Unul din punctele slabe ale noţiunii de «democraţie» din zilele noastre este incompatibilitatea, demonstrată cu vârf şi îndesat, între clamarea şi realizarea de autonomii teritoriale şi suveranitatea naţională. Precizez, este vorba de autonomia teritorială politică, şi nu de cea economică, culturală, educaţională. Autonomia politică, în sensul unei autoguvernări, cu drept de elaborare a unor legi proprii, cu drept de control a propriilor graniţe, cu drept de aplicare a unor legi proprii, chiar dacă aceste legi se adopta «democratic» – prin vot egal şi universal.
Este necesar să diferenţiem, de la bun început, beneficiile unei democraţii reale, ca de exemplu a celei din Elveţia, de kitch-urile de «democraţie» – de la noi, de exemplu, şi din toate ţările care se găsesc într-o faza de tranziţie, de la autoritarism spre democraţie. Ţări în care pretenţiile de «democraţie» nu coincid nici pe departe şi nici măcar ca aspect scenic, cu fondul ideilor asupra democraţiei şi drepturilor universale ale omului. Este suficient , dacă dispui de un minimum de discernământ politic, să priveşti rezultatele obţinute în cei peste 25 de ani de «democraţie românească», că să-ţi dai seama, că absolut în toate acţiunile aşa zis «democratice», pârghiile de realizare a oricărui obiectiv, au fost-manipularea şi corupţia.
Să lăsăm fiecărui cititor dreptul de a constata cum economia românească a fost condusă (distrusă !), cu rea-voinţă şi o «incompetenţa profesională şi morală» ieşite din comun, iar legislaţia românească a fost determinată de interese meschine şi de corupţie, o corupţie extinsă în toate domeniile, de la vârfurile cele mai înalte ale puterii, până la baza democraţiei – dreptul de liberă exprimare-votul egal şi universal, vot care, în cadrul capitalismului sălbatec de la noi, a devenit o marfă, cu toate atributele ei de «se cumpără şi se vinde»!
Să revenim la tema. Ce se ascunde în spatele dorinţei de autonomie? Mai bine zis: cine este cel mai interesat în lupta pentru o autonomie politico-teritorială ? Cumva proprii cetăţeni, din acele zone, prezentaţi cu ajutorul propagandei, ca fiind beneficiarii autonomiei, sau nişte state-buni vecini, care în vorbe, promovează relaţii «de bună înţelegere şi vecinătate», dar în fond şi în fapte, doresc să muşte o bucată din teritoriul suveran al vecinului sau ?
Istoria recentă a «autonomiilor», ne arată adevărata faţă a luptei pentru o «autonomie». În esenţă, pentru Europa, unele state se lupta încă pentru revizuirea Tratatului de la Trianon, promotor principal fiind Ungaria (pentru Ardeal), mai puţin evident Germania – (pentru Sudeţi), Grecia – (pentru Macedonia), Albania (pentru Kosovo), Serbia pentru toate Rep. fostei Iugoslavii, etc. Independent de Trianon se situează lupta pentru autonomie a Cataloniei şi a Ţării Bascilor.
O situaţie atipică a ceea ce constituie autonomiile teritoriale o prezintă Rusia cu multitudinea ei de «republici autonome» – Adighea, Bascortostan, Calmâchia, Cecenia, Ciuvaşia, Daghestan, Inguşetia, Kabardino-Balcaria, Karaciai-Cerchezia, Karelia, Komi, Mari El, Mordovia, Osetia de Nord – Alania, Tatarstan, Udmurtia, precum şi, în Nordul Îndepărtat al Rusiei, districtele Autonome Neneţ, Iamalo-Neneţ, Iugra-Hanti-Mansi (ultimele două doar parţial în Europa), nişte autonomii inexistente în realitate, teritorii şi republici în care etniile beneficiare ale autonomiilor se regăsesc în proporţii mergând până la 1% din populaţia eminamente de etnie rusă (!) şi care de fapt îşi duc existenţa, aproape 100%-sub ciubota Rusiei, purtând marca «made în Kremlin».
În prezent, incubatorul pentru crearea de alte republici autonome de acelaşi gen ca cele menţionate mai sus, Rusia lui Putin are în vizor Republica Transnistreană, Republica Populară Lugansk şi Republica Populară Donetk, deja situate pe pragul uşii Rusiei, iar în perspectivă urmează Ţările Baltice şi întreagă Ucraină, Belorusia, Republica Moldovenească şi majoritatea teritoriului Kazahstanului. De Crimeea – nu-şi mai aduc aminte decât tătarii că ar fi existat cândva şi o Republică Autonomă Tătară, iar restul lumii a înghiţit cu uşurinţă găluşca fierbinte cu ştampila «pământ istoric rusesc» !!
