Mi-am propus să mă abat de la orice umbrire a timpului de aşteptare a sărbătorilor de iarnă şi să retrăiesc momente de poveşti în odăile încălzite cu lemn la un pahar de vin. Ciobanii se aflau în concediu. Dezghiocăm nucile şi le rânduiam pentru viitorii cozonaci.
Nu ştiu în ce ţară s-au născut parlamentarii şi dacă vreodată s-au oprit la vreo stână, dacă ştiu cum arată o turmă de oi.
Lecturile baladelor populare şi ale exegezelor legate de spaţiul carpatin, de arhetipurile ancestrale proprii nu numai românilor, Bucolicele, Mioriţa, operele lui Lucian Blaga nu fac parte din cultură lor de liceu.
Parlamentarii s-au gândit ei cum să nască legi noi şi să numere, să impună câinii de pază
ciobanilor, să apere interesele vânătorilor, ale importatorilor de produse alimentare.
Ne mândrim de ani cu transhumanţa, cu puţinele îndeletniciri milenare cu un specific autohton. Ce va mai rămâne după trecerea hoardelor de legiuitori, zapcii ? Parlamentarii nu se grăbesc să numere kilometrii de autostrada, şcolile în paragină şi jafurile comise în ultimele două decenii.
Puţini cunosc drumurile unei munci frumoase la vedere, cu sacrificii în practică. Ciobanii bat munţii în timpul verii, departe de casă, de cei dragi.
Ignoranţii găsesc desuet enunţul, ridicol, pueril.
Mă mândresc cu descendenţa din ţărani, născut la coadă vacii spre deosebire de nobilii parlamentarii cu vile în afară ţării, şi încorsetaţi în Armani.
Sibiul, oraşul emblemă cu ev mediu germanic împresurat de Mărginime cunoaşte o istorie demografică unică, de coexistenţă interetnică.
Ciobanii s-au deplasat la dată de 15 decembrie 2015 să protesteze în faţă clădirii Parlamentului din Bucureşti să-şi revendice drepturile.
Păşunile, obcinele, văile şi munţii devin terenuri de vânătoare protejate, sanctuare.
Mi-au atras atenţia cuvintele unui protestatar, mult mai relevante decât orice alt comentariu:
„Nu renunţ la nimic! Dumneata, dacă vii să-mi împuşti câinele, mor cu tine de gât! Am 80 de ani, înţelegi? Am eu pentru dumneata ac de pielea cojocului. Io în puşcărie nu mă duc. Aşa că, mă înţelegi: ori mă laşi în pace, ori… Stau cu dumneata, îmi fac o cruce şi noroc bun! Ăştia nu-s în stare să adune câinii vagabonzi din oraş şi vor să ne omoare câinii care ne apară de lupi, de urşi. Ei, parlamentarii, au câte 4-5 câini când vin la vânătoare. Şi noi nu avem voie să ne păzim oile. Dacă merg la munte… nu ştiu dacă aţi umblat în partea ceea, Borşa… acolo sunt lupi, urşi. Merg cu 300 de oi, vin cu 50. Mi-am făcut un săivan, am vreo 30 de hectare de pământ, am cumpărat cum am putut, am mai închiriat. Lâna am băgat-o în groapă şi am pus pământ pe ea, că nu ţi-o cumpără nimeni. Mieii mi i-o şutit. Brânză, dacă mă duc la piaţă, nu trece, omu’ n-are bani (…) Dacă am trei câini la turmă, ce va fac câinii aia dumneavoastră sau la parlamentari, ce fac, ce le dăunează? Au lemn la gât, nu iepuresc, nu nimic. Dar ei, când vin cu 5-6 câini şi cu jeep-urile şi ne înconjoară p-acolo păşunile tăte, au voie… Eu cred că şi acolo, în Parlament, îşi duc câinii. Vai de ţară noastră, ce a ajuns!”