Victime ale masacrului de la Galaţi
Anul acesta se fac 75 de ani de la pogromul de la Dorohoi. Pe 1 iulie 1940, militari români, care se retrăgeau din nordul Bucovinei după ultimatumul sovietic, au ucis câteva zeci de evrei din oraş şi împrejurimi. Tragedia a rămas în memoria colectivă prin mărturiile evreilor dorohoieni care au scăpat din urgia de atunci. Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România a organizat în fiecare an manifestări comemorative – am participat la cele din acest an, putând cerceta la pas zonele în care s-au produs principalele episoade ale pogromului. Puţine documente au ieşit la lumină după război şi, timp de mai multe decenii, istoricii au trebuit să se mulţumească cu ce au publicat Matatias Carp şi Marius Mircu imediat după Holocaust. În 1940, a fost făcută o anchetă de formă, care nu este de mare ajutor pentru reconstituirea faptelor. Documentele militare sunt seci şi, în general, distorsionează realitatea. După război, au fost finalizate mai multe investigaţii judiciare privind pogromul şi au fost identificaţi câţiva dintre cei vinovaţi pentru izbucnirea violenţelor. Documentaţia acestor investigaţii a fost ţinută la secret de Securitate şi poate fi consultată abia acum, după ce Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a preluat dosarele proceselor criminalilor de război
Dificultatea studierii crimelor în masă
În cazul violenţelor colective, stabilirea responsabilităţilor este foarte dificilă. De altfel, este mai probabil ca o izbucnire să se producă atunci când există perspectiva impunităţii. Oameni, de multe ori cu motivaţii diferite, participă la un act violent colectiv când agresiunea pare permisă sau legitimă şi când este puţin probabil să existe consecinţe punitive. Din nefericire, s-a întâmplat des ca agresorii să fi fost îndreptăţiţi în speranţa lor, pentru că justiţia a putut trage la răspundere doar o parte dintre vinovaţi. Sau pe nici unul. Lipsa voinţei politice, a priceperii judiciare, a instrumentelor legale necesare sau a presiunii sociale pro-justiţie lucrează în favoarea impunităţii. În plus, situaţiile în care se desfăşoară violenţa colectivă sunt foarte complicate şi decelarea ulterioară a responsabilităţilor este anevoioasă, uneori imposibilă. Agresorii – care în cazul crimelor motivate ideologic pot să nu aibă o legătură directă cu victimele, deci nu sunt uşor de identificat – ştiu acest lucru şi profită.
Se cunosc puţine despre efortul retributiv al României postbelice de a aduce în faţa justiţiei criminalii de război. Mai bine cunoscute sunt campaniile de represiune politică ale statului comunist care, adesea, sunt confundate cu demersurile juridice împotriva celor care au omorât civili în timpul celui de-al doilea război mondial sau au comis crime şi abuzuri care au încălcat drepturile omului şi legislaţia internaţională. Într-o perspectivă rudimentară, justiţia retributivă este inclusă tale quale în categoria represiunii politice. Desigur, distincţia nu este foarte clară în contextul totalitar şi trebuie judecat de la caz la caz. Dar nici soluţia de a include indistinctiv măsurile luate împotriva criminalilor de război în categoria represiunii politice, ideologice, nu este acceptabilă moral şi ştiinţific.
Multă vreme s-a crezut că nimeni nu a fost pedepsit în justiţie pentru pogromul de la Dorohoi. Aşa credea şi regretatul istoric Jean Ancel. Totuşi, o notă scrisă de mână reprodusă într-unul din volumele de documente editate de Ancel – care mi-a fost semnalată de Miriam Caloianu – m-a ajutat să merg pe fir pentru a identifica ancheta postbelică principală legată de pogrom. Acum vreo trei ani, găsisem un dosar penal de dimensiuni mai mici care privea crime comise la marginea Dorohoiului, chiar în prima fază a pogromului, dar era clar că trebuie să fie mai mult de atât.
Dosarul anchetei principale s-a concentrat asupra faptelor a doi militari – maiorul Gheorghe Butnărescu din Regimentul 29 Infanterie din Dorohoi şi Paul Coadă, locotenent în Regimentul 3 Grăniceri, şi a doi civili – fraţii Ion şi Petru Pomârleanu. De la prima vedere, este evident că nu doar câteva persoane pot fi socotite responsabile pentru extraordinara izbucnire de violenţă din Dorohoi, dar atât au fost în stare să afle autorităţile comuniste. Acest lucru ne duce la discuţia de mai sus, despre dificultatea investigării episoadelor de violenţă colectivă, mai ales în cazurile în care statul nu are voinţă şi interes să se implice.
Pentru istorici, dosarul are importanţă nu atât prin modul în care justiţia comunistă a încercat să găsească vinovaţi, ci prin documentele pe care le pune la dispoziţie. În cadrul anchetei, au fost adunate zeci de mărturii ale evreilor şi militarilor care au trăit evenimentele. Cu ajutorul lor, putem reconstitui în detaliu câteva episoade ale pogromului şi, pe ansamblu, putem evalua mai precis ce s-a întâmplat în Dorohoi în ziua tragediei. Contează şi că au devenit accesibile documentele din Arhivele Militare de la Piteşti, care ne ajută să punem pogromul în contextul tensionat al retragerii unităţilor armatei române din Basarabia şi nordul Bucovinei.
Psihoza retragerii din Basarabia şi nordul Bucovinei
Se ştie, Armata Roşie a intrat mai repede decât anunţase iniţial în unele dintre teritoriile vizate de ultimatumul din 26 iunie 1940. Militarii şi agenţii sovietici au fost instruiţi să exercite presiuni asupra trupelor române, provocând diversiuni şi incitând populaţia împotriva lor. Au izbucnit mai multe incidente, unele soldate cu pierderi de vieţi omeneşti. În timp ce o parte dintre unităţile române au reuşit să se replieze într-o oarecare ordine, altele s-au retras haotic.
Intrarea sovieticilor în Basarabia şi nordul Bucovinei a fost întâmpinată cu bucurie de o mică parte a localnicilor (fie aceştia orăşeni basarabeni şi bucovineni atraşi de comunism, ţărani nemulţumiţi de rechiziţiile făcute de armata română, ruşi, ucraineni sau evrei tentaţi de discursul internaţionalist sovietic etc.). Propaganda sovietică a avut grijă să exagereze „entuziasmul” basarabenilor. Propaganda românească, în schimb, a dat vina pe evrei pentru umilinţele suferite în timpul retragerii. Psihoza creată atunci a făcut ca rapoartele militare să vadă peste tot implicarea evreilor. De multe ori, relatările mascau astfel haosul retragerii, lipsa de organizare şi incompetenţa comandanţilor. Câteva incidente în care au fost implicaţi evrei comunişti au fost generalizate pentru a descrie întreaga situaţie din teritoriile disputate. Mecanismele de atribuire cauzală transmise de propaganda antisemită – care avea, conform surselor, un mare ecou în armată – au făcut ca evreii să devină ţapi ispăşitori pentru tragedia retragerii. Antisemitismul, ca orice rasism, se baza pe gândirea metonomică, ce face ca acţiunile unor indivizi să fie considerate reprezentative pentru o întreagă etnie.
