Ce-mi mai rămâne după ce te-am pierdut?
Tu care îmi cunoşti casa, sufletul, ştii.
Ai putea să mărturiseşti.
Mă trezesc dimineaţa buimac.
Intru în bucătărie cu ochii închişi,
Cu mintea încheind ulimul vis.
Pun cafea; întotdeauna ”prea multă”.
„O să-ţi pleznească inima într-o zi!” îmi ziceai odată
Şi mă priveai cu ochi răi, amestecaţi cu lumină.
Încep să o sorb în grabă
Din ceaşca din gresie simplă
Cu chipul tău imprimat lângă toartă.
Parcă ţi-aş prinde nasul, să-l sărut.
Frigiderul mormăie monoton ca un moş.
Ceasul aleargă nebun;
Singurul plin de viaţă în casa asta…moartă.
Îmi revin;
Mereu prea târziu.
Oh! Iar am întârziat!
Ajung la slujbă cu capul plecat.
„O dimineaţă cu trafic greu
Şi cu ceaţă.”
Dan David, Los Angeles, Martie-17-2007.