O analiză aparte ar merita să se facă asupra aşa ziselor «standarde UE» privind dreptul la autonomie şi asupra drepturilor autonomiilor teritoriale, standarde care, vorba unui personaj caragialesc – sunt sublime dar «lipsesc cu desăvârşire» ! Fiecare ţară-membră a UE are propriile standarde privind autonomia teritorială !
În acest context am să redau într-o traducere din rusă, după o fonogramă, o declaraţie semnificativă pentru politica rusa a autonomiilor, declaraţie făcută de Andrei Illarionov, un fost consilier a lui Putin din perioada când Putin uitase, pentru o scurta perioadă, de trecutul său KGB-ist şi mai asculta şi de ce propuneau consilierii lui, cei care erau cu capul pe umeri (din perioada, foarte scurtă, marcată de plecarea rând pe rând a acelor consilieri), o declaraţie, despre planurile actuale ale lui Putin pentru Donbas, un Putin cu principii neaoşe KGB-isto-URSS-iste, declaraţie făcută de Ilarionovnla Slaviansk pe dată de 5 Iulie 2015 (Slaviansk – zona suverană a Ucrainei, eliberată prin lupte grele şi cu multe sacrificii umane de către armata ucraineană), vezi : aici.
Traducerea fonogramei :
«În ultima vreme s-au conturat noile direcţii ale planurilor lui Putin cu privire la Donbas. Aceste planuri au la baza ideea de a bagă înapoi în Ucraina regiunile separatiste Lugansk şi Doneţk, pentru ca Ucraina să-şi modifice Constituţia în sensul de a oferi lui Putin posibilitatea ca, prin intermediul acestor regiuni, să poată să controleze politica internă şi externă a Ucrainei. Aceasta este partea principală a planurilor actuale a lui Putin, care până acum a folosit forţa militară – în principal, şi alte metode în subsidiar – iar acum a trecut la metode diplomatice, şi a găsit chiar aliaţi evidenţi, şi mai puţin evidenţi, din Uniunea Europeană şi Statele Unite, şi cu ajutorul cărora, repetând obsesiv mantra «respectării» înţelegerilor de la Minsk , în special Minsk II, încercând să oblige, atât el- nemijlocit, dar şi prin reprezentanţii săi separatişti din răsăritul Ucrainei, şi chiar prin intermediul diplomaţilor Apuseni, «respectarea» înţelegerilor de la Minsk,.
Înţelegerile de la Minsk, mai repet încă odată, obligă, pentru prima oară în istorie, o putere de stat să renunţe la suveranitatea recunoscută internaţional a Ucrainei asupra propriilor graniţe, adică au condiţionat suveranitatea acelor graniţe de nişte alegeri locale dubioase, din propriile teritorii, pe care nu le mai controlează. Ceva mai absurd decât acest lucru, nici nu se poate imagina !
Putin a declarat de repetate ori că dacă înţelegerile de la Minsk nu ar fi «fost avantajoase pentru noi, noi», nu am fi semnat aceste înţelegeri. El nu ascunde faptul că acest mecanism – cu ajutorul acestor două şurubelniţe (Illarionov are în vedere regiunile Lugansk şi Doneţk – n.trad.) – el poate avea sub controlul propriu întreaga Ucraină. El vede că prin mijloace diplomatice poate obţine mai mult, aproape totul, adăogând – la nevoie şi din când în când – ceva acte teroriste, diversiuni, acţiuni militare. El este convins că poate să obţină ce vrea.
Din păcate există în Apus oameni care îndeplinesc pentru el acest rol, noi vedem cum au făcut asta pentru el Iohannes Hahn, cum Kerry a fost de acord cu crearea de forţe de securitate fără participarea Ucrainei, toate sunt scrise «negru pe alb», prevăd renunţarea Ucrainei de-facto, la recăpătarea suveranităţii asupra acestor teritorii, şi aceste probleme vor continua.
Asta nu înseamnă că acordul de la Minsk trebuie rupt, şi să se renunţe la el ca să reîncepă acţiunile militare, dar nu trebuie să te consolezi cu iluzii şi să induci întreaga lume, şi propriul popor, în eroare, că prin prevederile acordului de la Minsk II, se poate restaura suveranitatea asupra teritoriilor ocupate. Acest lucru nu este posibil !!»
(Sfârşitul traducerii).