Citind cu atenţie rapoartele militare – am parcurs câteva mii de pagini de la Arhivele Militare, Arhivele Naţionale, Arhivele Iaşi şi CNSAS – se vede că reprezentanţii autorităţilor civile şi militare care s-au retras din Basarabia şi nordul Bucovinei raportează agresiuni nu doar din partea evreilor, ci şi a românilor basarabeni, a ţăranilor în special, a ruşilor şi ucrainenilor. Dar nu etnia este principalul predictor al ostilităţii faţă de trupele române, ci simpatia faţă de comunism şi Uniunea Sovietică şi experienţa directă a contactului cu autorităţile civile şi militare române între 1918-1940. Autorităţile române au fost acuzate de naţionalism şi antisemitism, de comportament abuziv, discreţionar, de corupţie şi furturi. A fost vânturată des şi acuzaţia că politica României a ţinut în mizerie teritoriile încorporate, la est şi nord, în 1918. Schimbarea de autoritate statală a scos la iveală astfel de nemulţumiri.
Pe de altă parte, trebuie spus că, pe lângă înclinaţia antisemită, multe dintre rapoarte, în special cele ale Secţiei a II-a a Marelui Stat Major, pur şi simplu exagerează amploarea incidentelor şi le distorsionează manipulator. Rapoartele trebuie citite cu precauţie pentru că percepţia faptelor a fost deformată de cultura instituţională antisemită şi supradimensionată de starea de tensiune şi frustrare a militarilor care au fost nevoiţi să se retragă fără luptă. Nu au fost cazuri de masacrare în masă a militarilor români. Au existat câteva incidente armate între trupele române şi cele sovietice, episoade de vigilantism în care reprezentanţi ai autorităţilor române au fost linşaţi, situaţii în care militarii români au fost dezarmaţi, degradaţi, bătuţi, umiliţi sau jefuiţi de sovietici sau civili.
De partea cealaltă, militarii români s-au răzbunat în special pe evrei. Au existat sute de incidente în care evrei, civili şi militari, au fost bătuţi, jefuiţi, aruncaţi din trenuri. Numărul morţilor a fost de ordinul sutelor. Ca exemplu, am mai scris în revista 22 despre zecile de crime săvârşite cu sadism de militari din Regimentul 16 Dorobanţi pe drumul de retragere dintre Cernăuţi şi Suceava (vezi articolul Eroi contrafăcuţi despre execuţiile din Ciudei, Marginea, Zahareşti comise cu sadism de maiorul Valeriu Carp şi alţi militari cu simpatii legionare). Regimentul a trecut prin aceeaşi zonă, în sens contrar, în timpul operaţiunilor militare din vara anului 1941. De data aceasta, numărul evreilor ucişi în regiune a fost de ordinul sutelor.
Masacrul de la Galaţi
Cel mai mare masacru din 1940 s-a produs la Galaţi, pe 30 iunie. În oraşul port, au rămas blocate câteva mii de persoane care doreau să plece în Basarabia în răgazul scurt oferit de ultimatumul sovietic. Era vorba de basarabeni, ruşi, ucraineni şi mulţi evrei, care fie erau originari din Basarabia, cei mai mulţi, fie proveneau din România şi căutau să se refugieze sub protecţie sovietică.
Punctul de trecere Galaţi – Reni era suprasolicitat, pentru că din sens contrar veneau refugiaţi români. În Reni şi Bolgrad au fost mai multe incidente între sovietici, civili localnici şi militari români, ultimii deschizând focul pentru dispersarea mulţimii. Circulaţia pe calea ferată erau îngreunată. Pe Dunăre, erau folosite haotic şlepuri pentru tranzitarea refugiaţilor. Mii de refugiaţi, majoritatea evrei, au fost ţinuţi în larg, pe şlepuri, zile în şir, fără apă şi mâncare.
În zona gării, a fost amenajat un lagăr rudimentar, unde circa 2.000 de refugiaţi au fost închişi, la fel, fără apă şi mâncare. Când cei închişi au protestat faţă de lipsa condiţiilor de trai în spaţiul împrejmuit, jandarmi locali şi militari tocmai retraşi din Basarabia au deschis focul în plin. Au fost ucise cel puţin 400 de persoane. Într-un proces verbal întocmit în grabă atunci găsim o parte din numele victimelor – care erau basarabeni, ruşi, ucraineni şi mulţi evrei. S-au păstrat fotografii îngrozitoare, pe care le-am descoperit în arhiva CNSAS, cu cadavrele celor mitraliaţi.
„Universul”, care era, ca şi restul presei, cenzurat şi controlat, a scris că „la Galaţi, 2.000 de persoane, cari plecau în Basarabia, au făcut uz de arme”. Documentele arată o altă realitate. După război, o parte din cei implicaţi în masacru – rezidentul regal al Dunării de Jos, un reprezentant al Marelui Stat Major, un procuror, militari şi jandarmi – au fost condamnaţi pentru crime de război. Documentele şi mărturiile adunate în anchetă arată că au existat ordine şi incitări explicite de a deschide focul împotriva comuniştilor şi evreilor, că o parte dintre responsabili erau antisemiţi cu state vechi şi că starea nevrotică provocată de retragerea din Basarabia a jucat un rol important în declanşarea represaliilor împotriva celor închişi în lagăr.
Foarte importante sunt rapoartele contemporane crimelor care înregistrează tot mai des semnele a ceea ce numesc atmosfera genocidară – coagularea unui corpus de idei care legitimează violenţa împotriva evreilor şi crima în masă, raţionalizându-le ca ultimă soluţie a „problemei evreieşti”, după ce măsurile de discriminare, boicotare, marginalizare, excludere nu au avut efectul dorit de naţionalişti. Formule incitatoare utilizate tot mai des de participanţi la violenţe, de tipul „a venit vremea să terminăm cu evreii”, „ucideţi evrei pentru că ne-au distrus ţara”, „evreii sunt trădători şi comunişti”, „este voie să se facă orice cu evreii” şi multe altele, exprimă în limbaj curent această mentalitate genocidară.
În vara anului 1940, dramatică a fost separaţia simbolică bruscă dintre soldaţii creştini şi cei evrei, care până atunci apărau ţara umăr la umăr. Suspectaţi in corpore de simpatie pentru Uniunea Sovietică, soldaţii evrei au fost trataţi dintr-o dată ca suspecţi, dezarmaţi, agresaţi. În câteva situaţii, au fost aruncaţi din trenuri aflate în mers sau executaţi. Când soldaţii evrei încercau să scape de persecuţii, erau acuzaţi de dezertare şi trădare. La fel de dramatică a fost despărţirea rapidă şi brutală dintre vecinii creştini şi cei evrei. Au fost numeroase situaţiile în care creştinii şi-au însemnat casele cu icoane şi cruci pentru a arăta militarilor aflaţi în retragere că nu sunt locuinţe evreieşti. Convieţuirea istorică dintre români şi evrei – marcată de diferenţe religioase, culturale şi ocupaţionale importante, de interacţiuni limitate şi de ambivalenţă atitudinală – s-a transformat în fractură.
