Ce poate face un politician şi nu poate face un tehnocrat? (Prin „tehnocrat” înţeleg aici un adept al tehnocraţiei, adică al unui sistem politic in care deciziile sunt luate de specialiştii unui domeniu de activitate). Această întrebare mi-am pus-o cu mult timp înainte de a conştientiza care este situaţia politicii interne de azi, cu o Românie aflată intr-o „ceaţă” politică densă, creată de o corupţie întrepătrunsă organic în toate sferele de activitate publică.
Dacă ar fi să facem o comparaţie între politicienii de azi cu cei dinainte de revoluţia din decembrie 1989, la modul simplu, văzut de un om neangajat politic, cu interesele sale cele din toate zilele, balanţa se va înclină net în favoarea politicienilor creaţi de „dictatura proletariatului” şi în dauna „emanaţilor” de azi, despre care nu se poate pune întrebarea „dacă” fură din avutul obştesc, ci doar „cât fură”.
Despre politicienii de ieri, în marea lor majoritate oameni simpli, transformaţi peste noapte din meseriaşi mai mult sau mai puţin pricepuţi în „organe” de Partid, putem cel puţin spune că erau mai folositori ţării măcar prin faptul că, dacă te duceai la ei cu o problemă pentru nevoile de toate zilele – să ceri o butelie de aragaz, sau o locuinţa, sau un loc de muncă, unii mergeau chiar cu problemele lor de conflict cu consortul sau cu vecinul de la etaj care a uitat robinetul deschis – de bine de rău se rezolva câte ceva concret, dând astfel un înţeles oarecare, de prima instanţa, meseriei de politician. Şi de infinit mai puţine ori decât în zilele noastre te duceai doar cu jalba – fără un plic şi fără o sacoşă !
Calităţile intrinseci ale multor activişti de Partid prevalau în multe cazuri, chiar în raport cu „linia partidului” – pe care, dacă nu voiai să zbori din post, trebuia să o declari ca fiind cea mai, cea mai… – dar oamenii aceia nu erau orbi, cel puţin aceia pe care i-am cunoscut eu: primul secretar din mun. Oneşti, inginer de meserie, Săndulache V., când eram pe şantier singur cu el, nitam-nisam mă întreba: „Ce crezi tovarăşe Sfartz, de ce nu merge socialismul acesta al nostru?” O aceeaşi întrebare mi-a pus-o şi precedentul secretar municipal, ing: Plopeanu I. Sau alt prim-secretar, Ghinet Al., strungar de meserie, aflând că am diabet, m-a înscris imediat la o sursă de carne.
Populaţia aprecia pozitiv pe cei care erau apropiaţi de nevoile lor, nu cu ”gura” ci prin faptele lor. Cam 20% dintre activişti erau la fel de încuiaţi şi făţarnici ca cei 80% dintre politicienii de azi. Am avut de-a face şi cu un astfel de secretar, care a urlat la mine: „te dau afară din serviciu!” pentru o neconformitate cu „Linia Partidulu”- linia lui, nu a mea, eu nu eram atunci „membru”. Dar şi acest secretar, pre numele său Ichim, avea o meserie la baza – a fost miner.
Or sa spună unii ca am opinii naive sau chiar protecţioniste în raport cu conducătorii comunişti, dar sa nu facem confuzia de a băga în aceiaşi oala sistemul şi oamenii care-l servesc!
Păcătuiesc adesea încercând să înţeleg câte ceva prin exagerarea evoluţiei unui aspect oarecare, astfel încât ca sa devină clară absurditatea acelor aspecte. În mod natural, într-o societate umană echilibrată se realizează un anume raport numeric între diferitele activităţi şi meserii. Conform cu metoda invocată, mi-am zis să extrapolez, pentru două situaţii la limita, pentru cazul României de azi, două situaţii: una în care toate locurile de muncă, absolut toate, să fie ocupate de meseriaşi, şi una în care toate locurile de muncă să fie ocupate de politicieni. Nu vi se pare că o ţară cu 100% politicieni – care să facă doar politică – înseamnă moarte socială, în timp ce o ţară cu 100% meseriaşi care să facă ce ştiu ei mai bine, ar putea ajunge rapid la nivelul ţărilor din prima linie a bunăstării?
Deci optez pentru tehnocraţi. Dar nu am nici un răspuns plauzibil pentru confirmarea afirmaţiei repetate cu obstinaţie, în toate ocaziile, la nivelul partidelor politice, ne mai vorbind de discursurile interminabile din Parlament, unde la fiecare două vorbe apare fraza „nu se poate fără politicieni !!”? De ce? De ce?
În viaţa cea de toate zilele, un politician (hai să admitem o cota medie de reprezentare electorală de la noi, de un politician la 30,000 de proşti care îl aleg) ar trebui să aibă ca sarcină „profesională” obligaţia:
1. Să reprezinte necesităţile reale ale unei anume structuri a populaţiei,
2. Să fie capabil să facă legi şi programe pentru transpunerea în realitatea curentă a acestor necesităţi şi interese. Adică să fie (greu de scăpat de învăţăturile leninist-staliniste din tinereţe!) „cureaua de transmisie de la populaţie spre conducerea ţării.
