Din când în când discut cu un prieten jurist din România evenimentele de acolo. Dânsul m-a autorizat ca, în măsura în care cred că consideraţiile lui ar fi interesante şi pentru cititorii publicaţiei ACUM, să le prezint cu menţiunea că nu doreşte să-i dau numele. Voi publica opiniile sale în ordine cronologică inversă.
* * *
17-11-2015 Între timp Dacian Cioloş a retras-o pe Cristina Guseth de la Justiţie.
http://www.libertatea.ro/detalii/articol/cristina-guseth-ministrul-propus-al-justitiei-premiera-audieri-ministri-propusi-558418.html
Întrebarea, care este retorică, este de ce Cioloş a propus-o pe doamna Guseth pentru a face parte din guvern, deşi putea să-şi dea seama după o convorbire de 30 min. cu aceasta, eventual în prezenţa unui colaborator cu pregătire juridică, că nu este potrivită pentru postul de ministru la Justiţie?.
De ce la Sănătate a fost propus un medic chirurg în vârstă de 27 ani, pe care nu-l recomandau performanţele manageriale? Ştim cu toţii, că tinereţea nu este o virtute.
În opinia mea, astfel de „rezultate ale muncii” se datoresc înţelegerilor dintre partide în cadrul cărora componenta profesionalism nu mai este avută în vedere. Nu este avută în vedere pentru că cei mai mulţi dintre politicieni sunt lipsiţi de moralitate şi există sute de exemple în acest sens.
„Strada” tocmai acest lucru l-a cerut politicienilor: promovarea valorilor autentice.
Or, deşi schimbarea guvernului s-a făcut la presiunea „străzii”, această schimbare de persoane nu garantează, după cum se vede, şi o schimbare de mentalitate.
Încă o dată sunt înfrânt în speranţa mea de schimbare în bine a clasei politice în ansamblul ei.
* * *
(15-11-2015) Lista lui Cioloş
Dacian Cioloş, prim ministru desemnat, a făcut lista pentru viitorul guvern, denumit de către presă guvern tehnocrat sau, altfel spus, cu membrii neafiliaţi politic.
Am fost surprins să constat că la Ministerul Justiţie este nominalizată Cristina Guseth, director a ONG-ului Freedom House, care însă nu are nici un fel de pregătire juridică.
Dintotdeauna la Ministerul Justiţiei deţinătorul portofoliului a fost o persoană cu pregătire juridică, chiar dacă această practică nu este scrisă în vreun act normativ, ea fiind o practică de la sine înţeleasă.
Această practică a existat şi atunci când era vorba de un guvern politic, numindu-se astfel un om politic, dar cu pregătire juridică.
Ministerul Justiţiei are printre atribuţiile sale principale şi atribuţia de iniţiativă legislativă. Compartimentul specializat din cadrul MJ întocmeşte proiectul de act normativ, care este avizat de secretarul de stat competent şi în final este semnat de către ministru, ministru care la rândul lui trebuie să-l susţină în Parlament, la comisii şi în plen.
Cum o să răspundă această doamnă la întrebările parlamentarilor jurişti în legătură cu multiplele aspecte din proiectul de act normativ? Oricât de bine ar învăţa lecţia dinainte, nu se poate descurca. Mai sunt şi alte probleme de strictă specialitate la care ar nu ar face faţă.
Cred că alegerea persoanei la MJ nu este potrivită.
Iată aici lista miniştrilor justiţiei în perioada modernă a României.
Am luat prin sondaj mai multe nume care nu-mi erau cunoscute şi am constatat că toţi aveau pregătire juridică. Dar cine ştie, poate doamna director de la Fundaţia Freedom House o să fie, până la urmă, un bun ministru.
Deocamdată, propunerea poate fi încadrată în categoria experimentului.
(16-11-2015) Între timp a avut loc audierea doamnei Cristina Guseth pentru postul de ministru al justiţiei la comisiile reunite ale Parlamentului României.
Potrivit celor mai mulţi comentatori, prestaţia a fost jalnică.