Incidentele din Herţa
Toate acestea s-au văzut cel mai bine în timpul pogromului de la Dorohoi, un orăşel din nordul Moldovei, cu o prezenţă evreiască importantă. Pogromul a fost precedat de un incident petrecut în Herţa.
În timpul discuţiilor diplomatice dintre România şi Uniunea Sovietică de la sfârşitul lui iunie 1940, statutul ţinutului Herţa a fost incert. Acesta era inclus în zona asupra căreie Moscova a emis pretenţii prin nota ultimativă din 26 iunie, fiind delimitat pe harta pe care sovieticii au prezentat-o ministrului României la Moscova, Gh. Davidescu. Davidescu a refuzat să ia harta, afirmând că nu are cum să o transmită Bucureştiului, dar şi-a notat punctele de delimitare. Se pare că Bucureştiului nu i-a fost clar din prima clipă că sovieticii revendică şi Herţa. Cert este că pe 28 iunie, la prânz, România a acceptat toate revendicările teritoriale sovietice. Unităţile române din Herţa nu au fost informate cu claritate asupra punctelor noii frontiere. În plus, trupele sovietice au înaintat mai repede decât prevedea calendarul stabilit şi exista temerea că vor mărşălui spre Dorohoi şi restul Bucovinei. Acest lucru a contribuit la tensionarea suplimentară a atmosferei şi la izbucnirea unor incidente în Herţa. Blindate sovietice au pătruns în orăşelul Herţa pe 29 iunie, dis de dimineaţă. Între militarii sovietici şi cei români, care nu păreau dispuşi să cedeze oraşul, a intervenit un incident. Nu este clar cine a pus primul mâna pe armă, dar cert este că militarii sovietici au deschis focul, făcând mai multe victime. Între acestea, s-a numărat căpitanul Ioan Boroş, comandantul Bateriei I din Regimentul 16 Artilerie, soldatul evreu Iancu Solomon, care s-a interpus între comandantul său şi tanchiştii din Armata Roşie, şi sublocotenentul Alexandru Dragomir, cel despre care militarii sovietici au spus că a tras primul. Alţi soldaţi români au fost răniţi grav. S-a stabilit ca militarii ucişi să fie îngropaţi la Dorohoi.
Pogromul de la Dorohoi
Înmormântarea soldaţilor omorâţi la Herţa a fost un episod important al pogromului, dar nu primul, cel declanşator, cum s-a crezut multă vreme. Noile documente descoperite la CNSAS arată că primele violenţa antisemite au izbucnit în nordul oraşului, în zona Trestiana, pe unde intrau în oraş trupe aflate în retragere din Basarabia (din Regimentul 3 Grăniceri, ale cărei unităţi fuseseră dispersate pe vechea graniţă şi acum se retrăgeau în dezordine, Regimentul 16 Artilerie, care venea din ţinutul Herţei, Regimentul 8 Vânători, care plecase de la Cernăuţi, şi Regimentul 29 Infanterie, cu baza în Dorohoi, care avea subunităţi în preajma oraşului).
Între soldaţi, s-a răspândit zvonul că sovieticii intră în Dorohoi şi că evreii trag în armată sau colaborează cu sovieticii. Astfel de zvonuri colportate de unii din spaimă, în atmosfera tensionată de război, şi de mulţi din cauza convingerilor antisemite au legitimat crima în timpul masacrului de la Galaţi, a pogromului de la Iaşi şi a multor altor masacre comise pe teritoriile ocupate de trupele române în 1941.
Militarii care intrau în Dorohoi pe 1 iulie 1940 au început să jefuiască cârciumi şi case evreieşti, să tragă focuri la întâmplare şi să vâneze evrei. Soldaţii evrei din unităţile aflate în retragere au fost separaţi şi dezarmaţi, iar câţiva au fost executaţi.
În sudul oraşului, se desfăşurau ceremoniile religioase de înmormântare. Cimitirul evreiesc şi cel creştin se aflau de o parte şi de alta a străzii. Chiar în timpul coborârii sicrielor în groapă au început să se audă împuşcături care au stârnit nelinişte. Erau împuşcăturile împotriva evreilor din zona Trestiana, pe care militarii creştini prezenţi în zona cimitirelor le-au interpretat ca semn că ruşii au intrat în Dorohoi şi că evreii trag în armată. Imediat, cei şapte soldaţi evrei veniţi să dea onorul soldatului Iancu Solomon, ucis la Herţa, au fost dezarmaţi de camarazii creştini, înşiraţi lângă un şanţ şi împuşcaţi. Printre ei, se afla sergentul TR Emil Bercovici, fiul librarului Louis Bercovici, foarte respectat în Dorohoi. Profesorul ieşean Constantin Romanescu a asistat la asasinarea lui Bercovici şi a celorlalţi şi a lăsat mărturie de istorie orală pentru Muzeul Holocaustului din Washington.
Alte mărturii importante se găsesc în dosarul anchetei postbelice. Ulterior, un grup de soldaţi i-a strâns pe evreii care s-au ascuns în casa mortuară, vreo 40 la număr. Şi aceştia au fost aliniaţi pe lângă şanţ şi executaţi. Secretarul Comunităţii, Strul Sulimovici, a luat-o la fugă şi a scăpat. A văzut cum alţi evrei care fugeau pe lângă el erau împuşcaţi, loviţi cu arma şi jefuiţi. Iosef Aizic Davidovici, care lucra la cimitirul evreiesc, a căzut împreună cu evreii împuşcaţi la şant, dar a avut norocul să nu fie atins de gloanţe. Soldaţii au început să-i împungă cu baioneta pe cei căzuţi, să se asigure că nu rămân în viaţă, dar Davidovici a avut încă o dată noroc, pentru că avea sânge la gură şi soldaţii au crezut că a fost împuşcat în cap. Davidovici a supravieţuit şi a depus mărturie în ancheta postbelică privind pogromul (vezi declaraţia extinsă pe site-ul revistei „22”).
Nu se ştie exact numărul morţilor din timpul pogromului de la Dorohoi. Un proces verbal oficial, din 3 iulie 1940, înregistra 50 de morţi, adică 34 de bărbaţi, 11 femei şi 5 copii. Cei mai mici dintre cei ucişi aveau 2 ani. Când a numărat şi comemorat victimele un an mai târziu, Comunitatea evreiască a lăsat un document care arată că victimele erau mai multe. Numele unora dintre ele nu îl vom şti, probabil, niciodată.
