caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Intern



 

Viaţa bate câmpii

de (16-9-2015)
10 ecouri

 
Felul în care primarul Sorin Oprescu a căzut în capcană este un caz-şcoală.

S-a râs, se râde şi se va râde multă vreme de caraghioslâcul unei posibile ieşiri din scenă a primarului Bucureştiului, Sorin Oprescu. Care aduce bine cu un film cu proşti. Cu un zbenghi de un comic homeric. Nimic mai ridicol ca faptul că posibilul gropar al carierei primarului este şeful Administraţiei Cimitirelor din subordinea Primăriei.

Evident, până se va pronunţa justiţia, şi pentru Sorin Oprescu este valabilă prezumţia de nevinovăţie. Personal, cred că felul în care primarul a căzut în capcană este un caz-şcoală. Şi dacă nu a fost un flagrant clasic, modul în care ajuns în casa primarului plicul cu 25.000 de euro, inscripţionaţi cu cuvântul „Mită”, a fost înregistrat audio şi video. Parte din bani au fost găsiţi asupra primarului la percheziţia corporală din seara reţinerii, restul – la percheziţionarea domiciliului, a doua zi. În plus, în seara reţinerii, întâlnindu-se cu denunţătorul în clădirea DNA, primarul s-a interesat dacă banii erau marcaţi, încercând să schiţeze un plan de apărare, moment care, de asemeni, a fost înregistrat audio şi video.

Apărarea imaginată de avocaţii primarului, susţinută de televiziuni amice, că banii sunt un împrumut, nu se susţine. Banii sunt inscripţionaţi, iar primarul nu este sărac. Prin rude şi prieteni controlează clinici private şi firme distribuitoare de medicamente care au realizat profituri în ultimii ani şi care îl pun la adăpost de griji financiare. În fine, în depozitele bancare declarate de primar se află euro şi lei cu mult peste cuantumul sumei de 25.000 de euro de care primarul avea nevoie în noaptea de sâmbătă spre duminică. Apoi de ce bani în plic, la ceas de seară, când un cinstit transfer bancar l-ar fi pus la adăpost de orice suspiciune?

Şi premoniţiile primarului, speriat de „balanţa justiţiei legata la ochi”, cu câteva ore înainte de incident, sunt contrazise de măsurile pentru dejucarea unor posibile surprize. Mesagerii erau poftiţi să vină pe căi ocolite pentru a dejuca posibila intervenţie a oamenilor legii, primarul nu punea niciodată mâna pe plicul cu bani, mereu strecurat sub o pernă, telefoanele erau supravegheate sau bruiate, întâlnirile aveau loc la ore târzii ale serii, ştiut fiind că oamenii legii nu pot face percheziţii după ora 20. Precauţii care pun onestitatea primarului sub semnul întrebării.

Există o vorbă leninistă, „încrederea e bună, controlul e şi mai bun!” „Paza bună trece primejdia rea”, în româneşte. Încrederea excesivă în denunţător l-a pierdut pe Sorin Oprescu. Se întâmplă că denunţătorul este un tovarăş de drum de cursă lungă. Şi, spun procurorii, i-a dat primarului mită cam un milion de euro în circa 20 de vizite acasă. Şi care nu a mai luat în calcul posibilitatea ca, sătul, denunţătorul să basculeze în tabăra justiţiei. Restul a fost hazard. Tot de partea procurorilor. Mai este o vorbă leninistă ce ar fi trebuit ştiută de un om de stânga: „Învăţaţi, învăţaţi, învăţaţi!” Sunt şanse ca primarul să primească răgazul de câţiva ani să mediteze la ea. Şi să înveţe. Omul din greşeli învaţă. Şi din greşeli.

Neculai Constantin Munteanu , 14.09.2015

Preluat cu permisiune de pe situl Europei Libere.

Ecouri

  • Victor Manta: (17-9-2015 la 16:23)

    Informaţii suplimentare pentru cei nu sunt la curent cu privire la problemele primarului suspendat al capitalei, Sorin Oprescu:

    „Pe 7 septembrie, magistratii Tribunalului Bucuresti au admis propunerea DNA de arestare preventiva a lui Sorin Oprescu, pentru savarsirea infractiunii de luare de mita. Masura a fost contestata la Curtea de Apel Bucuresti, care pe 14 septembrie a confirmat decizia primei instante”.

    http://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/tribunalul-bucuresti-oprescu-a-multumit-cand-i-a-fost-data-mita-de-25-000-de-euro-pentru-lucrarile-de-la-palatul-mogosoaia.html

    Mai nou, „Premierul Victor Ponta a fost trimis în judecată, joi, de procurorii DNA, pentru 17 infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală şi spălarea banilor, alături de alte patru persoane, între care senatorul Dan Şova şi directorul Complexului Rovinari”.

    http://www.mediafax.ro/politic/victor-ponta-trimis-in-judecata-alaturi-de-patru-persoane-intre-care-dan-sova-in-dosarul-turceni-14717591

    Dacă fapta (prezumată) a premierului este veche de 7 ani, cea (tot prezumată) a primarului este de dată recentă.

    Totul dă impresia că acţiunile anti-corupţie ale autorităţilor nu reuşesc (deocamdată?) să aibă efectul scontat, cel de reducere a nivelului de corupţie din România.

    Se confirmă încă odată şi proverbul care zice că peştele de la cap se împute, mai apropiat de noi decât învăţămintele „moralei” leniniste.

    Cît despre învăţatul din greşelile proprii, este evident mai puţin costisitor să derivezi învăţămintele juste din consecinţele erorilor altora.

