Nu mai am nici o poză mai veche
să mă văd când eram fericit,
cu cireşe cercei la ureche
în argintul subţire topit

nu mai e nici o umbră din pomul
încă tânăr şi dulce atunci,
azi plecat de tristeţe ca omul,
vânturat peste crudele lunci

nu mai este din tot nici cenuşă
cât să faci o cerneală de scris,
când îţi bate o mână la uşă,
la sorocul secret dar precis…