caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Opinii



 

Socialul, Economicul, Politicul si Financiarul

de (4-2-2008)

MOTTO:
„Fericirea inseamna sa faci ceea ce iti place la nivel de arta”

As dori sa expun cateva reflexii privitoare la perceptiile personale asupra celor patru mai sus enuntate domenii ale activitatii creatoare umane.
Sa incepem, asadar, cu Socialul, spatiul in care oamenii interfereaza, comunicand liber, artistic, impartasind bucurii si neimpliniri din orice aspect al vietii. In opinia mea, calitatea vietii spirituale a unei comunitati este direct si strans relationata de bogatia vietii sociale. Infinitatea de exprimari ale speciei umane presupune adoptarea unui grad ridicat de toleranta a celorlalti, constituind principalul atu pe care societatea romaneasca l-a conservat si l-a dezvoltat in existenta sa milenara.
Pe de alta parte, insa, Economicul este contextul exploatarii capacitatilor speciei in scop pur evolutiv, ca suport al spiritualitatii, de altfel in prezent aceasta menire fiindu-i denaturata in favoarea si interesul anumitor detinatori a tot soiul de resurse pasibile unor schimburi inechitabile valoric.
Aici, romanii ar trebui mai intai sa-si cunoasca resursele pe care inca le mai detin si apoi sa-si dozeze atent eforturile pentru a evita esecurile generate de manipularea lor de catre interese straine celor ale Statului Roman.
Politicul a luat fiinta din cauza Fricii. Frica de a pierde Puterea. Puterea de a manipula Multimile si masele, de a impune si colecta taxele, inventate sub pretextul „bunastarii publice”, pentru a-si mentine intangibilitatea, ea fiind in esenta contraproductiva la nivel de specie. Observam insa cum, pe parcursul istoriei documentate cel putin, politicului ii revine rolul superior de a interfera toate domeniile de activitate umane, de a le reglementa si a le sprijini dezvoltarea.
Romanii ar putea sa-si dezvolte o politica integrata in sistemul european, participativa si generatoare de solutii si proiecte viabile regional, national si international.
Financiarul este taramul de creatie al „artizanilor” acestei lumi deocamdata falimentare. De aici se vede totul, se stie totul. Simpla incadrare intr-un oarecare „100%” ofera toate informatiile necesare proprietarilor de fonduri de investitii, societatilor bancare si de asigurari, ai burselor, oameni care pot influenta si deci hotarasc cu incidenta asupra bugetelor tuturor statelor nationale, a politicilor regionale si a zonelor de influenta.
Romanii pot invata din experienta impartasita a acestor oameni si pot percepe parghiile si mecanismele de reglare pentru a se proteja de speculantii de pe piata globala.

„Exista doua feluri de oameni: cei care muncesc si cei care trag foloasele.”
(Mohandas Karamcand „Mahatma” Gandhi)

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
PARTICIPAREA AMBASADORULUI ROMANIEI, ADRIAN VIERITA, LA TURNEUL AMBASADORIAL AMERICANO-ROMAN

Ambasadorul Romaniei in SUA, Adrian Vierita, va participa, impreuna cu Ambasadorul SUA, Nicholas Taubman, in perioada 4-8 februarie 2008, la...

Închide
3.133.156.128