Iată că s-a ajuns unde trebuia să se ajungă de mult timp: fostul preşedinte Ion Iliescu şi aghiotantul său devotat, fostul director al SRI, Virgil Măgureanu, se confruntă cu acuzaţia de participare şi chiar de instigare la crime împotriva umanităţii. Cei care au promovat minciuna, turpitudinea şi violenta, cei care au uzurpat puterea în acel tulbure şi însângerat sfârşit de decembrie al anului 1989, autorii morali şi chiar materiali ai sinistrei mineriade din 13-15 iunie 1990, vor fi traşi la răspundere. Reiau aici un articol scris împreună cu politologul Marius Stan, apărut pe platforma “Contributors”. Ni se pare, autorilor, de o incandescentă actualitate.
“Pe 3 martie, Ion Iliescu, urmaşul lui Nicolae Ceauşescu în fruntea României, cel care a patronat lichidarea, printr-un simulacru judiciar, a predecesorului său, în scopul de a salva ce se mai putea salva din moştenirile regimului comunist, împlineşte 85 de ani. Ion Iliescu a fost de câteva ori preşedinte al ţării. Primul său mandat a fost, neîndoios, unul contrarevoluţionar, deci s-a constituit ca o strategie restauratoare menită să conserve privilegiile unei nomenclaturi inepte şi cinice, iremediabil rapace şi coruptă. În acei şase ani, dominaţi de personalitatea de tip bolşevic a lui Ion Iliescu, premierii s-au numit Petre Roman, Theodor Stolojan şi Nicolae Văcăroiu. S-au încercat vagi reforme economice, dar ele au fost, practic, ucise în faşă. Confruntarea cu trecutul totalitar a fost refuzată în numele devotamentului pentru sarcinile prezente şi viitoare.
Amnezia a fost instituită ca politică de stat. Orientarea politicii externe a fost, în cel mai fericit caz, neprietenoasă în raport cu Occidentul. Partidele istorice şi societatea civilă au fost continuu calomniate şi agresate. În iunie 1990, Ion Iliescu, Petre Roman, Virgil Măgureanu şi alţi corifei fesenişti au organizat o acţiune barbară de suprimare a protestului non-violent anticomunist. În istoria României, Ion Iliescu este indisociabil legat de fasciile minereşti îndrumate de securiştii lui Măgureanu. Modelul politic al lui Iliescu a fost unul de tip sovietic, hruşciovist şi, doar până la un punct, gorbaciovist. Idealul său politic, culmea “liberalismului” său, s-a numit perestroika. Dincolo de aceasta, se căsca abisul democraţiei pluraliste, o zona interzisă mentalului iliescian.
În 1996, Ion Iliescu, forţat şi de presiunile externe, a acceptat, scrâşnind din dinţi, alternanţa democratică. Se prefigura o schimbare majoră în întreaga cultură politică a ceea ce până atunci nu fusese decât o pseudo-democraţie, funciar şi consecvent anti-pluralistă. Înfrăţirea cu formaţiuni extremiste gen PRM era proba că “social-democraţia” iliesciană se reducea la un penibil simulacru al valorilor stângii anti-totalitare. Din păcate, acea renovare radicală aşteptată de majoritatea cetăţenilor acestei ţări nu a avut loc în timpul preşedinţiei lui Emil Constantinescu. Serviciile secrete au continuat să se bucure de avantaje şi puteri cu totul neconforme unui stat de drept. Primenirea clasei politice s-a petrecut strict superficial, cu prea puţine consecinţe care să ducă la creşterea gradului de încredere al cetăţenilor în reprezentanţii lor. S-au făcut unele progrese pe linia statului de drept şi a justiţiei independente, dar vechile metehne au fost departe de a fi eradicate. Corupţia a prosperat. În acei ani, Ion Iliescu a sabotat, cât i-a stat în puteri, orientarea pro-occidentală a lui Emil Constantinescu şi a celor care îl sprijineau.
