Articol de Sherri şi Robert W. Tracinski, apărut în The Tracinski Letter.; versiune în engleză este accesibilă aici
„Dacă nu te distrează, înseamnă că nu acorzi suficientă atenţie”.
Cu ocazia Zilei Mamei am scris, împreună cu soţia mea, un articol în care contracarez întrucâtva teama culturală despre presupusa povară de a avea copii. Ea va scrie mai multe despre aceasta pe noul ei blog, Seven Million Whys, şi (deşi este un convertit încă şovăitor în folosirea noilor mijloace de comunicare), va împărtăşi câteva lucruri pe Twitter. (RWT)
Recent am trăit o explozie de cărţi şi articole care relatează presupusele dificultăţi ale creşterii copiilor, în special pentru cadrele profesionale din clasa de mijloc care scriu şi citesc asemenea articole.
Deşi am putea bănui că o bună parte din aceasta este văitarea – lăudarea ca gen literar – priveşte cu ce chin reuşesc să asociez frumoasa mea carieră cu minunaţii mei copii – noi mai suntem îngrijoraţi că tinerii şi cei care nu au copii ar putea trage concluzia, cum fac unii, că a fi părinte este o catastrofă de evitat.
Acesta şi pare să fie mesajul pervers al unui anunţ pentru Ziua Mamei din anul trecut în care femei tinere au fost invitate la un fals interviu de angajare. „Job”-ul s-a dovedit a fi maternitatea, care a fost prezentată ca o formă de exploatare a omului de către om, o formă la care nici măcar un marxist fervent n-ar fi visat-o.
Din păcate, şi dacă îi privim pe conservatorii pro-familie, dăm, în esenţă, de aceeaşi atitudine: faptul de a face copii este prezentat ca un sacrificiu în numele interesului superior al omenirii, în timp ce fericirea de a nu avea copii este „simptom al decadenţei culturale în care comozii evită obligaţiile lor inter-generaţionale”. Astfel, dacă faci copii, o faci pentru binele societăţii, pentru a asigura supravieţuirea demografică a vestului.
Ambele părţi acceptă că a avea copii are o anumită – inefabilă – valoare, dar aspectul pozitiv este vag, în timp ce laturile negative sunt pregnante şi concrete. Aşa cum spunea titlul unei recente cărţi, a fi părinte este „o mare bucurie dar nu este amuzant„.
Ca părinţi care au doi băieţi tineri şi care muncesc, vă asigurăm că toate acestea nu sunt adevărate. Dacă copii nu vă amuză, înseamnă că nu daţi atenţie. Da, îngrijirea copiilor cere multă muncă şi o răspundere permanentă, dar ca şi în cazul oricărei muncă cu adevărat dificilă, gratificaţiile pot fi enorme.
Pentru a contracara toată această jale şi durere, iată zece lucruri incredibil de plăcute în a avea copii.
1). Casa este plină de râsete
Să începem cu amuzamentul. Copiii adoră să râdă şi adoră să se amuze.
Ştiaţi că strănutarea este amuzantă? Este amuzantă când o faci tu, este amuzantă când o fac copii şi este foarte amuzantă când o face câinele. Copiilor le plac toate lucrurile amuzante şi adoră să fie amuzanţi ei înşişi, în special cel mic al nostru, care va face orice pentru a suscita un râs, inclusiv să se lovească de un perete, deoarece a descoperit că aceasta îl face pe fratele lui să chicotească. Printre cei mai mici, nici un teatru nu este mai bun decât maimuţăreala.
Ei aduc de la şcoală glume matematice ieftine (de genul: De ce se teme şase de şapte? Pentru că „seven eight nine” – „şapte l-a mâncat pe nouă” – fonetic „eight” şi „ate” sună identic. Dar pentru un copil de 5 ani este o încântare). Chiar săptămâna trecută am jucat în curte baseball, având o bază unică şi o direcţie de alergare în sensul acelor de ceasornic. Nu era chiar cum se practică în campionat, dar nimănui nu-i păsa, deoarece am râs întruna.