  • Wanda Lucaciu: (17-9-2015 la 17:46)

    Articolul incepe cu fraza ‘S-a râs, se râde şi se va râde multă vreme…”

    Eu am s-o schimb putin… A fost, este si va ramine coruptia in Romania.

    Aceasta atitudine este impregnata in ADN-ul rominilor. Daca vrei sa obti ceva in Romania, trebuie sa dai şperţ.

    Dle Manta, „Totul dă impresia că acţiunile anti-corupţie ale autorităţilor nu reuşesc…” Pai de acolo incepe coruptia! Daca autoritatile se duc la zdup pentru coruptie, Romania ramine fara conducere! Am gresit… altii vor veni la conducere si conducerea noua va devenii corupta. Un cerc vicios.

  • Victor Manta: (17-9-2015 la 20:22)

    @Wanda Lucaciu

    > Daca vrei sa obti ceva in Romania, trebuie sa dai şperţ.

    În mod curios, termenul mai nou folosit în România pentru „şperţ” este „şpagă”. Pe vremuri el desemna o armă albă, dar în ultimii 20 de ani a luat treptat locul obişnuiţilor „bacşiş” şi „şperţ”. Nu am nici o explicaţie pentru acestă ciudată evoluţie lingvistică.

    > Am gresit… altii vor veni la conducere si conducerea noua va devenii corputa. Un cerc vicios.

    O glumă veche spunea că dacă peste o jumătate de populaţie ajunge în închisori, cei de acolo trebuie eliberaţi, iar în locul lor întemniţaţi cei care se află în afara lor.

    Într-un registru mai serios, cei coruptibili sunt cei mai interesaţi să ajungă la putere, în condiţiile în care acolo au şanse mai bune să-şi atingă scopurile.

  • Alexandru Leibovici: (18-9-2015 la 12:36)

    @Wanda

    > coruptia … este impregnata in ADN-ul rominilor

    Presupun că asta e spusă la figurat, deoarece eu nu ştiu să se fi demonstarat că trăsăturile de caracter ale omului sunt generate şi transmise de ADN, adică de chimia internă a corpului său. Asta îmi aduce aminte de acest articol recent.

    Dacă corupţia ar fi impregnată în ADN, atunci nu există nicio şansă ca ea să poată fi eradicată fără a nimici întreaga populaţie. Şi nici n-ar fi drept ca oamenii să fie judecaţi şi condamnaţi pentru acţiuni care nu se află sub controlul lor, care sunt dictate de chimia lor internă şi contra cărora sunt deci neputincioşi.

    Din fericire, corupţia este doar o mentalitate şi de aceea există şanse să fie ţinută în frâu şi, dacă nu este, să fie pedepsită.

    Dar cel mai probabil este că ai spus doar la figurat că corupţia este impregnată în ADN…

  • CHARLIE: (18-9-2015 la 23:28)

    Nu stiu daca este in DNA-ul Romanilor sa dea sau sa primeasca spert, spaga, mita, tain si alte sinonime.Asta nu inseamna daca este asa toata populatia trebueste sa fie inoculata cu un vaccin anti-spert. Spert se da in toata lumea dar pe ici pe colo sunt si oameni cinstiti. Biserica ar trebui sa faca o campanie contra ei, mai ales ca 80% din populatie crede in D-zeu. Problema este ca si biserica ia spert intr’o forma sau alta. De unde si proverbul:popa se cade, dar norodul ba!

  • Wanda Lucaciu: (19-9-2015 la 03:28)

    @Charlie si Alex

    „Dar cel mai probabil este că ai spus doar la figurat că corupţia este impregnată în ADN”

    Bineinteles c-am spus-o la figurat! Calmaţi-vă!

  • Alexandru Leibovici: (19-9-2015 la 09:06)

    > Bineinteles c-am spus-o la figurat!

    Am răsuflat uşurat 🙂

  • Johnny Walsh: (22-9-2015 la 12:04)

    Ei, acuma după scandalul cu VW, cred că putem analiza mai amplu cum e cu câmpii, cu bătutul și cu viața. Ce credeți? Capitalism autentic, nu surogat. După această frumoasă lecție de comportament curat, civilizat al unei mari companii de autoturisme, prima de fapt, putem fi liniștiți, lumea e pe mâini bune.

    Die Gedanken sind frei, richtig?

  • Alexandru Leibovici: (22-9-2015 la 14:32)

    @Johnny Walsh

    > acuma după scandalul cu VW, cred că putem analiza mai amplu cum e cu câmpii, cu bătutul și cu viața

    Da, foarte interesant. Îmi permit să vă invit herzlich să analizaţi chiar dv.

  • Victor Manta: (23-9-2015 la 04:34)

    Johnny Walsh: „Die Gedanken sind frei, richtig”?

    „Die Gedanken sind frei” este un vechi cântec german (publicat între 1810 – 1820) despre libertatea gândirii.
    https://en.wikipedia.org/wiki/Die_Gedanken_sind_frei

    Celor care înţeleg limba franceză le recomand cântecul mult mai recent „Ma liberté de penser” de Florent Pagny. https://www.youtube.com/watch?v=-4E_b-eGeOU

    Acum, după ce m-am referit la muzică, aştept cu interes să aflu cum analizează dl. Johnny Walsch, plecând de la „cum e cu câmpii, cu bătutul și cu viața”, păcăleala ecologistă legată de Automobilul Poporului (VW).



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Icre de scrumbie

Nu de mult, într-o dimineaţă, Menaşe l-a ajutat pe unul Benedict, care stătea neputincios pe marginea drumului pentru că i...

Închide
3.149.245.202