caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica SPUNE



 

Nu Dylann Roof, ci mai degrabă America trebuie iertată

de (28-6-2015)

 
Într-o manifestare de o extraordinară generozitate, rudele enoriaşilor ucişi în Charleston SC, s-au ridicat unul după altul pentru a-i spune lui Dylann Roof, asasinul apropiaţilor lor, că îl iartă.

Faptul că nu sunt de acord cu ce au făcut ei nu diminuează capacitatea mea de a fi mişcat de gestul lor.

Dar nu sunt de acord cu acest gest.

În primul rând, consistent cu religia mea, iudaismul, eu cred că numai victima însăşi are dreptul să ierte cuiva răul ce i s-a făcut. Dacă fur ceva de la tine, ai dreptul să mă ierţi, dar prietenul tău cel mai bun nu are acest drept. Dacă Johnes o violează pe fiica mea, fiica mea are dreptul să-l ierte pe Johnes, eu nu am un asemenea drept. Asta pentru că, printre alte motive, eu nu sunt proprietar al fiicei mele şi pentru că, deşi sunt extrem de îndurerat, nu eu am fost violat.

Mulţi creştini cred că credinţa lor le cere iertarea tuturor, pentru orice. Nu înţeleg de ce cred ei asta. În mod cert asta nu este doctrina standard catolică sau protestantă. Şi nici Isus nu este referinţă pentru această idee. El i-a iertat pe cei care l-au răstignit, dar nu şi pe toţi cei care au răstignit pe alţii.

În al doilea rând, eu nu am cunoştinţă de faptul că Roof s-ar fi căit. Şi nici Dumnezeu însuşi nu-i iartă pe cei care nu s-au căit niciodată.

În al treilea rând, în ce-i priveşte pe albi, negri şi crimele, părem să trăim într-un univers moral ciudat. Un mare număr de negri americani par să fie incapabili, sau lipsiţi de dorinţa, să ierte America – pe albii americani în mod specific – pentru păcatele făcute de către nişte albi care sunt demult morţi. Dar mulţi dintre ei par a sprijini ideea iertării unui alb care a ucis nouă negri săptămâna trecută.

Familiile negrilor ucişi vorbesc mişcător şi elocvent că preferă iertarea iar nu sentimentul mâniei şi urii împotriva unui om care i le-au ucis pe cei dragi cu doar câteva zile în urmă. Dar milioane de negri par să prefere sentimentul mâniei şi urii împotriva concetăţenilor lor americani care nu le-au făcut vreun rău – nici lor şi nici vreunui alt american negru. Mai mult, cei mai mulţi americani, nici măcar nu au vreun strămoş care să fi făcut vreun rău unui negru.

Adevărul este că marea majoritate a americanilor albi nu sunt rasişti.

Acest fapt este demonstrat de efortul mare pe care trebuie să-l facă cei care afirmă că americanii albi sunt rasişti pentru a-şi „dovedi” afirmaţia.

De exemplu, ei fabrică afirmaţia mincinoasă că testele de angajare în administraţie şi cele de aptitudine sunt anti-negri deoarece performanţele albilor sunt mai bune. Dar americanii asiatici din prima generaţie au şi ei performanţe superioare negrilor. Şi cum poate o întrebare de matematică să fie părtinitoare sub aspect rasial? Cât priveşte întrebările ne-matematice, nu ne sunt prezentate aproape niciodată care anume întrebări concrete sunt părtinitoare sub aspect rasial – pentru ca acuzaţia de întrebare „rasistă” să nu apară oricui ca fiind absurdă.

Ei au inventat de asemenea absurdă de „micro-agresiune”, adică ideea că deşi rasismul deschis a fost în cea mai mare parte eliminat din societate, întrebări şi comentarii care sună inofensiv şi nu ascund vreo intenţie rasistă, sunt de fapt pline de venin împotriva negrilor. Un exemplu de o asemenea „micro-agresiune” este când o persoană spune: „Eu nu văd culoare, eu nu văd decât o fiinţă umană”.

Deşi un asemenea sentiment este exact idealul spre cate trebuie să tindă orice persoană decentă, şi anume să judece fiecare fiinţă umană în funcţie de caracterul ei, iar nu de rasă, ni se cere să considerăm şi acest sentiment drept rasist.

Marele scriitor şi psihanalist astăzi decedat, Viktor Frankl, autor al celebrei cărţi ” Omul în căutarea sensului vieţii”, a fost întrebat după Holocaust dacă „urăşte rasa germană”. Membi ai familiei lui Frankl au fost ucişi, iar el însuşi a suferit ororile detenţiei în lagărul nazist de concentrare Auschwitz.

„Nu”, a răspuns el, „există doar două rase – a celor omenoşi şi a celor neomenoşi”.

Conform gândirii actuale negre dominante (şi a celei albe de stânga) despre „microagresiune”, răspunsul lui Frankl ar fi considerat în prezent ca fiind rasist.

Cum se face că atât de mulţi oameni pot ierta un asasin în masă nespăsit la o săptămână după ce le-au omorât un copil, un părinte, un frate, dar nu pot ierta o societate care s-a căit, a ispăşit şi a creat locul cel mai bun din lume unde ar putea să trăiască un negru.

Dennis Prager, 23 iunie 2015

Preluat cu permisiunea autorului de pe situl prageruniversity.com

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Capriciu pripit pentru o după amiază de vară

O după amiază de vară prelungită cu o reţetă pripită.

Închide
3.135.216.170