Dintr-un anume punct de vedere, această scurtă analiză a lui Illarionov este confirmată de faptele istorice din trecutul nu prea îndepărtat, când, după acţiuni militare fără succes total, Rusia (în trecut URSS-ul) folosea cu mare dibăcie arma diplomaţiei, aşa cum s-a întâmplat de exemplu în Războiul israeliano-arab din Octombrie 1973 (Războiul de Yom-Kippur), când la început Rusia a înarmat până în dinţi armatele egipteano-siriene cu armament ultramodern intr-o cantitate de peste 4 ori mai mare decât cea a Israelului, şi când la momentul constatării eşecului militar, Rusia a impus prin Consiliul de Securitate, unde folosea şi foloseşte de câte ori are nevoie dreptul de veto, oprirea ostilităţilor militare şi rezolvarea pe cale diplomatică a conflictului.
Să reamintim că generalul de atunci, Ariel Sharon, a trecut cu o brigadă mică de tancuri Canalul Suez, şi întreaga armata egipteană s-a trezit complet izolată în nisipurile din peninsula Sinai ! Sau când în războiul ruso-gruzin din 2008, situarea pe un rol de agresor al Rusiei faţă de micuţa Georgie (ideea şi realizarea – Saakaşvili !!), a obligat-o la folosirea diplomaţiei ca o armă mai eficientă.
Pe contul activ al acţiunilor Rusiei lui Putin sunt şi conflictele teritoriale îngheţate, cum este cel Moldavo-Transnistrean, dar şi revendicările latente ale Rusiei faţă de ţările baltice şi întreaga Ucraina de la Don până la Dunăre. Şi încă nu se ştie cu ce şi cu cât a participat Rusia la şantajul exercitat cu dibăcie, s-o recunoaştem, de câtre Grecia asupra întregii Uniuni Europene !!
Având în vedere experienţa istorică a ţărilor paşnice din Europa privitoare la credibilitatea în tratatele semnate cu un agresor, aşa cum a fost Germania nazistă, şi de experienţa actuală, în care Rusia lui Putin repetă istoria, conducătorii de azi ai UE nu ar trebui să se lase adormiţi de cântecul sirenelor-rusalcelor putiniste, şi să se pregătească serios pentru a face faţă pericolului real al agresivităţii neo-imperiale ruseşti.
>Având în vedere experienţa istorică a ţărilor paşnice din Europa privitoare la credibilitatea în tratatele semnate cu un agresor, aşa cum a fost Germania nazistă, şi de experienţa actuală, în care Rusia lui Putin repetă istoria, conducătorii de azi ai UE nu ar trebui să se lase adormiţi de cântecul sirenelor-rusalcelor putiniste, şi să se pregătească serios pentru a face faţă pericolului real al agresivităţii neo-imperiale ruseşti.
În concluzie „conducătorii de azi ai UE” au fost preveniţi, drept care ar trebui să ştie ce ar avea de făcut, de exemplu să ceară mai viguros restituirea Crimeii, oprirea agresiunii Rusiei în Ucraina şi mărirea cheltuielilor de înarmare ale membrilor UE.
@ Victor Manta
Aşa ar trebui să se procedeze cum scrieţi domnia Voastră!
Dar… privind în urmă, atunci când a apărut un agresor feroce ca Germania nazistă şi care a acţionat cu paşi mici, spiritul de toleranţă, dar şi de teamă de a înfrunta spiritul conservatorist şi speranţa că, gata, fiară s-a săturat, ce contează că Polonia a fost hăcuită, ce contează că Sudeţii au revenit în Germania, poate că nemţii au dreptate, important este că pe noi ne-au lăsat în pace, de ce să mă lupt tocmai eu pentru ţări străine, etc, au amorţit atunci percepţia globală asupra rapacităţii unei fiare, şi tot aşa, pas cu pas, azi procedează Putin, şi tot aşa i se tolerează cucerire după cucerire. Cine se mai opune azi ocupării Crimeii, dacă în întâlnirile tet-a tet Angela Merkel şi musiu Holland nici nu mau ridică problema restiruirii Crimeei, crezând că fiara s-a săturat şi este periculos s-o stârneşti!
Este frica de ruşi, frica că un nebun stârnit poate sa apese pe butoanele nucleare. Daor nu hrănim fiara cu trupurile noastre, este treaba ucrainenilor să se apere ei, pe noi ne interesează să ne păstrăm stilul nostru călduţ de trai, să ne bem nestânjeniti berea şi să mâncăm grătarul tradiţional de weekend!!