* * *
DECLARAŢIE
Subsemnatul Iosef Aizic Davidovici, de ani 48, originar (din) Dragomireşti, jud(eţul). Maramureş, cu domiciliul actual în Dorohoi, str. I. Honceru 43, declar următoarele nesilit de nimeni:
În ziua de 1 Iulie 1940, am fost anunţat că soldatul Solomon Iacob (Iancu) din Moineşti, jud(eţul) Bacău, care a căzut lângă Herţa, la datorie pentru România, a fost adus la Dorohoi şi va fi înmormântat în acea după amiază, la cimitirul Israelit din str. Tăutu. Eu fiind funcţionar la serviciul înhumării, am mers cu Leibiş Bloder, de ani 60, şi cu Calman Cojocaru, de ani 38, amândoi funcţionari la acelaşi serviciu, pentru ca să înmormântăm am mers spre cimitir.
Mergând într-acolo, am văzut că de pe drumul Sucevei vin coloane cu soldaţi. Ei ne înjurau şi ne bruscau sub motiv că suntem evrei. Am ajuns greu la cimitir, după ce ne-am ascuns în vreo câteva case în drum pentru ca să nu ni se facă vreun rău. Văzând însă că armata continuă să meargă ne-am pornit şi am ajuns la cimitir, deoarece la 4,00 (după-masă) trebuia să fie înmormântarea soldatului. Acolo am găsit şapte soldaţi trimişi de la Bateriile (în care fusese) sold(atul) Iacob Solomon ca să-i dea onorul. Toţi aceşti şapte erau evrei. Afară de ei, mai erau trei români şi comandant era un plutonier român.
Ni s-a spus că mai trebuie să vină un ofiţer care să asiste la înhumare. Puţin mai târziu, a venit sergentul T.R. (Emil) Bercovici de la Reg(imentul) 29 Inf(anterie). Persoane civile au fost următorii: Rabinul David Scha(e)chter, hahamul Aron Faibiş, dr. (Isac) Axler, atunci Preşedintele Comunităţii Israelite, S(trul) Sulimovici, Secretarul General al Comunităţii, Aizic I. Aizic, Gotesman Bercu, Meir Moscovici, Idel Bercovici, Eli Rizel şi soţia lui (Mirel) care (era) în vârstă de 70 ani (se referă, probabil, la Eli Rizel, care avea, de fapt, 75 de ani), soţia groparului Calman Cojocaru (de fapt, Calman Croitoru, care se găsea în cimitir împreună cu soţia, Rifca), un bătrân de peste 60 ani care a fost luat să păzească mortul, Leia Zina Cohn, soţia unui croitor Zaharia, un copil de 15 ani, (Iosif) Iosub Gherber, care locuia în azilul de bătrâni, şi mulţi alţii a căror nume nu-l reţin, în total 24 de oameni.
După ce am pus mortul în groapă, s-au auzit salve de armă. Noi n-am ştiut de unde se trag focurile armă şi am intrat în sala casei mortuare. Soldaţii, la ordinul plutonierului, au încărcat armele şi s-au îndreptat spre poarta cimitirului. În cimitir se afla o trăsură în care veniseră reprezentanţii Comunităţii şi rabinii. Ei au vrut să plece, dar noi le-am spus să mai steie deoarece se aud împuşcături. Le-am propus ca să steie acolo cu toţii până are să se mai liniştească.
Ei n-au ascultat şi au plecat. S-au urcat în trăsură rabinul David Schaechter, dr. Axler, Aron Faibiş, Eli Paucer, un gropar şi birjarul.
După ce ei au plecat cu trăsura, noi am intrat în locuinţa păzitorului de acolo, Ion Gongaru. Am stat acolo în casă până la ora 7,30 seara. Pe drum continua fără întrerupere să meargă armata. La un moment dat, am văzut că dinspre poartă de la drumul Sucevei intră un ofiţer, gradul nu l-am văzut deoarece era cu haină de ploaie. Era de statură mică, faţa negricioasă cu o mustaţă neagră scurtă. Este un birjar care îi ştie numele şi îl voi aduce şi pe el să declare. El era însoţit de un grup de 8-10 soldaţi înarmaţi. Au venit la uşa casei unde ne aflam şi ne-a scos pe toţi din casă. Când am ajuns afară, am văzut ofiţerul cu revolverul în mână care ne-a strigat: „Aveţi arme? Mâinile sus!”. A răspuns atunci S. Sulimovici, secretarul Comunităţii Israelite: „D-le ofiţer! Nu trageţi, nu suntem cu nimic vinovaţi, suntem la o înmormântare.”
Soldaţii ne-au înjurat şi ne-au scos în drumul Sucevei şi au început să ne lovească cu armele în cap. Atunci am auzit cum un soldat a întrebat pe ofiţer: „Să-i culcăm aicea?” Atunci el a răspuns: „Daţi-i peste drum!” Atunci, cu lovituri de armă, am fost împinşi peste şanţ. Eu văzând că ne omoară cu loviturile de armă peste cap, l-am luat pe bătrânul Leibiş Blonder de mână şi am trecut şanţul. Cum am ajuns în partea cealaltă s-a auzit o împuşcătură şi bătrânul lovit din spate a căzut jos. Văzând că bătrânul a căzut şi că soldaţii au început să tragă în grămadă, m-am aruncat jos lângă Blonder. Am auzit un soldat spunând: „Uite jidovu dă din picioare!” Altul a răspuns „Bagă-i baioneta în partea stângă!” A controlat pe fiecare dacă mai trăieşte şi am fost controlat şi eu. Unul a spus că mă fac mort, iar altul a spus că sunt împuşcat prin gură deoarece gura îmi era rănită. Mi-au mai dat vreo două lovituri cu patul armei peste nas şi una în piept, şi au plecat, eu rămânând într-un lac de sânge.
Apoi mi-am pierdut cunoştinţa. Dimineaţă a doua zi la 4,00 (dimineaţa) au venit Procurorul, Comisarul (Constantin) Mercur, şeful Poliţiei, Pamfil Gh., un om înalt cu trenci negru care mi se pare că era Mareşalul Ilasievici (de fapt, colonelul Ioan Ilasievici, comandantul Regimentului 29 Infanterie, nepot de-al generalului Constantin Ilasievici, Mareşalul Curţii Regale), sigur nu sunt, un ofiţer căruia nu i-am văzut gradul, Alecu Ioanovici care a identificat oamenii.
Atunci mi-am revenit şi am ridicat capul puţin. Unul s-a speriat şi a spus „Uite că mişcă unul!” Atunci m-a întrebat ce fac acolo, cum am stat şi unde sunt împuşcat. N-am putut vorbi şi am arătat cu mâna la cap şi la gură. Ei au discutat între ei şi cel cu trenci a notat ceva în carnet şi a dat un ordin să fiu dus la spital.
Am fost luat cu targa şi dus la spital. O femeie, soţia unui măcelar, sora lui Alter Dascăl, mi-a spus după două luni că Pamfil s-a lăudat într-un loc că comisia (de anchetă stabilită în 1940) ar fi vrut să mă suprime ca să nu povestesc nimănui ce s-a întâmplat, dar a intervenit el şi m-a scăpat.
