Mult s-a speculat despre cursul valutar din Romania. Momentan insa s-a format un canal natural al cursului, spre lauda celor care-l mentin: datorita ipotecilor mari in valuta, deprecierea este oprita conceptual de obiectivul mentinerii pietei imobiliare, care este cea mai vulnerabila la o prabusire abrupta.
Deci observam ca “diplomatii” de la BNR au reusit sa impace capra cu varza, adica pe cei care au imprumutat in valuta pentru a cumpara case care ar fi doborati de o cadere a cursului care implicit ar prabusi piata imobiliara, pe detinatorii mai vechi de case, pe exportatori ca si pe importatori, ca sa fie toata lumea “marginal” multumita in mod egal, sau “simptomatic” nemultumita in mod egal la fel de bine.
Problema este lipsa de investitii directe importante a strainatatii, care nu discerne clar diferenta randamentelor investitionale pe termen lung intre o economie postcomunista si una in stare de “supraproductie”, tratand astfel Romania la egalitate cu celelalte tari care se resimt de pe urma “credit crunch-ului” global. Agentiile de credit rating nu fac exceptie, avand aceeasi perceptie.
Astfel acoperirea deficitului Balantei de Plati cu investitii straine s-a redus in Romania la 40%, economistii fiind siliti sa preseze inghetarea salariilor sau reducerea consumului.
In conditiile in care somajul nu este o ingrijorare, fiind mic, acest lucru este posibil, insa nivelul importurilor teoretic trebuie inghetat sau redus urgent, altfel tara putand risca o izolare investitionala datorata hazardului moral indus de cresterea in continuare a inporturilor combinata cu situatia de credit crunch. Dar totodata mentinerea somajului la nivelul de acum nu este o garantie.
In aceasta faza este imperativa continuarea investitiilor chiar cu riscul inflatiei si a cresterii in continuare a deficitului balantei de plati, concomitent cu incurajarea tehnologizarii economiei, chiar cu pretul cresterii in continuare a importurilor. Insa presiunea intrarii in Euro avand o ratie ridicata a deficitului de cont curent face ca aplicabilitatea politicilor economice expansioniste sa se reduca.
Astfel comunicarea economica a Romaniei cu tari care inteleg aceste situatii si au trecut prin ele, ca Rusia si America de Sud este o prioritate. Insa si o paralela cu acestea este numai partial adevarata fiindca in cazul acelora libertatea politicilor tarifare s-a mentinut.
Se pare totodata ca ne despartim economic si de tari ca Polonia sau Cehia, tari care reusesc sa continue ascendenta cursului datorata exporturilor mai puternice.
Iesirea naturala dintr-o economie puternic planificata avand contrangeri politice de continuitate a politicilor economice pe termen lung se poate face numai pe o perioada de 3, 4 decade cel putin, lucru pe care nu l-a prognozat nimeni, si care poate rasturna estimarile analistilor. Silviu Brucan, care percepuse un termen de 20 de ani fusese declarat ultra-pesimist in anii imediat de dupa 1989.
Germania, care a acceptat sa intre in zona Euro la un curs paritar scazut a putut face acest lucru datorita excedentului comercial, cu toate astea rata somajului, in special la varste pana la 25 de ani crescand peste rata naturala dupa intrarea in Euro. Marea Britanie insa a preferat sa isi pastreze propria moneda, permitand speculatorilor atat o masa gratuita cat si posibilitatea de pierderi rapide, in conditiile in care variabilitatea de curs valutar de la an la an al tarilor industrializate neparticipante la Euro a fost considerabil mai ridicata. Astfel, dupa Bloomberg, variabilitatea de curs intre 1990 si 2007 fata de un cos de monede similar cu media ponderata a importurilor minus exporturilor s-a ridicat la 19% in Marea Britanie si 26% in Africa de Sud, fata de numai 5% in zona Euro, zona care intr-adevar asigura o mai buna absorbtie a capitalurilor speculative. Observam insa ca tarile cu o moneda proprie beneficiaza de mentinerea unor lichiditati mai mari ale strainatatii in sistemul financiar, de pilda Elvetia, Marea Britanie, Danemarca si Suedia cumulat pastreaza in sistemul bancar de 4 ori mai multe resurse financiare decat zona Euro (sursa Bloomberg).
Deci este greu de spus daca eventuala ratare a intrarii Romaniei in zona Euro in 2014 si amanarea ei din motive obiective, eventualitate admisa recent de guvernatorul BNR, va aduce prejudicii importante dezvoltarii economice post-comuniste a Romaniei.