principiilor dialecticii marxist-leniniste, o naţiune se defineste prin limbă, cultură, tradiţii. Şi la marginea marilor orase europene există comunităţi masive de oameni, cu aceeaşi limba vorbită şi scrisă, cu aceeaşi cultură şi aceleaşi tradiţii. Au dreptul, după un anume timp, să infiintete un stat?
Există norme pentru perioadele de timp în care o naţiune lipsită de teritoriul sau ancestral prin vicisitudinile istorieii, să aibe sau să nu mai aibe dreptul la reînfiinţare? În aceleaşi state care astăzi neagă dreptul la existenţa Israelului, timp de secole, s-a operat lozinca „evreii – la Palestina!”
Stalin nu i-a trimis pe evrei în Palestina, dar le-a aplicat evreilor sovietici principiile dialecticii marxist-leniniste, şi de la el citire şi staliniste, creând o Republica Autonomă pentru evrei, acordându-le şi un teritoriu vast (avea de unde!) în care erau şi limbâ comună, şi tradiţii şi cultură – dar nu a funcţionat.
Majoritatea statelor de astăzi au teritoriile lor, fie cucerite prin forţă, fie că au avut norocul să găsească spaţii goale, neocupate.
Toată Siberia de astăzi, cândva un teritoriu în care trăiau neamuri mongolo-chineze, a devenit teritoriu ruses prin faptul că Dejnev s-a plimbat cu câţiva cai şi a declarat că aceste teritorii sunt ale lui Batiuşka-ţarul Rusiei! Aşa şi SUA poate declara că Luna este proprietatea lor, căci au plantat un steguleţ american acolo.
Deci, Stimate Domnule Alex. Leibovici, de ce are dreptul Israelul la teritoriiele palestiniene ?
@Sfartz P.
Dar de ce, stimate domnule Sfartz, trebuie să justific eu această afirmaţie a dumneavoastră? Pentru că nu eu am făcut-o!
În altă ordine de idei: eu am o oarecare reticenţă să intru în discuţii cu dv., pentru că dintr-odată o să spuneţi că aţi glumit, iar eu o să apar ca lipsit de simţul umorului. De exemplu scrieţi, aparent serios:
iar peste nici două zile scrieţi:
Văd deci că aţi binevoit să glumiţi: nu vorbeaţi de o adevărată prietenie, ceva de lungă durată, ci de farse care durează un an-doi.
Sau povestirea dv. cum că rugămintea cea mai fierbinte a unui evreu către Dumnezeu este, de peste 2’000 de ani, „La anul – la Ierusalim”. De fapt, cam de vreo 150-200 de ani din ce în ce mai mulţi evrei nu se mai roagă (sunt, adică, atei). Acuma sunt mult mai puţini de jumătate din total. În afară de acesta, 100% din evrei ştiu că de câţiva zeci de ani pot ajunge la Ierusalim fără mari dificultăţi : unii cu avionul, alţii cu autobuzul, iar alţii chiar cu maşina lor mică. Deci o glumă şi asta…
Ca şi clişeul (multifuncţional, inclusiv antisemit):
Din păcate George v-a luat în serios…
@ Stimate Domnule Alex.Leibovici,
„Un conflict pare infinit de complex cuiva care nu este capabil să identifice faptele esenţiale”-spuneţi Dvs. ceva mai sus !
Îmi face o plăcere deosebită că sunt cu George în aceeaşi tabăra, căreia i se „pare” că conflictul israelo-palestinian chiar este infinit de complex !
De aceea mi-am permis să Va deranjez -direct pe Dvs., care prin comentariul de mai sus aţi lăsat să se înţeleagă că aveţi posibilitatea de a lămuri această problema ,care şi pe mine şi cred că şi pe George ne-a lăsat intro ceaţă atâta de densă, încât cu toate farurile analitice – la dispoziţie – aprinse, chiar pe „faza mare”, nu vedem o soluţie globală care, chiar dacă nu ar satisface pe toată lumea, măcar să corespundă cu puţinele reglementări inter – naţionale – încă unanim acceptate şi deci în funcţiune:
Pe scurt, care este soluţia concretă – nu principiile pe baza cărora S-AR putea rezolva problema. Intrebarea este serioasă !
Referitor la faptul ca Dvs. credeţi ca glumesc pentru că-mi schimb afirmaţiile la fiecare doua zile, pot sa Va asigur ca le schimb si imediat, in secunda urmâtoare,daca am o îndoialâ, pentrucâ asta este firea normalâ a unui om care gândeste, pentru că existenţa fiecâruia din NOI – este o glumă a lui Dumnezeu sau a oricârei, eventual alte instanţe dominante din Univers. Fara glumă! Dar respect dreptul oricui de a avea „principii” -ţepene şi a le clama la fiecare două vorbe. Glumă!