Ne întrebăm serios câteodată cu ce ne distram înainte de a fi apărut copiii…
2). Ajungi să te joci iarăşi
Vorbind de baseball, când a fost ultima dată când ai jucat afară o întreagă după-amiază – nu pentru exerciţiu, nici în competiţie, ci numai de dragul amuzamentului? Ca adulţi, timpul nostru tinde să fie umplut cu termene de respectat, cu facturi de plătit şi cu alte treburi de rezolvat. Când facem mişcare, dacă găsim timp pentru asta, este de obicei pentru că avem nevoie să slăbim. Dar copiii te reconectează la bucuria de a face lucruri pur şi simplu de plăcere, iar ei pot găsi lucruri amuzante în cele mai simple feluri.
Când scriam aceste rânduri, în casă s-a făcut foarte linişte – ştiţi, prea linişte. Când i-am găsit pe băieţi, ei erau în antreu, unde au descoperit nişte cartoane de la nişte livrări recente. Materialul de ambalare arăta ca şi cum ar fi explodat, împrăştiindu-se pe toată podeaua; a reieşit că băieţii au făcut o piñata dintr-un bidon de la lapte, pe care l-au umplut cu fulgi de polistiren şi pe care apoi au agăţat-o la capătul unei sfori şi o învârteau pe nişte beţe de lemn de la un vechi joc de cricket.
Da, să creşti copii poate fi costisitor. Dar de multe ori nici nu trebuie să comperi jucării. Lăsaţi de capul lor, copiii o să-și imagineze cum să se amuze şi altfel.
3). Casa e plină de dragoste
Nu există o declaraţie de dragoste mai sinceră decât o felicitare de Valentin’s Day desenată de un copil de patru ani pentru mama sa, sau îmbrăţişarea când tata se întoarce din deplasare după o săptămână .
În casa noastră, mersul la culcare se încheie deseori – de obicei – printr-un tur de îmbrăţişări şi pupături şi „te iubesc”-uri. Copiii vin şi cer îmbrăţişări şi pupături pe parcursul zilei, iar noi, ocazional, încercăm să le furăm şi noi câte o îmbrăţişare şi un sărut.
Cine mai trăieşte în felul acesta, în afară de părinţi care au copii mici? Dacă ai încerca să faci astea în orice alt context, ai părea persoana cea mai simpluţă, cea mai sentimentală de pe pământ. În plus, probabil vei fi lovit de un ordin de păstrare a distanţei. Dar poate că ar trebui să trăim în felul acesta chiar ceva mai mult.
4). Copiii sunt adorabili
Să îngrijeşti de copii cere o grămadă de muncă, efort şi responsabilitate. De aceea milioanele de ani de evoluţie au compensat acest fapt, făcându-i pe copii incredibil de ataşanţi. Ce face ca copiii să fie atât de adorabili este felul în care se manifestă ca versiunile noastre miniaturizate, descoperind pentru prima dată toate cele pe care le luăm drept de la sine înţeles. Ei răspund la acestea în întregime şi cu totală sinceritate, fără filtre sau inhibiţii, fără ironie sau detaşare.
Iată un alt lucru formidabil: să fii capabil să redescoperi toate cele cu prospeţime şi să le apreciezi iarăşi ca şi cum ar fi noi, deoarece pentru copiii tăi chiar sunt noi.
I-am dus recent pe copiii noştri la un parc de distracţii, unde am dat câteodată de un mic tun cu baloane de săpun care arunca baloanele spre alee. Cel mic le va fugări în neştire, complet fascinat, uitând de toate care îl înconjoară, lovindu-se de trecători. Când a fost ultima dată când ai văzut un lucru atât de simplu ca baloanele de săpun cu atâta entuziasm şi pură fericire?
