Acum douazeci de ani lucram ca taximetrist în scopul de a-mi întretine familia.
Într-o noapte am fost solicitat pentru o comanda la orele 2:30 a.m., cladirea unde eram chemat, era complet în intuneric, cu exceptia unei singure lumini la o fereastra de la parter…
În asemenea circumstante, multi taximetristi ar claxona o data sau de doua ori, ar astepta un minut si apoi ar pleca… daca nimeni nu-si facea aparitia. Dar, pentru ca eu am vazut multi oameni care depindeau de un taxi, fiind singurul lor mod de transport, am asteptat cu rabdare sa apara solicitantul, insistând claxonatul.
Daca nu mi se parea un pericol, întotdeauna mergeam la usa clientului, bateam sau sunam cu insistenta, pâna aparea cineva.
Deci, am mers si am batut la usa. \”Trecuse un timp foarte scurt\”… si mi-a raspuns vocea firava, a unei persoane mai în varsta.
Auzeam un zgomot venit din interior, care parea ceva care era tras pe pardosea.
Dupa o pauza lunga, usa s-a deschis si a aparut o femeie, mica de statura, în jur de vreo 80 de ani, care se afla în fata mea. Purta o rochie colorata si o palarie mare dintr-un material catifelat, ceva asemenator cu o femeie dintr-un film al anilor ’40…
Lânga ea era o valiza mica de nylon, cea pe care eu o auzisem târsâind-o… Apartamentul arata în interior ca si cum nimeni n-ar mai fi locuit acolo de ani de zile… Tot mobilierul era acoperit cu cearceafuri albe, asa cum multi procedeaza atunci când pleaca în vacanta pentru un timp mai îndelungat.
Pe pereti nu era nici un ceas, nici tablouri, pe mobile nici un bibelou, sau alte lucruri de ornament.
Intr-un colt era un panou plin cu fotografii. Totul mi s-a parut straniu…
La un moment dat, Doamna, pentru ca parea a fi o adevarata Doamna, mi s-a adresat spunându-mi:
\”Ati putea sa-mi duceti bagajul la masina?\”
Am dus valiza la masina si apoi m-am intors ca sa ajut femeia, care parea destul de nesigura pe picioarele ei. Ea m-a luat de brat ca sa se sprijine si am mers incet spre masina. A continuat sa-mi multumeasca pentru amabilitatea mea.
\”Nu e mare lucru\”, i-am raspuns, \”consider ca este normal sa procedez ca atare, încercând sa-mi tratez pasagerii asa cum as dori ca si mama mea sa fie tratata la rândul ei.
\”Oh, sunteti un baiat asa de bun!\” zise ea.
Cand am intrat in masina, mi-a dat o adresa unde trebuia sa ajunga si apoi m-a intrebat, daca mai înainte as putea s-o plimb putin prin centrul orasului… Nu era înca lumina afara. I-am raspuns ca \”Nu este nici o problema, dar ca nu este calea cea mai scurta pentru adresa unde dorea s-o conduc\”.
\”Oh, nu conteaza\” spuse ea. \”Nu ma grabesc. Eu acum merg spre azil…\”
M-am uitat in oglinda retrovizoare. Ochii ei erau
scanteietori…
\”Nu mi-a mai ramas nimeni din familie…\” a continuat
ea. \”Doctorul spune ca nu mai am mult timp…\”
In tacere am oprit ceasul de taxare.
\”Pe ce ruta ati vrea sa merg?\” am intrebat.
Pentru urmatoarele doua ore am condus-o prin oras.
Mi-a aratat cladirea unde odata… ea lucrase ca liftier.
Am condus-o prin cartierul unde ea si sotul ei au
locuit cand erau proaspat casatoriti. Am trecut prin fata unui magazin cu mobila, care odata fusese o sala de bal unde obisnuia sa mearga la dans pe vremea cand era
domnisoara… Uneori, ma ruga sa opresc in fata unor
cladiri sau colturi de strada contempland in tacere ceea ce o înconjura, ca si cum ar fi dorit sa retraiasca timpul trecut… al tineretii, al vietii ei.
Cum primele raze de soare începusara sa-si faca aparitia, mi-a spus dintr-odata:
\”Sunt obosita… Hai sa mergem unde trebuie sa ajung\”.
Am condus in tacere spre adresa pe care mi-o daduse.
Era o cladire ieftina, o casa mica, cu un drum de parcare care trecea pe sub o portita. Doi barbati au venit imediat spre taxi cu un scaun rulant, ca sa ne întâmpine, Doamna fiind imediat instalata în scaun. Erau atenti si concentrati asupra fiecarei miscari pe care o facea femeia.
Am deschis portbagajul si am dus micuta valiza pana la
usa casei..
\”Cat va datorez?\” m-a întrebat Doamna, care îsi cauta portmoneul în geanta.
\”Nimic\” am zis eu.
\”Dar trebuie si tu sa te intretii\”, mi-a zis.
\”Nu va faceti griji… sunt si alti pasageri\” am raspuns eu. Aproape fara sa ma gândesc m-am aplecat si am îmbratisat-o ca pe mama mea, iar ea m-a strâns cu putere, de parca ar fi îmbratisat pe cineva apropiat…
\”Trebuie sa stii ca ai realizat un mare lucru, momente de mare bucurie pentru o femeie în varsta\” spuse ea. \”Îti multumesc din suflet.\”
I-am strans mana si apoi am plecat in lumina diminetii.
In spatele meu, o usa se inchisese… Era ca si sunetul de incheiere a unei vieti…
Nu am mai luat alti pasageri in tura aceea de lucru, eram prea bulversat.
.
Am condus pierdut in ganduri… Pentru restul zilei de-abia am mai putut vorbi. Ma cuprinsesera emotiile si trairile triste ale acelei Doamne.
Mi-am pus întrebarea ce s-ar fi întâmplat cu acea femeie, daca dadea peste un taximetrist mânios sau unul care ar fi fost nerabdator sa-si termine tura si sa-si încaseze banii?…
Ce-ar fi fost daca as fi refuzat sa iau comanda, sau doar sa claxonez o data si apoi sa plec?..
Privind retrospectiv, nu cred ca am facut ceva mai important in intreaga mea viata. În lumea pe care o traim, suntem conditionati sa credem ca vietile noastre se invartesc în jurul unor momente marete, instantanee, dar de mare importanta. Deseori însa, aceste momente marete ne iau prin surprindere – frumos împachetate pe care însa unii le-ar considera ca ceva infim, ceva neînsemnat.
OAMENII S-AR PUTEA SA NU-SI AMINTEASCA EXACT DE CEEA CE AU FACUT SAU CEEA CE AU SPUS, DAR INTOTDEAUNA ISI VOR AMINTI DE FELUL CUM I-AI FACUT SA SE SIMTA!!!
Viata aceasta s-ar putea sa nu fie \”petrecerea\” pe care o speram, dar cât timp suntem aici, pe Pamânt, putem \”dansa\”. In fiecare dimineata cand deschid ochii, imi spun: \”Ziua de azi este o zi speciala!\”
Amintiti-va asta, prietenii mei: nu ne mai putem intoarce niciodata în trecut, acesta e singurul Show pe care il jucam – ASTAZI.
Trateaza oamenii în felul în care ai vrea TU sa fii tratat ! Respecta aproapele si ajuta-l când are nevoie, ca lumea sa fie mai buna, mai întelegatoare, sa dispara egoismul si fuga dupa arginti.
FACI BINE, AI BINE.
* primita de la un corespondent din Paris