Eu am urmărit o parte din şedinţă, după care am trecut pe al post TV, întrucât nu am mai suportat situaţia penibilă în care s-a aflat această doamnă în timpul audierii. Membrii comisiilor abia îşi stăpâneau nemulţumirea faţă de răspunsurile doamnei Guseth.
La un moment dat lucrările şedinţei au fost suspendate, nu pentru vot, ci pentru ca reprezentanţii partidelor să informeze pe liderii de grupuri parlamentare că vor da vot negativ pentru Cristina Guseth. Ei bine, liderii de grupuri parlamentare le-au cerut probabil membrilor comisiilor să o valideze pe Cristina Guseth pentru postul de ministru, pentru că, în final, ea a fost validată pe post.
Halucinant!!! Este evident că PSD, partid care a plecat de la guvernare, are o înţelegere cu PNL ca toate propunerile lui Cioloş să treacă.
După toate manifestaţiile din stradă, care în esenţă cereau o îmbunătăţire a prestaţiei întregii clase politice, acum asistăm la înţelegeri între partide, care, dimpotrivă, promovează în postul de ministru o persoană care nu are pregătirea necesară pentru ocuparea acestui post.
Sunt dezgustat.
* * *
(13.11.2015) În legătură cu eliberarea din arestul preventiv a primarului Cristian Popescu – Piedone
Autosesizarea Consiliului superior al Magistraturii (CSM) după eliberarea din arestul preventiv a primarului Cristian Popescu – Piedone a creat controverse în presă şi aceasta pe bună dreptate.
Potrivit art. 44 (1) din Legea nr. 317/2004, Consiliul Superior al Magistraturii îndeplineşte, prin secţiile sale, rolul de instanţă de judecată în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor şi procurorilor. Această instanţă statuează:
– asupra faptelor prevăzute în Legea privind statutul magistraţior nr. 303/2004,
– precum şi asupra exercitării funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă de către aceştia, dacă fapta nu constituie infracţiune.
Abaterile disciplinare sunt prevăzute în Legea nr. 303/2004 la art. 97 lit.a-e.
Acţiunea CSM a creat un curent de opinie în presă şi în rândul publicului, afirmându-se că judecătorul care a dispus eliberarea din arestul preventiv a primarului Cristian Popescu – Piedone urmează să fie anchetat pentru că a dispus măsura eliberării din arestul preventiv. Această afirmaţie constituie o gravă confuzie cu privire la atribuţiile judecătorului.
Deciziile dispuse de judecător în cursul procesului pot fi cenzurate numai de către instanţa superioară, şi anume în cadrul exercitării căilor de atac. CSM nu este abilitat să se autosesizeze cu privire la acest fel de decizii.
În speţă, poate că judecătorul şi-a exercitat funcţia cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, acţiuni pentru care CSM are indicii, dar pe care noi nu le cunoaştem încă. Să aşteptăm rezultatul anchetei.
Din păcate, percepţia celor mai mulţi ziarişti, dar şi a publicului, este că judecătorul urmează să răspundă pentru că l-a pus în libertate pe Piedone.
O astfel de percepţie trebuie corectată, pentru o minimă educaţie juridică a cetăţenilor.
Iată aici un articol ulterior din Hotnews consacrat acestui subiect şi care argumentează în acelaşi sens.
@ Alex. Leibovici
Fără îndoială că trebuia făcută publică inconsecvenţa în modul de formare a unui guvern tehnocrat – doar din specialiştii de vârf pe fiecare domeniu!
Dar afirmaţia Dvs. din fraza de început:
„Dacian Cioloş, prim ministru desemnat, a făcut lista pentru viitorul guvern, denumit de către presă guvern tehnocrat sau, altfel spus, cu membrii neafiliaţi politic.” este cel puţin incomplectă, pentru că ideia principala la formarea acestui guvern era ca treburile ţării să fie conduse, în fiecare domeniu, de specialişti şi nu de nişte politicieni care habar nu au ce conduc (exact cu situaţia doamnei Guseth!!).
