Dimineaţa
Ceaţa se ridică târziu.
Pe undeva pe sus nevăzut,
Soarele tânăr râde
Inconştient de ce se petrece
În porturile prin care
Ar trebui să acosteze
Razele sale.
Cu un ceai fierbinte în faţă
Stau pe terasă.
Arunc scoicile goale în mare
Precum seara în noapte,
Zilele inutile.
Pe unele, spuma valurilor le atinge;
Pe altele nu.
Mă iubeşte?
Nu mă mai iubeşte?
Curând soarele va reuşi să străbată
Zăgazul alb de leşie
Sub care vegetăm.
Se vor topi şi ultimele vise.
Ne va întreba:
Hei, ce aţi visat azi noapte, copii?
Dimineaţa ne spulberă visele
De zidul peste care vrem să zburăm.
Dan David, Los Angeles, mai-20-2006.