@Sfartz Pincu
> Cine se mai opune azi ocupării Crimeii, dacă în întâlnirile tet-a tet Angela Merkel şi musiu
> Holland nici nu mau ridică problema restiruirii Crimeei, crezând că fiara s-a săturat şi este
> periculos s-o stârneşti!
Lucrurile par să se fi schimbat.
Iată un fragment dintr-o discuţie cu Illarionov la Radio Eho Moskvî de acum o săptămână (http://echo.msk.ru/programs/sorokina/1575786-echo/):
„La Forumul Economic din St. Petersburg (8-20 iunie 2015) Putin a anunţat o nouă etapă a războiului contra Ucrainei…
… Acestă nouă etapă este în fapt o nouă strategie care constă în a încerca să îcheie o înţelegere, formală sau neformală, cu Europa şi SUA în scopul izolării Ucrainei, forţând-o să-şi modifice Constituţia pentru a recunoaşte autonomia celor două regiuni [în scopul descris în articolul de mai sus/A.L.]…
Dar vestul s-a trezit. Vestul nu s-a trezit după războiul ruso-gruzin (2008), pe care l-a considerat un accident şi de care a uitat peste trei luni. Vestul a încercat să uite de Crimeea, de Donbas, iar asta a durat până în toamna trecută. Chiar până la începutul acestui an.
Dar iată că evenimentele din iarna trecută au trezit definitiv Vestul, şi atunci acesta a luat o hotărâre pe care au refuzat până atunci s-o. Faţă de care închdea ochii, astupa urechile. Acum, în mod evident a luat o hotărâre: dacă doriţi confruntare, vom avea confruntare.
Pe parcursul întregului an şi jumătate anterior spuneau: nu vrem confruntare, vrem prietenie cu Rusia, dar dreptul internaţional nu trebuie încălcat. Trebuie să vă retrageţi trupele din Ucraina. De îndată ce le veţi retrage, vom restabili toate relaţiile, vom ridica toate sancţiunile. Unii chiar spuneau că au promis de fapt să uite de Crimeea.
Şi într-adevăr, până la călătoria d-nei Merkel la Moscova pe 10 mai al acestui an, niciunul din liderii celor 7, ai Vestului, nici nu au pronunţat cuvântul „Crimeea”.
Numai după ce s-au convins, pe parcursul ultimelor 8-9 luni, că metoda zăhărelului nu funcţionează, au trecut la bici. Iar acum decizia că vestul merge spre confruntare cu Rusia a fost luată.
Dezbaterile care au loc în prezent în capitalele occidentale, în cadrul forumurilor internaţionale erau de neimaginat încă acum câteva luni. Astăzi se discută serios diferite scenarii ale războiului cu Rusia….
Mai mult, acum s-a pertrecut ceva complet inedit. Până acum se avansau ipoteze co Putin este fie bolnav [la cap/A.L.], fie n-a înţeles situaţia, fie l-au copleşit pasiunile. Dar apoi s-a zis că nu este vorba de un singur om, ci de mai mulţi. Acum însă apar o mulţime de publicaţii care arată că cele întâmplate sunt problema nu unui grup, ci a unei întregi ţări [a unui întreg popor/A.L.]. Eu înţeleg că nu este aşa, că aici analiza occidentală se înşeală…
Dar acesta este evoluţia inevitabilă a înţelegerii Vestului cu cine au de-a face. Într-adevăr, nivelul sprijinului pentru politica lui Putin nu numai că nu scade, ci chiar creşte. Şi atunci să ne fie cu iertare, problema nu este numai cu autorităţile ci cu întreaga societate.”
Completare la
> Şi într-adevăr, până la călătoria d-nei Merkel la Moscova pe 10 mai al acestui an, niciunul din liderii celor 7, ai Vestului, nici nu au pronunţat cuvântul „Crimeea”.
Iată ce a spus Merkel pe 10 mai 2015 la Moskova:
„We achieved cooperation between NATO and Russia. Due to the criminal and illegal, under international law, annexation of Crimea and the military conflicts in eastern Ukraine, this cooperation has suffered a serious setback.”
@ Alex.Leibovici
Europa nu s-a trezit niciodată; Europa se trezeşte doar când este prea târziu. Europa se regăseşte întotdeauna pe postura de victima, pe postura unei victime la dispoziţia oricărui agresor şi a oricărui fel de agresiune. EUROPA ESTE PASIVA.
Nu există o solidaritate între ţările componente ale UE suficient de mare pentru o reacţie rapidă şi dura. Poate doar între ţările sărace – la împărţirea bucatelor!
