ACUM.TV

 
„Nu întotdeauna („не всегда”) declaraţiile lui Vladimir Wolfovici Jirinovski corespund cu politica oficială a Federaţiei Ruse”, a declarat liderul politic de talie mondială, care este Vladimir Vladimirovici Putin – despre propunerile făcute de Wolfovici. V.W. Jirinovski a fost unul dintre vorbitorii la întâlnirea lui Putin cu membrii fracţiunilor din Duma de Stat a diferitelor partide politice; după cum se ştie, opoziţia nu este reprezentată în parlament. La întâlnire au mai participat şeful Guvernului Dmitrii Medvedev, precum şi miniştrii federali.

Dar ce este interesant la această întrunire sunt data, locul şi ocazia. Ea a avut loc pe 14 august 2014, la câteva luni după anexarea Crimeii şi începutul destabilizării estului Ucrainei. Iar locul era Ialta, în Crimeea proaspăt cucerită, şi întrunirea avea ca scop să marcheze eroicul eveniment.

Dar să revin la intervenţia lui Wolfovici la această întrunire (v. aici). Scurta observaţie a lui Putin amintită mai sus – „Nu întotdeauna …” – apare în acest clip la minutul 14:43 şi este interesant de urmărit mimica hâtră a lui Putin şi cuvintele care au precedat fraza citată la începutul articolului : „Dat fiind că, totuşi, suntem în cadrul unei transmisii pe viu care se şi înregistrează, vreau să spun că tot ce a spus Vladimir Wolfovici este opinia sa personală…”.

Deci mai greşeşte omul din când în când, dar în general, sugerează Putin, noi, ruşii, suntem de acord cu propunerile lui Wolfovici, care au ca ţintă şi coincid bine cu „sufletul larg al ruşilor”, la fel de larg ca şi teritoriile în care ei trăiesc. Teritorii pe care însă le consideră prea mici, cât timp mai există teritorii apropiate, ale altor ţări, cu statut de membri ai ONU, dar în care trăiesc şi câţiva cetăţeni de origine rusă, fie ei şi urmaşii urmaşilor matrozilor de pe crucişătorul Potemkin, sau a „staroverilor” (ortodocşii vechi-credincioşii) fugiţi de frica tunderii bărbilor, aplicată de Petru cel Mare, sau strănepoţii ofiţerilor „albi” scăpaţi din mâna lui Dzerdjinskii.

Că propunerile-teze ale lui Wolfovici şi-au găsit o rezonanţă în sufletele vârfurilor conducătoare ale Rusiei, prezenţi la acea adunare o dovedesc ridicarea în picioare şi aplauzele frenetice ale asistenţei, care au urmat ascultării cu mare interes a acestui discurs.

Care sunt deci ideile-teze enunţate de Wolfovici şi corectate cu un zâmbet strâmb al lui Putin prin fraza care începe cu „Nu întotdeauna …” ?

Iată, într-un rezumat foarte comprimat, cu omiterea justificărilor înflorate în stilul unui orator profesionist care este, fără nici o îndoială, domnul Wolfovici:

1. Rusia a făcut întotdeauna o politică externă greşită, prin faptul că în loc să atace ea prima, a stat în defensivă, a aşteptat să fie atacată, ocupată – până la Moscova, ca apoi să ajungă până la Paris şi Berlin, aşa cum s-a întâmplat contra lui Napoleon şi Hitler. Şi a greşit că nu a rămas acolo şi s-a retras. Stalin a ezitat şi nu a început războiul pe 20 iunie 1941. Iar ţarul adormise la Petersburg, cu Napoleon în Lituania, ambii trebuind să aibă iniţiativa atacului şi a distrugerii adversarului – la el acasă.

2. Rusia s-a născut şi a înflorit ca un stat imperial, orice fel de republică – sovietică, democratică, federativa, populară – este dăunătoare pentru Rusia. Trebuie refăcut imperiul, cine ne împiedică ?

3. Alegeri, sindicate, partide – lucruri inutile. Alegeri primăvară, alegeri toamna. Cine are nevoie de ele? Ce se câştigă din acestea? Pe cine alegem, când alegem? Cunoaştem pe cineva? În apus e un singur partid format din două jumătăţi – democraţi şi republicani – iar alegerile sunt de fapt un spectacol inutil.

