Cu prilejul prezenţei la Los Angeles a Poetului Toma George Maiorescu şi a apariţiei la Editura Palimpsest (Bucureşti, 2015) a volumului “Sinucigaş Plonjez într-un real imposibil”,
Academia Peripatetică (Grupul Beletristică) are onoarea să va invite la o întâlnire/lectură cu autorul şi opera sa.
Moderator, Regizorul de film şi scenaristul Alex Rotaru scrie în emailul sosit la redacţia noastră.
Prof. Toma George Maiorescu
Licenţiat în litere şi filosofie. Poet, scriitor, eseist, Dr. H.C. profesor de filosofie (Ecosofie) la Universitatea Ecologică, Bucureşti. Laureat al mai multor premii literare naţionale şi internaţionale. Autor a circa 50 de volume de poeme, proză, filosofie şi publicistică.
Centrul Biografic Internaţional de la Cambridgre şi Institulul Biografic American au inclus biografia lui Toma George Maiorescu în importante cărţi de referinţă.
Răzvan Voncu a scris în Realitatea Cărţii:
“Titlul recentei sale culegeri, “Sinucigaş plonjez într-un real imposibil“, spune multe despre poezia fără jumătăţi de măsură pe care o practică Toma George Maiorescu(TGM). O poezie directă, necosmetizată, care izvorăşte ca un şuvoi. Volumul se alcătuieşte din două cicluri. Primul, care dă titlul culegerii, este subintitulat ”poem-eseu” şi este alcătuit din 27 de secvenţe, pe care le reuneşte starea de spirit sub imperiul căreia sânt construite. Cel de al doilea ciclu, Aventuri subliminale, este un contrapunct celui dintâi, poetul acordând aici prioritate incursiunilor pe tărâmul conştiinţei, după dialogul cu acel “real imposibil” din ciclul anterior. Aspru cu sine şi cu ceilalţi, Toma George Maiorescu pune la încercare limitele poeziei şi reuşeşte să ne convingă deşi, după Auschwitz poezia nu mai poate opri răul, ea îi poate întării spiritual pe oameni şi îi poate pune împotriva răului din ei.
Un volum tulburător şi profund ca şi personalitatea lui Toma George Maiorescu”
George Astalos:
“Poezia lui Toma George Maiorescu se înscrie stilistic în linia atât de dreapta a paradoxalei sinuozităţi a logicii universal contemporane, în care metafizicul e placa turnată a esenţei poetice moderne şi implicit postmoderne”
Ana Blandiana:
“Fantasmagoric şi realist, scienticist şi romantic, citadin şi agrest, revoltat şi îngăduitor, visător şi casant…, Toma George Maiorescu trece prin ultimele decenii ale literaturii noastre contradictoriu, fermecător şi încăpăţânat, plin de umor şi din ce în ce mai plin de tristeţe, inconfundabil şi necesar, autor al unor cărţi care întreabă şi se întreabă aşteptând cu emoţie şi încordare răspunsul.”
Toma George Maiorescu:
“Am căutat în “Sinucigaş plonjez într-un real imposibil“ un răspuns la o întrebare fundamentală: “mai poate fi salvat de anihilare Homo Humanus?”
Câteva poezii din noua culegere “Sinucigaş plonjez într-un real imposibil”:
SE FĂCEA CĂ ALERG
Se făcea că alerg cu o mătură în mână
Să prind înaripatele împăiate
(De la vulturul pleşuv la lilieci)
Care cu misterioase tehnici de manipulare
Spărgând vitrinele de cristal
Se roteau prin văzduhul încins
Din cancelaria şcolii primare
Apoi se făcea că starea de agitaţie verticală
A trecut instantaneu pe orizontală
Când culcat în spaţiul etanş al sicriului
A intervenit mişcarea deznădăjduită
Dezordonată şi contondentă
A membrelor mele inferioare şi organice
Metamorfozate în baroase mecanice
Se făcea că trebuie să mă eliberez neîntârziat
Doar nu eram în catalepsie
Nici mort-viu
Pus la murat
N-aş vrea să fiu
Niciodată n-am fost
Pupător de broaşte
Prelingător de moaşte
Dar Umbra mi-a şoptit repezit:
̶̶̶̶̶ Apă rece aburind paharul
Şi-o linguriţă de şerbet
Scoate amărelile din piept
Altfel e linişte
Numai Blacky
Canişul meu imperial
Mârâie-n surdină
(Nu-i lună plină)
Apoi scheaună şi latră
În fundul livezii
Nişte ursari sezonieri
Îşi ridică o şatră
Mai târziu
În afara orarului intabulat
Neaşteptat nici de câinele negru
Ce latră
Luna răsare
În focul de vatră…
ÎNAINTE DE IMINENTA CRIZĂ
Şi după ce am înghiţit
Câte-o boabă de strugure alegorizând
O lună din cele 12 ale anului
Şi încă o boabă de capere
La fiecare lovitură din gongul de bronz
Al Templului
Şi la fiecare bătaie a ornicului din Piaţa Mare
Îmi fac o cruce odată de la dreapta la stânga
Apoi de la stânga la dreapta
Şi repede ca integrala mea metareligioasă
Să nu mă lepede
Îmi lipesc cu fervoare palmele în rugăciune şi spun
„Baruh ata Adonai”
Şi după ce m-am sprijinit pe drum
De cei cinci stâlpi ai credinţei
Adaug spălându-mă cu săpun
„Allahu akbar!”
Dar mă întreb totodată
„De ce tocmai Religia Păcii Eterne”
Menită să ne apere
Dezlănţuie hoardele
„Tăietorilor de capete?”
Dar ca ecumenismul meu să fie fără prihană
Scandez după duş
Când ies din vană
Cum îi place să mă audă
Medicul meu curant:
„Ave Caesar morituri te salutant !”
Cu toate aceste străduinţe
Mă întreb dacă voi reuşi şi când
(Poate la bara timpurilor)
Să domolesc clamând
Contopirea anotimpurilor
Ştiam:
Mă mănâncă urechea
Vine ploaia
Ca să mă liniştesc joc un zar
Îmi pun peste ochi un ziar
Pe obraji tampoane din felii
De castravete amar
Pe cearcăne vinete comprese
Uneori şi pe fese
Coacăze negre stropite cu apă sfinţită
Prevestind astfel ca o Pithie sau Vestală
Chiar dacă se anunţă în cod roşu taifun
Criza astrologică universală
Ca să contracarez efectele meteorologice
Iminente şi ilogice
Şi să dezleg taina migraţiei păsărilor
Am petrecut (pentru orice eventualitate)
O panglică roşie prin butoniera tunicii
Şi pentru că trecuse un an sabatic
Am deshumat oasele celor plecaţi
Le-am frecat cu tulpini de pelin
Şi le-am spălat cu vin
Apoi fiind ameţit încă de ritualul
Păgân al dezgropării
Am pus un smoc de busuioc sub pernă
(Chiar dacă am rămas întreg în oase
În excesele retrocedărilor frauduloase
Şi reprimarea agresivităţii în familie)
Am ascuns sub pat steagul în bernă
Am îndemnat charismaţii concubinii
Să se sărute cu ardoare
Sub vâsc
Anihilând astfel cercurile ameninţătoare
Încercuindu-mă ca nişte nori de cioroi
Duhuri răuvoitoare
Poreclite la noi în Banatul montan „moroi”
Repetam ca la Obreja o precuvântare
La ciorbă:
„…. Dodă dodă
Mai stai cu noi
De vorba”