Cum se raţionează în matematică:
Este îndeplinită condiţia de „este necesară” ca să nu fie afiliaţi politic, dar nu „şi suficienţă”, pentru că un ministru trebuie să fi şi specialist pe domeniul său!
@Alex.
> Între timp a avut loc audierea doamnei Cristina Guseth pentru postul de ministru al justiţiei la comisiile reunite ale Parlamentului României. Potrivit celor mai mulţi comentatori, prestaţia a fost jalnică. Eu am urmărit o parte din şedinţă, după care am trecut pe al post TV, întrucât nu am mai suportat situaţia penibilă în care s-a aflat această doamnă în timpul audierii. Membrii comisiilor abia îşi stăpâneau nemulţumirea faţă de răspunsurile doamnei Guseth.
Şi eu am urmărit la TV o parte din audiere. Am dat peste ea întâmplător.
Îmi amintesc de un membru care nu a pus nici o întrebare, dar a vorbit totuşi câteva minute în şir, fără să fie întrerupt de conducătorul şedinţei (care doar după intervenţia respectivă a „făcut mişto” de ea).
Alţi câţiva nu ştiau cum să-şi exprime mai bine fericirea că o vor avea pe CG ca viitor Ministru al Justiţiei.
Un altul, în loc să pună doar o întrebare, aşa cum era prevăzut, a fost lăsat să pună nestingherit cel puţin trei, iar CG a trebuit să răspundă la toate întrebările puse.
O juristă din comisie i-a pus lui CG o întrebare tehnică (probabil elementară), la care CG a răspuns ca un viitor ministru politic, şi nu ca un tehnocrat, şi anume că aceasta nu va fi treaba ei ca ministru. Aşa întrebare, pusă cuiva despre care se ştie că nu este de specialitate, aşa răspuns! Mi-a displăcut profund rânjetul maliţios de pe faţa celei care a pus întrebarea.
Găsesc că prestaţia doamnei Cristina Guseth (CG) a fost la nivelul prestaţiei membrilor comisiei care îi puneau întrebări, sau, cu alte cuvinte, că se merită unii pe alţii.
> După toate manifestaţiile din stradă, care în esenţă cereau o îmbunătăţire a prestaţiei întregii clase politice, acum asistăm la înţelegeri între partide, care, dimpotrivă, promovează în postul de ministru o persoană care nu are pregătirea necesară pentru ocuparea acestui post.
Partea de înţelegere este o presupunere. PNL-ul a spus de la început că va accepta orice candidat de prim ministru pe care îl va propune Preşedintele. De aici rezultă şi acceptarea automată a candidaţilor miniştri propuşi de viitorul prim ministru. PSD-ul, dat jos de stradă de la guvernare, sub privirea satisfăcută a Preşedintelui, şi-a cam înghiţit limba în gură şi aşteaptă vremuri mai bune pentru partid.
> Sunt dezgustat.
Plus ça change, plus c’est la même chose, spunea unchiul meu de 100 de ani, care nu se mai uita demult la TV 🙂
Din partea prietenului meu jurist din România:
Referitor la comentariul domnului Sfartz Pincu este necesar să fac o precizare.
Menţiunea „neangajaţi politic” nu-mi apartie, ea fiind preluată dintr-un interviu a lui Dacian Cioloş, care probabil a considerat-o mai potrivită.
Dacă Cioloş ar fi spus „specialişti de vârf neangajaţi politic”, foloseam în textul meu această caracterizare a listei de guvern.
Aşadar, nu eu trebuie să fac completarea, care şi în opinia mea este de bun simt şi s-ar impune.
Este însă vină mea că nu am făcut această precizare.
În consecinţă, nemulţumirea domnului Sfartz Pincu ar trebui îndreptată către primul ministru, la ora aceasta în aşteptarea votului de încredere al Parlamentului.