Să ne imaginăm un scenariu în care UE cuprinde şi Ucraina, şi să vedem ce ar face UE când Putin ar ocupă Crimeea. Fiecare ţară membră şi-ar face o socoteală: conflictul e departe, ce treaba am eu cu ucrainenii? De ce să mă duc eu să lupt pentru ei? O să-i ajutăm cu câte ceva ce este în plus la noi. Delegaţii noştri la ONU, Consiliul de Securitate, NATO, vor depune un protest vehement, să-i lăsăm pe americani să acţioneze, că doar ei sunt suficient de puternici.
La o agresiune nu se poate răspunde decât cu agresiune; Nu cu „luare de poziţie”, discursuri, blamări verbale, etc. Un bivol agresat de lupi sau chiar de lei, răspunde cu agresiune. Europa trebuia, chiar în cazul-cu o Ucraina nemembra UE, să reacţioneze agresiv, de exemplu: Să închidă Marea Neagră – la Bosfor, să blocheze ieşirea de pe Nistru spre Marea Neagră, să-şi aducă toată flota militară în jurul Sevastopolului, să creeze o blocada economică navală la scara mondiala, contra Rusiei. În felul acesta a procedat Kennedy – şi a reuşit! Ruşii nu înţeleg decât de o reacţie hotărâtă şi puternică, de frică !
Ce a facut Europa cand Putin a inceput actele de agresiune? S-a vaicarit, au mers capetele ei importante la agresor acasa sa-l induplece cu vorbe, in timp ce agresorul folosea arme mortale, arme de toate felurile, inclusiv o propaganda desantata, fara nici o intentie de a respecta tratatele semnate, care sunt pentru el, niste hartii igienice puse in fata tancurilor !
@Sfartz Pincu
>La o agresiune nu se poate răspunde decât cu agresiune
Este o atitudine extremista. Răspunsul este că: depinde.
> Un bivol agresat de lupi sau chiar de lei, răspunde cu agresiune.
Aceasta nu este o lume a oamenilor. Dacă greşesc, aştept ca unul dintre cei enumeraţi să se manifeste în vreo discuţie.
>Europa trebuia, chiar în cazul-cu o Ucraina nemembra UE, să reacţioneze agresiv, de exemplu: Să închidă Marea Neagră – la Bosfor, să blocheze ieşirea de pe Nistru spre Marea Neagră, să-şi aducă toată flota militară în jurul Sevastopolului, să creeze o blocada economică navală la scara mondiala, contra Rusiei.
Vă amintesc că blocada este echivalentă cu o declaraţie de război.
>În felul acesta a procedat Kennedy – şi a reuşit!
Kennedy nu a făcut nimic din ceea ce scrie mai sus.
> Ce a facut Europa cand Putin a inceput actele de agresiune? S-a vaicarit, au mers capetele ei importante la agresor acasa sa-l induplece cu vorbe, in timp ce agresorul folosea arme mortale, arme de toate felurile, inclusiv o propaganda desantata, fara nici o intentie de a respecta tratatele semnate, care sunt pentru el, niste hartii igienice puse in fata tancurilor !
Este adevărat, Europa şi aliaţii ei au făcut prea puţin, în special la scurt timp după diversele agresiuni. Europenii, care sub presiunea stângii au tot redus budgetele militare (în favoarea ajutorului social – welfare), într-un climat aparent de securitate generală, au pierdut în timp mult din capabilităţile lor militare.
@ Victor Manta
„Kennedy nu a facut nimic din toate astea” !?? Sunteti foarte tanar,si nu ati apucat conflictul Kennedy-Hruscioʋ pentru Cuba!??
– Kennedy a creat un cordon naval,la scara atlantica,astfel ca nu a mai putut trece nici un glont rusesc spre Cuba.
– Kennedy a declarat alarma nucleara de gradul „0” contra Rusiei,(pe atunci-URSS).
– Kennedy a activat bazele militare nucleare din Turcia-drept in coasta rusilor!-
Kennedy a reusit sa-i puna pe rusi cu „botul pe labe” prin hotararea sa exemplara pentru conducatorii de azi ai Europei !
Unii Consilieri a lui Kennedy au pledat pentru un atac aerian pentru a distruge rachetele și forțele aeriene cubaneze, urmată de o invazie americana a Cubei; alți Consilieri au fost de parere ca Uniunea Sovietică și Cuba sa fie avertizate. Președintele a decis sa ia un curs intre cele doua variante. La 22 octombrie Kennedy a ordonat o carantină navală a Cubei. In acelasi timp Kennedy i-a trimis o scrisoare lui Hrușciov in care i-a cerut sa elimine rachetele, inițiind astfel un schimb de corespondență între cei doi lideri, care a continuat pe tot parcursul crizei.
