Știi?
cu nara umedă noaptea caută urma de iepure şi vulpe
întinsă toată şi neagră pe pămînt
poate chiar umbra timpului pe o bancă, miros bătrîn
medicamente, piele uscată, păr sfărîmicios,
miros de naftalină din hainele bune ţinute în dulap
şi peste ani scoase în parc la plimbat.
miros de urină şi de câini ce au adulmecat
întinsă pe pămînt noaptea tace
şacalii au scurmat gropi de răcoare
aricii adînc în pămînt s-au culcat.
uneori din maşini cu geamul deschis voci se ridică ondulat
ţigările sclipesc lumini roşii (parcă vezi buzele însetate ce sorb fumul
cu capul pe spate plecat şi ochii închişi)
ce greu aerul tîrăşte trup adipos şi umflat.
în depărtare sună doar aerul condiţionat.
m-aş dezbraca de piele ca de un palton de prisos
mă gîndesc, Amalia îmi spunea că singurătatea doare ca şi cum
cineva te dezbracă de piele şi rămâi carne vie tremurîndă,
apoi am citit în roman cum se beleşte un om
şi n-am mai dormit.
Amalia a murit singură pe un pat modest în salon.
apoi este un moment de totală fericire cînd lumina
dintr-o dată furişată pe sub oblon se desfacein raze