După revenirea ca preşedinte în compania lui Adrian Năstase (ajuns premier), Iliescu a încercat să se reinventeze ca imagine publică. A mimat o atitudine pro-NATO, s-a declarat chiar dezamăgit de întreaga experienţă a comunismului în secolul XX. A vorbit, într-o carte de dialoguri cu unul din autorii acestui articol, despre un “bilanţ global negativ” al comunismului. Dar nu a regretat niciodată public rolul său în mineriade, ostilitatea în raport cu valorile democratice, filosovietismul de-o viaţă, trecutul său de ideolog comunist. Dimpotrivă, a făcut tot posibilul pentru mistificarea şi măsluirea rolului său în timpurile lui Gheorghiu-Dej (participarea la represiunile anti-studenţeşti) şi Ceauşescu (ministru al tineretului, prim-secretar al CC al UTC, secretar cu ideologia, prim-secretar PCR la Iaşi, etc.). În decembrie 2006, s-a opus din răsputeri condamnării dictaturii comuniste ca ilegitimă şi criminală, i-a numit pe membrii Comisiei Prezidenţiale “un grup de scribălăi”. De-a lungul deceniilor scurse de la revoluţia din decembrie 1989, a fost principalul artizan al mistificării şi ocultării adevărului despre acel eveniment. A negat cât a putut natura anticomunistă a mişcării care a dus la prăbuşirea regimului Ceauşescu. În vara anului 2012, i-a susţinut pe puciştii Victor Ponta şi Crin Antonescu.
La ora actuală, Ion Iliescu este omagiat de Victor Ponta şi de ceilalţi exponenţi ai autoritarismului cleptocratic pe care îl numim pontocraţie. I se aduc omagii pentru “tot binele” pe care l-ar fi făcut, pasămite, României. în realitate, Ion Iliescu este numele unui trecut de care România trebuie să se despartă. Un trecut persistent şi toxic care a furat câtorva generaţii şansele de a trăi intr-o democraţie veritabilă. Nu a fost un Imre Nagy sau un Alexander Dubček, ci un reformist din interior, suspicios în raport cu orice aduce a spontaneitate civică. Îl înspăimântă tot ce i se pare spontan, se fereşte de “forţele stihinice”. Este simbolul însuşi ultra-centralismului birocratic. Ion Iliescu a fost politrucul tern al epocii comuniste, obedient, chiar servil în raport cu potentaţii epocii. Nu a mişcat în front, rezervele sale, atâtea câte au fost, erau de o eclatantă timiditate. Adică străluceau prin absenţă. Ion Iliescu este un dinozaur leninist, aparţine unei specii de fapt stinse. Au apărut alte voci neo-leniniste, cu alte mituri şi alte pasiuni (să ne gândim la “Syriza”, de pildă).
Leninismul lui Ion Iliescu este veşted, vetust, de un incurabil, frapant anacronism. Ca om politic, a făcut nespus de mult rău acestei ţări prin obtuzitate, exclusivism şi anti-democratism visceral. A eşuat la capitolul învăţare politică, a rămas fidel unei formule mentale îngheţată, rigidă, complet lipsită de viaţă. În fond, Ion Iliescu este ultimul stalinist, o relicvă a timpurilor terorii, minciunii şi fărădelegii.”
Vladimir Tismăneanu, 21-10-2015
Preluat cu permisiune de pe blogul autorului.
Tismaneanu infiereaza cu manie proletara [şters/Mod.]
Din partea moderatorului (A.L.): în partea din comentariul dv. pe care am şters-o, folosiţi pentru dl. V. Tismăneanu numele de „tismenetki”.
Ghinionul dv. este că eu am văzut această stâlcire a numelui dl. Tismăneanu numai pe siturile antisemite.
Deci aveţi un avertisment. Ştiţi desigur că la al treilea veţi fi blocat.
Cel mai bine ar fi ca Iliescu sa nu intre in istorie de loc.Un individ de teapa lui reprezinta tot ce eSte putred in Romania de azi. Hai sa uitam ca exista acum si in viitor!
@Charlie
>Hai sa uitam ca exista (Ion Iliescu – VM) acum si in viitor.
