caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Ucraina



 

Anna Netrebko, Ucraina şi politica

de (17-6-2015)

 
Organizaţii de ucraineni protestează împotriva concertelor din Elveţia ale marii soprane, cunoscută ca fiind o susţinătoare a lui Vladimir Putin.

Netrebko-PutinRenumita soprana rusă Anna Netrebko a anunţat sâmbătă că anulează din motive medicale un concert pe care urma să îl susţină la Lucerna, în Elveţia, cu opera „Iolanta”. Casa de management care o reprezintă pe artistă a evocat pe site-ul KKL (Centrul de concerte şi convenţii din Lucerna) problemele de sănătate ale artistei. Decizia vine însă pe fondul unor acţiuni de protest ale mai multor organizaţii civice la adresa poziţiilor politice ale artistei în chestiunea ucraineană. Comunităţile de ucraineni din Elveţia şi Germania protestează deja de câteva zile în presă, arătând că se opun ca o promotoare a războiului să performeze într-o ţară a păcii cum este Elveţia. Proteste similare au mai avut loc şi în luna aprilie, la Zürich, după cum declară într-un interviu pentru Europa Liberă, unul dintre organizatori, Iryna Wetzel.

„Anna Netrebko a cântat în Ana Bolena (Gaetano Donizetti), la Opera din Zürich, de mai multe ori, spune Iryna Wetzel, în numele organizaţiei „Elveţia-Ucraina”. Atunci am organizat o acţiune de protest, prin distribuirea de fluturaşi în sala de spectacol pentru a le atrage atenţia spectatorilor cu privire la poziţionările politice ale Annei Netrebko.

Ea este o susţinătoare a lui Vladimir Putin, a primit chiar o distincţie din partea acestuia, s-a expus în public cu preşedintele acestei republici bananiere, care nu există, aşa numita „Republică din Doneţk” şi a fluturat împreună cu acesta steagul acestei republici inexistente. Apoi, Netrebko s-a explicat spunând că nu ştia la vremea aceea despre ce era vorba… Desigur că ştia, şi încă foarte bine… Anna Netrebko susţine propaganda de război, şi este parte din această maşină de propagandă finanţată de Putin. Dorim ca publicul elveţian să ia la cunoştinţă de toate aceste lucruri”, spune Iryna Wetzel, unul dintre organizatorii protestului.

Acelaşi lucru ar fi dorit să facă elveţienii cu rădăcini ucrainene şi acum, la Lucerna. Însă după o evaluare mai atentă, autorii protestului au preferat să facă publică acţiunea lor doar prin intermediul presei. Aceasta deoarece, explică Iryna Wetzel, „maşinăria de PR a renumitei instituţii culturale de la Lucerna a început să funcţioneze şi să facă publice în mediile elveţiene articole care îi albesc reputaţia Annei Netrebko”.

„La primul protest de acest tip, care a avut loc în luna aprilie, când Anna Netrebko a cântat în opera Ana Bolena, în fiecare seară, încă de la începutul reprezentaţiei, am informat publicul despre activităţile politice ale cântăreţei, cu referire la război, la Crimeea şi concepţiile sale cu privire la minorităţile din Rusia.

Ca şi atunci, şi acum acţiunea a fost organizată în cadrul Asociaţiei Ucraina-Elveţia. Lucrăm împreună, ucraineni care trăiesc în Elveţia, sau elveţieni care au multă înţelegere pentru situaţia din Ucraina şi care ne susţin cu vorba şi fapta. Acţiunea din aprilie a avut un ecou pozitiv în presa elveţiană. Ziarele elveţiene au scris despre acţiunea noastră şi despre adevărata faţă a Annei Netrebko.”

Potrivit elveţiencei de origine ucraineană, compatrioţii ei au primit pozitiv această acţiune. „Nu au ştiut ce se ascunde în spatele vocii frumoase a Annei Netrebko, a chipului ei frumos. Au fost foarte surprinşi şi ne-au mulţumit! Foarte des se întâmplă să se abuzeze de elveţieni şi de democraţia acestei ţări, cea mai veche din Europa. Ce vreau să spun este că, nu se poate ca, pe de o parte, să sprijinim aici democraţia, dar în acelaşi timp să se sprijine un dictator.

Dorim ca oamenii să fie informaţi şi să ştie că banii cu are este plătită Anna Netrebko (in jur de 20.000 de franci elveţieni pe reprezentaţie) provin din banii contribuabililor. Asta înseamnă că Opera din Zürich este finanţată din bani publici, iar plăţile pe care le face pentru onorariile artiştilor tot din banii contribuabililor vin. Altfel spus, se finanţează cu aceşti bani războiul. Războiul însemnă moarte, victime, durere. Când cineva atât de faimos ca Anna Netrebko sau Valeri Gergiev îl sprijină pe Putin, atunci trebuie sa ne gândim că războiul continuă, iar asta înseamnă pentru noi, europeni, elveţieni, valuri de refugiaţi şi adâncirea catastrofei umanitare.”

Am întrebat-o pe Iryna Wetzel ce reacţii a avut efortul lor din partea societăţii elveţiene.

Iryna Wetzel: „Din păcate, directia Operei din Zürich nu a anulat acel concert. În ce îi priveşte pe spectatori, nu am dorit nici atunci, la Zürich, nici acum la Lucerna să le stricăm seara culturală. Tot ce am vrut este să îi facem să înţeleagă ce se întâmplă în Ucraina şi ce sprijină ei banii lor, şi anume războiul.”

„Este o un astfel de activism periculos într-o ţară ca Elveţia ?”, a fost ultima mea întrebare pentru Iryna Wetzel.

Iryna Wetzel: „Unii colegi au primit scrisori anonime de ameninţare… Există şi susţinători ai lui Putin aici. Din păcate, iată, pe data de 30 mai a fost organizată o demonstraţie pentru sprijinirea aşa numitei „Novorossia”… Unii dintre colegii mei au fost ameninţaţi…”

Iolanda Bădiliţă, 15.06.2015

Preluat cu permisiune de pe situl Europei Libere.

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Presa germană despre alegerile din Moldova

„La Moscova! – În alegerile locale din Republica Moldova, prietenii Kremlinului au câştigat multe primării importante” – aşa se deschide...

Închide
3.145.32.95