Prințul Radu e primit cu căldură de românii din SpaniaPrințul Radu de Hohenzollern, soțul Principesei Margareta, moștenitoarea tronului României, reprezentant special al guvernului, s-a întors recent dintr-o vizită în Spania, țară care găzduiește poate cea mai numeroasă comunitate de români plecați după 1989. Alteța Sa a avut amabilitatea să acorde un interviu în exclusivitate revistei ACUM, la reședința oficială a Familiei Regale, Palatul Elisabeta, din București.
Cu ce impresii reveniţi din Spania unde v-aţi întâlnit cu reprezentanţii comunităţii româneşti de acolo?
Ȋn vizita pe care am făcut-o în comunitatea autonomă Aragon şi în comunitatea autonomă Valencia am atins patru segmente: administraţia locală, capabilă în aceste momente de trecere într-o Europă prosperă să acceseze fonduri structurale, să facă construcţii importante pentru comunitate, etc, comunitatea oamenilor de afaceri locali, care există, oricât ar fi de mică, chiar dacă sunt numai trei, patru, cinci, comunitatea românească, acolo unde există, şi societatea civilă, Biserică, mass-media, care dau consistenţă şi încurajare propriei comunităţi. Nu m-am dus în Spania exclusiv pentru că sunt români acolo, intenţia noastră este să atingem toate regiunile din Spania, Franţa, Italia, Germania, Marea Britanie, în încercarea de a pune România locală pe harta lor, şi de a extrage de la ei investiţie străină, interes, know-how, parteneriat, pentru ca fiecare bucăţică din acest mozaic mare care este România să fie dezvoltat şi să aibă o punte de legătură cu străinătatea. Acolo unde comunitatea românească există e cu atât mai bine, pentru că locul respectiv are o anume precepţie despre România prin românii care sunt acolo.
Ce v-au spus românii cu care v-aţi întâlnit acolo?
Nu foarte multe. Spre deosebire de discuţiile ample din presă despre prezenţa a două milioane de români în Spania şi Italia, ei sunt nişte oameni care-şi văd de viaţa lor. Unii sunt ingineri, mdici, profesori, arhitecţi, scriitori, ziarişti sau artişti, alţii sunt oameni cu pregătire medie care au o slujbă destul de bună, alţii sunt oameni simpli, care vin de la ţară şi muncesc pe un şantier sau la un aeroport, fiecare dintre ei are orizontul lui. Ei nu mi-au spus mie în mod special ceva, pentru că un membru al Familiei Regale nu poate să le resolve probleme politice, diplomatice sau administrative.
Dar se simt integraţi?
Da, da. Sunt comunităţi integrate, sunt comunităţi complexe, cu mult bun simţ, cu multă măsură şi românii din aceste comunităţi sunt cu un pas înaintea românilor din ţară, în sensul că au un spirit civic, comunitar, sunt asociaţi, au un glas mai puternic, stau cu fruntea mai sus, au o experienţă mai cosmopolită. Eu găsesc că ei sunt o expresie a binefacerilor acestui moment. Chiar dacă pe termen mediu sau lung nu va fi posibilă dislocarea a două milioane de oameni, a 10% din populaţia României. Ei se vor întoarce şi politica guvernului roman este de a-i convinge să se întoarcă. Ei însă nu vor avea nevoie să fie convinşi, unii dintre ei au început să se întoarcă chiar de acum. Dacă salariile încep să urce în România la şapte, opt, nouă sute de euro, va fi mai bine să iei 900 de euro decât 1200 acolo.
Problema este că unii dintre ei se întorc şi sunt întâmpinaţi ca cei care au revenit imediat după 1990 din exil şi li s-a spus: “Voi n-aţi mâncat salam cu soia!”
Şi în plus de asta mai este un aspect: felul în care vor trata ei înşişi locul de unde au plecat. Dacă vor reveni după un an, doi, reintegrarea nu va fi dificilă. Dar dacă vor veni înapoi după cinci sau 10, nu le va mai plăcea ce vor vedea şi va exista şi un conflict invers faţă de cel despre care vorbiţi: adică din partea lor faţă de cei pe care-i vor regăsi. Pentru că un om, mai ales tânăr fiind, a avut gustul a ceea ce înseamnă un oraş frumos luminat noaptea, cu vacanţe bune vara, cu un tratament decent la slujbă, cu o maşină pe care s-o poată cumpăra chiar dacă e la mâna a doua, şosele mai bune, oameni care se comportă frumos la supermarket, nu va mai înghiţi comportamentul românesc din anumite comunităţi locale unde oamenii se poartă aşa cum se poartă.