Pamfil mi-a spus şi mie cu câteva luni după asta: „Măi jidane, eu te-am scăpat de la moarte”.
În timp ce eu zăceam acolo, am fost dezbrăcat şi mi s-a luat un ceas din buzunar.
Drept care semnez prezenta declaraţie pe a mea răspundere.
ss. Davidovici Iosef Aizic, 20.09.1949
Adrian Cioflâncă, 15 august 2015
Preluat cu permisiunea autorului de pe site-ul Pogromul de la Iaşi
Site-ul a fost creat de o echipă de cercetători cu scopul de a pune la dispoziția publicului materiale documentare privind pogromul de la Iași (iunie 1941). Acestea au fost adunate prin cercetare științifică în arhive din România, Statele Unite și Israel. Site-ul se adresează specialiștilor, studenților și tuturor celor interesați de istoria recentă a României. Pogromul de la Iași este foarte bine documentat, păstrându-se zeci de mii de pagini de documente și peste o sută de fotografii. Câteva dintre acestea, în bună parte inedite, pot fi consultate direct pe acest site.
Comentariile care se abat de la „Regulile privind comentariile” vor fi suprimate.
Dacă există cititori care consideră că pot aduce informaţii inedite în legătură cu evenimentele tragice de atunci, din mărturii auzite de la supravieţuitori, din familie, sunt invitaţi să scrie.
Aceste masacre regretabile făcute de soldaţii români incitaţi şi dezinformaţi de agenţii NKVD ai armatei roşii de atunci au avut drept scop destabilizarea şi discreditarea formaţiunilor politice de dreapta din România cu scopul introducerii la putere a partidului comunist. Nu eram născut pe atunci iar istoria trunchiată de comunişti nu menţionează aceste orori care ar trebui să nu se mai repete.
Masacrul din 1989 este mult mai cunoscut chiar dacă autorităţile comuniste din România l-au comis şi încearcă să-l muşamalizeze prin închiderea dosarelor de crime prin seifuri, mulţi dintre români au prieteni şi rude care au fost împuşcaţi fără să deţină asupra lor nici o armă de foc.
Articolul domnului Cioflâncă este foarte documentat şi reprezintă mai multe file de istorie ascunse cu grijă de comunişti prin metodele lor destul de cunoscute asasinii de atunci nu mai există dar asasinii de la Revoluţia din 1989 sunt printre noi…..
@nelutiu
Din partea Moderatorului:
Vă acord 24 de ore să prezentaţi dovezi credibile pentru afirmaţiile din prima frază (nu mai amintesc celelalte). În caz contrar veţi fi suspendat pentru 6 luni.
V-am mai avertizat, dar văd că sunteţi un recidivist înrăit.
Domnule Leibovici, nu stiu cate ore imi veti da Dvs ca ultimatum, pana nu ma veti introduce in lista „neagra”. Dar imi iau inima in dinti si imi spun parerea. Eu cred, ca in 1940, Romania a trebuit sa lupte cu arma in maini pentru Basarabia. Soldatii romani, in loc sa se razboiasca cu concetatenii lor evrei, ar fi trebuit sa lupte cu trupele sovietice. De ce Finlanda a construit linia de aparare „Mannerheim”, iar Romania nu a intreprins aproape nimic sa transforme Basarabia intr-o cetate? Se spune ca in afara de sovietici aveau sa inainteze in teritoriul romanesc nemtii, ungurii si bulgarii. Cred ca anume asa avea sa fie, dar cred ca era mai bine pentru Romania sa lupte, asa cum a facut Polonia si Iugoslavia. Sa ramana un aliat ferm al Ligii Natiunilor pana la capat.
@nelutiu
Din partea Moderatorului: Sunteţi suspendat pentru 6 luni, deci până pe 21 februarie 2016.
@Alexandru Grosu
>Domnule Leibovici, nu stiu cate ore imi veti da Dvs ca ultimatum, pana nu ma veti introduce in lista „neagra”. Dar imi iau inima in dinti si imi spun parerea. Eu cred, ca in 1940, Romania a trebuit sa lupte cu arma in maini pentru Basarabia.
Domnule Grosu, nu înţeleg de ce încercaţi să vă prezentaţi ca o iminentă victimă a moderatorului. Nu am observat ca dvs. să fi fost avertizat în prealabil, aşa cum a fost cazul d-lui „nelutiu”.
În ceea ce priveşte comentariul dvs., deoarece nu văd sensul în ceea ce scrieţi, bănuiesc că aţi vrut să afirmaţi că Romania _ar_fi_trebuit_ să se lupte etc.
Cum nu se vede de ce să fiţi sancţionaţi pentru o părere (discutabilă, dar totuşi doar o părere), nu a fost vorba din partea dvs. de un act de bravură, pentru care a trebuit să vă luaţi „inima în dinţi”. În consecinţă vă invit să descălecaţi de pe Voitiş/Catalan.
Domnule Manta, odata ce domnul Leibovici a publicat acest comentar, inseamna ca e in regula. Daca nu-l publica, tot bine era. D-lui a accentuat prea „groaznic” ca va aplica „Regulamentul”, ca chiar ca mi s-a facut groaza. Desigur ca si tema articolului este groaznica: razboi, pogrom, teroare. Dar nici comentatorii nu ar trebui intimidati cu ultimatumuri. Daca comentarul nu e bun, nu-l publicati si asta e… Va priveste.
Nu am de ce sa descalec nici de pe Catalan, nici de pe „Calul balan” al lui baditsa Vasile dascalul.
Daca nu ati inteles ce am spus, e problema Dvs, eu mi-am expus gandul destul de clar: Armata Romana a trebuit sa apere in 1940 Basarabia de sovietici si sa nu faca pact cu Hitler. E simplu, nu?
@Alexandru Grosu
> odata ce domnul Leibovici a publicat acest comentar, inseamna ca e in regula.
Nu înseamnă. Nu înseamnă că comentariul dv. în care vă imaginaţi drept următoarea „victimă a represiunii” este justificat. Dar Regulamentul nu interzice criticile, chiar nejustificate, la adresa moderării.
Dacă consideraţi că ultimatumul dat lui „nelutiu” este nejustificat, vă invit să argumentaţi. Ar fi util să citiţi în prealabil, cu multă atenţie, ce a scris acesta.
> Armata Romana a trebuit sa apere in 1940 Basarabia de sovietici…
Presupun că aţi vrut totuşi să scrieţi: „armata română ar fi trebuit să aprere în 1940 Basarabia de sovietici”, cum v-a semnalat şi V. Manta.
Ar fi trebuit oare armata română (la ordinul guvernului României) să se retragă din Basarabia în iunie 1940, în urma ultimatumului URSS?