Nici vorbă nu poate să fie să îl uităm, nici pe el, nici pe ai săi! Să sperăm că măcar în ceasul al 12-lea se va face dreptate şi că Ion Iliescu va intra în istorie aşa cum era şi cum îl descrie dl. Vladimir Tismăneanu.
@Victor Manta
Ati uitat cum dispareau oameni din fotografiile conducatorilor sovietici cand se scria din nou istoria! Cea mai mare pedeapsa pentru un om este sa-l ignori complet. De pedepsit, fac pariu, nici nu este vorba. Niciun tribunal in Romania nu-l va atinge! Nici pe Roman, Nastase si ceilalti excroci!
@Charlie
>Ati uitat cum dispareau oameni din fotografiile conducatorilor sovietici cand se scria din nou istoria!
Nu, nu am uitat. De altfel dispăreau nu numai fotografiile, ci şi oamenii de pe ele. Un exemplu, mai puţin dramatic, este chiar unul din viaţa mea. Deşi nu eram un conducător, ci un tânăr cercetător ştiinţific, numele meu a fost şters cu tuş negru din diversele referinţe bibliografice ale fiecarui exemplar al ediţiei aniversare a institutului în care am lucrat în România comunistă. Titlurile lucrărilor, precum şi numele eventualilor colaboratori, au fost lăsate intacte.
Motivul pentru care am fost „eliminat din istorie” a fost că am părăsit ţara. De altfel nu eram singurul care a fost cenzurat, şi aş zice chiar că mă aflam într-o companie destul de selectă d.p.d.v. ştiinţific.
>Cea mai mare pedeapsa pentru un om este sa-l ignori complet.
Mă îndoiesc că este valabil în cazul nostru, în special deoarece nu poate fi ignorat rolul important pe care l-a jucat Ion Iliescu pe o perioadă îndelungată de timp şi nici popularitatea incontestabilă de care s-a bucurat. O mare pedeapsă pentru un om ca Ion Iliescu ar fi ca faptele lui şi ale complicilor săi să devină oficial cunoscute, iar el să-şi primească răsplata cuvenită pentru ele. Aceasta i-ar face poate pe unii dintre cei care l-au susţinut în trecut să-şi regândească opiniile şi preferinţele lor.
>De pedepsit, fac pariu, nici nu este vorba. Niciun tribunal in Romania nu-l va atinge! Nici pe Roman, Nastase si ceilalti excroci!
S-ar putea să aveţi dreptate, dar speranţa moare ultima. Dacă vă referiţi la Adrian Năstase, acesta a fost condamnat şi a stat în închisoare pentru fapte de corupţie.
@Charlie
>Niciun tribunal in Romania nu-l va atinge! Nici pe Roman, Nastase si ceilalti excroci!
Năstase este din altă piesă decât Roman, Iliescu şi alţii. Dar şi eu cred că Iliescu, Roman, Stănculescu, etc. nu vor fi condamnaţi în actualul proces redeschis al Mineriadei, dar nu pentru că au vreo protecţie („Niciun tribunal in Romania nu-l va atinge”), ci pentru că acuzaţia actuală – crime contra umanităţii – este fantezistă pentru că, după mine, ceea ce au făcut nu poate fi încadrat în definiţia din Codul Penal a crimei contra umanităţii, cum am explicat aici.
S-au trezit prea târziu: după 25 de ani de la producerea faptelor, orice acuzaţie plauzibilă (incitare/complicitate la omor, efectuarea cu mijloace ilegale a unor operaţiuni de menţinere a ordinii publice, etc.) este demult prescrisă.
A propos sa nu uitam ca Victor Ponta a fost recomandat de Nastase lui Iliescu care a fost foarte incantat cu „progresul” lui rapid!
[Mod: rog nu scrieţi cu all caps]
Ion Iliescu este exponentul structurilor care au preluat puterea în dec. 1989 și cel i-a „uns” pe ceilalți, pe Băsescu, pe Năstase, pe Ponta, pe Isărescu și pe toată echipa aflată în continuare la putere, putere reală și efectivă. Chiar dacă ar fi condamnat, este prea puțin și prea târziu, România de azi este cea modelată de Iliescu și de echipa lui în anii ’90. O șansă ar fi fost CDR, vă mai aduceți aminte, cum să nu, de vorbele cu care și-a încheiat Emil Constantinescu mandatul: m-a învins Securitatea. Din păcate, nu l-a învins numai pe el.
