caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Mr. Hyde Park FORUM



 

Constanta, oras personalizat?

de (17-3-2008)

Este ciudat cum un oras sau o zona intra in constiinta colectiva. Cum este personalizat…. Uneori, eforturile oamenilor sunt zadarnice. Orasul este blamat prin epitete peiorative, sau prin situatii dubioase. (Vezi Giurgiu si… ciinii; desi azi, nu mai sunt maidanezi in oras. Sau nu mai erau prin ’95-’96, cind am lucrat eu acolo.)
Alteori, oamenii incearca zadarnic sa realizeze ceva. Si nu reusesc. Din cauza lor, din cauza unor rauvoitori, din cauza unor interesati. Greu de spus… O fi fatalitatea!
Constanta, a incercat sa-si construiasca o linie de tramvai. In anii ’40. Cum tramvaiul era adus (captura de razboi) de la Odesa, cu sine cu tot, dupa razboi a trebuit sa-l demonteze si sa-l trimita inapoi.
Prin anii ’80, s-a incercat iar.
De data asta, lucrurile erau autohtone (sau prin bani autohtoni). Ceea ce este de remarcat este faptul ca autoritatile, au gindit orasul ca un prim oras romanesc si poate european, in care transportul in comun sa fie total electrificat. Cum s-ar spune azi, un transport (in comun) total ecologizat. Fara indoiala, trebuie sa ne raportam la autoritati (comuniste, evident), caci pe atunci nimic nu se putea face fara acordul lor.
Dar ideea si dorinta erau ale populatiei.
Constanta avea deja citeva linii de troleibuze in interiorul orasului. Liniile de tramvai, ocoleau orasul pe la exterior (pe atunci), ca un fel de centura de legatura. Exista o singura linie „interioara” de la gara (si Autogara Sud) la „Satul de Vacanta” (pe linga Autogara Nord). Legatura dintre gara si zona industriala si Poarta 6, erau jumatate interioare, jumatate de ocolire.
Din pacate, dupa ’89, desi au existat eforturi pentru modernizarea parcului de troleibuze si tramvaie, s-a impus ideea ca transportul (in comun) electric ar fi mai costisitor decit transportul bazat pe combustibili fosili (motorina).
Nu stiu ce calcule s-au facut, si nu stiu cine a fost convins si cine a votat o astfel de decizie. Cert este ca aproape toate troleibuzele au fost date la fier vechi si inlocuite cu autobuze de mica capacitate. Intrebarea este: daca se cumparau troleibuze de aceeasi capacitate, cu podeaua jos, mai existau diferente economice? Si in favoarea cui.
Linia de tramvai care strabatea tot orasul pe Bdul. Lapusneanu, a fost desfiintata. Transportul a fost preluat de aceleasi autobuze cu platforma joasa.
Din pacate, toata infrastructura pentru troleibuze a fost desfiintata, firul de cupru fiind, evident, vindut. (Cu exceptia liniei 48)
Acum, s-a inceput demontarea sinei de tramvai. Pe B-dul Al. Lapusneanu. Nu stiu ce se va pune in loc. Intimplator, am aflat ca in Arad, primaria a facut un imprumut substantial la UE, pentru a-si mari reteaua de tramvai. Acolo, tramvaiele sunt mai eficiente decit in Constanta?
Ceea ce ma mira, este ca nimeni nu indrazneste sa protesteze, nimeni nu „misca in front”.
Chiar daca stiu ca aceste fenomene au adus comenzi si beneficii substantiale firmelor ce produc si comercializeaza motorina.
Acum, constantenii asista cum visul lor se destrama, din ratiuni….”economice”. Desi s-a atras atentia asupra problemei energetice in UE, de dependenta de combustibili fosili de o anumita putere, desi rafinaria de linga Constanta nu mai este romaneasca, desi energia electrica este mai ieftina …
Ce importa?
Ecologizarea? Ce-i aia? A… da, niste chestii de trecut in cuvintarile electorale, niste intilniri internationale, la care ne trimitem nepotii, amantele si ce s-o mai gasi pe acolo.
In schimb, s-au gasit alte „personalizari”. Fostele vedete graniceresti, construite dupa model german (vedetele Lursen), in loc sa fie trimise la muzeu, au fost cocotate pe suporti si „pazesc” intrarile in oras. Iar una, este plasata chiar in parculetul garii. Nu cumva cei care intra in oras, sa nu stie ca sunt in Constanta si la malul marii.
Oare asta este personalizarea de care avea nevoie orasul Constanta? Oare acum, este cu adevarat personalizat?

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
MĂCAR ATÂT

MĂCAR ATÂT Apusă e luna şi dragostea e rece la capătul oraşului tău, nordul sofisticat unde minuni ar putea să...

Închide
18.225.54.147