Dacă era superioară din punct de vedere militar Armatei Roşii, atunci poate că nu trebuia să se retragă. Dacă era mult inferioară, rezistenţa ar fi fost o pură sinucidere. Ceea ce nu înseamnă neapărat că n-ar fi fost o opţiune…
Vă las pe dv. să stabiliţi care era situaţia de fapt şi să decideţi între ce variante avea de ales.
> … si sa nu faca pact cu Hitler. E simplu, nu?
Dacă armata română ar fi învins în 1940 Armata Roşie, atunci România nici n-avea nevoie să mai facă pact cu Hitler…
Pe de altă parte, eu refuz să ţin cu o parte sau alta (România vs. URSS) când ambele sunt dictaturi (România a devenit dictatură din 1938), chiar dacă nu erau similare ca încălcări.
Interesant este că, conform articolului, nemulţumirile cu administraţia românească („comportament abuziv, discreţionar, de corupţie şi furturi”) nu se limitează la evreii de acolo (demarase deja seria de legi antievreieşti), ci înglobează şi alte categorii de basarabeni.
Articolul elocvent si bine documentat aduce unele completari si elaborari la marturiile / discutiile din episoadele 4 si 5 a serialului „Minoritati sub 3 dictaturi; Evrei 1938-1944”, urcat recent si pe youtube: https://youtu.be/4Qf2a4fhNtU?list=PL_DTWPMeoo28kviaULBz0Wc1uRuMUwwDa Documentarul si articolul se completeaza si sustin reciproc f. coerent.
Va las sa discutati impreuna cu domnul Manta acest articol.
Tonul Dvs, domnule Leibovici, nu-mi lasa dorinta de a mai discuta.
Si nu cred ca ar exista vre-un Regulament! A fost de atatea ori incalcat, ca a ramas numai gauri in el, sarmanul. Se vad acum stelele prin el.
Oricum, va doresc o zi buna.
@Alexandru Grosu
> Tonul Dvs, domnule Leibovici, nu-mi lasa dorinta de a mai discuta.
Comentariul meu nu are nicio problemă cu tonul.
> Regulament! A fost de atatea ori incalcat,..
Chiar dacă ar fi aşa, eu nu văd legătura cu ce am spus – că Regulamentul vă dă dreptul să criticaţi moderatorii şi nu mă obligă să şterg acele critici, chiar neîndreptăţite. Dovada o aveţi ceva mai sus.
Romania „trebuie” sa lupte pentru Basarabia- a fi necesar, obligatoriu.
Romania „ar trebui” sa lupte pentru Basarabia- exista o alegere, poate sa indeplineasca actiunea, dar poate sa nu o indeplineasca.
Daca scriem la trecut, perfectul compus, cum ar trebui sa sune afirmatia?
Eu cred ca asa „Romania: „a trebuit” sa lupte pentru Basarabia”.
De exemplu: „De ce a trebuit sa moara Isus?”- a fost nascut sa moara pentru oameni, nu a avut o alegere. Deci, Isus a trebuit sa moara pentru …
@Alexandru Grosu
>Va las sa discutati impreuna cu domnul Manta acest articol.
Mulţumesc. Dl. Stefan N. Maier a indicat cu înţelepciune direcţia constructivă a comentariilor care pot fi făcute în legătură cu acest articol: „Dacă există cititori care consideră că pot aduce informaţii inedite în legătură cu evenimentele tragice de atunci, din mărturii auzite de la supravieţuitori, din familie, sunt invitaţi să scrie”.
Eu nu am nimic de adăugat la descrierea evenimentelor şi la mărturiile tragice care fac obiectul acestui excelent articol. Este o temă extrem de dureroasă din istoria României, care merită să fie dezbătută cu toată răspunderea şi cu toată seriozitatea de care suntem cu toţii în stare.
Vă invit să reflectaţi, d-le Grosu, în ce măsură intervenţiile dvs. au avut darul să avanseze cunoştinţele noastre legate de temele grave abordate de autorul articolului, dl. Adrian Cioflâncă.
Ce am reţinut eu din comentariile dvs. este auto-victimizarea, plasarea persoanei dvs. „dârze” în centrul atenţiei şi atacarea moderatorului. Pentru acest motiv v-am invitat să vă daţi jos de pe statuia ecvestră a calului lui Ştefan cel Mare.
Domnule Manta, daca nu aveti nimic de adaugat la articol, va invit sa va cautati de treaba. Nu stiu din ce tara scrieti si chiar ca nu stiu nimic despre Dvs. Imi amintesc ca am discutat o singura data cu Dvs, era vorba de furtul miliardului din R.Moldova. Atat. Nu am nicio dorinta sa mai discut. Vreau doar sa va comunic, ca au trecut timpurile, cand tresaream la fiecare „ghiont”, dat de „concetatenii” mei rusolingvi din RSS Moldoveneasca, care, auzindu-ma vorbind romaneste, imi spuneau „Govori po celoveceski”- Vorbeste omeneste, adica ruseste. Si ca au trecut si timpurile, cand un oarecare jurnalist vestit de la Londra, ma „ghiontea” cu gramatica romana.
Am spus ce am crezut de cuviinta sa spun. Poate, intr-o alta situatie, discutam despre aceste lucruri cu Dvs, dar va spun cinstit ca nu-mi plac „profesorii de gramatica”. Cred ca m-ati inteles destul de bine.
O zi buna!
@Alexandru Grosu
> va invit sa va cautati de treaba…
Vă rog să evitaţi grosolăniile. Încotro priveşte moderatorul? 😉
Apoi : nu este obligatoriu să spuneţi tot ce aveţi pe inimă, lucruri antice şi fără legătură, când vă simţiţi jignit.
Dar cerinta insistenta de a ma cobori de pe cai, nu este si ea o grosolanie?
Nu cred ca moderatorul a procedat just cu comentatorul „nelutu”.
Chiar daca „nelutu” a scris un comentariu contraversat, moderatorul putea sa-i indice unde a gresit logic, stilistic, istoric sau politic. Dar moderatorul i-a pus un ultimatum. Si daca domnul „nelutu” a scris comentariul si a plecat la lucru, sau a fost ocupat de alte treburi cotidiene? Cand a avut posibilitatea sa se reabiliteze? Aceasta atmosfera de „calus in gura” este foarte tensionata si neplacuta. Este o atmosfera sufocanta!!!
Am vazut in viata mea doua sisteme educationale: 1)sovietica; 2)occidentala.
In cea sovietica, elevul, cand gresea ceva, era injosit si chiar maltratat(am postat candva pe acum.tv schita „Un profesor de scoala noua”).
In sistemul occidental modern, elevul sau studentul, nu este injosit chiar daca greseste. Principalul este sa inteleaga unde a gresit.
„Calusul in gura” nu este solutia!
@Alexandru Grosu
>Domnule Manta, daca nu aveti nimic de adaugat la articol, va invit sa va cautati de treaba.
Am avut şi am câte ceva de adăugat la comentariile dvs. Acesta este un motiv suficient pentru ca să intervin. Dacă ar fi lipsit comentariile dvs. eronate şi/sau agresive nu aş fi făcut-o.