PS. Urarea „La anul la Ierusalim” nu este o cerere de bilet de avion (asa cum ati interpretat mai sus) cu destinaţia -Israel. Este o formula cu continut profund spiritual, destinată menţinerii şi refacerii credinţei în Dumnezeu
@Alex, Pincu
>> un evreu ca atare nu poate exista decât ca parte a statului Israel; paradigmă – de dublu cetăţean si de dublu ataşament, român – în fapt şi israelian – prin origine şi credinţă
> Din păcate George v-a luat în serios…
Si da si nu. Eu am luat-o ca pe o chestiune personal-culturala. In zona occidentala a Europei, respectiv generatii mai tinere, lumea se sinchiseste mult mai putin de identitate si origine. Acestea pot avea o importanta personala de la ceva ornamental pina la mai nimic. Suedezii de exemplu sunt destul de individualisti, ceea ce probabil i-ar face sa se sinchiseasca mai putin de origine, fara ca prin asta sa o nege sau ascunda.
Dupa parerea mea sentimentul originii si identitatii poate fi intilnit in forme si grade variate. Nu exista „gresit” si „corect”, doar ca, asa cum cred eu, un sentiment puternic de identitate poate deveni impovarator. Identitate sau nu este (inca) la latitudinea fiecaruia. Poate doar bine de constientizat ca e bine sa fie macar un echilibru intre partea proiectata in afara (mindria de a fi cazac, dac, iudeu, viking) si cea proiectata asupra propriei persoane. De ultima dispui cel putin in mod virtual cum vrei. Cu prima te nasti si in majoritatea cazurilor nu cistigi nimic de pe urma ei.
George, cred că ai scris cele de mai sus fără să-ţi întrebi şi inima.
Legătura cu pământul pe care te-ai născut nu este o marfă de supus la analize şi îndoieli. Eram un copil de 13 ani, aruncat de soarta în Urgenici-Uzbekistan, şi mă simţeam atât de izolat de ţara de naştere – România,Iaşi, încât am plecat desculţ, cu o pufoaica cu vata ieşită pe la coate -la Moscova- deci cam 4000 km. ca să obţin repatrierea, si am obtinut-o ! Poate că motivaţia este nesemnificativă, ce poate înţelege o persoană încă necoaptă la minte decât că în România a fost bine, am avut parte de dragostea bunicilor, franturi de amintiri minore, atat de minore, ca daca le-as expune, ar spune Domnul Leibovici ca glumesc(!). Si asta în ciuda groazei trăite din cauza legionarilor dezlantutiti, din anii 39-40, dar a prevalat convingerea şi speranţa că acolo era „casa mea”
Oare dorul de ţară, oricât de parşivă a fost acea ţară cu tine ca persoană, nu reprezintă esenţa patriotismului? Nu cred că atunci când ai să fii la pensie nu vei prefera să te întorci printre oamenii – romanii, care sunt oricand dispusi sa bea un pahar de vin cu tine şi sa sporovaiesti liber cu ei, pe orice tema, în loc să trăieşti printre oameni reci şi distanţi.
„Fie pâinea cât de rea, tot mai bine-n ţara mea” nu este o lozinca goală, întreabă-i pe cine vrei dintre cei 400.000 de evrei din Israel, plecaţi de nevoie din România, dacă au sentimente calde pentru România, şi vei afla că până şi un străin născut în România, chiar dacă nu mai vrea să se întoarcă, totuşi are o căldură specifică în sufletul său pentru această ţară! (pacat ca, din cauza propagandei antisemite, nu e valabila si reciproca!)
Naţionalismul curat, cel care înseamnă să-ţi iubeşti ţara fără să denigrezi alte ţări, aşa cum din păcate se întâmplă de exemplu între români şi unguri, este o valoare care, poate singură, ne apâră de efectele globalizării şi de ce nu, de o eventuală invazie a islamismului, cu tot cu teroriştii lor.
În etapa istorică actuală este doar un gest declarativ că poţi sâ fii un cetăţean al „lumii”: fiecare om, de la vlădică la opincă, are undeva în adâncul sau o rădăcina – care se cheamă PATRIA!
@George
Nu mi-e clar ce vrei să spui. Poate vrei să spui că rezumatul meu al poziţiei tale
nu reflectă corect poziţia ta. Dacă este aşa, atunci îţi datorez scuze.
