Acum două zile, faţă de ora la care scriu aceste rânduri, vestea a căzut ca o lovitură de trăsnet în acea zi înăbuşitoare de iunie: una din colegele de serviciu m-a sunat să mă anunţe că… „s-a dus Sonia”! Prima mea reacţie a fost, desigur, una de revoltă: nu, Sonia nuuuuu! Asta nu era posibil!Ştiam bine că scriitoarea şi una din marile mele prietene Sonia Palty suferea de vreun an şi mai bine – sau mai rău – de una din acele maladii ale senectuţii care îi îndurerează pe toţi cei care te iubesc şi pe toţi cei care i-ai iubit odată, dar care te cufundă într-o cumplită negare a prezentului în care trăieşti, biologic vorbind! Dar totuşi, Sonia trăia! Deocamdată, nu pot descrie acest sentiment de revoltă dureroasă, încercat atunci când a venit vestea stingerii ei din viaţă.
În mai puţin de o oră, mi s-a perindat prin faţa ochilor perioada de decenii în care Sonia a fost o parte din viaţa mea şi poate, sper, şi eu însămi o parte din viaţa ei!
Când am intrat pentru prima oară în biroul ei, nou venită în ţară, cu o psihologie de copil speriat pentru a se fi văzut aruncat singur în lume, Sonia m-a „citit” de la primele cuvinte rostite şi mi-a spus: „Mai întâi de calmezi, că nu te mănâncă nimeni, apoi te pui pe treabă, să-ţi revezi corectura nuvelei tale care aşteaptă să fie trimisă la tipografie. Frumos titlu, „Merci Aznavour”! Autobiografică, hai”?!
Peste încă o lună, Sonia Palty, care trecea în redacţie, îmi „preda serviciul”, în corectură! Am început să muncesc cu sălbăticie. Curând, traduceri din ebraică şi destul de repede, materiale semnate. Atunci, au început parcă să-şi dea seama de prezenţa mea în redacţia publicaţiei „Revista Mea”. Sonia mă luase din primul moment sub aripa ei ocrotitoare. Nu mă cruţa să-mi tot reproşeze tot ceea ce nu era „în ordine cu mine”! Ca în orice mediu profesional care presupune, printre alte calităţi, şi o doză de creativitate, rivalităţile sunt… pe viaţă, sau nu sunt deloc! Sonia se ocupa serios de „educaţia” mea în acel mediu pe cât de fascinant, pe-atât de primejdios uneori. Şi-a dat seama că are mult de luptat cu lipsa totală în încrederii în mine însămi, sau acea perpetuă nemulţumire de sine, un la fel de primejdios… perfecţionism!
Sonia mă educa prin… exemple! De cartea ei „Evrei, treceţi Nistrul” auzisem. Mi-a dat-o s-o citesc, în ebraică, fiindcă toată ediţia în română se epuizase. Totuşi, mi-a împrumutat singurul exemplar pe care-l mai avea în româneşte, ştia ea de ce! După ce am terminat-o, au început, exemplele, prin întrebări: „cu firea ta, ce te-ai fi făcut în locul meu atunci când… sau atunci… sau atunci…”, evocând pasaje din carte. După cum ştiu toţi cititorii israelieni (şi nu numai), cartea include „odiseea” perioadei în care adolescenta de 14 ani, pe-atunci Sonia Follender, împreună cu tatăl său, Alfred Follender şi cu mama, Ozica, au fost deportaţi în Transnistria, în lagărul de la Bogdanovka. Despre acesta, Sonia vorbea, atât în carte, ca despre un adevărat „Auschwitz românesc”.