Cu alte cuvinte, un politician trebuie să fie un bun conducător de sindicat!
Chiar dacă aceste definiţii personale sunt cel puţin naive din punctul de vedere al filosofiilor politice moderne, ele stau cumva în picioare prin faptul că realitatea politică din România nu a ajuns să satisfacă, nici măcar pe departe, măcar aceste două criterii!
La criteriul marcat cu ”1” (ceea ce nu înseamnă că este un criteriu de prima importanţă), nu cred că există cineva în România capabil să numească un politician care să fi aparat, pe fond, toate interesele celor care l-au ales. Dosarele de corupţie întocmite de DNA, DIICOT şi nu mai ştiu ce instanţe, care trebuie să descopere infracţiunile şi să împartă dreptatea, deşi numărul acestor dosare reprezintă doar o palidă reflectare a unei corupţii generalizate, prin faptul că au vizat politicieni de la cea mai umilă condiţie de consilier la primăria din Pocreaca (sat din jud. Iaşi) până la prim-miniştri ai ţării, spun şi ele totuşi ceva, şi anume că în România nu există aproape deloc „politicieni” de meserie – conform acestui criteriu!
Pentru mine este mai mult decât edificatoare poziţia unui politician-senator la care mi s-a facilitat „intrarea” ca să-i justific necesitatea finanţării unui sistem centralizat de oxigen respirabil în toate camerele unui spital (proiect şi asistenţă gratuită din partea mea!), şi care senator m-a ascultat cu o atenţie şi un zâmbet încurajator, dar care mi-a dezumflat speranţele cu o singură întrebare din finalul întâlnirii: „Da’ mie ce îmi iese?”. S-a întâmplat în 1998…
Concluzia, de altfel bine cunoscută de toată lumea, privitoare la calitatea politicienilor noştri (cu mici excepţii), este bine exprimată prin strofa unui cântec de a lui Victor Socaciu: „Ăia hoţi, ăştia hoţi, mama lor la toţi”.
La criteriul marcat cu „2”, care în esenţă înseamnă că un politician trebuie să facă legi şi programe spre folosul obştii, o să-mi bat gura de pomană faţă de ce ştie deja toată lumea care se uită la televizoare, pentru cei mulţi care dau dovadă de o perseverenta obsesivă, alimentată de sindromul fricii de a nu pierde vreo ştire interesantă care trebuie să apară acum-acum, dar şi de o speranţa deşartă că o să vină şi o ştire cu ceva important – aşa cum a fost cea despre faptul că aleşii neamului îşi acordă salarii mai mari, ca şi cum ei, săracii, trăiesc din aceste salarii şi nu mai au, bieţii de ei, nici o altă sursă de trai! (Mi se pare normal, logic si cinsti să li se plătească salariul pe care l-au avut înainte de alegerea lor).
Şi tot ei îşi acordă, „săracii”, şi pensii „speciale” pentru doar 6 luni de activitate parlamentară, o pensie specială la care un muritor de rând nu are acces nici după 40 de ani de muncă. De ce le mai trebuie pensii speciale? Din punctul lor de vedere au dreptate, ei trebuie să-şi asigure existenţa viitoare când, după puşcărie şi confiscarea averii, săracii de ei, din ce o să-şi mai asigure „pâinea cea de toate zilele” cu care s-au obişnuit şi la care nu vor nici în ruptul capului să renunţe, fără aceasta pensie de „merit exclusiv” care decurge, şi curge, din sudoarea frunţilor lor geniale.
Ba chiar au încercat aleşii neamului să-i scurteze mâna cea lungă a Codruţei care, pentru ei, e ca o stafie care le tulbură somnul, şi este o ameninţare că oricând pot fi înhăţaţi pentru exercitarea abuzivă şi penală (în propriul interes, dar şi în interesul acoliţilor şi patronilor lor) a funcţiei de „politician” ! Însuşi Preşedintele Senatului, C.P. Tăriceanu, a cerut în public destituirea Codruţei!
Până unde poate merge sfidarea bunului simţ, ca tu, politician pus să faci legi drepte, să te apuci să faci legi excepţionale şi exceptante prin care, dacă nu pot să-i scutească de puşcărie (atunci când le va sosi momentul!), măcar să le scurteze termenul de pedeapsă şi termenul de prescriere a pedepsei, pentru matrapazlâcurile cele de toate zilele – ale „lor” ! Aşa cum a fost încercarea de a-i scoate pe parlamentari din categoria de „funcţionari publici”, pentru care aceştia sunt pedepsiţi aspru pentru mită, abuz de putere şi alte cauze, care ocupă mai bine de jumătate din Codul Penal, şi plasarea aleşilor neamului, intr-o categorie „exceptată”, ca şi cum or fi şi ei niscaiva aristocraţi, cu sânge albastru, tras din a 12-a spiţă, tocmai de la Ştefan cel Mare.
