Pe urmele marelui pianist rus…
„Plutesc pe valurile artei şi ale vieţii şi nu ştiu niciodată să disting cu adevărat ce aparţine uneia sau alteia sau ceea ce le este comun amîndoura. Viaţa mi se dezvăluie asemenea unui teatru, înfăţişînd o secvenţă de sentimente ireale, în timp ce lucrurile de artă mi se par reale şi îmi merg direct la suflet” – spunea într-unul din rarele sale interviuri celebrul pianist rus Sviatoslav Richter, fără să explice şi ce se ascundea în spatele acestei mărturisiri.
Cei mai mulţi dintre nenumăraţii săi admiratori se mulţumesc cu informaţia că regimul sovietic i-a permis pianistului să concerteze în Occident abia în anii 1960, la vîrsta de 45 de ani, fără să caute şi explicaţia mai precisă a interdicţiei ce lovea unul din artiştii cei mai „exploatabili” din punct de vedere financiar şi pentru propaganda aşa-numitei „superiorităţi” a artei sovietice.
O carte recent apărută la editura muzicală britanică Toccata Press, condusă de muzicologul Martin Anderson, vine să explice cu lux de amănunte copilăria şi adolescenţa lui Sviatoslav Richter în Ucraina, la Jitomir şi la Odesa, înaintea instalării sale la Moscova în ajunul celui de-al Doilea Război Mondial. „Svetik. Amintirile familiei lui Sviatoslav Richer” îi are ca autori pe Walter Moskalew, văr cu patruzeci de ani mai tînăr al pianistului, pe Anna Moskalewa-Richter, mama sa, – Niuta, pentru apropiaţi – şi pe Dagmar von Reincke, sora Niutei, cunoscută în familie ca Meri, mătuşa sa.(*)
Niuta şi Meri şi-au lăsat fiecare memoriile, în timp ce Walter, care l-a întîlnit pe Richter copil şi l-a cunoscut cu adevărat abia în 1960, în Statele Unite, astăzi deţinătorul întregii arhive a familiei, a sintetizat amintirile personale şi ale mătuşilor sale într-un volum intitulat Trei surori. O istorie de familie. Acesta este cel care deschide ediţia memoriilor publicate la editura Toccata Press şi care îmbină povestea familiei, cu circa 400 de fotografii inedite, multe excepţionale, ale pianistului şi rudelor sale apropiate şi cu desene şi picturi ale lui Meri, fratelui ei Kolia şi ale lui Svetik/Sviatoslav Richter însuşi.
Este, în fond, viaţa unei familii aparţinînd micii aristocraţii şi marii burghezii din Rusia ţaristă, cu origini ruse, poloneze şi germane, ultimele devenite predominante în epoca sovietică, în copilăria şi adolescenţa lui Richter, petrecută în Ucraina. Dacă bunica lui Richter fusese născută von Reincke, mama sa Niuta avea să se îndrăgostească şi să se căsătorească în 1914 cu profesorul ei de pian, un alt german, Teofil Danielovici Richter (1872-1941), pianist, organist şi compozitor, născut la Jitomir, care îşi făcuse studiile şi apoi predase la Conservatorul din Viena.
Teo Richter prelua în 1915, anul în care i se năştea fiul, Svetik, un post la Conservatorul din Odesa şi pe cel de organist al Bisericii Luterane din oraş. Copilăria lui Richter avea să fie marcată de agitaţia revoluţiei ruse şi de anii dificili ai războiului civil, pe care i-a trăit la Jitomir, despărţit de mama sa, şi îngrijit de mătuşa Tamara (Meri), pe care avea să o considere întreaga viaţă o a doua mamă. Aveau să urmeze anii Holomodor-ului, ai foametei în timpul căreia au murit, în 1932-1933, patru milioane de ucraineni, iar ulterior, începînd din 1936, cei ai epurărilor staliniste. Sviatoslav/Svetik Richter îşi abandona în 1937 postul de acompaniator la Opera din Odesa şi pleca la Moscova pentru a studia cu Heinrich Neuhaus.
În urma sa, familia şi ceilalţi membri ai comunităţii de origine germană de la Odesa trăiau spaima epurărilor. Teo Richter, care fusese prieten cu un consul german al Odesei în anii ’30, era arestat în august 1941 şi, aparent în urma unui denunţ, împuşcat la scurtă vreme de NKVD. Sviatoslav Richter avea să afle abia după război soarta tatălui său. Mama sa, Niuta, care refuzase să fie evacuată din Odesa, unde trăia cu un alt profesor al Conservatorului, ce-şi luase un nume rusesc, Serghei Kondratiev, dar era în realitate de origine germană, ca şi mătuşa sa şi restul familiei, s-au înregistrat drept germani după ocupaţia Jitomirului, iar în 1943 la revenirea Armatei Roşii, au fost evacuaţi în Germania. Niuta şi Serghei, ce avea, spre oroarea lui Svetik, să preia numele lor, Richter, s-au stabilit după încheierea războiului în apropiere de Stuttgart, în timp ce mătuşa Meri şi fratele ei Kolia au emigrat în Statele Unite.
Gestul familiei lui Sviatoslav Richter avea să apese multă vreme pe destinul pianistului, căruia, în ciuda carierei şi a succesului său excepţional, KGB-ul i-a interzis orice deplasare în Occident pînă în 1960. Chiar şi atunci, ajuns la New York sub supravegherea a doi agenţi ai securităţii ruse, a avut nevoie de aprobarea autorităţilor sovietice pentru a-şi revedea familia. O istorie ce merită citită…
(*) Walter Moskalew, Anna Moskalewa-Richter, Dagmar von Reincke. Svetik. A Family Memoir of Sviatoslav Richter. Translated end edited by Anthony Phillips. Forwarded by Vladimir Ashkenazy. Introduction by Bruno Monsaingeon. London: Toccata Press, 2015. 462 p. + ill.
Victor Eskenasy, 02.03.2016
Preluat cu permisiune de pe situl Europei Libere.