La fel, niciunul dintre noi nu am fost fanii „Războiului stelelor” (Rob este mai degrabă un admirator al lui „Star Trek”, în timp ce Sherri are, ca să zicem aşa, o toleranţă ceva mai scăzută pentru genul ştiinţifico-fantastic). Cu toate astea, am fost aspiraţi în acesta când băieţii noştri, în frunte cu cel mai mare, au început să devoreze tot ce este legat de „Războiului stelelor”, de la seturile LEGO până la ultimele seriale TV derivate de desene animate. Cel mai mare îşi însuşeşte cunoştinţe enciclopedice despre universul „Războiului stelelor”, lucru de care nu ne putem plânge deoarece i-am cumpărat chiar noi enciclopedia respectivă. Discuţiile cu el pe tema aceasta ne-au făcut să apreciem mai mult acest univers.
Şi lucrurile nu se limitează la aceea că copii înţeleg acţiunea, personajele şi relatările directe despre bine şi rău. Mai este şi faptul că le dă un întreg univers cu nave cosmice, cu extratereştri, cu lumi stranii cu care vin în contact – ceea ce duce în cele din urmă la o mulţime de întrebări pe care ei le pun despre adevărata explorare a spaţiului şi despre astronomie. Le lărgeşte orizontul şi îi încurajează să exploreze multe informaţii şi idei noi. Cu această ocazie a fost lărgită şi înţelegerea noastră a unei comori culturale pe care n-am apreciat-o până acum la justa ei valoare.
Toate aceste fac parte din viaţa noastră cotidiană cu copiii : munca lor este jocul, iar ei ne absorb în ea şi ne aduc aminte că viaţa se presupune a fi amuzantă. Aşa că toţi cârcotaşii care se plâng de calvarul de a fi părinte pur şi simplu nu sunt atenţi la mesajul pe care copiii lor încercă să le transmită.
Copiii tăi se amuză? De ce nu te amuzi şi tu?
5). Faptul de a fi părinte te va face să devii un om mai bun
Aceasta poate fi cel mai dificil lucru în a avea copii, dar este unul pe care vei ajunge eventual să-l preţuieşti. Să fii părinte te face să depui eforturi de a dobândi unele din deprinderile de bază care contribuie să fii un om mai bun, şi în plus să o faci sub presiune. Te învaţă să-ţi supraveghezi comportarea, deoarece orice vei spune sau face îţi va fi returnat de acei omuleţi care imită totul. (Te învaţă de fapt să fii atent la ce spui, exceptând cazul când nu te deranjează să auzi înjurături din gura unui copil de 4 ani). Te învaţă cum să-ţi stăpâneşti nervii şi cum să te concentrezi asupra lucrurilor importante când totul în jurul tău este haotic.
6). Te învaţă să te concentrezi pe ce contează cu adevărat
Cum poţi să continui să lucrezi şi să-ţi creşti copiii? Este de mare ajutor să ai o infrastructură de sprijin – noi doi nu ştim ce-am face fără bunicile şi bunicii – dar răspunsul real este: stabileşti ce este important şi suprimi tot ce nu este.
Este uşor să te laşi invadat de tot felul de preocupări inutile, de seriale prosteşti şi de tot felul de lucruri inutile din cultura înconjurătoare. Elimină mai toate astea şi… ştii ce? Îţi dai repede seama că n-ai pierdut nimic.
Există o specialistă japoneză în domeniul organizării timpului, care a devenit populară în ultima vreme; mesajul ei de bază este acelaşi pe care îl auzi la toţi apostolii simplificării: decide ce este cu adevărat important şi care îţi aduce mult în viaţă, şi debarasează-te de tot restul. Când ai copii, casa poate să se umple cu rămăşiţe ale copilăriei, dar îţi cere să-ţi simplifici viaţa într-un mod mult mai larg, renunţând la lucrurile ce nu sunt de fapt importante.
7). Te apropie de oamenii la care ţii
Cei mai mulţi dintre noi ajung să-şi da seama că ne preţuim părinţii mai mult atunci când îi vizităm împreună cu copiii. Ne dăm seama iarăşi şi iarăşi ce au trebuit să facă ei ca să ne crească, şi le suntem şi mai recunoscători că sunt dispuşi să o facă din nou, cu o normă parţială, cu copiii noştri.
