Numarul de astazi al ziarului New York Times publica o recenzie a filmului romanesc 4 Luni, 3 Saptamani, 2 Zile. Filmul ruleaza incepand de astazi in Manhattan.
Autoarea recenziei, cronicara de film Manohla Dargis, considera ca 4-3-2 este feroce, nesentimental, cu solutii regizorale deseori stralucite … inainte de orice un triumf al bunelor decizii estetice: miscarea fluida a camerei, incadrarea riguroasa a imaginii, folosirea sustinuta a procedeului de filmare de la distanta. Spectatorului i se ofera astfel posibilitatea explorarii pe indelete a imaginii.
Imi amintesc de o discutie pe care am avut-o la Bucuresti acum catva timp cu un tanar care compara limbajul cinematografic folosit de Cristian Mungiu in 4-3-2 cu limbajul cinematografic al lui Tarkovski. Am vazut filmul dupa aceasta discutie si mi-am adus aminte la randul meu de rafinamentul estetic al unor mari regizori asiatici, japonezul Ozu si taivanezul Hou Hsiao-Hsien.
Mungiu a facut un film extraordinar – unii i-au reprosat ca este un film sec – ei bine, este voit sec, pentru ca este o parabola fundamentala, despre prietenie dincolo de orice limita. Iar in fata absolutului prieteniei, universul intreg devine strain, mediocru, trivial, indiferent sau ostil.
Sa ma intorc insa la cronica facuta de Manohla Dargis in New York Times de azi. Ea deplange faptul ca filmul nu a fost ales anul acesta pentru Oscar:
You may already have heard something about 4 Months, which was awarded the Palme d’Or at the Cannes Film Festival last year, only to be shut out from Academy Award consideration a few weeks ago by the philistines who select the foreign-language nominees. The Oscars are absurd.