Deci, va fi un fel de ciocnire culturală, care va fi între români şi români, dar şi pe asta o consider benefică. Pentru că ei nu vor face decât să zgâlţâie ce a rămas rău în comunitatea locală, tot aşa cum o fac azi elevii de liceu, la Paşcani, la Târgu Jiu, la Buzău, unde diferenţa dintre generaţii ale aceleiaşi familii este cam aceeaşi ca între cel care a plecat şi cel care a rămas, din punct de vedere geografic.
Ce părere au românii din Spania despre Familia Regală, despre Casa Regală?
Diaspora a fost dintodeauna mai deschisă și mai bună cunoscătoare a Familiei Regale decât românii din țară. În ce privește Spania, e o notă în plus, pentru că Spania e monarhie și românul care a plecat dintr-un sat din Bistrița și se trezește la Madrid și vede tot ritualul acesta statal care în frunte un monarh pe care toată lumea îl iubește și-l respectă. În afară de asta, vede că e vorba despre o instituție modernă, pentru că în Spania monarhia cu Juan Carlos în frunte este aproape mai modernă decât republicile, în sensul că Juan Carlos însuși are charismă, comunicare și niciun politician nu-i poate sta alături dacă ar fi să discutăm franc.
Ce impact au toate acestea asupra românilor de acolo?
În Spania instituțiile sunt solide, respectabile, au ritual, identitate, personalitate, tradiție. Este ca și cum ai compara un obiect de artă de la Peleș cu ambalaj de Coca Cola de la supermarket. Or, românii nu se poate să nu vadă asta. Ei se duc și trăiesc acolo un an, doi, trei, cinci într-un altfel de model insituțional și e îmbibă e acest fel de administrație pentru că e de neoprit această transformare a lor. Vă dați seama, din momentul când te duci la poliție să ceri un act de identitate, până te duci să-ți duci copilul la școală și până te uiți seara la jurnalul de știri de la ora șapte, este un alt model, este modelul despre care în țară ți s-a spus că un moft, că e prăfuit, că e un dezastru, și că în general cuvântul „monarhie” e o nenorocire.
Dar despre Familia Regală din România?
Despre Familia Regală din România ei au o încredere și o simpatie care este astăzi mai mare ca oricând după 1989. Pentru că au internet, televiziuni, pentru că noi suntem aici de șapte ani și am consolidat un anume fel de leadership, un anume serviciu în slujba României care e inconfundabil. Și pentru că acum viața e liberă, tot așa cum vorbesc cu dumneavoastră acum, tot așa sunt de liber să vorbesc și cu ei. Or la mine este cea de-a doua vizită în mai puțin de un an în țara în care ei lucrează. Eu sunt însoțit în aceste vizite de Ambasadorul României, de consulii României, cu atât mai mjult calitatea mea acolo este întărită de o componentă oficială și combinația aceasta de tradiție, de legitimiatate, de mândrie, de continuitate, plus susținere instituțională oficială, care înseamnă de fapt una politică, dă un rezultat de care ei sunt foarte, foarte mândri.
Să știți că nu o dată, și românii și spaniolii pe care i-am vizitat, mi-au spus: “Știți că după ce plecați, la sfârșitul săptămânii o să vină la noi în vizită Principele moștenitor Felipe”, așa a venit și un prinț din România și unul din Spania. Și sunt mândri de asta, nu numai românii, ci și spaniolii. S-a întâmplat acest lucru deja de două ori, iar la alicante unde m-am întâlnit cu primarul, cu oameni de afaceri și cu comunitatea românească, în timpul prânzului primarul mi-a spus: “Pe scaunul pe care stați acum, a șezut săptămâna trecută Regele Juan Carlos, care ne-a vizitat.”
Bine, trebuie păstrate proporțiile, pentru că eu nu pot reprezenta ce reprezintă el, nu e vorba de gradul de importanță, e vorba de același tip de leadership pe care ei îl proiectează, spunând: “Și noi avem așa ceva!” Dar nu pot spune că nu e la fel pentru românii din Marea Britanie sau chiar Franța, Italia sau Germania. Pentru că trăim într-o lume liberă și așa exasperați cum suntem de felul în care merg lucrurile în România instituțională, noi fiind tot timpul aici, nu remarcăm că totuși se fac totuși pași destul de mari și în țară.
Și asta se reflectă și în felul în care se reflectă percepția Casei Regale pe plan public – un astfel de dialog n-ar fi fost cu putință acum opt sau chiar șase ani.