Faptul de a avea copii poate să contribuie şi la apropierea cuplului. Da, cunoaştem într-adevăr oameni care au divorţat când au avut copii mici şi înţelegem ce anume îi îndepărtează : stresul, munca permanentă, lipsa de somn. Dar există şi multe lucruri care să îi apropie: poate că rămâne timp mai puţin pentru tandreţe, dar în schimb există sentimentul de a colabora la o cauză comună, la a construi împreună o familie, o viaţă.
Faptul de a avea copii poate să vă apropie de prieteni, chiar de cei necăsătoriţi – la noi se perindă în vizită câţiva unchi dragi – şi te ajută să-ţi faci noi prieteni printre părinţii care trec prin exact acelea experienţe şi care calcă în plină noapte pe aceleaşi LEGO-uri din „Star Wars”.
Un lucru despre care părinţii nu vorbesc suficient este sentimentul camaraderiei. Poate că este specific locului unde trăim, dar când copiii fac o criză în magazinul de jucării, în locul unor priviri supărate din partea altor părinţi am surprins deseori zâmbete înţelegătoare. Zâmbete care spuneau „lasă că mi s-a întâmplat şi mie” sau chiar „parcă resimt lipsa…”.
În mod straniu, există aici un întreg univers al oamenilor cu copii, care ar putea explica continuarea existenţei speciei. Şi suntem bucuroşi să vă salutăm printre noi.
8). Ajungi să creezi o extraordinară maşină de învăţat
În Silicon Valley există oameni care stau ticsiţi în mici laboratoare şi se dau cu capul de pereţi toată viaţa lor, încercând să creeze ceva care oricine poate să facă cu mult mai puţin efort şi cu mult mai mult amuzament: o nouă inteligenţă.
Unii vor încerca să te convingă că „copiii sunt plictisitori” deoarece nu fac decât să mănânce, să doarmă şi să umple scutece. Sigur, şi astea, dar şi să înveţe cum să vadă, cum să se mişte, să înţeleagă limba – poate chiar două, la nevoie – să recunoască formele, proporţiile, tridimensionalitatea, constanţa obiectelor şi aşa mai departe. Nu e de mirare că bebeluşii au nevoie să doarmă 14 ore pe zi. Ei programează de la zero funcţiunile de bază ale unui întreg creier!
Cum a scris neuro-cercetătorea Lise Eliot:
„Imaginează-ţi că ai cumpărat un PC, l-ai pornit, iar PC-ul a făcut tot restul singur: şi-a asamblat sistemul propriu de operare, şi-a construit propriile sale drivere pentru lectorul de CD, pentru cartela de sunet, pentru imprimantă, modem şi toate dispozitivele periferice cu care este echipat. Apoi îşi dă seama că i-ar fi util un procesor de texte, aşa că îşi construieşte unul – pentru limbile engleză, sau spaniolă, germană, ebraică – sau orice altă limbă care îi va permite să comunice cel mai bine cu lumea exterioară. Apoi constată că trebuie să poată să citească şi să calculeze, aşa că îşi creează un sistem de recunoaştere a caracterelor şi programe de calcul. Aşa sunt şi creierele copiilor: accesează circuitele neuronale când este nevoie, le configurează şi le ajustează pentru operaţiunile necesare: mers, vorbire, citire, cântatul la pian şi aşa mai departe”.
Deci voi, cei de la Google, puteţi să vă plângeţi de milă!
Pentru părinţi acesta este procesul care este foarte interesant de observat. Dacă ştii la ce să fii atent, vezi că copiii se schimbă permanent, de la zi la zi, câteodată de la o partidă de somn la următoarea. Este o formidabilă aventură a creşterii, învăţării şi însuşirii de noi abilităţi.
