MĂCAR ATÂT
Apusă e luna şi dragostea e rece la capătul oraşului tău,
nordul sofisticat unde minuni ar putea să fie
Şoaptele-ţi le doresc neîncetat,
eclipsa nopţii mă răscoleşte, mă tulbură,
te cert, te doresc, te îndepărtez,
implor precum însetatul în voiajul din valea morţii,
prin seceta din deşertul blestemat de bărbaţii ce i-am refuzat
Eu gem de durerea dorului
invizibil atât de des precum tu şi
iar apari ca o fantomă doar la voia ta
E frig în sătucul de-aici, e frig în oasele-mi împovărate de-atâta durere
cu degete-ngheţate-mi scrii c-afară e ger şi la tine, acelaşi disper
Tu eşti…doar zefirul ce-mi mângâie pleoapa
tremurând ca valul, suflat către mâine
Prin atâtea culori m-ai trecut un timp,
am uitat cine am fost şi cine sunt
că prin fantoma unui Arc De Triumf
încordat de corneea…vederii mele
magia formelor semirotunde, atât de senzuale, puternice
tu răsturnat precum ceştile mereu întoarse ale sânilor
eu respirând mai repede, mai adânc
dorind îmbrăţişarea spre poteca unei cascade de orgasme
poftind căldura bărbatului iubit, dorinţe peste dorinţe,
aş vrea să fiu Prinţesa ta,
să-mi mângâi obrajii uzi…
Hai să scriem poezii la patru mâini şi două inimi
Sonate De Dorul Iubirii – ASTA e chiar bine – măcar atât!
Adela-Adriana Moscu, 20 Februarie 2008, USA
Din volumul de poezii ALERGÂND SPRE IUBIRE / RUNNING TOWARDS LOVE