Toţi bărbaţii evrei din Bucureşti, unde Sonia se născuse şi crescuse, au fost trimişi în anul 1942 la „muncă obligatorie”. Generalul Cepleanu primise ordin de la mareşalul Antonescu să alcătuiască liste cu evreii care dintr-un motiv ori altul, lipsiseră de la această „muncă obligatorie”. Desigur, omiterea sau includerea în aceste liste erau în funcţie de „salarizarea” ofiţerilor din întreaga ierarhie militară antonesciană. Pentru unii, această „salarizare˘, adică mituire, nu a fost suficientă, în acea perioadă a dictaturii antonesciene în care jefuirea populaţiei evreieşti era de-a dreptul „un act de înalt patriotism”! Sonia şi părinţii ei au fost incluşi printre cei 284 de evrei trimişi în Transnistria, în lagăre de muncă forţată la fermele rechiziţionate de autorităţile române. Listele au fost alcătuite chiar de locotenentul Cepleanu, fiul celui care implantase ordinul de deportare. În lagărele de muncă (printre care şi cel de la Vigoda), tăia şi spânzura, uneori la propriu, bestialul plutonier Gogleaţă. Cartea Soniei include descrierile ororilor şi cruzimilor la care au fost supuşi evreii care au trăit această tragică odisee. În cele mai multe, autoarea a fost, Doamne iartă-mă!, „protagonistă”, dar a fost nevoită să şi asiste la un întreg cortegiu de orori şi abuzuri la care erau supuşi tovarăşii de suferinţă ai familiei, inclusiv adolescenţi de vârsta ei, dar şi copii care mureau răpuşi de foame şi de tifos, sub ochii disperaţi şi neputincioşi ai părinţilor. Tot pe-atâtea traume psihice – dar şi fizice – de natură să influenţeze pe viaţă caracterul şi gândirea adolescentei Sonia, de-atunci! „Ce te făceai tu atunci”, întrebarea în care Sonia includea aceste teribile exemple, avea invariabil de la mine acelaşi răspuns: „Eu mă pierdeam, nu rezistam”. „N-ai voie să spui asta, tu mulţumeşte Cerului că n-ai avut şi nici n-o să mai ai prilejul să verifici”, era invariabila concluzie a Soniei.
Cu timpul, „exemplele educative” ale Soniei au devenit altele! Începuseră şicanele, invidiile, „turnătoriile”, odată cu aşa-zisa mea „ieşire spre alte zări”, din obscurul univers al corecturii!Sonia îşi simţea de-a dreptul… sabotată educaţia mea! Atunci, exemplele au devenit… anecdote adevărate din epoca în care ea a lucrat în redacţia publicaţiilor „România liberă” şi „Universul”. Acolo l-a cunoscut şi pe cel care avea să-i devină soţ, ziaristul Nicu Paraschiv, devenit în Israel Nicu Palty,
Sonia îmi repeta mereu să nu mă împiedic de „pigmeii” care îşi cunosc „valoarea” şi să am încredere în ziariştii şi scriitorii, după zicala românească „fătaţi, nu ouaţi”, care decretaseră că am „vână” şi „condei”! Mult a mai muncit biata Sonia cu mine, ca să mă aducă până la ceea ce am ajuns să cred astăzi, cum că „ar fi ceva de capul meu”, mai mult – nu pot, cu toată sinceritatea.
Desigur, cu timpul, firea mea rebelă, inhibată în prima perioadă de meserie, a început să iasă la iveală. Din multe încurcături m-a scos Sonia, descoperind că nu pot tolera ipocrizia, făţărnicia şi complexele defulate asupra mea de unii dintre colegi şi că îmi dominam din ce în ce mai greu „limba ascuţită”, cu câte-un răspuns obraznic, dar „binemeritat”, iar când se îngroşa gluma, găseam „salvarea” tot la Sonia, la care fugeam, după cum o poreclisem, ca la „Mama Cloşcă”! Deseori, îmi auzeam de la ea că s-a săturat să mai „transpire” pentru mine, după care, mascându-şi „confidenţial” gura cu dosul palmei îmi şoptea „da’ ai avut dreptate, şi-a meritat-o”!