>Nu stiu din ce tara scrieti si chiar ca nu stiu nimic despre Dvs.
Eu sunt în aceeaşi situaţie în ceea ce vă priveşte şi acest lucru nu mă preocupă câtuşi de puţin, deoarece nu mi se pare relevant pentru discuţie.
>Vreau doar sa va comunic, ca au trecut timpurile, cand tresaream la fiecare „ghiont”, dat de „concetatenii” mei rusolingvi din RSS Moldoveneasca etc
Mă întreb de ce îmi scrieţi tocmai mie acest lucru, de vreme ce susţineţi şi că „nu stiu nimic despre Dvs.”. Să fie o problemă de logică la mijloc? Sau mai este şi altceva, deoarece cam des apar la dvs. mărturisiri de genul „… chiar ca mi s-a facut groaza”, sau „… imi iau inima in dinti”, vădit disproporţionate în raport cu relaţia dvs. cu moderatorul lui ACUM?
>Poate, intr-o alta situatie, discutam despre aceste lucruri cu Dvs, dar va spun cinstit ca nu-mi plac „profesorii de gramatica”. Cred ca m-ati inteles destul de bine.
Eu cred că v-am înţeles, deşi nu este întotdeauna evident. Vă mulţumesc pentru sinceritate şi accept fără ezitări să nu discutaţi cu mine. Să vedem cât veţi rezista 😉 Eu desigur că îmi păstrez deplina libertate de a comenta ceea ce găsesc de cuviinţă.
Vă semnalez din nou că problemele dvs. nu sunt „de gramatică”, ci de logică. Reiau, aşa cum făcea cu răbdare profesoara de limba română din clasa a VII-a (!), atunci când vorbea despre propoziţii pe care le numea, mai în glumă, mai în serios, eliptice de înţeles.
Vă amintesc că ati afirmat: „Eu cred, ca in 1940, Romania a trebuit sa lupte cu arma in maini pentru Basarabia”. Deoarece este un fapt istoric binecunoscut şi de necontestat că armata română a părăsit pe bază de ordin teritoriul în cauză, ea _nu_ „a trebuit sa lupte cu arma in maini pentru Basarabia”. Acest lucru nu a depins de ce credeţi dvs. Nici un fel de exemple cu Iisus sau altcineva nu vor schimba şi nu vor justifica ceea ce aţi afirmat.
De altfel recidivaţi aici: „Daca nu ati inteles ce am spus, e problema Dvs, eu mi-am expus gandul destul de clar: Armata Romana a trebuit sa apere in 1940 Basarabia de sovietici si sa nu faca pact cu Hitler. E simplu, nu?”.
Trebuie să vă dezamăgesc din nou: nu, în mod visibil (şi rizibil), pentru dvs. nu este simplu. Nu numai că picaţi în acelaşi păcat, dar mai şi lăsaţi să se înţeleagă faptul că armatele ar avea căderea să încheie pacte.
@Alexandru Grosu
> cerinta insistenta de a ma cobori de pe cai, nu este si ea o grosolanie?
Nu, nu este grosolănie, iar „va invit sa va cautati de treaba” este grosolănie.
Şi chiar dacă ar fi grosolănie, ea nu ar scuza grosolănia dv., care, proferând-o, v-a luat dreptul să vă plângeţi de grosolăniile altora.
> Chiar daca „nelutu” a scris un comentariu contraversat, moderatorul putea sa-i indice unde a gresit logic, stilistic, istoric sau politic.
Asta am şi făcut – am contestat veridicitatea afirmaţiilor din prima frază şi i-am cerut să le documenteze.
> Si daca domnul „nelutu” a scris comentariul si a plecat la lucru, sau a fost ocupat… Cand a avut posibilitatea sa se reabiliteze?
N-ar fi fost nicio problemă, deoarece nelutiu poate în continuare să trimită comentarii pe ACUM, care ajung la moderator; nu există nicio ştergere automată. Deci are în continuare „posibilitatea să se reabiliteze”.
> aceasta atmosfera de „calus in gura” este foarte tensionata si neplacuta. Este o atmosfera sufocanta!!!
Pe ACUM atmosferă sufocantă de „căluş în gură”? Glumiţi!
SĂ NU UITĂM!!!!
Astăzi este 23 August, o zi care va rămâne în infamie, pentru noi toti care am trăit sub teroarea comunistă !
@Alexandru Grosu
>Dar cerinta insistenta de a ma cobori de pe cai, nu este si ea o grosolanie?
Precizez că nu v-am invitat să vă daţi jos de pe cai, ci de pe statuia ecvestră a calului domnitorului Ştefan cel Mare.
Nu, d-le Grosu, nu a fost o grosolănie, ci o uşoară ironie ca răspuns la insistenţa dvs. de a poza ca victimă a moderatorului.
>Este o atmosfera sufocanta!!!
Am citit că trăim cea mai fierbinte vară din ultima sută de ani, sau mai mult. Şi mai este şi 23 august, aşa cum ne-a amintit d-na Lucaciu. Eu am dat drumul din vreme la climatizare.
@Wanda
> 23 August, o zi care va rămâne în infamie
Depinde ce elemente reţinem din simbolistica respectivă…
@Alex,
Ce elemente retineti dv?
Personal, nu retin nimic pozitiv din era comunista. FRICA era cel mai mare simtamint care l-am avut.
Dv?
@Wanda Lucaciu
>Personal, nu retin nimic pozitiv din era comunista.
Să nu exagerăm. Personal, eu reţin că eram o bucată de timp foarte tânăr, şi de exemplu mulţumit că deschideam manifestaţia oamenilor muncii ca membru al echipei gorniştilor şi toboşarilor. Nici vârsta şi nici urechea muzicală nu se datorau, desigur, comunismului.
[Am grupat 4 comentarii sosite la un interval de 40 de minute/Mod.]
Nu glumesc, atmosfera este sufocanta. Socot comportamentul comentatorului Manta drept una provocatoare si plina de insulte. Daca d-lui ma tot da jos de pe cai, sa nu incep eu, sa-l aranjez pe un oarecare Cal balan si sa-l mangai cu „sfantul Neculai” facut de mos Fotea, cojocarul satului, si atunci va manca papara ca Smarandita popii. Inteleg ca o face be „baietasul bun”, care a intrat in „gratia dascalului”. Cu mine nu trece. Moderatorul a procedat injut punand ultimatum unui comentator. Moderatorul se comporta agresiv, pune ultimatumuri si incearca sa intimideze comentatorii care nu-i sunt pe plac. Si aceasta este evident!!!
—-
„Va invit sa va cautati de treaba” nu este o grosolanie. E tot aceea, ce ar fi „Va invit sa ma lasati in pace”. Dupa „reusita” interventie a domnului Manta cu „gramatica”, unde si moderatorul l-a sustinut in mod evident gresit dar intentionat(asa si nu a raspuns la intrebarea mea despre gramatica), acum moderatorul vine cu idea, ca eu ar trebui sa ma las injosit si sa nu incerc sa ma apar. Unul, care ii este pe plac, are dreptul sa insulte(facand ironii mici) iar altul trebuie sa stea in pozitie de drepti doar din cauza ca nu este pe placul moderatorului. Si asta o vad nu numai in cazul dat, o vad de un timp destul de lung.