Cum a fost posibil ca un instrument de dreptate publică cum a fost CNSAS-ul (Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii ) să fie desfiinţat pentru a scăpa pe cei cu musca pe căciulă, de oprobriul public, dar şi de nişte consecinţe penale, aşa cum a fost şi cazul magnatului-senator Voiculescu! Compromiterea actualei clase politice (şi nu există nici o garanţie că următoarea clasa politică va fi mai utilă) pune sub semnul întrebării dacă, cel puţin în următorii 100 de ani, România are nevoie, în clasificatoarele ei de meserii, şi pe cea de „politician”?
Deocamdată doar mişcarea din „stradă” mai poate îndrepta câte ceva, aşa cum este ea – spontană, haotică, neorganizată, dar capabilă să bage frica chiar şi în marile partide ale României, şi marii lor „conducători”. Peste noapte şi în tăcere, marele PSD a cedat puterea micilor „tehnocraţi”, iar primul ministru a zburat direct din fotoliul său, de care parcă era prins cu clei, direct spre uşa lui Codruţa să-şi depene amintirile, mai mult sau mai puţin scumpe, despre nişte câştiguri ilicite ! Măcar aceste mişcări de stradă justifică o exercitare a puterii de către „tehnocraţi”, şi faptul evident că actualii meseriaşi între ale politicii se agaţă cu toate puterile lor de lozinca „fără politicieni nu se poate!”, se va consuma în final cu certitudinea ca „se poate”! (Este adevărat: nicio structură de stat nu poate funcţiona fără oameni, dar nu cu oameni numiţi pe criterii politice şi nepricepuţi în domeniul respectiv, ci cu specialiştii de vârf din acel domeniu de activitate. Cele mai bune rezultate le pot obţine specialiştii care au fost în prealabil şi directori de întreprinderi, şantiere, în sănătate, educaţie, cultura, etc. Ce poate sa facă un veterinar pus să conducă un departament de construcţii de drumuri şi poduri? Doar să „tragă mâţa de coadă!”).
Iar politicienii au şi un ajutor – bine remunerat – în media, în special în televiziunile aservite, la care, atunci când te uiţi, constaţi că „meseria de politician”, cea ajunsă să fie râvnită deja din tată în fiu, este apărată de personaje care revin sistematic şi cu puncte de vedere bine cunoscute pe micile ecrane, fiecare conform cu patronul care-l plăteşte, aceleaşi personaje îmbătrânite de 26 de ani, în aceleaşi emisiuni şi aceeaşi aşezare în scaune, cu mutre atât de acre, încât este inutil să mai pui oţet în salata pe care o mănânci în faţă televizorului, tu, spectator cu speranţa absolut deşartă şi deşertată că poate-poate o să vină şi cineva mai proaspăt să raporteze naţiunii lucruri reale, realizări şi schimbări absolut necesare. Deocamdată…
Activitatea de „politician” este o parte inseparabilă, conţinută intrinsec, a oricărei activităţi umane pe care o faci bine. Ea nu poate şi nu trebuie separată într-o entitate independenţa, decât în foarte mică măsură. La limită eu aş propune ca ţara să aibă doar doi politicieni, plătiţi bine, unul la Preşedinţie, să conducă ţara conform programului său, votat prin voinţa neamului, şi al doilea în opoziţie, să „clocească” un program capabil să convingă electoratul că trebuie să vină el la putere, iar actualul preşedinte să treacă în rezervă! Iar ceilalţi politicieni – de care „nu se poate fără ei” – să treacă la muncă, chiar dacă trebuie mai întâi să devină ucenici la câte un meseriaş adevărat, sau să li se impună un an de stagiu, ca să-şi amintească de o meserie practicată cândva, înainte de a deveni un „nu se poate fără el” !
Dacă vă gândiţi la un tehnocrat, un oarecare director de întreprindere de exemplu, acesta, pe lângă faptul că ştie meserie măcar atât cât să corespundă profilului întreprinderii pe care o conduce, ştie să rezolve şi problemele sociale, administrative, educative, instrucţionale, comerciale, etc., adică face, prin „cumul” de funcţii, şi meseria de politician. Deci – trăiască TEHNOCRAŢIA şi jos cu politicienii!
PS. Am scurtat tema acestui articol în speranţa că cititorii vor propune şi vor demonstra că e prea puţin ca România să aibă doar doi politicieni, şi că este nevoie de „trei” politicieni, aşa că paginile cu demonstraţia că trei sunt prea mulţi lipsesc, şi vor fi, poate, înlocuite de comentarii.
@Pincu Sfartz
>Despre politicienii de ieri, în marea lor majoritate oameni simpli, transformaţi peste noapte din meseriaşi mai mult sau mai puţin pricepuţi în „organe” de Partid, putem cel puţin spune că erau mai folositori ţării măcar prin faptul că, dacă te duceai la ei cu o problemă pentru nevoile de toate zilele – să ceri o butelie de aragaz, sau o locuinţa, sau un loc de muncă, unii mergeau chiar cu problemele lor de conflict cu consortul sau cu vecinul de la etaj care a uitat robinetul deschis – de bine de rău se rezolva câte ceva concret, dând astfel un înţeles oarecare, de prima instanţa, meseriei de politician. Şi de infinit mai puţine ori decât în zilele noastre te duceai doar cu jalba – fără un plic şi fără o sacoşă !