În casa familiei Palty am fost ani de-a rândul un soi de „membru al familiei”, un fel de oaspete oricând bine primit. Deseori, când dădeam câte un telefon, să văd ce mai face, sau s-o felicit de vreo sărbătoare, începeam convorbirea cu „să trăieşti, mamă Cloşcă, ce se mai aude”?, iar ea îmi răspundea „ce să se-audă, trăim, fetiţule”, chiar şi când „fetiţu’ ”, adică fetiţa recalcitrantă, era de-acum… sexagenară!
Acum trei ani şi mai bine, când un personaj odios din „tribul” nostru românesc, despre care se ştia că singurul lucru pentru care nutreşte sentimente „calde” pe lumea asta sunt… banii, a scris o carte despre „fascinantul” mareşal Antonescu, m-am alăturat imediat luptei Soniei şi-a altor scriitori israelieni oneşti, care i-au ţinut piept acelui afacerist inclusiv într-ale gazetăriei, istoriei şi chiar… literaturii, care a făcut din Asociaţia Scriitorilor Israelieni de Limbă Română o cupolă protectoare pentru afacerile sale, departe de-a fi „cusher”, scriind adevărul şi dându-i în vileag „talentul” de a-şi vinde şi defăima conaţionalii, pentru un pumn de… euro nenorociţi! Sinistrul personaj n-a rămas însă cu braţele încrucişate. Într-o la fel de sinistră publicaţie-în-ediţie-proprie, a început să arunce cu căldări de noroi în cei care-au îndrăznit să-i stea împotrivă! Eu am ştiut să mă apăr, dar Soniei, vârsta nu-i mai îngăduia s-o facă. Îşi vedea călcat în picioare crezul, convingerile, opera vieţii: de-a spune – şi scrie – adevărul! Sănătatea i s-a deteriorat vertiginos! Iar acum două zile, suferinţele ei s-au sfârşit! A plecat într-o lume mai bună, unde o aşteptau desigur marii ziarişti şi scriitori ai tribului nostru român-israelian!
Mergi cu bine în Ceruri, iubită şi regretată Mamă-Cloşcă!
Exceptional, Rodica.
Ai scris din toata inima, dintr-o rasuflare si intr-o durere.
Iar eu l-am citit dintr-o rasuflare, traind literalmente momentele si situatiile, desi nu am cunoscut-o.
Banuiesc ca numai tu ai fi putut s-o readuci atat de vie in intamplarile pe care le-ai povestit.
Sa-i fie amintirea binecuvantata.
Un articol scris din suflet!
Rodica, tu scrii superb si talentul tau este de invidiat.
Mulțumesc, Wanda. Pierderea Soniei a fost pt. mine o mare lovitură! Nici pânâ acum nu mi-am revenit, lucrez, scriu, și de-odată mă bufnește plânsul!
http://m.rfi.ro/cultura-79285-sonia-palty-supravietuitoare-holocaustului-din-transnistria-murit
Cunoșteam articolul, d-le Clej! În asemenea împrejurări, nu-și mai au rostul vechile certuri, de aceea îți mulțumesc frumos fiindcă l-ai publicat. Mai ales că nu au întârziat să-și reia lătrăturile antisemite mizerii umane din România, precum profesorul (poate de antiemitism-șovinism-legionarism) Ion Coja. Murea dacă-și ținea gura. Când am citit articolul, am știut și de unde s-a „informat”: referirile calomnioase și nerușinate la tatăl Soniei erau incluse în materialul lui Teșu Solomovici, la care mă refer chiar în articolul de mai sus! Desigur, Coja n-a contat pe… memoria mea! Mi se „lipesc de cap” tot felul de lucruri, dorite și nedorite! Nu voi ezita să afirm, pe proprie răspundere, că Solomovici a declanșat și grăbit deteriorarea cognitivă și somatică a stării sănătății Soniei, la apariția respectivului articol de-atunci. După cum scriam ieri, dacă în România s-ar respecta legislația pe care însăși forurile de resort au votat-o și promulgat-o, personaje precum Coja și Solomovici ar fi trebuit să se adle de mult după gratii! Dar legislația nu se respectă!
