Sub Meseşul care-l veghează
Îndurător şi mare ca un părinte,
Zalăul mi se părea o cetate a zmeilor.
În prima vară l-am iubit chiar!
Nu doar din cauza zburdalnicei cu ochi căprui
Care ne urmărea din vecini când făceam baie
În curte, în cada veche cu zmalţul spart.
Era aerul acela curat
Şi clopotul Catedralei înalte cât cerul.
Seara ne vorbea grav ca un bărbat
De care ne era teamă puţin.
La început nu puteam înţelege
Tăcerea duminicilor plictisitoare,
După-amiezele moi
Cu pisici întinzându-se leneşe
Pe pervazurile vopsite,
La soare.
Tanti Maria a Morăriţei,
Mătuşa de pe strada Crişan,
Ne striga seara cu gura mare
Să ne adune la cină.
Noi eram risipiţi
Pe la gardurile din sârmă ghimpată
Ale Cazarmei Dragalina.
Precupeţeam pălincă şi ţigări
Cu soldaţii din gardă
Îmbrăcaţi în uniforme cachi.
La întâi septembrie a venit mama şi ne-a luat.
Radu n-a vrut să plece.
S-a ascuns în mărul din deal în fundul grădinii.
A plâns un ceas.
Într-o după amiază tristă
Am plecat cu trenul de Carei
Într-un vagon de clasa întâi.
Abia atunci mi-am dat seama
Cât era cerul de albastru dimineaţa,
Că mă îndrăgostisem lulea de Lucica,
Zburdalnica vecină cu ochii căprui.
Dan David, Los Angeles, iunie-09-2006.