Din când în când, românii descoperă câte o anomalie, neregulă, fărădelege, ciudăţenie sau nedreptate strigătoare la cer. Nu ceva nou, ci o chestie mai veche, pe care au văzut-o poate de o sută de ori fără să realizeze că o văd, ca un copac pe lângă care trec în fiecare zi şi doar dacă vine cineva şi-l taie, le sare în ochi.
Aşa s-a întâmplat şi cu manualele de religie. Cineva a sesizat în presă nişte formulări mai mult decât îndoielnice şi dintr-o dată toţi apucă problema şi o răsucesc pe toate părţile. Interesul e unanim, problema e de importanţă naţională. Părinţii cu doxă care poate frunzăriseră şi ei de curiozitate manualele, dascălii de religie, elevii de vârste mari, nimeni nu scosese un cuvânt, nimeni nu se indignase, nimeni nu făcuse vreo sesizare.
Un manual de calitate se poate reedita, aproape fără modificare, vreme de decenii, au fost destule exemple între cele două războaie, când la noi se făcea carte, nu glumă, când profesorii aveau doctorate luate la Paris, Berlin sau Viena, când un absolvent de liceu era mult mai instruit decât unul de facultate de azi. Dar nu ar trebui ca toate manualele să fie de calitate? Nu depinde viitorul unei ţări şi al unui popor de calitatea şcolii naţionale? Oare un manual prost nu face mult mai mult rău decât o mie de profesori inapţi?
Acum, miniştrii (mai bine să nu vorbim despre competenţa lor) se schimbă din doi în doi ani şi fiecare din ei face câte o reformă administrativă, un set de manuale şi unul de legi. În loc de statuie. Deşi, dacă îi iei la întrebări, cu greu leagă o frază.
Iar manualele de religie sunt evident făcute de nişte autori fără har, fără talent, fără răspundere, fără cultură, dar probabil cu pile, fiindcă altfel cum au ajuns să facă tocmai ei educaţia religioasă a tineretului?
Contra unor onorarii frumoase, se înţelege! Cine verifică aceste manuale înainte de a le trimite la tipar? Comisii de filozofi şi profesori universitari de religie, împreună cu atei şi reprezentanţii tuturor cultelor, sau nişte anonimi funcţionari din minister care nu ar putea fi nici măcar învăţători la ţară, la o adică?
A propaga, în orice manuale, intoleranţa, şovinismul, prozelitismul, rasismul, ura şi orice fel de resentimente, a explica binefacerile religiei prin răsplata imediată şi condiţionată, a confunda religia cu creştinismul, respectiv cu ortodoxia, este inadmisibil într-o ţară care se declară modernă, democrată şi europeană. BOR are o vină cel puţin la fel de mare cu cea a Ministerului Învăţământului, dacă nu mai mare.
Guvernul Tăriceanu a făcut o nouă gafă de proporţii astronomice, guvernul minoritar şi-a dat din nou măsura incapacităţii lui cronice de a rezolva problemele mici sau mari.
În curând vom descoperi că în salam e carne de câine, în bere şi lapte cine ştie ce dejecţii, iar în Parlament s-au infiltrat extratereştrii care se prefac că dorm dar de fapt îi hipnotizează pe vorbitori. Dar nu ştiam oare dinainte toate acestea? Totul e posibil, farsa şi minciuna merg mai departe….
Dan Dănilă