http://www.rfi.ro/cultura-79285-sonia-palty-supravietuitoare-holocaustului-din-transnistria-murit
Un cuvant pios in amintirea Soniei Palty, pe care am avut onoarea de a o cunoaste. Adaug ca, afara de a fi publicista si scriitoare, a fost editoare, a publicat numeroase carti in editura PAPYRUS, pe care o intemeiase impreuna cu sotul ei, regretatul Nicu Palty, apoi a continuat singura. A fost o editura buna pentru carti de limba romana aparuta in Israel, chiar concurentiala cu altele, ceea ce a atras dispute… concurentiale.
De asemenea, trebuie mentionata activitatea Soniei (tot impreuna cu Nicu Palty) de publicare a unor reviste in limba romana in Israel, printre care REVISTA MAGAZIN, un saptamanal (1989), in care au fost publicate si fragmente din cartea ORIZONTURI ROSII, de Ion Mihai Pacepa. Revista care a aparut dupa conflictul intre Nicu Palty pe de o parte si Alexandru Mirodan si Isac Schechter pe de alta. Tot Sonia, impreuna cu sotul ei Nicu Palty, au difuzat editia in limba romana a acestei carti, aparuta in SUA. Aceasta, cu toate incercarile unor „personalitati” israeliene de a minimaliza si a „infrumuseta” lucrurile, mai ales in chestiunea emigrarii evreilor din Romania…
Bunul Dumnezeu s-o odihneasca pe Sonia Palty, sa-i fie amintirea binecuvantata. Bunul Dumnezeu sa-i odihneasca si pe ceilalti. Deplangem pe cei plecati, oamenii de valoare care nu mai pot fi regasiti.
Binecunoscutul I. Coja a reprodus şi el necrologul Sonei Palty scris de Petru Clej. I-a prefaţat cu o introducere şi a intitulat întregul astfel: „A murit Sonia Palty, dar va trăi prin minciunile sale cât Holocaustul din Transnistria”.
În introducere scrie:
„Am primit de la … Petru Clej textul de mai jos…”
Aşa este? L-a primit de la Petru Clej? Sau este o minciună? În orice caz, a profitat de text ca să-şi verse ura…
Da, i-am trimis lui Coja linkul cu articolul.
Atit I.C cit si T.S. (nu merita sa le scriu numele in intregime) nu merita sa fie mentionati, decit pe o hartie de W.C.
> Da, i-am trimis lui Coja linkul cu articolul.
OK, să vedem ce se mai întâmplă… Pentru că deocamdată este 1:0 pentru Coja…
Ion Coja minte așa cum respiră.
Aș invita cât mai multe persoane să comenteze pe marginea acestui articol
http://www.rfi.ro/cultura-79285-sonia-palty-supravietuitoare-holocaustului-din-transnistria-murit
E cel mai bun răspuns care i se poate da lui Coja și celor ca el.
> Ion Coja minte aşa cum respiră
> E cel mai bun răspuns care i se poate da lui Coja
Minciunile trebuiesc recuzate în faţa celor care le-au auzit. Dacă rămân fără un răspuns la obiect, este 2:0 pentru Coja.