4. Economia rusească nu funcţionează decât dacă este militarizată.

5. Armata rusă este ţinută în Ural şi în Sud. Ea trebuie adusă integral în Apus, la graniţele Europei, ca să bage frica şi groaza în ei. Ei se tem de noi, şi noi trebuie să le arătăm biciul, nu zăhărelul, ca ei să se teamă de noi – zi şi noapte, ceas de ceas.

6. Bugetul militar trebuie mărit la 30%, deşi în acest moment armata noastră este deja atât de puternică, încât Ucraina cu Kiev cu tot, poate fi ocupată de tancurile noastre în 15 minute.

7. Apusul râde de noi, ei îşi bat joc de noi, ei îi omoară pe ruşi, iar limba rusă este interzisă în toată lumea.

8. Nu avem prieteni în vest, prietenii noştri sunt în sud, trebuie să mergem cu pace spre lumea musulmană, spre Egipt, Turcia, Afganistan, Iran. Am pierdut 14 ani de la 11 Septembrie, de la solidaritatea cu Bush. Restul – sunt imperialişti.

9. Nu ne trebuie steagul actual alb-roşu-albastru, e un steag comercial, trebuie să revenim la steagul imperial negru-galben-alb şi la un conducător căruia să i se zică „împărat”, sau dacă nu vreţi, atunci „Conducătorul Suprem” !

10. Ucraina şi ţările baltice sunt împinse de Polonia împotriva Rusiei, pentru că atunci când am distrus-o, trebuia să rămânem acolo, la fel cum trebuia să rămânem cu armata la Paris în 1812, şi cu tancurile la Berlin.

De ce am expus aceste concepte, prezentate de un politician rus, un demagog recunoscut, dar cu idei izvorâte din specificul de gândire a marilor mase de ruşi, educaţi în spirit anti-occidental, îndoctrinaţi de o propagandă care face la modul perfect – ce-i place Kremlinului?

Pentru că realitatea politică din Rusia, înseşi politica actuală a Rusiei, acţiunile militare ale Rusiei – chiar din zilele noastre – faţă de Ucraina, în Crimeea, în zonele cu ceva mai mulţi ruşi, cum sunt regiunile ucrainene Donetsk şi Lugansk, legislaţia promovată febril de Duma Federaţiei Ruse în privinţa recuperării şi „apărării” ruşilor din afara teritoriului Federaţiei – cu armele dacă este nevoie (!) – coincid, din păcate, cu majoritatea ideilor-teze ale lui Wolfovici!

Şi ameninţarea potenţială la adresa Apusului cu tancurile ruseşti are la bază forţa armată reală a Rusiei, existenta fără nici o justificare în raport cu o Europa democratică şi paşnică şi blândă, dar din păcate lipsită de solidaritate şi fermitate faţă de agresivitatea Rusiei lui Putin, o agresivitate care începe să semene perfect cu cea dintr-o pagină istorică trăită deja de Europa, şi anume în anii 30-40 ai secolului 20.

Armata rusă de azi dispune de 18.177 de tancuri moderne, (v. de ex. aici) şi cu un potenţial industrial suficient pentru a ridica rapid acest număr de tancuri la valori inimaginabile. Comparaţi forţa de tancuri rusească cu cele 2.522 de tancuri ale Ucrainei, ca să va daţi seama că ameninţarea lui Wolfovici este reală ! Şi cu cele 4.970 de tancuri ale Uniunii Europene, (disipate în Italia – 1.178, România – 1.068, Germania – 1.048, Polonia – 900, Franţa – 776; nu putem să includem şi Grecia cu Bulgaria care mai mult ca sigur că nu vor să lupte cu Rusia), ca să aveţi o imagine a şanselor de victorie dintr-o viitoare confruntare militară clasică, adică fără armele atomice.

