tărîmuri la marginea lumii
oglinzi întinse de sare că nu mai ştii
unde apune şi unde răsare un soare.
aici tăcerea e stăpîna,
doar pocnet uscat urcă spre amiază,
izvorul cuvinteor e sărat,
ca din întîmplare pe sub cerul alb
trec cu picioarele grele prin spumă
nici o pasăre nu cîntă pe aici
nici un copac nu se ridică pe vîrfuri
doar aerul greu încălzit
şi umbra de nori tremuraţi
în depărtare se aud motoare.
sau poate e doar o inimă vie
un cap în visare, o buză ce murmură şi cîntă
amintire de floare.
cu paşi lunecoşi trec deşertul de sare
ţin pumnii strînşi cu unghiile în carne
de aici se aude doar tăcere!
nimic nu stă oprelişte timpului, ne scurgem doar
amintirea de-o clipă – o vezi
alţi sori se aprind spre dimineaţă.