Lung, dar merită citat în întregime, deoarece tot ce aflăm este preţios.
Rezultă că nebuni au fost cei care s-au jertfit pentru libertate în 1989, când soluţia era atât de simplă: să vă întebe pe dv. la care dintre cei 80% dintre activişti să se ducă, pentru ca să-şi rezolve toate problemele lor!
Cum citaţi cântece, să ne amintim de cel mai celebru dintre ele, datorat regretatului Cristian Paţurcă:
Mai bine golan, decat activist
Mai bine mort, decat comunist.
>Cum a fost posibil ca un instrument de dreptate publică cum a fost CNSAS-ul (Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii ) să fie desfiinţat pentru a scăpa pe cei cu musca pe căciulă, de oprobriul public, dar şi de nişte consecinţe penale, …
Se pare că am vedenii. Constat că site-ul următor continuă să existe:
http://www.cnsas.ro/acces_dosar.html .
Şi există nu numai site-ul, ci şi sediul (Strada Matei Basarab nr. 55-57, sector 3, cod 030671, Bucureşti – România), cel din care mi-am luat, rând pe rând, filele din dosarul meu de Securitate.
Pe cine să credem acum şi pe viitor, d-le Sfartz?
>Deci – trăiască TEHNOCRAŢIA şi jos cu politicienii!
Sau, conform sloganului la modă, tehnocraţia salvează România.
>Am scurtat tema acestui articol în speranţa că cititorii vor propune şi vor demonstra că e prea puţin ca România să aibă doar doi politicieni …
Propunerea mea este să avem nu doi sau trei, ci doar un singur politician, unul şi bun, reprezentantul Partidului Unic al Tehnocraţilor Istorici Nostalgici (PUTIN). La Congresul următor îl votăm (nu, nu pe Nicuşor, ci) pe îndrumătorul nostru în nostalgie, tehnocraţie, politică şi trecut istoric!
@ Victor Manta
1. Cred ca faceti niste confuzii elememntare intre oameni, comunisti, securisti, membri de partid, sindicat, etc. Sunteti in stare, sa puneti mana pe un om de pe strada, sau chiar pe un conducator din Partidul Comunist si sa spuneti-asta a fost comunist?
In Romania lui Ceausescu au existat 4,000,000 de membri de Partid si aproximativ 100,000 de activisti cu state.
Puteti Domnia Voastra sa spuneti cati din acestia au fost comunisti – in sensul intrinsec al acestei notiuni?
Va repeziti, asa cum rezulta din comentariul Dvs., sa-i bagati in aceiasi oala: Chiar daca ati sti cati erau „comunisti”, ce garantie puteti sa dati, ca acestia erau veritabili, cand singurele date exacte se refera doar la 800 de membri veritabili, cu Patrascanu in frunte!
Si cine i-a impuscat pe cei peste 1000 de oameni – la revolta? membrii PCR (4 milioane), sau SECURUSTII si armata „necomunista” a Romaniei ?
Sunteti intelectual, fost cercetator stiintific, si stiti ce inseamna o discutie fara definirea notiunilor !
Si cantecul citat care spune: decat ”comunist mai bine mort”, l-ati citat pentruca vreti un holocaust cu cei 4.000.000 de „comunisti” romani?
2. CNSAS-ul a fost golit de continut, asa ca aveti „vedenii”, doar cu o cladire si o biblioteca oarecare cu dosare. Functiile principale – de descoperire a celor care au comis atrocitati, au turnat, si au fost consecinte, criminali, care au torturat victime nevinovate, functia de pedepsire – a disparut. Puteti sa mergeti la biblioteca CNSAS sa cititi dosarul unde scrie cine pe cine a turnat, si apoi sa beti si o bere cu ei !!
3. E greu cand nu intelegi, -sau cu multa intarziere-, o gluma, ca cea cu doi politicienii!
@Pincu Sfartz
Nu mi-aţi răspuns la întrebarea implicită de ce a fost nevoie de revoluţie, de vreme ce, după dv., totul putea fi rezolvat mergând cu o cerere la cei 80% din totalul activiştilor (cam 80.000, conform celor indicate de dv., adică destui pentru toată lumea). Aştept cu interes răspunsul dv.
>Sunteti intelectual, fost cercetator stiintific, si stiti ce inseamna o discutie fara definirea notiunilor !
Unde aţi „definit” dv. noţiunile folosite în lungul dv. articol? Aştept citate. Ştiu, este o invitaţie retorică, pentru ceva ce lipseşte în textul dv., dar ce pretindeţi de la alţii. De altfel nu orice trebuie definit.
>Si cantecul citat care spune: decat ”comunist mai bine mort”, l-ati citat pentruca vreti un holocaust cu cei 4.000.000 de „comunisti” romani?
Paţurcă nu spunea aceasta în cântec. Nu citaţi corect, ceea ce nu vă face cinste. Citatul corect, reprodus de mine în comentariu, este: „Mai bine mort, decat comunist”. Sensul lui este că decât să fii comunist, mai bine ar fi să nu fi existat. Nu este vorba la o incitare la violenţă, aşa cum încercaţi să o prezentaţi dv., şi cum bine au înţeles miile de tineri care scandau aceste versuri, rămase în memoria colectivă.