Fenomenul este chiar mai uşor de observat când copiii mai cresc. Ca părinte, nu ajungi doar să te joci iarăşi, ci să şi înveţi din nou. Am fost foarte amuzaţi să re-abordăm domenii din ştiinţă de care nu ne-am mai preocupat de douăzeci de ani. Am fost uluiţi să constatăm că copiii noşti ştiu mult mai multe despre, de exemplu, dinozauri, decât am ştiut noi vreodată – în parte pentru că sunt atât de multe lucruri noi de ştiut, atât de multe descoperiri noi ale paleontologilor. (Singurul dezavantaj : poate fi foarte greu să-ţi scoţi din cap tema muzicală din desenul animat „Dinosaur Train”).
Scriind cele de mai sus, ne dăm seama că cele mi multe din exemplele noastre sunt deja învechite. Băieţii au trecut deja la altceva, explorând implacabil toate lucrurile care le atrag atenţia.
9). Ajungi să creezi o nouă persoană
Nu ştii niciodată cum vor deveni copiii tăi şi este important de înţeles că nu totul este sub controlul tău. Dar există destule şanse ca copiii tăi să devină persoane care să-ţi placă şi cu care să-ţi placă să petreci timpul.
Nu, nu ai control direct asupra acestui rezultat şi nu este o idee bună să trăieşti prin delegare prin copiii tăi. Dacă faci lucrurile cum trebuie, atunci încerci să creezi o persoană independentă care îşi va alege singură alternativele. Dar poţi să le dai un bun impuls iniţial, şi atunci copiii tăi vor fi un fel de moştenire. Ideile şi valorile pe care le insufli sunt contribuţia ta la îmbunătăţirea lumii, un mod de a promova viaţa şi viitorul. Şi, cine ştie, ar putea chiar contribui la supravieţuirea demografică a occidentului.
Pe plan mai personal, copiii tăi vor deveni oameni cu o istorie şi cu amintiri comune, inclusiv unele foarte fericite. Deunăzi, când ne pregătem să-i culcăm pe copii, cel mare a tras pe unul dintre noi deoparte şi a vorbit în felul următor despre o zi de acum mai mulţi ani de care şi-a amintit dintr-o dată : „când eram mic…”. Nu era ceva foarte neobişnuit, doar un fel amuzant în care eram aşezaţi unul lângă altul şi discutam. Dar felul în care şi-a amintit de acele zile era fără îndoială plin de duioşie. Iată un băiat de şapte ani care priveşte cu nostalgie vremurile frumoase când avea patru… Şi ne-am gândit câte asemenea ocazii va avea, câţi ani de frumoase amintiri va strânge înainte ca să părăsească definitiv cuibul. Iar noi toţi vom avea din ce să de amintim toate vieţile noastre.
Asta este cu atât mai adevărat când copiii vor avea copii la rândul lor. Ceea ce ne conduce la ultimul din lucrurile extraordinare ce vin din faptul de a avea copii.
10). Va trebui să o faci din nou
În cele din urmă, dacă toate merg bine, copiii tăi vor avea copii la rândul lor, iar de această dată vei beneficia de toată distracţia, dar cu mult mai puţină răspundere. Sau cel puţin asta auzim de la bunici când le lăsăm copiii în grijă.
Da, aceasta nu-i chiar tot ce este legat de faptul de a avea copii. Ca orice mare aventură, şi ea cere multă muncă, mari renunţări, şi câteva sarcini neplăcute. Dar nu trebuie să uităm marile recompense. A fi părinte nu este o pedeapsă şi nu este un sacrificiu. Din contra: noi credem că un sacrificiu ar fi să ne lipsim de toate acestea.
Sherri Tracinski este arhitectă în Charlottesville, Virginia, şi mamă a doi băieţei. Ea scrie despre copiii săi pe blogul „Şapte milioane de întrebări„. Urmăriţi-o pe Twitter.
* * *
Autorii, Sherry şi Robert (Bob) Tracinski, au dat un interviu la un radio local în legătură cu articolul de mai sus; v. aici, minutul 26:15 până 37:00.