să-ţi povestesc despre rutina oraşului care nu doarme-
aşa i se spune oraşului de aici şi el nu deschide pleoape grele de ţiglă
doar se întinde leneş în linii albe peste cerul veşnic senin.
nici pescăruşii după somn
nu stau în balcoane
strigătul lor nu se aude, rareori plutesc peste mare şi pescuiesc
seara doar stoluri de păsări de apă trec măcăind şi cormorani în tăcere
doar şacali caută mîncare în gunoi
dar oamenii sînt vulcani trecători.
la ora 7 e toamnă şi bine
trupul se îmbracă în lumină aurie
obiectele au umbre lungi şi copacii întind dantele pe asfalt
peste somnul pămîntului merg cu tălpile goale în iarbă
e atîta veselie de jur împrejur şi alergare de cîini.
maşinile de gunoi zguduie casele
camioane cu ciment claxonează
un vecin îşi ceartă nevasta molîie, copiii urlă, eu zîmbesc cu buze întinse
la ora opt curmalele sînt coapte, stropitorile mute, păsările mîncate
se face o linişte universală
merg.
ca omidă multicoloră se unduiesc şoselele
şi ea pufneşte în mii de voci
trupul ei cînd armonică, cînd întins.
peste oraş se scurg apoi valuri de arome
humusul fierbe nervos, pitele se umflă
soarele cască şi duduie.
nimic nu opreşte izvorul negru de cafea
el va curge la nesfîrşit peste zile şi nopţi bolborosind
apoi a doua mare tăcere vine spre seară, doar aşa în trecere prin paturile umede
maşinile pornesc cu faruri aprinse
muzica sfredeleşte pereţii
ventilatorul toacă aerul
apoi dorm.
uneori visez şi alerg pe cearşaf, dau din picioare:
într-o zi ne-am luat de mînă şi ne-am dus pînă la marginea curţii
acolo am făcut tabăra mare de corturi
am întins pături şi construit ziduri de cazemată în dungi tărcate
sub cearşafuri proptite în băţ am stat şi am rîs
era soare
pe picioare îmi creşteau mereu vînătăi şi purtam părul scurt
mi-aş fi dorit un frate să merg ţanţoşă apărată de el
sau un căţel.
cînd voi fi mare mă fac prinţesă cu palate şi rochii în volane
scafandru sau cosmonaut, gîndeam.
fetele cîntau pe scena din mijlocul cazematei
şi ele cîntau totdeauna frumos, aveau păr lung şi ochi albaştri
desigur erau cele mai frumoase din lume
ştiam cine le iubeşte, doar îmi povesteau băieţii, prietenii mei…
gemma se sperie şi-şi caută alt loc, întinsă lîngă spinarea mea
alteori visează chiar ea cu gheare în alergare se înfige uşor în carne
nu doare
mă trezesc şi mă întreb ce fruct s-o fi copt spre dimineaţă
dacă e răcoare
dacă norii stau sau o clipă sau mă înşeală
papagalii invadează pădurea şi uite,
eucalipţii au înflorit
din nou!
în cazemata de pături bate un vînt dinspre mare
cearşafuri se umflă catarge spre alte zări
din canale dogoarea ridică o duhoare
muşte obraznice muşcă din carne
sudoare
oraşul deschide tentacule flămînde şi mă înghite peste zi
se face linişte în mine
şi somn în lada cu jucării.
