Comisia Europeană a anunţat două măsuri cu care crede că pune punct crizei migranţilor. Mai întîi, elimnarea vizelor pentru cetăţenii turci care vor să intre în Europa. Apoi, sancţiuni împotriva statelor care refuză să preia cota de migranţi care le revine. Aceste state vor plăti amenzi, sau despăgubiri sau, cu formula Comisiei Europene, „vor fi solidare în alt fel”. După cîte se pare, asta înseamnă 250.000 de euro pe cap de migrant refuzat. Un calcul simplu spune că, refuzînd să preia cota de 2000 de refugiaţi ce i-a fost alocată, România, de pildă, va fi bună de plată cu 600 milioane euro. Greu de imaginat dar, pe hîrtie, aprobat.
La un loc, ambele măsuri sînt un fel de a admite şi de a masca unul şi acelaşi lucru: neputinţa.
Astfel, decizia care grăbeşte suspendarea vizelor pentru Turcia nu are nici o legătură cu regulile Uniunii Europene şi e, mai degrabă, un gest de cedare impus sub presiune, dacă nu chiar şantaj. Ideea nu e, de fapt, un produs al Comisiei Europene ci, aşa cum e mai tot ce ţine de migranţi, o ispravă a Germaniei. Vizitele repetate ale cancelarului Merkel în Turcia au început ca o depunere de petiţii şi au devenit rapid o partidă de luat note sub dictarea dictatorului, cum îl numesc destui pe liderul turc Recep Erdogan. Germania şi, mai apoi, ecoul ei Comisia Europeană, au acceptat tot cu pistolul la tîmplă: ori ne faceţi pe plac, ori vă umplem de migranţi! Erdogan a cerut, mai întîi, trei miliarde de euro. Apoi, încă trei miliarde de euro. În sfîrşit, pe deasupra celor şase miliarde, Erdogan a cerut ridicarea vizelor pentru cetăţenii turci, pînă, cel mai tîrziu, în luna iunie. Comisia Europeană s-a pus rapid pe treabă.
Pentru a asigura decorul legal al tranzacţiei, Comisia a anunţat că Turcia va fi scutită de vize doar după ce va îndeplini nu mai puţin de 72 de condiţii. Sacul de condiţii conţine tot felul de modificări care ar urma să aducă, peste noapte, Turcia la standardele europene. Astfel coafată, Turcia lui Erdogan ar urma să defileze prin Europa. Cum era de aşteptat, brusc Uniunea Europeană şi Turcia au descoperit că au aproape totul în comun. Îndreptările cerute de Uniunea Europeană s-au dovedit floare la ureche. Ziua şi snopul de condiţii îndeplinite. Negocierile decurg cu o viteză ameţitoare. Pînă la criza refugiaţilor, UE şi Turcia abia dacă reuşeau să încheie o frază pe an. În definitiv, UE şi Turcia negociază un acord de admitere în UE de mai bine de 40 de ani, cu aşteptarea clară ca taclalele să se prelungească la infinit. A fost de ajuns ca Turcia să demonstreze că poate umple Europa şi, în special, Germania, de migranţi şi totul s-a schimbat. Comisia Europeană e numai miere şi cere Parlamentului European să aprobe acordul de ridicare a vizelor chiar şi în condiţiile în care Turcia nu va reuşi să bifeze toate condiţiile pînă în iunie. Un consilier al Preşedintelui Erdogan a putut fi văzut la un post de televiziune britanic ameninţînd deschis şi sigur pe el că UE trebuie să accepte ridicarea vizelor pentru turci. Altfel, Turcia dă drumul unui nou val migranţi.
Consecinţele sînt cum nu se poate mai importante. Mai întîi, UE a dat măsura propriei capacităţi, demonstrînd că nu poate găsi singură o soluţie. În al doilea rînd, nimeni nu ştie ce se va întîmpla din momentul în care 72 de milioane de cetăţeni turci vor primi dreptul de a intra în Europa fără viză. Asta, cu atît mai mult cu cît statele membre ale spaţiului Schengen nu au un sistem comun de evidenţă a intrărilor şi ieşirilor. Altfel spus, dacă un cetăţean turc intră în UE şi uită să mai plece acasă după 80 de zile, nimeni n-o va afla. În plus, nu e greu de imaginat că ridicarea vizelor va fi folosită de mişcări teroriste care se vor grăbi să infiltreze valul de admişi în UE. Un paşaport turc nu e imposibil de obţinut sau falsificat.
În sfîrşit, dacă asta mai impresionează pe cineva, UE a renunţat, fără probleme, la propriile standarde. Recep Erdogan, omul cu care UE a bătut palma, e orice numai un apostol al justiţiei şi democraţiei nu. Controlul strict al mediilor de informare, persecutarea opoziţiei şi tratamentul aplicat protestatarilor sînt deplorabile şi ar trebui să descalifice Turcia în raport cu standardele UE. Ar trebui, dar nu mai trebuie.