> … functia de pedepsire – a disparut. Puteti sa mergeti la biblioteca CNSAS sa cititi dosarul unde scrie cine pe cine a turnat, si apoi sa beti si o bere cu ei !!
De actul de justiţie se ocupă justiţia însăşi. Nici un fel de alte instituţii nu trebuie să i se substituie, sub nici un motiv. De aceea decizia Curţii Constituţionale a fost corectă.
Se pare că nu aţi avut motive să mergeţi la CNSAS, drept care nu aţi văzut ce cuprind dosarele personale. Atmosfera în sala de lectură este una foarte serioasă, una de lucru.
Nu văd de ce ar merge cineva la bere, sau oriunde în altă parte, nici cu turnătorii şi nici cu urmăritorii săi.
>3. E greu cand nu intelegi, -sau cu multa intarziere-, o gluma, ca cea cu doi politicienii!
Constat că gluma mea cu un singur politician, făcută de altfel la cererea dv., a fost şi mai greu de înţeles (sau de rumegat).
Într-adevăr, Curtea Constituţională a golit CNSAS aproape complet de conţinut. Abia s-a mai putut salva câte-ceva din eficienţa sa post factum printr-o chinuită ordonanţă de urgenţă.
Ce poate fi mai elocvent pentru aserţiunea că CNSAS nu îşi îndeplineşte rolul asumat iniţial decât faptul că unui securist cu vechi ştate de serviciu i se eliberează o halucinantă adeverinţă că nu a fost lucrător al Securităţii «în sensul legii». Prin aceasta CNSAS înţelege că respectivul care primeşte o astfel de adeverinţă nu a atentat la drepturile omului. Oh da, se ştie că Securitatea şi lucrătorii ei au avut un profund respect pentru aceste drepturi … S-ar putea crede că ridicolul are totuşi nişte limite. CNSAS le depăşeşte cu brio. Iată un exemplu lămuritor:
http://yo4px.blogspot.ro/2015/11/o-frumoas-cariera-de-securist-in-sensul.html#more
@Francisc Grünberg
A fi lucrat pentru Securitate a fost şi rămâne un fapt reprobabil. CNSAS nu atestă decât că, în urma cercetărilor făcute, nu a identificat documente din care să rezulte că persoana verificată „a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale”.
Iată un text lămuritor pentru decizia (într-adevăr stranie ca formulare pentru persoane care nu au de a face cu formulări juridice), legată de lucrători ai Securităţii care nu au fost membri ai Securităţii etc. „în sensul legii”:
” Potrivit Legii 293/2008, lucrator al Securitatii inseamna „orice persoana care, avand calitatea de ofiter sau de subofiter al Securitatii sau al Militiei cu atributii pe linie de Securitate, inclusiv ofiter acoperit, in perioada 1945 – 1989, a desfasurat activitati prin care a suprimat sau a ingradit drepturi si libertati fundamentale ale omului” „.
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-18369257-cnsas-niciun-turnator-sau-lucrator-securitatii-comuniste-printre-candidatii-presedintie.htm
@Sfartz Pincu
> CNSAS-ul a fost golit de continut…
@Francisc Grünberg
> Curtea Constituţională a golit CNSAS aproape complet de conţinut. Abia s-a mai putut salva câte-ceva din eficienţa sa post factum printr-o chinuită ordonanţă de urgenţă.
1. Domnilor, aţi putea să mă lămuriţi şi pe mine despre ce este vorba?
– care din funcţiile iniţiale ale CNSAS i-au fost luate ulterior de Curtea Constituţională ?
– care au fost argumentele Curţii şi de ce consideraţi că sunt greşite?
2. În particular, văd că dl. Sfartz pomeneşte de o funcţie de pedepsire pe care CNSAS o avusese iniţial, dar i s-a luat. Eu sunt surprins că o instituţie cu titulatura „Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii” – STUDIEREA – ar trebui să aibă puterea să pedepsească pe cineva. De asta se ocupă Justiţia, iar CNSAS nici nu face parte din structura Justiţiei (spre deosebire de DNA, de exemplu).
Este normală dorinţa noastră ca vinovaţii de delicte să fie pedepsiţi, dar sunt convins că şi dv. doriţi ca:
– ce constituie delict să fie clar definit în legi şi să nu fie la cheremul fanteziei oricărui legiuitor autoproclamat cu un pistol în mână,
– vinovăţiile să fie şi ele stabilite prin proceduri care să preîntâmpine erori şi arbitrariul,
– iar pedepsele să fie şi ele clar definite de lege.
Or într-un stat de drept legislaţia o elaborează Parlamentul, iar stabilirea vinovăţiilor şi pronunţarea pedepselor le face Justiţia. Văd că şi Victor Manta subliniază acest lucru.
Deci, cel puţin la prima vedere, CNSAS-ul nu trebuie să aibă funcţii de pedepsire. Ce contraargumente aveţi?
La cazul relatat de dl. Grünberg voi reveni – cu întrebări specifice.