Guvern tehnocratic
După acest profesor de politologie, un guvern tehnocratic este unul în care:
– membrii nu sunt politicieni de carieră, adică nu au candidat la posturi elective (dar pot să fie afliaţi politic)
– dar se presupune că sunt experţi în domeniile legate de ministerele respective
Şeful guvernului tehnocratic poate să fie sau să nu fie un politician de carieră.
După cunoştinţele mele, Dacian Cioloş nu este afiliat politic (adică membru al unui partid) şi nu este politician de carieră – în sensul definit mai sus.
@Alex. Leibovici
Daca Mario Monti are perfecta dreptate, in schimb a treia afirmatie, care nu stiu daca Va apartine sau este a lui Monti, nu o consider suficienta!!
Un prim-ministru trebuie sa fie un vizionar, si bine pregatit profesional intr-un anume domeniu (cum este cazul Domnului Dacian Cioloş!), care de voie de nevoie se va ocupa in sfarsit de potentialul Romaniei in domeniul bio-agriculturii, dar si un enciclopedist cu cunostiinte largi de economie politica si strategii de dezvoltare,(cum este tot Domnul Dacian Ciolos!:).
@Sfartz Pincu
> Mario Monti are perfecta dreptate…
De fapt Monti nu spune nimic, articolul este o convorbire cu un politolog din New York despre ce este un guvern tehnocratic, cu exemple despere guvernele tehnocratice din acel moment (2011): Monti în Italia şi Papademos în Grecia.
> a treia afirmatie, care nu stiu daca Va apartine sau este a lui Monti, nu o consider suficienta!!
Este vorba de asta: „Şeful guvernului tehnocratic poate să fie sau să nu fie un politician de carieră” ??
Este din articol, deci este o constatare a acelui profesor.
> Un prim-ministru trebuie sa fie un vizionar,
Trebuie… multe „trebuie” !
> bine pregatit profesional intr-un anume domeniu
Profesorul zice că pentru in prim-ministru asta nu este obligatoriu
> Dacian Cioloş… care de voie de nevoie se va ocupa in sfarsit de potentialul Romaniei in domeniul bio-agriculturii
Atâta timp cât este prim-ministru, are treburi muuult mai importante de făcut.
Pe de altă parte, agricultura biologică nu aduce în cele din urmă nimic consumatorului şi rămâne doar o pompă de subvenţii pentru unii agricultori – din banii contribuabililor. Am impresia că iese din modă şi că statele nu mai sunt atât de dispuse să subvenţioneze.
Nu cred că există o piaţă prea mare pentru produsele bio în România, iar la export pot avea succes numai dacă consumatorii străini vor avea încredere în marca bio din România… ceea ce mă îndoiesc că se va întâmpla.
Deci mi-e teamă că şi cu bio se va întâmpla acelaşi lucru ca şi cu electricitatea solară : oamenii o să fie puternic subvenţionaţi ca să se lanseze pe calea asta, apoi subvenţiile se vor tăia şi oamenii vor fi lăsaţi cu fundul în baltă…
@Sfartz Pincu
>Un prim-ministru trebuie sa fie un vizionar, si bine pregatit profesional intr-un anume domeniu (cum este cazul Domnului Dacian Cioloş!), …, dar si un enciclopedist cu cunostiinte largi de economie politica si strategii de dezvoltare,(cum este tot Domnul Dacian Ciolos!:).
Păi să vedem cum le demonstrează activitatea lui pe toate cele:
„După absolvirea masteratului a lucrat ca agroeconomist stagiar la Comisia Europeană de la Bruxelles, … . Pentru o perioadă (martie 1998 – octombrie 1999) este directorul Programului de dezvoltare rurală locală în Argeș,… Lucrează apoi coordonator al programelor de cooperare franco-române în dezvoltare agricolă și rurală … Între anii 2002–2003 a lucrat la Comisia Europeană, Delegația CE în România, ca manager în domeniul agriculturii și dezvoltării rurale SAPARD. … În data de 9 februarie 2010 Parlamentul European a acordat votul de învestitură Comisiei Europene condusă de José Manuel Barroso (în care DC a fost Consilier pentru Agricultură – VM). După încetarea mandatului comisiei Barroso, Cioloș a ocupat funcția de consilier al noului președinte al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker”.
https://ro.wikipedia.org/wiki/Dacian_Ciolo%C8%99
Nu am putut afla cum s-a arătat ca un vizionar, şi nici ca un bun economist. Politica agrară a Europei unite a fost întotdeauna călcâiul lui Ahile a acesteia, în care s-au dus cam o treime din fondurile uniunii, în diferitele forme în care aceasta a funcţionat.