Moderatorul a procedat injust punand ultimatum unui comentator.
—-
Iar „dat-ul jos de pe cai si statui” o consider o grosolanie mare, chiar o insulta. Eu nu am avut nimic cu acest domn ca sa-si permita asa ceva.
—-
Moderatorul mai crede ca dupa ce l-a insultat pe domnul „nelutu” acela va mai dori sa comunice cu revista? Eu ma indoiesc.
@Wanda
> nu retin nimic pozitiv din era comunista. … Dv?
Nici eu nu reţin nimic pozitiv din era comunistă.
Dar 23 august nu înseamnă numai ce se sărbătorea de 23 august în era comunistă, adică crearea premizelor instaurării erei comunist. 23 august înseamnă şi sfârşitul dictaturii antonesciene (precedată de cea a lui Carol al II-lea), libertatea pentru partide, revenirea la regimul parlamentar, şi… sfârşitul războiului
Domnul Manta intentionat incurca toate lucrurile pe care le-am afirmat.
Fraza „Armata Romana a trebuit sa apere in 1940 Basarabia de sovietici si sa nu faca pact cu Hitler. E simplu, nu?” am scris-o pemtru d-lui doar ca sa-i lamuresc ce am vrut sa spun si d-lui nu a inteles. „E simplu, nu?” inseamna „E clar acum, deci, ati inteles idea?” D-lui interpreteaza intr-un mod gresit.
Nu a fost simplu sa lupti cu o armata mai puternica, din contra a fost foarte complicat. Dar a fost necesar!!! Si eu cred ca m-am exprimat destul de clar si am scris anume asa cum gasesc ca este adevarat. Cui i-a trebuit acea fuga rusinoasa din Basarabia? Sunt multe exemple de pe acele timpuri. Au luptat Polonia, Finlanda, Norvegia, Franta, Iugoslavia, Grecia. Da, au fost zdrobite, dar nu s-au acoperit cu rusine. Nu vad nimic bun in acea fuga rusinoasa, cand soldatii fugeau aruncand armele, iar apoi, trecand Prutul, au inceput sa se rafuiasca cu concetatenii proprii, lasind in spate un inamic veritabil. Si nici lupta de mai apoi cu sovieticii, in randurile hitleristilor, nu le-au adus multa onoare. Sute de mii morti la Odesa si Stalingrad pentru a fi buni pe langa Hitler, care le-a luat si Transilvania de Nord si o parte din Dobrogia. Masacre a populatiei civile la Odesa.
Aceasta fuga din 1940 este mereu justificata ca Romania avea sa fie ocupata si disparea ca stat si popor. Polonia a disparut ca stat de doua ori in ultimile 2 secole, dar vad ca exista acum si ca stat si ca popor.
Aceasta este parerea mea si am dreptul la ea.
Domnul Manta poate continua mai departe cu insultele, caii si monumentele, este trecut definitiv pe linia de cale ferata cu denumirea „Ignor”.
@Alexandru Grosu
>Socot comportamentul comentatorului Manta drept una provocatoare si plina de insulte. Daca d-lui ma tot da jos de pe cai, sa nu incep eu, sa-l aranjez pe un oarecare Cal balan si sa-l mangai cu „sfantul Neculai” facut de mos Fotea, cojocarul satului, si atunci va manca papara ca Smarandita popii.
Este remarcabil cu câtă repeziciune a parcurs dl. Grosu drumul care a pornit de la o sensibilitate exarcerbată, a continuat fără limite într-o iraţionalitate de la care nu a putut fi abătut şi s-a încheiat „apoteotic” cu ideea folosirii forţei brute împotriva copiilor, apriori slabi şi lipsiţi de apărare. Pare să aibă ceva stofă de torţionar acest personaj, comportare care îl face să se încadreze în tematica articolului iniţial.
PS. „Comportamentul” este un substantiv de genul neutru, deci nu poate fi „una provocatoare si plina de insulte”. Bibliografie: http://analfabeti.ro/substantivul-genul-substantivului
@Alexandru Grosu
> Armata Romana a trebuit sa apere in 1940 Basarabia
Vă rog să încercaşi să sesizaţi diferenţa între „a trebuit să” şi „ar fi trebuit să”.
Pentru ca fraza de mai sus să aibă sensul pe care îl doriţi dv., ar fi trebuit să scrieţi „Armata Romana ar fi trebuit sa apere in 1940 Basarabia”. Mai întrebaţi şi pe alţii.
https://ghenadiana.wordpress.com/2014/03/18/cum-folosim-verbul-a-trebui/
Eu nu conditionez, eu spun ca a fost 100% necesar.
@Alexandru Grosu
> Armata Romana a trebuit sa apere in 1940 Basarabia
>https://ghenadiana.wordpress.com/2014/03/18/cum-folosim-verbul-a-trebui/
Eu nu conditionez, eu spun ca a fost 100% necesar.
Puteţi să explicaţi cum rezultă din pagina la care faceţi referinţă că ceea ce scrieţi este corect? Cel mai bine este să citaţi paragraful relevant.
De altfel aveţi aceeaşi problemă de dezacord şi aici:
„Nu a fost simplu sa lupti cu o armata mai puternica, din contra a fost foarte complicat. … Au luptat Polonia, Finlanda, Norvegia, Franta, Iugoslavia, Grecia”.
Ţările enumerate au luptat într-adevăr, dar nu a fost în 1940 cazul României, drept care ideea dvs. se exprimă în felul următor: Nu ar fi fost simplu sa lupti cu o armata mai puternica, din contra ar fi fost foarte complicat.
Cum v-a sugerat dl. Leibovici, mai solicitaţi şi părerea altora.
http://www.rfi.ro/societate-80825-deportat-de-antonescu-transnistria-1-o-copilarie-evreiasca
O intrebare pentru istoricul Cioflanca: doreste domnia lui sa-l condamne pe Carol2 ca fascist,pentru aceste crime din Moldova din 1940? si sa-l puna in cartea de istorie,si in legea anti-fascista votata recent in parlament?
@Puscasu Vlad
>O intrebare pentru istoricul Cioflanca: doreste domnia lui sa-l condamne pe Carol2 ca fascist etc
În partea de jos a articolului scrie: „Preluat cu permisiunea autorului de pe site-ul Pogromul de la Iaşi”.
Site-ul se găseşte la: http://www.pogromuldelaiasi.ro/2015/08/15/informatii-noi-despre-masacrele-antisemite-din-1940/#more-858
şi oferă posibilitatea să se trimită comentarii. Există atât un formular de contact, la: http://www.pogromuldelaiasi.ro/contact/ , cât şi o adresă e-mail: adriancioflanca@gmail.com