@ Victor Manta, Leibovici Alex, Francisc Grunberg
1. Francisc- Salutarâ și binevenitâ interventia Dvs. !
2. Victor Manta – ”Decat comunist mai bine mort”, sau ”Mai bine mort decat comunist”, confundați nivelul Dvs. de înțelegere cu nivelul de înțelegere al ”străzii”.
3. Alex. Leibovici – CNSAS-ul a fost creat ca un organ, o ”mână”, a revoluției, pentru depistarea vinovatilor si trimiterea in judecata. Similar, contra valului uriaș al coruptiei a fost creata DNA. Ambele institutii nu se incadreaya in normalitate, asa cum nici o revolutie nu se face conform cu o legislatie.
Cer scuze la toti, am ceva urgent de lucru, voi reveni. Multumesc pentru intelegere.
Nu am de gând să polemizez cu dv. şi nici să răspund întrebărilor dv.
Şi eu am aceeaşi înţelegere a versului „Decât comunist, mai bine mort”. Dacă era vorba de o incitare la violenţă, versul ar fi fost „Decât comunişti, mai bine morţi”.
Versul indică opţiunea personală a autorului, cu privire la propria lui soartă şi are o conotaţie chiar mai profundă: „Decât să fi acceptat comunismul impus cu forţa, mai bine să fi luptat, oricare ar fi fost consecinţele”.
@Pincu Sfartz
> CNSAS-ul a fost creat ca un organ, o ”mână”, a revoluției…
CNSAS a fost creat la 10 ani după revoluţie…
> … pentru depistarea vinovatilor si trimiterea in judecata. Similar, contra valului uriaș al coruptiei a fost creata DNA.
Atunci ar fi trebuit ca CNSAS să fie ataşat Ministerului Justiţiei, aşa cum s-a făcut cu DNA. Atâta timp cât CNSAS nu este un departament al Ministerului Justiţiei, el n-are cum să se ocupe de „depistarea vinovatilor si trimiterea in judecata”. Încercarea dv. de a face o analogie între CNSAS şi DNA vă deserveşte, adică demonstrează contrariul a ceea ce doreaţi.
> Ambele institutii nu se incadreaza in normalitate, asa cum nici o revolutie nu se face conform cu o legislatie.
Greşiţi. DNA este, şi a fost dintotdeauna, un departament specializat din Procuratură (care aparţine de Min. Justiţiei), iar CNSAS este o instituţie de centralizare a anumitor arhive şi de cercetare; ea nu este subordonată Min. Justiţiei ci Parlamentului.
Putem însă să ne punem întrebarea dacă ar fi utilă o secţie specializată a Min. Justiţiei care să se ocupe de ce ziceţi dv. – „de descoperire a celor care au comis atrocitati, au turnat, si au fost consecinte, criminali, care au torturat victime nevinovate, functia de pedepsire”. La acest punct discuţia îşi are rostul.
Vă rog să notaţi că chiar şi pe vremea dictaturilor, în particulat a celor comuniste, aceştia căutau să dea impresia că păstreză formele şi că aplică represiunea exclusiv prin intermediul organelor de justiţie; represiunea extrajudiciară exista, dar era un mare secret de stat – tocmai pentru ca să dea impresia că se păstreză formele de legalitate.
@Francisc Grünberg
>Nu am de gând să polemizez cu dv. şi nici să răspund întrebărilor dv.
Cu alte cuvinte, în faţa unor întrebări la care i-a fost greu să susţină de o manieră convingătoare cele afirmate, domnul Francisc Grünberg a dat bir cu fugiţii, după bunul obicei al lui „hit and run”.
@Sfartz Pincu
>2. Victor Manta – ”Decat comunist mai bine mort”, sau ”Mai bine mort decat comunist”, confundați nivelul Dvs. de înțelegere cu nivelul de înțelegere al ”străzii”.
Sunt convins că subapreciaţi nivelul de înţelegere al tinerilor din România care au manifestat pentru libertate. Erau mulţi, şi nu erau proşti.
>Cer scuze la toti, am ceva urgent de lucru, voi reveni. Multumesc pentru intelegere.
Minunat, deoarece în acest fel veţi avea mai mult timp să găsiţi răspunsul la întrebarea mea simplă, reiterată din nou, de ce era atâta lipsă şi mizerie în România comunistă, în condiţiile în care, aşa cum aţi susţinut dv., au existat cam 80.000 de activişti capabili să rezolve orice fel de probleme ale populaţiei (aşa cum unul a făcut-o cândva pentru dv.)?
Dacă va fi cazul, îmi voi permite să vă reamintesc întrebarea mea peste o lună, deci în jurul lui 5 februarie, pentru ca să nu cădeţi în categoria comentatorilor de felul celui menţionat de mine mai sus, care nu merită să fie băgaţi în seamă.
@Francisc Grünberg
> Nu am de gând … să răspund întrebărilor dv.
V-am supărat cu ceva?