Pe mine acest funcţionar european nu mă impresionează. Ani buni DC a fost în afara ţării, activând ca un tehnocrat superior de Bruxelles. Aceasta explică de ce şi-a luat în bună parte de acolo membrii potenţiali ai guvernului său, la doi dintre ei (10% din guvern) fiind obligat să renunţe imediat după ce i-a propus.
Mai departe se aplică Legea lui „Om”: Om trai şi Om vedea.
@Victor Manta
Cred că aţi făcut comentariul înainte ca Cioloş să-şi fi prezentat programul guvernului său. Este un program vizionar, în care pe primul loc sunt – însfârşit – investiţiile! La Ponta, pe primul loc era cumpărarea de voturi pentru alegerile viitoare – prin creşteri nejustificate de salarii şi acordarea de alte pomeni !
@Sfartz Pincu
> Este un program vizionar (al guvernului Cioloş – VM), în care pe primul loc sunt – însfârşit – investiţiile!
Vă recomand să citiţi programul cu mai multă atenţie.
„In primul rand, acest Guvern va asigura organizarea alegerilor programate in cursul anului 2016”.
Nu că n-ar fi importante alegerile, dar investiţiile nu sunt „pe primul loc”, aşa cum afirmaţi.
Alte concentrări şi priorităţi din program:
„În acest sens, Guvernul se va concentra pe identificarea si eliminarea vulnerabilitatilor in absorbtia fondurilor europene”.
Adică se va concentra nu pe investiţii, ci pe primirea mai multor pomeni, şi mai repede. Pomenile or fi ele bune şi frumoase (dacă sunt investite cu folos şi nu se sustrage din ele), dar dv. ar trebui să fiţi împotriva lor, deoarece nici o întreprindere nu poate concura ceva ce vine gratuit.
„Investitiile in infrastructura vor fi tratate cu prioritate, vazute fiind ca elementul esential in deblocarea potentialului de atractivitate investitionala a Romaniei; stadiul proiectelor care sunt in curs pe toate tronsoanele pan-europene (rutiere si CF) vor fi evaluate pentru a se grabi derularea lor”.
Toate citatele din program sunt de aici: http://media.hotnews.ro/media_server1/document-2015-11-16-20595735-0-programul-guvernare-guvernului-ciolos.pdf
Să trec peste neconcordanţa „stadiul” – „vor fi” şi să observ că nu este nimic „vizonar” aici, aşa cum îi lăudaţi. Că se vor face evaluări şi se va grăbi derularea proiectelor am tot auzit şi înainte, dar de exemplu autostrăzile lipsesc în continuare.
Mă mir că, după atâţia ani de promisiuni neîndeplinite de unii şi de alţii, vă lăsaţi ademenit de noi promisiuni ale politicienilor, fie ei şi tehnocraţi/independenţi, sau cum vor ei să se numească.
Doar în treacăt, dacă ar fi să ne amintim de promisiunile din tinereţea noastră, acum ar fi trebuit să trăim cu toţii în comunism (fiecăruia după nevoi, de la fiecare după posibilităţi). Dacă aţi uitat cumva, vă amintesc eu.
[…(am suprimat partea care este pur atac la persoană) / Mod.] Atât s-a definit acest guvern drept „tehnocrat” că aproape am început să cred și cu gulguta asta. Să fim serioși, eu sunt convins că lumea folosește termenul „tehnocrat” fără să știe ce înseamnă. Păi ce tehnocrat ar fi fost dna Guseth ori tinerelul ăla pozat în chiloți?