Ce speraţi că o să se întâmple când i-aţi trimis linkul? Că o să-l apuce plânsul şi o să scrie despre asta pe situl lui?! Trebuie ştiut că Coja este un individ perfid şi parşiv şi cu el trebuie gândit cu doi paşi înainte. Altfel vă mănâncă fript şi cu păr şi oase cu tot
Am răspuns chiar acum comentariilor imbecile la materialul lui Ion Coja. Inclusiv la al său, în care mă întreabă dacă sunt rudă cu acad. Miron Grindea. IAcum vreun an, m-am trezit cu un mesaj pe e-mail-ul personal de la el, cu aceeași întrebare. I-am răspuns că nu. În următorul mesaj, el mă asigura că nu are nici urmă de antisemitism, desigur lăudându-se, ca orice antisemit turbat, cu prietenii săi evrei „încă din fragedă pruncie”. Mă „invita” de asemenea la un dialog care s-ar fi putut dovedi fructuos, în „chestiunea evreiască din România”. Următorul – și ultimul meu răspuns a fost că după părerea mea, „mai degrabă se dislocă și se deplasează axa Pământului, decât să se poată găsi un limbaj comun de dialog între mine și el”, după care îl „rugam” să nu se mai obosească să-mi trimită mesaje, căci vor fi aruncate la gunoi necitite! Cu impulsivitatea mea proverbială, am aruncat încă de-atunci mesajele dementului, convinsă că acela „îmi spurcă computerul”. Altfel, le copiam aici și le puteați vedea. Eu cred că răspunsul meu de-acum, la materialul lui Coja, care va fi și ultimul, este tot ce se poate face. Exact la fel am procedat și cu Teși Solomovici, care acum vreo 10 luni mi-a cerut să nu mai țin supărarea cu el. I-am răspuns că eu nu pot fi supărată pe ceva ce nu există, fiindcă el pt. mine… nu există. S-a îndepărtat furios! Cred că acestor mizerii umane nu li se cuvine „onoarea” unei polemici, care de altfel, n-ar fi decât un dialog al surzilor!
Bravo, Rodica.
ȘTII cu măiestrie să așterni în scris țipetele durerii și regretul. Mă alătur frumoaselor tale rânduri și gândurilor tale de justificată nostalgie, firească, aș spune, cu Sonya la primii tăi pași aici. Te felicit și îți doresc multă sănătate.
În ceea ce îl priveste pe Ion Coja, nu am decât două cuvinte la adresa nemernicului, dar cenzura mi le-ar tăia imdediat. Același lucru și pentru j[cenzurat] nostru, că evreu cert nu este. Se zice că el avu o tumoră pe limbă… mai bine o avea, inoperabilă, pe cur ca să nu poată ședea pe scaun niciodată… nici chiar când își numără banii pe lăturile scrise și vândute! Îmbolnăvirea Sonyei o pun în întregime pe seama lui. Dumnezeu cert îl va pedepsi. Nițică răbdare!
Sonya, odihnește-te în Pace! Condoleanțele mele familiei dânsei.
Ion Coja a incercat sa comenteze pe acest site si dupa ce l-am luat in suturi a plecat cu coada intre picioare.
…si suturile Dlui Clej, l-au aruncat pe Coja in bratele prietenului lui cel mai bun, Tesu Solomovici. 🙁
> Ion Coja a incercat sa comenteze pe acest site si dupa ce l-am luat in suturi a plecat cu coada intre picioare.
Am citit toate comentariile lui Coja pe care le-am găsit pe ACUM împreună cu discuţiile aferente; nu rezultă clar dacă a plecat sau nu cu coada între picioare. Dar poate este pentru că nu mai există toate discuţiile…
(Comentariile lui Coja pe care le-am găsit apar la trei articole: acesta, acesta şi acesta)
Am cunoscut-o personal pe această admirabilă doamnă (z.l) ca si pe soțul dumneaei, Slomo Laiș, în anul 2008, in locuința dumnealor din Tel Aviv.
Mă aflam în vizită la mama mea (z.l.) care pe atunci locuia la Asdod.
Tot atunci am cunoscut-o,chiar în redacție și pe autoarea acestui minunat articol, doamna Rodica Grindea.
Cu această ocazie am primit cartea cu autograf și dedicație „Evrei, treceți Nistrul”, chiar din partea regretatei Sonia Palty.