„Cum a fost posibil ca un instrument de dreptate publică cum a fost CNSAS-ul?” […]
Dar cum a fost posibil ca, după comunism, să vină alt comunism cu chip iliescian? Dar cum a fost posibil ca, după venirea comunismului iliescian, să vină „minerii” și să mai omoare câțiva oameni? Dar cum a fost posibil ca regele să fie alungat din țară în mod primitiv, pentru ca apoi să fie primit cu aplauze? Dar cum a fost posibil să fie numiți premieri (Boc și Cioloș) care nu au fost aleși în parlament? Dar cum a fost posibil ca un fost ministru de interne să abuzeze de peste o mie de ori de funcție și să circule cu escortă la 100 km/h în oraș?
Dacă toate acestea au fost și încă sunt posibile, atunci, vorba lui Adrian Păunescu: și ce se mai poate când totul se poate? Apropo: și cum a fost posibil ca lăudaci ai regimului Ceaușescu să revină în forță ca apărători ai democrației? De exemplu Adrian Păunescu și Corneliu Vadim Tudor.
@Johnny Walsh
>Dar cum a fost posibil ca, după comunism, să vină alt comunism cu chip iliescian? …
>Apropo: și cum a fost posibil ca lăudaci ai regimului Ceaușescu să revină în forță ca apărători ai democrației? De exemplu Adrian Păunescu și Corneliu Vadim Tudor.
Pentru că au existat destui oameni care să-i asculte, aprecieze, voteze, urmeze, etc. De altfel, ca şi pe Ceauşescu însuşi.
Nu ne explica oare un comentator acum câteva zile că au existat cam 80.000 de activişti care atât aşteptau, să îndeplinească prompt orice dorinţe ale populaţiei?
> vorba lui Adrian Păunescu …
Eu nu l-aş cita în mod aprobator pe unul ca Adrian Păunescu nici dacă ar spune cele mai geniale lucruri…
Precum şi nici pe „înţelepţi” ca Lenin, Mao, Marx, …
@ Victor Manta
Dupa stilul comentariilor, cred că numele „Victor Manta” este un psevdonim al unei persoane, binecunoscute în cercurile de cititorii a lui ACUM, si nu-mi face placere sa discut cu ea-EL !! Punct.
@Sfartz Pincu
(În calitate de moderator/AL)
Vă înşelaţi, persoana este cunoscută moderatorului, iar Victor Manta este numele ei real.
@Sfartz Pincu
>Dupa stilul comentariilor, cred că numele „Victor Manta” este un psevdonim al unei persoane, binecunoscute în cercurile de cititorii a lui ACUM, si nu-mi face placere sa discut cu ea-EL !! Punct.
Iată-l pe dl. Sfartz Pincu şi specialist în stiluri de comentarii, unul care a fost descalificat pe loc, afirmaţia d-lui fiind dezminţită de moderator. Confirm că nu folosesc un „псевдоним”, ci public chiar sub numele meu, deşi înţeleg că în anumite condiţii folosirea unui pseudonim este acceptată. Ce contează aici sunt ideile şi nu oamenii, o idee care pare să-şi facă loc cu greutate în sistemul de gândire al unor comentatori.
După ce a încurcat-o cu ai săi pretinşi 80.000 de activişti care îi ajutau la greu (şi din greu) pe oamenii din România comunistă, şi după ce s-a declarat foarte ocupat pentru a putea explica această idee, a lansat în final un „red herring”, pentru a evita să răspundă la întrebarea pe care i-am pus-o de trei ori cu privire la acei „eroici” activişti.
Punctul final pe care l-a pus dl. Sfartz îl angajează doar pe d-lui însuşi. Eu îmi voi permite să-mi exprim în continuare părerile cu privire la orice mi se pare că merită să fie comentat.
@Victor Manta
Am de lucru, dar mi-am permis o pauza pentru a ma distra cu ultimele aafirmatii logice ale Domniei Voastre !
„Ideile conteaza si nu oamenii” ati clamat mai sus.
Si fraza Dvs: „iata-l pe Domnul Sfart…..:” – este o ideie,-dupa Dvs., si nu un om !!!
Sa fiti sanatos!
@Sfartz Pincu
>Am de lucru, dar mi-am permis o pauza pentru a ma distra cu ultimele aafirmatii logice ale Domniei Voastre !
Constat că aţi mai făcut o pauză, în ciuda „Punct”-ului pe care l-aţi anunţat apăsat ieri. Păcat că nu aţi făcut pauza pentru a mă lămuri în sfârşit cu privire la cei cam 80K activişti care, aşa cum aţi afirmat, rezolvau cu spor problemele poporului.
>Si fraza Dvs: „iata-l pe Domnul Sfart…..:” – este o ideie,-dupa Dvs., si nu un om !!!
Fraza completă sună astfel: „Iată-l pe dl. Sfartz Pincu şi specialist în stiluri de comentarii, unul care a fost descalificat pe loc, afirmaţia d-lui fiind dezminţită de moderator”.
Am reacţionat la o afirmaţie falsă, referitoare la persoana mea, în care susţineaţi, pe scurt, că eu sunt un altul, care se ascunde sub un „psevdonim”, o persoană care ar fi bine cunoscută pe ACUM. Cine practică oare „ad hominem” şi dezinformarea, în ideea că ceva, ceva va rămâne?