Exact cât de aproape Statele Unite și Uniunea Sovietică au venit de un război nuclear, rămâne una dintre problemele acute si inca in zilele noastre discutate.
Kennedy va ramine in istoria Statelor Unite, nu numai ca un presedinte asasinat, dar si un presedinte care a fost aproape sa declanseze un razboi nuclear.
Dl Sfartz a scris: „La o agresiune nu se poate răspunde decât cu agresiune”
Dl Manta i-a raspuns foarte corect: „Este o atitudine extremista. Răspunsul este că: depinde”.
Deci Dle Sfartz, Ceea ce a facut Kennedy nu a fost exact cea mai buna solutie. Ca s-a terminat cu bine, am avut toti un mare noroc.
@ Wanda Lucaciu
Domnia Voastra, fiind „subiectul din interior” vizat de tovarasul Nichita, este evident ca sunteti mai bine informata asupra evenimentelor „cubaneze” !!! Fraza mea: „La o agresiune nu se poate raspunde decat cu o agresiune’ se refera strict la Rusia, pe care pretind ca o cunosc ceva mai bine, si din interior si din exterior. Daca as fi spus-o in perioada cand Hitler si-a inceput agresiunile, azi nu ati mai fi calificat-o ca o atitudine „extremista”, si sunt convins ca ati fi acceptat-o ca singurta solutie realista!!
Dar cred ca nu trebuie pusa la indoiala capacitaea de stapanire alui Kennedy care a fost consecvent in toate crizele politice ale SUA din perioada guvernarii sale. Pozitia sa in criza berlineza este convingatoare. Si apoi sa nu uitam ca si Kissinger, desi inca foarte tanar,era deja printre consultantii lui Kennedy si capul lui functioana deja din plin.
In nici un caz Kennedy nu ar fi apasat primul pe butonul nuclear, el ar fi asteptat confirmarea ca Hrusciov a facut-o!!
@ Alexandru Leibovici
Dar ideea exprimata in textul Dvs.: „Vestul vrea prietenie cu Rusia” – ma face sa rad!! Prietenia cu Rusia=prietenia dresorului cu un tigru!! Si stim cum se termina o astfel de prietenie, avem exemplul Lidiei Jiga si altor dresori.
Imi mentin parerea ca o agresiune devine un dezastru daca nu este oprita cu acelasi nivel, ba as pune semnul matematic „mai mare”, ca raspuns necesar fata de un agresor.
@Pincu Sfartz
> ideea exprimata in textul Dvs.: „Vestul vrea prietenie cu Rusia” …
Nu ştiu la ce vă referiţi…
> imi mentin parerea ca o agresiune devine un dezastru daca nu este oprita cu acelasi
> nivel, ba as pune semnul matematic „mai mare”, ca raspuns necesar fata de un agresor.
Sunt în total acord cu dv. Doar că formularea „La o agresiune nu se poate răspunde decât cu o agresiune” nu este dintre cele mai fericite, deoarece riposta la o agresiune nu poate fi numită agresiune deoarece este legitimă apărare.
Cât despre Kennedy şi criza rachetelor… Scrieţi:
> Kennedy a reusit sa-i puna pe rusi cu „botul pe labe” prin hotararea sa exemplara…
Poate nu ştiţi că pentru agresiunea lui Hruşciov a plătit nu agresorul ci victima : Pentru ca URSS să-şi retragă rachetele din Cuba, Kennedy a trebuit să retragă rachetele americane din Turcia şi să garanteze perenitatea regimului castrist.
Deci, per total, cine a ieşit câştigat în urma agresiunii URSS-ului contra SUA??
@Pincu Sfartz
Continuare…
> Pozitia sa [a lui Kennedy] in criza berlineza este convingatoare.
Criza din august 1961, cea cu construrea zidului? Kennedy a stat cu braţele încrucişate când, încălcând toate tratatele privitoare la statutul Berlinului, URSS a dispus construirea acestui zid (*)
> sa nu uitam ca si Kissinger, desi inca foarte tanar,era deja printre consultantii lui Kennedy si capul lui functioana deja din plin.