Încerc să am o minimă stimă pt dl Cioloș care, la rigoare, ar putea fi tehnocrat, poate singurul din acest guvern.
@Johhny Walsh
>Încerc să am o minimă stimă pt dl Cioloș care, la rigoare, ar putea fi tehnocrat, poate singurul din acest guvern.
Încerc să vă ajut, propunându-vă spre citire un articol despre fostul domn comisar – v. aici.
Mai amintesc faptul că fostul comisar a administrat o treime din bugetul UE, funcţie pe care mulţi o consideră a fi una politică – v. aici.
Mai multe lucruri despre Politica Agricolă Comună pot fi aflate de exemplu de aici.
@Victor
> Încerc să vă ajut, propunându-vă spre citire un articol despre fostul domn comisar – v. aici. http://www.bitpress.ro/dezvaluiri/dacian-ciolos-un-nume-direct-legat-de-experimente-cu-substante-cancerigene-pe-agricultura-romaneasca-1243573
Articolul se intitulează „Dacian Cioloş, un nume direct legat de experimente cu substanţe cancerigene pe agricultura românească”. Substanţa incriminată este „Initium”, fabricată de BASF. Căutând acest cuvânt pe google.ro (şi selecţionând numai siturile din RO), se vede că la începutul anului 2010 s-a desfăşurat în România o intensă campanie contra acestei substanţe. Articolul citat mai sus este o reluare şi adaptare a acelei campanii.
Este de observat că nicio publicaţie mainstream nu aderase la acea campanie anti-Initium. În schimb, Google ne listează publicaţii numite „Farmacia naturii”, „Yoga esoteric”, „Cuvântul ortodox”, etc. Din contra, un articol din relativ respectabilul Financiarul aduce claritate.
În ce a constat campania din 2010? Prima referinţă pe care o furnizează google.ro este „Codex Alimentarius aduce otrava in magazinele din Romania„. Câteva citate:
Dar dacă avem curiozitatea şi aruncăm noi înşine o privire pe această fişă de evaluare, vedem (secţiunea Health issues) că produsul tocmai că NU este carcinogen, mutagen, perturbator endocrin, neurotoxic, iritant respirator, cutaneu sau ocular. În cel mai bun caz, autorul articolului a interpretat greşit ce înseamnă „X” în coloana respectivă.
Aceeaşi fişă ne informează că produsul este deja aprobat pentru utilizare în următoarele ţări: Belgia, Germania, Estonia, Franţa, Ungaria, Italia, Lituania, Letonia, Olanda, Slovenia, precum şi în diferite ţări pe alte continente.
Campania de la începutul lui 2010 a dat naştere şi la o intervenţie româneacă alarmată în Parlamentul European (v. aici) şi un răspuns care lămureşte despre ce este vorba.
Revenind la Cioloş şi „Initium”: prima referinţă (bitpress.ro) din comentariul tău afirmă că „după ce Decian Cioloş primea postul de comisar pentru Agricultură” la UE, acesta a „acceptat ca România să fie prima ţară din lume care face experimente periculoase pe proprii cetăţeni!”. Ori acelaşi bitpress.ro scrie că „Institutul pentru Sanatate Publica Bucuresti a acordat, in septembrie si octombrie 2009, avizul sanitar pentru [Initium]”, numai că în acel moment Cioloş nu mai era ministrul agriculturii în România (2007-2008) şi încă nu era comisar pentru Agricultură la UE (2010-2014). Publicaţia Bitpress este un site de „dezvăluiri”, care probabil înseamnă „scurtături”…
Deci: atenţie la referinţele pe care le dăm!
>Deci: atenţie la referinţele pe care le dăm!
De acord, uneori trebuie săpat mai adânc.
Aştept şi un comentariu al cuiva despre dl Cioloş „tehnocrat”, care a coordonat, în calitatea lui de comisar european, _Politica_ Agricolă Comună (PAC). Mi-ar place să aflu că nu a fost vorba despre politică, ci despre agronomie, horticultură sau ceva asemănător.