Poate mai faceţi o pauză şi mai reflectaţi dacă nu cumva ar fi cazul:
a) să mă lămuriţi cu privire acei numeroşi activişti milostivi şi
b) să vă cereţi scuzele de rigoare pentru confuzia de persoane pe care aţi facut-o.
@Al. Leibovici.
Eu nu l-am citat aprobator pe Adrian Păunescu, dar acesta modul dv. absolut personal de a lectura, după cum aveți definiții personale despre tehnocrație și despre alte teme. Niciun cititor onest nu ar fi interpretat cele scrise mine despre numitul poet drept „aprobatoare”. Dar, mă rog, fiecare cu ale lui.
Nu știu dacă mi-a scăpat sau nu, așteptam de la dv. un răspuns la aluzia despre legătura dintre tehnocrație și antisemitism, nu am reușit să aflu care e liantul subtil al afirmației dv.
@Johnny Walsh
> Eu nu l-am citat aprobator pe Adrian Păunescu…
Să vedem. Aţi scris:
>>> Dacă toate acestea au fost și încă sunt posibile, atunci, vorba lui Adrian Păunescu: și ce se mai poate când totul se poate?
adică aţi folosit spusele lui Păunescu pentru a întări o opinie de-a dumneavoastră. Asta şi înseamnă a cita aprobator/aprobativ.
> Niciun cititor onest nu ar fi interpretat cele scrise mine despre numitul poet drept „aprobatoare”
Dar nu era vorba despre ce aţi scris dv. despre numitul poet, ci de faptul că l-aţi citat aprobativ !!!
> modul dv. absolut personal de a lectura, după cum aveți definiții personale despre tehnocrație și despre alte teme.
Nu am dat vreo definiţie de-a mea personală a cabinetului tehnocratic, ci am citat definiţia unui politolog, profesor la New York University, fapt pe care l-am şi specificat foarte clar. Poate totuşi încercaţi să citiţi cu mai multă atenţie…
> Nu știu dacă mi-a scăpat sau nu, așteptam de la dv. un răspuns la aluzia despre legătura dintre tehnocrație și antisemitism, nu am reușit să aflu care e liantul subtil al afirmației dv.
V-a scăpat. Răspunsul este însă pe alt fir, acolo unde era discuţia respectivă. Iată-l aici – http://acum.tv/articol/75598/#comment-143410 – spre sfârşit. Probabil că v-au scăpat ultimele mele comentarii de acolo – vreo trei. Ştiţi probabil că puteţi să vă „abonaţi” la notificări email – primiţi un email de îndată ce apare un nou comentariu la un articol dat.
@Al Leibovici
Nu are rost că continui o discuție cu dv., deoarece sunteți răutăcios, lipsit de deontologie, citați aiurea…
Numai cineva lipsit de onestitate poate interpreta cele scrie de mine drept laudă la Păunescu. Tot, dar absolut tot contextul, se refera la perioada jegoasă a comunismului, la seria de întrebări despre moștenirea sa și la Păunescu drept corifeu al comunismului. Unde ați văzut dv. citare pozitivă nu pricep dar, repet, nu are rost să polemizez cu dv., deoarece oricum – cel mai adesea – comentați răutăcios, lipsit de minimă deontologie și, foarte adesea, fără să vă informați. Orice alt schimb de replici mi se pare inutil.
Metoda dv. de a decupa un citat și a-l lipi „măiestrit” în alt context îmi amintește de tehnica, absolut colosală, a cenzurii din anii comunismului, care tăia cuvinte, fără să adauge nimic, în așa fel încît fraza avea un cu totul alt sens decît în original. Sunteți abil…
@Johnny Walsh
De ce nu ilustraţi afirmaţia dv. cu citate: ce aţi scris dv. şi cum am răstălmăcit eu? În felul acesta oricine ar fi văzut dacă sunt lipsit de deontologie, răutăcios şi falsificator de citate. Mai notez că mi-aţi mai adus de numeroase ori asemenea acuzaţii, dar, deşi v-am invitat, niciodată nu le-aţi ilustrat cu citate concrete. Nici o singură dată!!
În afară de aceasta, nici nu am afirmat că îl lăudaţi pe Păunescu: am spus numai că îl citaţi aprobator pe acesta, şi că eu aş fi evitat aşa ceva – dată fiind personalitatea lui Păunescu. V-am şi explicat exact ce înseamnă „a cita aprobator” pe cineva, iar din explicaţia respectivă se vede că nu înseamnă laudă.
Ca de obicei, lipseşte un exemplu edificator. Şi… nu, nu-i vorba de vreun şiretlic (abilitate, „măiestrie”) din partea mea, ci mai degrabă de o inabilitate din partea dv. – să citiţi cu atenţie ce scriu şi să înţelegeţi fără a prezuma vreo intenţie răutăcioasă, diabolică, din parte-mi. Mai recitiţi. V-am mai spus că îmi aleg cu mare grijă argumentele şi cuvintele, astfel încât să le şi pot justifica, şi dacă ceva vi se pare nelogic, trebuie să începeţi prin a vă întreba dacă m-aţi înţeles corect, dacă într-adevăr am scris ceea ce aţi înţeles dv.