Nici entusiasmul dv. pentru Kissinger nu-l împărtăşesc…
——–
(*) The evidence suggests that Kennedy essentially accepted [încă înainte de criză!] the permanent division of Berlin into East and West and implied that an East Berlin border closure would not bring a US response as long as West Berlin was left alone. Since he was already thinking about putting up a wall in Berlin, Khrushchev was encouraged to continue down this path (https://en.wikipedia.org/wiki/Foreign_policy_of_the_John_F._Kennedy_administration#Soviet_Union)
@ Alex. Leibovici
Argumentele Dvs. sunt foarte nimerite pentru situatia de criza vazuta „postum”, si sunt acceptabile. Dar cand e vorba de diplomatie… e o treaba dificila. Diplomatii, vad, si prezinta altfel lucrurile decat ni se par noua, celor din alte specializari; De aceea cred ca Kissinger nu a gresit acceptand un compromis, compromisul fiind materia prima a diplomatiei.
Daca ceea ce pare ar fi totuna cu ceeace este, nu ar fi nevoie de diplomatie.
Raman sa cred ca Kissinger stia ce face, cat timp, in acele perioade de crize, nici nu a existat unul mai bun decat el! Numiti-l pe unul mai bun! Daca traia Talleirand, nici el nu s-ar fi descurcat altfel cu rusii, fie ei din URSS, fie ei din Mama-Rusie de azi.
Dictonul lui: „Cuvintele sunt facute ca sa ascunda gandurile”, azi poate fi extins si cu: „si faptele”, ceea ce se pare ca-i ruseste de minune lui Putin in fata Vestului credul si fricos.
Si Vestul va fi fericit cand planul lui Putin de a „drege busuiocul” se va incheia probabil cu oferirea lui Porosenko, dreptul de a primi inapoi, la alegere, ori Crimeea, ori Donbasul!! Asa va fi.
Pentru ca asta este tactica unui NKVD-ist ca Putin: Sa iei mai mult ca sa ramai cu ceva!
@Pincu Sfartz (SP)
SP. “Europa trebuia, chiar în cazul-cu o Ucraina nemembra UE, să reacţioneze agresiv, de exemplu: Să închidă Marea Neagră – la Bosfor, să blocheze ieşirea de pe Nistru spre Marea Neagră, să-şi aducă toată flota militară în jurul Sevastopolului, să creeze o blocada economică navală la scara mondiala, contra Rusiei”. … “În felul acesta a procedat Kennedy – şi a reuşit”!
Manta Victor (MV). “Vă amintesc că blocada este echivalentă cu o declaraţie de război”. … “Kennedy nu a făcut nimic din ceea ce scrie mai sus”.
SP. „Kennedy nu a facut nimic din toate astea” !?? Sunteti foarte tanar,si nu ati apucat conflictul Kennedy-Hruscioʋ pentru Cuba!??
– Kennedy a creat un cordon naval,la scara atlantica,astfel ca nu a mai putut trece nici un glont rusesc spre Cuba”.
Continui să susţin ceea ce am afirmat, şi anume că Kennedy nu a făcut nimic asemănător cu ceea ce sugeraţi în exemplul dvs. Pentru aceasta, fiind vorba de agresorul major URSS, şi nu de Cuba, SUA ar fi trebuit să:
– blocheze mai toate strâmtorile din lume
– blocheze toate gurile fluviilor din URSS
– plaseze toată flota USA în jurul URSS
– instituie o „blocadă economică navală” (ce-o fi însemnând aceasta, e blocadă, e embago?) contra URSS.
Kennedy nu a făcut-o la timpul său, şi deoarece n-ar fi putut (vedeţi harta fostei URSS), şi deoarece nu era nevoie (ştia că era vorba de un bluff de-al lui Hruşciov).
>Kennedy a reusit sa-i puna pe rusi cu „botul pe labe” prin hotararea sa exemplara pentru conducatorii de azi ai Europei !
Dl. Leibovici a arătat că SUA a pierdut mult în acest conflict, pe care nu ea l-a iniţiat.
Cu „botul pe labe” URSS a fost pusă de un alt Preşedinte al SUA, cu adevărat mare, pre numele său Ronald Reagan. Pentru aceasta el nu a declanşat însă vreun război termonuclear.
Nici vârsta mea, nici a dvs. nu sunt relevante pentru subiectul în discuţie. Dacă versiunile extreme de genul celor pe care le publicaţi ar fi fost însă puse în practică, nu am fi apucat nici eu, nici dvs., să atingem vârstele frumoase pe care le avem, ci am fi devenit amândoi praf de stele, ceea ce sună cu mult mai frumos decât este.
@Dl. Sfartz,
Sint sigura ca dv cunoasteti Rusia mai bine decit mine.
