Septembrie ne adună pe la case. Ferestrele împodobite cu poame policrome îşi mută colinele, arşiţa din timpul verii. Acesta ar fi refrenul de dinaintea mersului la şcoală.
Prima zi de şcoală e începutul despărţirii de părinţi. Scena se repetă nu numai în cărţi, în secvenţe cinematografice, ci în viaţa de zi cu zi mai ales a celor ce avem copii, ori am avut părinţi.
De la plecarea lui Nică la şcoală din rememorările lui Creangă şi până la copilul condus de tatăl înduioşat, cu ochii înlăcrimaţi din filmul Forrest Gump s-ar putea dezvolta un serial de imagini, nuclee narative – o literatură a intrării noastre în aula cunoaşterii.
Îmi revin cuvintele tatălui meu ducându-mă la şcoală – un mod conjunctiv al felului în care intrăm în viaţă, şi mai ales să ascultăm dascălii, să nu ieşim din cuvântul lor. Toate acestea se şterg astăzi şi pentru mulţi şcoală e dărăpănătură neglijată, dacă şi nu repudiată.
Mi s-a întâmplat să fiu, pentru puţin timp din păcate, cadru didactic, şi tată însoţindu-şi copilul la şcoală pentru ziua-i dintâi, în Montreal.
La scurt timp de la sosirea sa în Canada, la doar şase ani trecuţi ai săi, păşea în urma mea, sfios şi impasibil în acelaşi timp. Nu ştiam ce să-i spun. L-am condus până la intrarea în şcoală de unde a fost preluat de către directoarea şcolii. Am mai rămas câteva minute privindu-l îndepărtându-se în un roiul sutelor de voci de copii.
Oare cum se va descurcă în acel vacarm, nu vorbeşte nici franceză, nici engleză. Orice ai face nu poţi fugi de întrebările, de grijile părintelui…
Îmi amintesc de acea zi, de Montreal-ul cu toamne scurte şi cu ierni prelungi.
L-am aşteptat în faţă şcolii frământat de gânduri.
L-am întâmpinat cu bucuria revederii celei mai dragi fiinţe. Nu am apucat să-l întreb nimic. Cu rucsacul într-o mâna îmi spuse:
– Tată, aici ne-au dat sandvişuri şi sucuri. Ăştia au şi o sala de jocuri, şi computere… Profesorii nu mai ştiau ce să ne dea.
Pentru copilul sosit de foarte puţin timp din România, şcoala şi Canada îl fascinau, îl ţineau departe de amintirile noastre cu bunici şi cu şcolile de la ţară.
Conduceam automobilul după prima lui zi de şcoală, el alături de mine cu fruntea lipită de geam tăcea şi privea metropola într-un septembrie sticlos, înfăşurat în şalul ultim al aurului arţarilor.