@Johnny Walsh
> vă mai aduceți aminte, cum să nu, de vorbele cu care și-a încheiat Emil Constantinescu mandatul: m-a învins Securitatea.
Da, am citit în multe locuri că E. Constantinescu a spus asta, dar n-am aflat niciodată la ce anume se referea şi ce anume i-a făcut Securitatea.
Ştiţi despre ce a fost vorba?
Căutând fraza pe Internet, prima referinţă de care am dat este asta – http://www.hotnews.ro/stiri-politic-6730235-emil-constantinescu-nu-spus-invins-securitatea-este-manipulare.htm – în care Constantinescu dezminte, în 2009, că ar fi spus aşa ceva…
@Johnny Walsh
>Chiar dacă ar fi condamnat, este prea puțin și prea târziu, …
Din multe motive, dintre care am mentionate unele în acest fir de discuţie, ar fi mai bine ca Ion Ilescu să fie judecat drept mai târziu decât niciodată.
E.C. poate dezminți, din păcate l-am auzit „în direct”, să spun așa. Atunci, în anul 2000, declarația sa a produs, în primele zile, ceva reacții, nu foarte ferme, apoi a fost „uitată”. Dacă nu a fost ștearsă (este așa de ușor să falsifici istoria), declarația există. Faptul că dezminte nici nu-l scuză, nici nu șterge declarația. Este, de altfel, o declarație publică, auzită de milioane de oameni la ora aceea.
E.C. a mai spus, mult mai recent, cu ocazia unei mese rotunde la TVR, că mineriada din 1999 a fost condusă de secția (nu știu dacă termenul „secție” a fost folosit, citez din memorie, dar interviul l-am urmărit în direct) KGB de la Paris (sau din Franța). Ciudat, în fața unei asemenea afirmații, NIMENI din cei de față nu a cerut detalii. Moderatorii de la TVR parcă nici nu au auzit o asemenea declarația absolut șocantă, nereluată în zilele următoare DE NICIUN POST DE RADIO ORI DE TELEVIZIUNE. La masa rotundă se afla și dl Meleșcanu, pe atunci directorul în funcție al SIE. A vorbit puțin la acea masă rotundă, foarte puțin. Ca de obicei, a vorbit mult, prea mult, E.C.
Dar sensul dezbaterii nu era acesta, ci I.I. și intrarea sa în istorie. Chiar dacă, la rigoare, I.I. ar fi condamnat (este extrem de puțin probabil, dar să admitem), va fi mult prea târziu și fără finalitate. România actuală este condusă, efectiv condusă, în punctele cheie, de oamenii unși de I.I. Dacă ar fi efectiv condamnat, și asta repede, anul viitor, ar însemna că și cei unși de el ar fi condamnați. Tăvălugul ar fi prea mare. Structura politică, economică și mentală a României nu suportă așa ceva. Acest lucru se vede pe „marea schimbare” prin alegerea lui Klaus Iohannis ca președinte, în care, ca mulți alții, am crezut și eu. Am plîns chiar: colosal, mi-am spus, românii au ales un neromân președinte, iată dovadă de maturitate. Da, maturitatea este evidentă, dar la fel de evident este că K.I. este o marionetă. Păi cum, Ponta își bate joc de el, spunînd că „s-s dus la Bruxelles ca surda la horă” (asta e recentă, nu-mi spuneți că nu știți de declarația asta), iar câteva zile mai târziu spune, senin, că a avut discuții cu Ponta. Deci nu numai că Ponta nu și-a dat demisia, cum îi ceruse președintele țării, ba chiar – ca să spun românește – cel căruia i s-a cerut demisia îl ia la mișto umilindu-l pe președinte. Nu e nevoie să faci studii de politologie ca să pricepi despre ce este vorba…
Situația este mult mai cumplită decât pare, dle Leibovici, dv. chiar nu vă dați seama? Sau mimați că nu vă dați seama, cultivând acel sâmbure de speranță pe care fiecare îl avem în noi și ne face un pic mai fericiți decât ar trebui să fim.
