Guvernul rus priveşte reţeaua globală drept o simplă continuare a cîmpului de bătălie geopolitic, scrie un analist britanic.
Este rar ca un profesor să recomande public, şi încă via Twitter şi Facebook, articolul analitic al unui student. Este însă ceea ce face astăzi cunoscutul politolog, profesor la Oxford, Timothy Garton Ash, care îndeamnă publicul să citească analiza semnată cu numele (fictiv) Maksim Orlov pe site-ul Free Speech Debate.
Autorul de la Oxford porneşte de la observaţia că „unul din motivele cele mai repetitive al retoricii oficiale din Rusia este că ţara s-ar afla înconjurată de forţe ostile”. O idee inclusă şi în documentele orientative emise de Kremlin în 2015, între care cel redactat sub aripa lui Nikolai Patruşev, secretarul Consiliului de Securitate al Rusiei, şi denumit Conceptul de Securitate Naţională a Federaţiei Ruse.
Patruşev este cunoscut, între altele, pentru un interviu în care o citează pe fost secretară de stat Madeleine Albright cu afirmaţia total nediplomatică (şi nefăcută vreodată) că „în fapt, nici Siberia, nici Extremul Orient nu aparţin Rusiei”. O simplă cercetare arată că citatul a fost „fabricat” şi răspîndit pe Internet de un troll anonim, de unde a fost „recuperat” apoi de diverse oficialităţi.
Maksim Orlov atrage atenţia că „acest episod aproape ironic demonstrează atît gradul semnificativ în care reţelele de socializare menţin ideea de „fortăreaţă asediată”, cît şi calea centralizată prin care este produsă propaganda via Internet.”
Dacă retorica ameninţării iminente ce ar veni din Occident este aproape banală în gura unui fost angajat al KGB-ului din epoca Războiului Rece, cum este Patruşev, trebuie semnalat – scrie analistul – că libertatea cuvîntului în Rusia a fost afectată de o evoluţie importantă în 2015. În urma aşa-numitei „Primăveri arabe”, guvernul rus a devenit pe deplin conştient de două lucruri: „gradul de putere pe care reţelele de computere îl exercită asupra populaţiei şi propria sa vulnerabilitate dusă la extrem”.
Conceptul reactualizat de Securitate Naţională reflectă această înţelegere a evoluţiilor tehnologice în capitolul consacrat „securităţii informaţionale”. Primul din obiective devine „protecţia intereselor naţionale ale Rusiei în situaţia prezentă de globalizare a proceselor informaţionale, prin formarea de reţele de informaţie la nivel mondial, şi ambiţiile Statelor Unite şi a altor ţări dezvoltate de a domina aria comunicaţiilor.” Documentul scrie în continuare: „Prevenirea şi neutralizarea ameninţărilor la securitatea informaţională cere înainte de toate proclamarea deschisă a statului, a ideologiei oficiale, acceptabilă pentru majoritatea populaţiei şi incluzînd tradiţiile culturale şi istorice ale ţării multinaţionale. Numai pe baza unei asemenea ideologii se pot clarifica şi dezvolta criteriile de identificare a ameninţărilor şi se pot stabili principiile cheie ale politicii de stat în acest domeniu.”
Dincolo de măsurile legale ce obligă furnizorii de Internet să înregistreze toate datele personale ale cetăţenilor ruşi şi să proceseze plăţile prin cărţile bancare pe teritoriul Rusiei, guvernul a susţinut o serie de proiecte menite să se substituie serviciilor furnizate de Internetul „occidental”. Una din aceste măsuri a fost crearea unei maşini naţionale de căutare pe Internet, sarcină ce a revenit companiei de stat de telecomunicaţii Rostelecom. Aceasta a lansat în mai 2014, maşina de căutare Sputnik, rivală Yandex-ului, Google”. Imediat s-a precizat, pe de-o parte, că nu urmau să fie utilizate filtre pentru a controla conţinutul informaţiilor, dar şi că link-urile ce aveau să fie oferite erau toate „verificate” pentru a nu oferi date lipsite de interes.
Aşa se face, observă analistul britanic autor al articolului de pe site-ul Free Speech Debate, că la introducerea numelui „Vladimir Putin”, Sputnik trimite linkuri la pagina oficială a Kremlinului şi la ştiri din Rossiskaia Gazeta şi agenţia de stat RIA. Nicio agenţie de informaţii internaţională nu apare la cercetarea pe Sputnik … Aceeaşi cercetare pe Google, trimite la Wikipedia, Kommersant, RT şi Ecoul Moscovei, sursă alternativă celor oficiale!
O măsură similară a vizat înlocuirea Wikipediei cu o enciclopedie online rusă, anunţată în 2011, pe motiv că Wikipedia conţinea numeroase date eronate, iar „fapte ce ţineau de geopolitică pot fi prezentate părtinitor”. În 2015, guvernul rus a şi blocat Wikipedia, atrăgîndu-şi oprobiul comunităţii internaţionale.
Motivul oficial invocat a fost un articol al Wikipediei ce putea fi folosit ca un manual de preparare a unei substanţe ilegale. Din cauza protocolului de securitate folosit de enciclopedie, agenţia rusă de telecomunicaţii, Roskomnadzor, nu a putut bloca doar articolul, ci întreaga Wikipedie. Urmarea a fost că interdicţia a făcut ca numărul vizitelor zilnice la articolul incriminat să se multiplice cu o mie…
La nivelul politic – notează analistul britanic – ideea de „suveranitate” asupra spaţiului Internet a fost proclamată în acordul asupra „securităţii informaţionale” semnat cu China în mai 2015. Între ameninţările faţă de care părţile au căzut de acord să coopereze se aflau „destabilizarea securităţii naţionale şi a situaţiei sociale şi economice”. Nici una din părţi nu a dat detalii despre tehnologiile ce urmau să fie schimbate şi folosite în comun pentru controlul a ceea ce în documente a început să fie denumit drept „segmentul naţional al Internetului”.
Practic, scrie Maksim Orlov, guvernul rus priveşte reţeaua globală drept o simplă continuare a cîmpului de bătălie geopolitic. În aprilie 2014, la o sesiune a Forumul Internaţional Media de la St. Petersburg, Vladimir Putin a spus că „Internetul a demarat ca un proiect al CIA şi rămîne în continuare astfel”.
Politica informaţională rusă, văzută din prisma aspectelor enumerate, pune în evidenţă o serie de aspecte originale pe care guvernul încearcă să le pună în practică drept parte a ceea ce se numeşte „războiul hibrid” pentru apărarea intereselor sale geopolitice. Este clar că arhitecţii acestor politici recunosc că abordarea aşa-numitului „Zid mare”, în care traficul de informaţii în şi înafara Rusiei este filtrat aproape manual, nu poate fi transplantat pe solul rus din punct de vedere tehnic şi din lipsa resurselor necesare (chiar şi cu ajutor chinez). Dificultăţile sînt mărite şi de faptul că Rusia are pe teritoriul ei cea mai puternică armată de hackeri de pe planetă, ceea ce face scenariul „Marelui zid” şi mai improbabil şi costisitor.
Dacă este greu de prevăzut sunt paşii următori pe care guvernul rus îi va face pentru controlul a ceea ce numeşte „segmentul naţional” al Internetului – conchide Maksim Orlov – este cert că dezvoltarea cooperării dintre China şi Rusia trebuie urmărită cu atenţie şi că natura globală firească a Internetului face mai uşoară cooperarea decît lupta pentru combaterea ei.
Victor Eskenasy, 09.02.2016
Preluat cu permisiune de pe situl Europei Libere.