Băsescu şi Tăriceanu sunt ca doi copii cam prost crescuţi, fraţi vitregi, care se ceartă sub ochii mămicii (Uniunea europeană) încercând fiecare să demonstreze că el e mai deştept sau mai cuminte şi să devină astfel odrasla preferată. Pentru o mângâiere pe cap sunt în stare de orice! Mămica i-ar cam urechea pe amândoi dar nu are voie decât atunci când cei doi o iau de tot razna, de aceea se mulţumeşte să-i supravegheze şi să-i atenţioneze cu degetul ridicat, ptiu, să nu-i deoache mama!
Dar timpul trece, şi în loc să se maturizeze şi să înveţe ceva folositor, cei doi rămân la stadiul patologic de copii arţăgoşi, puşi mereu pe pozne, nu învaţă nimic folositor, îşi arată mereu pumnii, şi dacă n-ar fi permanent supravegheaţi, cred că şi-ar sparge capetele!
Chiar dacă la şcoală stau în ultima bancă şi nu prea ridică mâna când se pun întrebări, chiar dacă au note cam rele la purtare, ei promit mereu că se vor îndrepta, că în trimestrul următor vor învăţa mai bine, dar au învăţat doar cum se trage de timp.
Mămica s-a cam săturat de minciunile lor, s-ar putea să-i dea la casa de corecţie sau spre adoptare şi să-şi ia alţi copii, mai cuminţi. Nu e prea uşor de găsit aşa ceva, dar cei doi sunt complet incorigibili şi timpul e scump. Nici nu mai vorbesc între ei, tot mai des comunică prin intermediul mamei: „mamă, spune-i că nu mă mai joc cu el” sau „mamă, spune-i să-mi dea jucăria înapoi”.
Circ fără bani, dar pe socoteala noastră, a tuturor…
Dan Dănilă, Germania
Fara suparare, mie nu mi se pare ca sunt ca frati, nici macar vitregi, iar ca miza nu este reprezentata de niste jucarele in perspectiva arbitrajului UE.
Si tot mi se mai pare ca unul incearca sa repare, iar celalalt este ihaitat cu mari delatori din toate celelalte partide.
Dar poate doar mi se pare.