@Victor Manta.
Istoricește vorbind, da. Practic vorbind, nu. Prea târziu. Nu de modele are nevoie istoria, are destule, ci de validarea lor, dar LA TIMP. Dacă e prea târziu, validarea e inutilă, devine ea însăși istorie, deci uitare.
Și încă o vorbă și gata: mandatul CDR 1996-2000 a fost o șansă colosală pentru istoria noastră. Anul 2000 însă a readus la putere aceeași echipă, dar deja mult mai dură, răzbunătoare, foarte bine exprimată de acel purtător de cuvând al PSD: „ciocul mic, sunteți în opoziție”. Neo-comuniștii lui Iliescu și Năstase reveneau triumfător la putere, ajutați și de Emil Constantinescu și de Victor Ciorbea și de alți pretinși democrați care, în momentul critic și crucial al istoriei noastre, s-au retras din joc. Bicefalitatea Iliescu-Năstase a fost catastrofală pentru România anilor 2001–2004, era necesară o schimbare, oricare. Dar deja discuția se complică prea mult… Cine mai are timp de asemenea nuanțe? de asemenea detalii? Geopolitica ne macină: situația din Siria și din Irak, migrația unor masse imense de oameni dinspre zonele de conflict spre Europa, gardurile de sârmă ghimpată, Grecia și zona euro etc. etc. cine mai are timp de Ion Iliescu, de Emil Constantinescu și de alte alea?
@Johnny Walsh
> E.C. poate dezminți, din păcate l-am auzit „în direct”, să spun așa.
Să repet totuşi întrebarea, deoarece văd că nu aţi răspuns: „am citit … că E. Constantinescu a spus asta, dar n-am aflat niciodată la ce anume se referea şi ce anume i-a făcut Securitatea. Ştiţi despre ce a fost vorba?„
@ Al Leibovici. Nu am ce răspunde, interviul cu E.C. datează din anul 2000, a fost mai lung iar, la ora aceea, destul de comentat. La afirmația „m-a învins Securitatea”, moderatorul a reacționat (spre deosebire de cei doi la TVR anul trecut): „cum, nu ați putut controla serviciile de informații?”. Ba da, a fost răspunsul ferm, pe acestea da, le-am controlat ferm. Și subiectul a fost abandonat.
Eu nu am ce răspunde la întrebări fără obiect și care indică modul dv. „original” de a trata o problemă: superficial și ignorând ceea că nu vă convine sau care se opune ideilor dv. preconcepute. Interviul acela a fost faimos la acea dată. Poate că, ulterior, E.C. a regretat cele spuse sau a dorit să arunce asupra acelor structuri oculte și, cert, foarte puternice, modul său greșit de a face politică. În 2002, E.C. a dorit să reintre în viața politică, după ce dispăruse efectiv doi ani. Era însă prea târziu. PNȚCD fusese practic destructurat, iar PNL se zbătea între viață și moarte; între timp, s-a apropiat cu pași repezi spre cosciug, cu dna Gorghiu și dl Blaga pe post de șefi de serviciu funerar.
Citați, de asemenea, incorect: nu am spus că am citit, am spus că am fost martor ocular și auditiv la acele evenimente. Eu am trăit direct istoria, dle Leibovici, nu din auzitelea și citind pe ici, pe colo prostiile de pe internet. Cine dorește să analizeze istoria reală trebuie să o trăiască direct și real, cine nu dorește ori nu poate ar fi mult mai bine să se abțină de la comentarii pe teme pe care nu le stăpânește.
