Ce-mi place mie la excursiile organizate e atmosfera… La început, oamenii nu se prea cunosc dar, după două, trei zile de călătorie cu autobuzul şi una sau două mese pe zi în sala restaurantului, începi încet, încet să recunoşti figurile şi chiar să-ţi dai seama cine cu cine e căsătorit sau, mă rog, face pereche. Tot după câteva zile, într-o seară fără program, ghidul organizează o întâlnire colectivă, fără protocol, în care fiecare se recomandă, spune cum îl cheamă, cu ce se ocupă, pe unde a mai călătorit şi câţi nepoţi are.
Ei bine, în urmă cu mai mulţi ani, nu ştiu ce mi-a venit şi le-am spus adevărul, adică ce profesie am şi, printre altele, că sunt sexolog. La început nu mi-am dat seama, dar ceva s-a schimbat la modul cel mai radical. Toţi îmi căutau tovărăşia, chiar dacă oarecum discret, fiecare îmi păstra loc la masă, eram servit cu ciocolată, fotografiat, invitat la cafea şi nu mi se cerea să fac rotaţie la locuri, în autobuz. Habar nu aveţi ce sufletişti sunt israelienii… Fiecare vroia să ştie ce-i de făcut în câte o anumită situaţie intimă, nu pentru ei personal bineînţeles, se interesau pentru câte un prieten, o rudă, un vecin sau chiar pentru un coleg de serviciu. Eu ascultăm cu atenţie, dar nu puteam urmări ghidul, nu eram atent la obiectivele turistice, situaţia devenise imposibilă.
Aşa că, în anul următor, la întâlnirea de cunoaştere, pe baza experienţei acumulate, am declarat modest că sânt funcţionar la fisc… Efectul a fost instantaneu. Mi-am obţinut liniştea, nimeni nu mă mai bătea la cap dar mă simţeam privit cu ostilitate, nimeni nu se aşeza lângă mine la masă, nimeni nu schimba o părere cu mine, ciocolata mea era refuzată şi dacă ceream cuiva să-mi facă o poză cu aparatul meu, eram servit cu politeţe rece. Ca să nu mai spun că în toate fotografiile am ieşit fără cap. Odată am cerut chiar o tabletă contra diareii şi nimeni nu m-a servit. De prisos să va spun că am vrut numai să verific dacă m-au crezut.
Ce era de făcut? M-am gândit la o profesie benignă, prietenoasă… În excursia următoare, îmi creasem profilul unui om cumsecade şi neinteresant. Am declarat că sunt un mic funcţionar la poştă şi că este prima dată în viaţa mea când particip la o excursie. Am fost lăsat în pace sută la sută. Nu am fost servit cu ciocolată şi nici refuzat. Nu m-au fotografiat, dar nici nu m-au decapitat. Cu excepţia câtorva reproşuri la adresa tarifelor poştale care au crescut în ultima vreme nejustificat şi a cozilor interminabile de la oficii, mai ales în zilele când se plătesc pensiile, nu am avut prea mult de suferit.
Cred că o să rămân pe poziţia asta, mai ales că la sfârşitul excursiei, când s-au adunat dolarii pentru bacşişul ghidului, pe mine m-au ocolit. Eram, orişicât, un om cu posibilităţi financiare mai reduse şi trebuia să fiu, într-un fel, menajat.