De o vreme, scandalul imens legat de taxele şi impozitele auto, mai ales de taxa de înmatriculare, de importuri, taxa de poluare şi rable, etc. ocupă primele pagini ale ziarelor şi încinge spiritele în multe talk-show-uri televizate. Majoritatea vorbitorilor iau apărarea „bietului român” care vrea şi el să conducă acolo, o maşină de import, săracul care s-a săturat de Dacii şi Aro-uri legate cu sârmă. Politicienii o fac cu gândul la alegeri iar moderatorii cu gândul la cotele de audienţă.
Dincolo de problema inechităţii sau a modificării permanente a legilor, a necesităţii unor fonduri pentru întreţinerea şi extinderea şoselelor, pentru reducerea sau combaterea poluării, nimeni nu vede sâmburele problemei şi nu are curajul, prezenţa de spirit sau imaginaţia de a explica ceea ce majoritatea românilor se pare că nu ştiu.
1) Că autoturismul, mai ales la salariul mediu din România, (dar la fel şi în tarile înstărite ale Europei) este un OBIECT DE LUX, care are preţul lui şi presupune o grămadă de cheltuieli permanente, că este un obiect la care, din păcate, acced foarte multe persoane care nu au efectiv nevoie. Există o „boală naţională” a maşinilor, cam fiecare român crede că trebuie neapărat să posede o maşină, chiar dacă e chior, ciung, oligofren sau sărac lipit, chiar dacă ar fi mai simplu să circule cu trenul, metroul, tramvaiul, bicicleta sau autobuzul, el face datorii, îşi vinde capra şi soacra, fură, amanetează tot, mai bine trăieşte în cort, dar trebuie să posede maşinuţa lui, chiar şi fără carnet de conducere. Aşa vrea muşchii lui! În mai toate ţările civilizate, posesorul de autoturism are un garaj sau măcar un loc de parcare rezervat. În majoritatea oraşelor României, trotuarele sunt locurile de parcare, iar în capitală, la vreo 2 milioane de autoturisme, există doar aproximativ 15 mii de locuri de parcare!
2) Că toate ţările Uniunii Europene, deci şi România, au un program de reducere a poluării, în cadrul căruia reducerea emisiilor şi gazelor de eşapament este pe primul loc. Această luptă cu poluarea costă sume imense, accizele la benzină şi impozitele normale fiind insuficiente. Problema mediului fiind de fapt legată de însuşi viitorul planetei, avem şi noi un ministru al mediului care are mâinile legate fără fonduri şi fără informarea populaţiei. România nu are autostrăzi în primul rând fiindcă nu are fonduri suficiente şi nu face calcule pe perioade lungi, ci doar de la un buget la altul, treacă-meargă. A confunda libertatea de circulaţie cu necesitatea de a fi posesor de autoturism este altă problemă, mai generală, (toţi oamenii s-au născut pietoni), dar nu trebuie şi nu putem de fapt să accedem la toate drepturile consfinţite de Constituţie. Între două drepturi fundamentale, dreptul la vot şi dreptul de a fi ales în funcţii, este o mare deosebire. Între dreptul de a poseda o maşină şi posibilitatea de a o finanţa, o alta. Românul se întinde mai mult decât îi e plapuma, cheltuieşte mult peste posibilităţi, şi asta o spun economişti şi bancheri, analişti cu acces la toate datele necesare. Concluzia? Vă rog să o trageţi şi singuri…
Dan Dănilă