Nu mai ştiu ajunge la a treia vale.
Dacă urc pe aleea pe care dorm brazii
Gândind la câtă lume le trece sub coroane,
Mă opresc dezorientat.
Nu mai am pe cine întreba.
Bătrânii s-au mutat departe cu tot cu casele lor
Şi cu amintirile din care făceam şi eu parte.
Loveam conurile brune cu picioarele goale.
Veveriţele râdeau legănându-şi cozile stufoase
Ca degetele părinţilor ameninţătoare.
Îmi-era teamă.
Nu-mi terminasem tema la istorie.
Negru Vodă abia aştepta
Să-mi încerce urechile.
În poarta bisericii din deal
Mă aşteaptă cerşetorii ca pe o salvare.
Preotul bătrân coboară târşâindu-şi picioarele.
Scot mărunţişul rămas prin buzunare
De la vizita scurtă la bufet.
Îi mulţumesc pe câţiva.
Nu toţi au şanse la paradis.
„Să trăieşti o mie de ani, boierule!
Să fii sănătos!”
Îmi pare rău că m-a recunoscut popa.
Odată îi cântam în cor.
Îi duceam coliva supus.
– Cum aş putea ajunge la a treia vale, părinte?
– Urcă fiule, urcă!
– Nu mai ştiu drumul, părinte.
– Mai sus, mai sus.
Dan David, Los Angeles, Martie-01-2007.