Silită de presiunea migraţiei şi incapabilă să se descurce singură, UE a aruncat peste bord propriile exigenţe. Politic, va fi foarte greu pentru UE să mai ceară statelor membre sau statelor din afară să respecte valori etice şi politice la care ea însăţi a renunţat. Cu atît mai ridicolă e, deci, a doua măsură anunţată de Comisia Europeană: amenzile uriaşe aplicate statelor care, refuzînd cote de refugiaţi, nu se ridică la înălţimea etică impusă de solidaritatea europeană. După ce UE şi Turcia au decis împreună că viaţa e grea, că nu merită să te împiedici în principii şi că nevoia dictează, a mai rămas de făcut un singur lucru: reafirmarea principiilor şi pedepsirea repetenţilor. E vorba, desigur, de statele membre UE care nu vor migranţi, pentru că se tem de un implant islamic. Aşa se face că, din poziţia de executant al ordinelor lui Erdogan, UE are temeritatea de a-i pune la colţ pe refractari.
UE a revenit fără jenă, printr-un anunţ al Comisiei Europene, la cotele de migranţi. Mecanismul, anunţat la sfîrşitul anului trecut, a fost un eşec. Statele est-europene au refuzat să îl accepte, apoi sub presiune au trebuit să îl urmeze, dar schema nu a funcţionat. Migranţii nu vor să se aşeze decît în ţari bogate ca Germania şi Suedia. Pînă la urmă, mai puţin de 1000 de migranţi au fost plantaţi în statele est-europene. Asta nu înseamnă că, la Bruxelles, s-a găsit cineva care să ia act de realitate şi să renunţe la o idee inaplicabilă.
Cotele s-au dovedit tocmai bune pentru acoperit operaţiunea dubioasă care a pus UE la dispoziţia Turciei. În căutare de pretexte şi alibiuri înalte, Comisia Europeană a revenit la ideea cotelor pentru că numai acolo putea găsi ţapi ispăşitori şi sabotori înrăiţi. Prin urmare, Comisia a trimis spre statele est-europene o nouă salvă de ameninţări: cine nu ia migranţi trebuie să plătească. După calcule secrete, dar neîndoios complexe, Comisia a decis că fiecare migrant refuzat de Est valorează 250.000 de euro.
Ce se va întîmpla mai departe? Practic, nimic. Distribuirea migranţilor va rămîne la fel de imposibilă pe cît s-a dovedit pînă acum. Politic, însă, consecinţele vor fi însemnate. Estul se va vedea din nou strîns cu uşa şi plasat în postura de codaş al Europei avansate moral. Cu alte cuvinte, Estul va trebui să plătească pentru ipocrizia tîrgului euro-turc. În diviziunea muncii concepută la Bruxelles, Estul e, încă o dată, bun de acoperit ruşinea altora. Rezumînd: în septembrie 2015, cancelarul german deschide iresponsabil uşa pe care intră un milion de migranţi; în următoarele luni, UE e incapabilă să ia cea mai măruntă măsură de protecţie; urmează capitularea în faţa Turciei care stă cu mîna pe robinet şi ameninţă cu un nou val; Turcia primeşte bani şi scapă de vize iar UE e cum nu se poate mai neatentă cu propriile valori; la sfîrşit, Estul e vinovat că nu acceptă cote de refugiaţi şi bun de plată.
Această atitudine veselă şi şmecheră faţă de propriile principii nu e cu totul absurdă. Cînd nu mai ai de ales, te faci frate cu dracul, pînă treci puntea. Numai că UE vrea să treacă puntea însoţită de fanfară şi cu imaginea nepătată. Pe termen scurt, operaţia va reuşi. Dar integritatea UE e diminuată serios.
Traian Ungureanu, 5 mai 2016
Preluat cu permisiune de pe situl Europei Libere.
Doar o corecţie aritmetică. De plata ar fi 500 de milioane, nu 600.
In rest, toată admiraţia !
Interesant ca nu este prima oara cand Europa, mai ales cea de Vest, are tendinte de sinucidere.
A facut-o in 1938 cand cedat la presiunile lui Hitler si au acceptat dorintele lui Hitler de expansionism. Peace in our time, au crezut cei doi leaders, mai mult sau mai putin naivi, Chamberlain si Daladier. In 2015-16 presiunile vin din Est si Sud cand milioane de oameni vor sa ia parte la banchetul european. Multi nu vor sa se integereze in Europa ci mai curand vor sa integreze Europa in marele Califat asasin.
Observ cu mirare cum o tara ca Suedia accepta oameni cu mentalitati diferite in raiul societatii socialiste! Ministrii din guvernul suedez, mai ales ministra de externe, a gasit solutia problemei de reducere a populatiei din cauza numarului redus de copii printre autohtoni. Acest fenomen este mai ales evident in orase in care tinerii parasesc orasul din multe motive si sunt inlocuiti cu sange nou si fertil. De exemplu in Malmo procentul de neautohtoni este in continua crestere.
In general si politica pro-araba etc este in crestere. Daca aceasta se numeste progres personal, nu pricep lumea noua.