Asta nu inseamna ca ceea ce a facut Kennedy a fost OK. El a inceput cu Bay of Pigs care a fost o catastrofa si mai tirziu cu blocarea in Atlantic. Va rog sa cititi opiniile despre presidentia lui Kennedy si in afara ca el si familia lui au fost fotogenici, presidentia lui a fost o catastrofa.
Pacat ca in 2016, Statele Unite nu va avea un presedinte la nivelul lui Ronald Reagan.
@ Victor Manta
Aveţi dreptate absolută! Vârsta nu are nicio legătură, nu numai cu acest subiect în discuţie, ci în general în viaţa de zi cu zi. Dacă nu ar există bolile, suferinţele, am putea – (suntem) – fi tineri toată viaţa noastră! Iar expresia folosită de mine, „sunteţi foarte tânăr”, nu se referea decât la tumpul absolut – la prezenţa fizică în curgerea evenimentelor, ca la minte….; ar fi bine să rămânem cu toţii, la vârstă de 17-100, aşa cum este Domnul Juvara!
Subiectul discutat, momentul Kennedy, se înscrie în tema „Autonomia ca o pradă”, pentru că şi atunci, şi acum, şi probabil şi în viitorul apropiat, constituie deja un paradox-cu semnul de întrebare, „De ce cea mai mare ţară din lume-ca teritoriu (în cea mai mare parte-pustie!) se lupta pe viaţă şi pe moarte pentru- teritorii??, iar o ţărişoara micuţa-micuţa ca un Monaco sau Lichtenstein nu doreşte nimic de la vecini şi trăieşte în pace şi fericire??
După părerea mea, total neprofesionistă în tema discutată, totul se reduce la caracterul conducătorilor, dar şi al oamenilor care cred în ei si-i urmeaza ca oile ! Şi lucrul cel mai ciudat este că oamenii îi urmează pe acei conducători chiar daca, si după ce, ideologia politică respectivă la care au aderat-alte generaţii rămâne departe în urmă, se dizolvă, se evaporă, se transforma in fum si scrum, şi totuşi ei votează, perseverent, acelaşi om, aceeaşi formaţiune politică.
Nu ar trebui să dau cazul de la noi ca exemplu pentru afirmaţia de mai sus, dar mă sâcâie în permanentă nedumerirea asupra faptului că peste 20 de milioane de români votează automat, ca nişte roboţi, fără să ştie pe ce lume sunt, şi lasă puterea la voia oricui doar pentru a satisface capriciile celor care pretind că „asta este democraţie!!”. Şi de ce restul de români – unul, două milioanecel mult – susţin o astfel de „democraţie”? Este absurdul-în pielea goală.
@Pincu Sfartz
> Aveţi dreptate absolută! Vârsta nu are nicio legătură, nu numai cu acest subiect în discuţie, ci în general în viaţa de zi cu zi.
Nu am afirmat acest lucru. Este una, de exemplu, să joci tenis şi alta să umbli sprijinit în baston.
> Iar expresia folosită de mine, „sunteţi foarte tânăr”, nu se referea decât la tumpul absolut – la prezenţa fizică în curgerea evenimentelor, ca (ci? – VM) la minte….
Daaa, minte nu se cumpără.
> Şi lucrul cel mai ciudat este că oamenii îi urmează pe acei conducători chiar daca, si după ce, ideologia politică respectivă la care au aderat-alte generaţii rămâne departe în urmă, se dizolvă, se evaporă, se transforma in fum si scrum, şi totuşi ei votează, perseverent, acelaşi om, aceeaşi formaţiune politică.
Concluzia este că acea ideologia politică a trecutului, cum o numiţi, nu „se dizolvă, se evaporă, se transforma in fum si scrum”.
> … mă sâcâie în permanentă nedumerirea asupra faptului că peste 20 de milioane de români votează automat, ca nişte roboţi …
Această afirmaţie nu e corectă. De exemplu în urmă cu mai puţin de un an cetăţenii României au votat, pe neaşteptate, pentru un preşedinte-surpriză, în speranţa unei mult aşteptate schimbări.
> …pentru a satisface capriciile celor care pretind că „asta este democraţie!!”
Conceptul de „democraţie” este în bună măsură problematic, deoarece democraţia pură, cea care nu respectă drepturile individuale (prin absolutizarea consecinţelor votului majoritar), poate duce la o dictatură a majorităţii.
Spre exemplu SUA nu este o democraţie, ci o republică constituţională.
http://www.lexrex.com/enlightened/AmericanIdeal/aspects/demrep.html