Duminica Floriilor de dinaintea sărbătorilor pascale semnifică o confirmare a unei noi credinţe, a unei schimbări.
Primăvară, renaşterea şi bucuria întâmpinării strălucesc într-o glorie nu ieşită din fast,
din palate, din opulenţă, ci din nevoia de primenire sufletească.
Experienţele liturgice nu constituie interesul meu, ci despărţirea aşa-zişilor creştini de sacrul sărbătoririi.
Clerul ortodox se urcă în automobile de lux, strâng bani pentru o catedrala piramidă-mamut.
Domnul a intrat pe asin, înconjurat de cei douăsprezece apostoli. Aura lui a rămas marcată de modestie, apropiere de cel în suferinţă, şi de multă dragoste faţă de semenii lui.
Fenomenul de ipocrizie creşte odată cu sistemul politicianesc incapabil să dezamorseze corupţia, să instaureze o nouă rânduiala în regatul românesc.
A trecut un sfert de secol şi lumea aşteaptă.
În prag de trecere a săptămânii Patimilor politicieni condamnaţi pentru fraude, escrocherii şi alte ticăloşii îndrăznesc cu un tupeu formidabil să strângă semnături pentru viitoare candidaturi (Piedone, Vanghelie, Oprescu, Turcescu ş.a.).
În alte ţări un condamnat nu are dreptul la nicio funcţie publică, iar în S.U.A. nici măcar să voteze.
Primăvara ar trebui să constituie sfârşitul aşteptării şi revenirea la veşmântul vegetal şi solar. Din păcate oamenii sunt întristaţi, închişi în ei înşişi.
Demnitarii îmbogăţiţi peste noapte, mai marii bisericii, uită de îndatoririle cu care sunt investiţi.
Ca un făcut, zeci de figuri ilustre din lumea politice româneşti sunt asociate paradigmei dosarelor penale, conturilor de sume scoase din ţară, contractelor cu firme căpuşate, etc. Din tot poporul român se aleg doar aceşti ipochimeni?
În partea de jos a castelelor categoriile disperate, defavorizate strâng la piept ramura de salcie aşteptând o înnoire.
Cumva îşi merită acest destin. Ei au semnat, au votat şi şi-au vândut viaţă pe o pungă de alimente.
De sus preoţii îndeamnă enoriaşii la smerenie şi să-l urmeze pe Iisus în intrarea lui modestă în Ierusalim.
Sigur smerenia reduce posibilitatea oricărei tendinţe la revolte, şi ştim bine că doar o măsură iacobină ar mai putea salva ţară.