@Alex
>nu reflectă corect poziţia ta
Așa este. Dar nu e nevoie de scuze. În discuții apar și confuzii.
Nu mi-ar fi trecut prin minte să neg dreptul cuiva de a-si spune părerea. Spuneam doar ca nu trebuie luat la rost cineva pentru ca naționalitatea lui ar putea aparține unui stat
@Pincu
> În etapa istorică actuală este doar un gest declarativ că poţi sâ fii un cetăţean al „lumii”: fiecare om, de la vlădică la opincă, are undeva în adâncul sau o rădăcina – care se cheamă PATRIA!
Referitor la gindurile tale. Dupa cum stii, teoria e discutata cind si cind. In plus, iesim in afara subiectului articolului.
La baza opinia ta si a mea au ceva comun. Eu de exemplu nu imi resping identitatea, ci doar o diluez si o pun in perspectiva. Exista abordari care duc la acelasi lucru. De exemplu „mielul blind suge la doua oi”, ceeace nu inseamna in primul rind ca vrei sa profiti de la doi in loc de unul, ci ca in viata poti sa ajungi intr-o situatie duala.
Este admirabil ca tu ai aceste sentimente despre locurile unde te-ai nascut si eram sigur ca aceleasi sentimente le au si altii care au parasit tara din diverse motive.
Parerea mea personala (fara sa fiu original) este ca e o tragedie ca dupa cel de-al doilea razboi mondial oamenii au continuat sa fie obligati sa paraseasca România pentru a trai o viata sigura si demna, ajungind in Israel, RFG, USA etc. Foarte multi evrei si germani ar fi fost cel putin la fel de fericiti in România daca… Daca! Daca se putea sa se faca imediat reparatiile necesare. Atunci nici nu ar fi fost nevoie de un teritoriu nou de stramutare.
As fi doar atent la folosirea termenului „nationalism” in loc de „patriotism”.
Nationalism e legat de natiune, care ca termen presupune comunitatea de limba. Rareori pe un teritoriu (national!) traiesc numai vorbitorii unei singure limbi declarata nationala. Este foarte usor ca nationalismul sa îi excluda direct pe cei ce mai au si o alta limba eventual folosita a limba primara. Se stie ce a patit Seineanu.
In loc de a folosi „nationalism” care e un cadou otravit, ar fi de preferat de folosit „patriotism” care nu exclude pe nimeni macar din interiorul unei tari si de bine de rau nu respinge nici ce este valoros din afara tarii.
George, nu-i de joaca cu aviatia ruseasca intr-un razboi catastrofal ! Priveste la aceasta decolare (video):
http://dni.ru/society/2015/7/28/310538.html
@Sfartz Pincu
> nu-i de joaca cu aviatia ruseasca…
Impresionant… pentru necunoscători. Asemenea decolări cuasi-verticale le pot face mai toate avioanele de vânătoare cu reacţie (inclusiv cele din anii 1960): F15 – F16 – F18 – F22 …
Rusia nu are în prezent avioane care să fie tactic superioare pe plan mondial – adică, practic, celor americane. Din contra, Rusia are de recuperat o întârziere de vreo 10 ani.
Si „necunoscatorii” stiu ca problema la decolari, de genul celor prezentate in linkul de mai sus, se remarca doua caracteristici: robustetea avionului si rezistenta pilotului la suprasarcini de ordinul a 9-10 g !
Sub acest aspect, avioanele rusesti au avut intotdeauna un ascendent fata de cele straine. Unde rusii au ramas in urma, este electronica avioanelor. (http://rusvesna.su/future/1417079492)
In propulsia reactiva, Rusaia a detinut suprematia inca din 1942, cand Braun rata in serie lansarile de rachete,- prin Katiusa (constructor Schwartz), si mai tarziu Lavocikin cu avioanele de vanatoare (oameni care nu ar fi putut pleca niciodata in Israel), iar astazi motoarele de racheta rusesti propulseaza rachetele cosmice americane !!
Fiecare afirmaţie pe care am făcut-o este 100% exactă.
Daca nu as sti ca glumiti,as zice ca e mai mullt decat hazardant sa afirmi ca detii mai multe informatii,chiar decat servicile de spionaj !
Probabailitatea cunoasterii datelor REALE despre armamentul unei tari mari,cum sunt SUA si Rusia in principal,si cu China imediat dupa ei, este sub 50%:
Ceeace este absolut sigur este ca Uzina constructoare de masini din Samara face cele mai bune motoare de rachete mari folosite in toata lumea, si ca uzinele englezesti fac cele mai bune motoare turbo-reactive pentru toata lumea.