„Nu întotdeauna” Rusia lui Putin, sau nu a lui Putin, cea din trecut a lui Stalin, Hruşciov, Brejnev, Elţân, a fost o ţară agresivă, dispusă să folosească forţa pentru a-şi impune punctul de vedere. Au fost şi hârtii-tratate cu care nu s-au şters la fund, ca cu cele semnate în Consiliul de Securitate şi oarecum respectate, aşa cum erau cele semnate la Yalta, Teheran, Potsdam şi, ceva mai târziu, la Malta.

Proverbul românesc „Gura păcătosului adevăr grăieşte” – cred că a fost creat pentru Wolfovici, care, în problema conflictului ruso-moldovenesc postsovietic (atunci când s-a creat – Kremlinul a creat-o – o Republica Transnistreană), a recunoscut în public, mult mai târziu, ceea ce propagandiştii ruşi de talia unui Soloviev n-ar fi recunoscut nici dacă-i umpleai cu „Stolicinaia” până-n creştetul capului, şi anume că moldovenii sunt români !

Dar Wolfovici, cu gura lui mare, a spus în public, la o vizită în beciurile cu vinuri alese ale Republicii Moldovei, înainte de degustare, deci cu mintea limpede, că „moldovenii sunt români”, şi nu a fost corect că s-a încercat să se creeze o altă limba şi un alt popor-naţionalitate, trebuie să fim sinceri şi să spunem că moldovenii sunt români. Cer scuze pentru o mică interpretare şi a subtextului, aşa cum l-am înţeles eu din declaraţia lui Wolfovici la Chişinău (v. aici .

De fapt se pare că traducătorii mai puţin cunoscători ai limbii ruse, sau mai puternic înclinaţi să politizeze pe sens unic prin omitere, au înţeles şi au publicat doar atât din declaraţia de la Chişinău a lui Wolfovici :

„Jirinovski: Moldovenii sunt români! Noi, ruşii, le-am dat numele de moldoveni, dar ei sunt români!„

Şi iată şi textul complet, în limba rusă, din care s-au inspirat cei cu textul publicat în ziarele moldoveneşti (v. aici).

„Мы запрещаем им быть такими, какие они есть. Это мы их назвали молдаванами…. Это румыны, пускай живут с румынами, но уйдут туда – в Румынию”

Cu o umilă pretenţie că pot traduce exact, cu înţelesurile, din text, sau cu înţelesuri de subînţeles, omise poate cu intenţie! :

„ Noi le interzicem (moldovenilor – n.a.) să fie-aşa cum sunt ei. Dar noi suntem cei care aşa i-am denumit – moldoveni… Aceştia sunt români, fie deci ca ei să trăiască cu românii, dar să plece acolo, în România” (accentuările aparţin trad., adică mie).

Iată unde se vede chipul de lup (Wolf = lup în germană şi în idiş) al lui Wolfovici! Şi nu apare în textul publicat de ziarele moldoveneşti!

Popularitatea ideilor lui Jirinovski în Rusia este la fel de mare pe cât este de mare şi poporul rus. Personal, cu atât de mulţi prieteni ruşi – pe care-i stimez şi-i iubesc nespus de mult pentru calităţile lor umane şi umaniste, sentimentali pe măsura stepelor lor nemăsurate, într-o rezonanţă perfectă cu cântecele ruseşti tânguitoare, care apar obligatoriu ori de câte ori apare un lichid cu eticheta Stolicinaia, Moscovskaia, Stalinskaia, etc.,- fac distincţie între valoarea personală, individuală a rusului ca om, şi efectul dat de un parametru specific colectivităţii ruseşti (şi nu numai ruseşti), puternic marcat de mândria apartenenţei la un sistem imperial de valori specific ţărilor dominante – de acum sau din trecutul istoric.

Spiritul pro-militarist al imperialismului rusesc este subliniat de Wolfovici printr-un vers de la finalul discursului său:

Uitat-au comandanţii noştri cei viteji
Că datoria lor de azi şi mâine-i
Să rupă uniformele străine
Cu baionetele ruseşti

care este o parafrazare a unei strofe din poemul „Borodino” al lui Lermontov.

Acest articol a fost publicat duminică, 17 aprilie 2016 la rubrica Extern.
Puteti urmari ecourile la acesta folosind fluxul RSS 2.0.