Cu aceasta, am încheiat discuția, nu mai puneți întrebări aiurea, recitiți și, dacă mai aveți nevoie de informații, căutați-le, în măsura în care există undeva pe net. Cred că multe au fost șterse (dacă au fost vreodată pe net). Căutați, pe lângă acest interviu: interviul de la TVR din anul 2014 ocazionat de aniversarea a 10 ani de la intrarea României în NATO (invitați au fost E.C. și T. Meleșcanu); interviul lui Ioan Talpeș de acum mulți ani, la Nașul seria veche, la B1 TV, apropo de mineriade și de rolul securității. Toate cele trei interviuri la care fac referire au fost PUBLICE, auzite de oricine a fost pe fază, de sute de mii ori de milioane de oameni. Ca atare, modul dv. de a întoarece probleme pe dos numai pt că nu vă convine fața este problema dv. și numai a dv. Nu mai puneți întrebări fără obiect așa, ca să mai treacă timpul și să bifați că aveți activitate pe acum.tv.
Cine ar fi putut bănui că lunga diatriba a dl. Walsh (din care citez mai jos câteva extrase) este răspunsul domniei sale la întrebarea mea de 2 rânduri dacă se ştie la ce se referea Emil Constantinescu când a spus(?), la sfârşitul mandatului său, „m-a învins Securitatea”…
Iată câteva giuvaere:
> întrebări fără obiect
> modul dv. „original” de a trata o problemă: superficial și ignorând ceea că nu vă convine sau care se opune ideilor dv. preconcepute.
> Citați, de asemenea, incorect: nu am spus că am citit, am spus că am fost martor ocular (*)
> Eu am trăit direct istoria, dle Leibovici, nu din auzitelea și citind pe ici, pe colo prostiile de pe internet.
> ar fi mult mai bine să se abțină de la comentarii pe teme pe care nu le stăpânește.
> nu mai puneți întrebări aiurea
> modul dv. de a întoarece probleme pe dos numai pt că nu vă convine fața
> nu mai puneți întrebări fără obiect așa, ca să mai treacă timpul și să bifați că aveți activitate pe acum.tv.
——
(*) Vă referiţi probabil la asta: „am citit … că E. Constantinescu a spus asta”. Mă citam pe mine, nu pe dv., şi mă citam corect.
@Johnny Walsh
> Eu nu am ce răspunde la întrebări fără obiect și care indică modul dv. „original” de a trata o problemă: superficial și ignorând ceea că nu vă convine sau care se opune ideilor dv. preconcepute.
Întrebarea lui Alexandru a fost cât se poate de clară şi cu obiect. Aţi fost întrebat dacă ştiţi ce i-a făcut Securitatea d-lui E. Constantinescu, de afirmă acesta că l-a învins.
Sunteţi liber să răspundeţi sau nu la ea, dar să ştiţi că nu rezultă din întrebare nimic din ceea ce afirmaţi. În franceză s-ar spune, în mod plastic, că sunteţi à côté de la plaque.
> Eu am trăit direct istoria, dle Leibovici, nu din auzitelea și citind pe ici, pe colo prostiile de pe internet.
A trăi istoria poate fi echivalent cu a-ţi trăi viaţa. Lucru banal, aceasta poate fi trăită în diverse feluri. Cu riscul unei noi avalanşe de acuzaţii, îmi permit să vă întreb ce a fost deosebit în felul în care aţi trăit-o dvs? Nădăjduiesc ca răspunsul să fie interesant şi să îmbogăţească internetul, la care contribuim aici cu toţii, fără ca uneori să ne dăm seama (aşa cum făcea proză dl. Jourdain).
@Victor
> Întrebarea lui Alexandru a fost cât se poate de clară şi cu obiect […]
Mulţumesc, Victor. Se întâmplă foarte rar să sară cineva în apărarea altcuiva, chiar dacă nedreptatea acuzaţiilor este flagrantă.
Dar… asta este. Poate că are ceva de-a face cu mentalitatea noastră românească, şi anume cu carenţele sale privitoare la simţul dreptăţii şi, mai general, la simţului civic.
Iliescu si gasca lui trebuie aruncat la lada de gunoi a istoriei.
De ce au trebuit sa moara oameni nevinovati la Clubul din Bucuresti pentru a schimba regimul.
A propos cine vine dupa ei. Exista oameni cinstiti si capabili care vor inlocui toate lepadaturile care au puterea actuala. Credeti ca parlamentarii sunt oameni de „calitate”?